Un tip mucalit din Ardeal și un funcționar înalt, necăsătorit, cu o bogată podoabă capilară și hoțul brichetei mele Cricket, ambii internauți Cartier, m-au întrebat de ce scriu despre cărți, dacă Republica e în pericol. Și care e părerea mea?

Scriu despre cărți pentru că ele sunt printre noi. Eu, în cazul cărților, pot să spun: despre noi. În cazul politicienilor: despre ei. Indiferent de ce culoare e floarea de la butonieră. Toți devin corupți. Unii mai repede, alții mai târziu, iar unii dintre ei, pur și simplu, nu reușesc.

Un tip incomensurabil mai înțelept ca mine, dintr-o țară în care se vorbește englezește și se vede Tamisa, numea cei trei piloni ai unei povești de succes într-o țară coruptă și alcoolizată acu 40 de ani:

1. politici bune,

2. constituție bună,

3. judecători buni.

Englezește e corect.

Pe românește n-am ce spune.  Au zis mulți. Doar pot să repet. Despre ei.

Komuniștii, care au creat acest marasm în opt ani de zile, se erijează în mari apărători ai constituției.

De fapt, despre ei, ar fi de repetat românește:

toate structurile statale de forță corupte și criminalizate, agențiile și structurile statale cu influență economică corupte, oligarhii-raideri (sunt mult mai mulți) și judecătorii-raideri, birocrații obedienți, incompetenți și corupți din veriga medie, elevii care și-au uitat creierii în google și profesorii care trăiesc din mulsul vacilor, câinii care turbă la fiecare stăpân altfel sunt produsul guvernării stabile și înțelepte komuniste. Au fost opt ani în care lexiconul politic de lemn a ajuns încet-încet în zona slangului banditesc. Au fost opt ani în care cirezile de vaci ale țăranilor au fost masacrate. Laptele, produsele lactate, înghețata, mezelurile au trecut prin mecanisme politice la praf. Au fost opt ani în care țara a pierdut toate oportunitățile. Au fost opt ani în care ei și cei de lângă ei n-au pierdut nicio oportunitate.

Așa a fost ucisă speranța.

Despre ei. Ei au venit ca o speranță a lui 7 aprilie.

Am crezut că vor propune o formulă de guvernare optimală. Dar ei au propus o formulă de guvernare după algoritm. Să încapă mai mulți. Am crezut că vor veni cu un program. Discutat și aprobat în comun. Ei au venit cu partajări. Am crezut că vor respecta divizarea puterii între guvernanți și opoziție. Chiar dacă ceilalți n-au făcut așa sau au imitat o opoziție. Dar ei au preluat funcția de vice-speaker, creând încă câteva fotolii, cea de la Curtea de Conturi, au schimbat legile pentru anumiți oameni și au preluat tot tacâmul de belele lăsat de ceilalți, inclusiv praful pentru mezeluri și produse lactate.

Și s-au înecat în belele lăsate de ceilalți.

Așa a fost ucisă speranța.

Apoi a fost un sfârșit de septembrie la Varșovia. Acolo a fost ucisă speranța lui Filat.

După aia s-au cerut demisiile. Demisia lui Zubco nu putea fi cerută de la Lupu. Putea fi cerută o demisie de onoare. De la Zubco. Dar onoarea a fost pierdută aici prin secolul trecut, prin 93.

Nu sunt scheme. Niciunul dintre ei nu știe cu ce și cum va ataca celălalt. Este lupta unor oameni fără speranță. Într-o țară fără speranță. Și fără onoare. Cu oportunități. Doar pentru ei și pentru ceilalți.

Vadim, dacă ai două brichete în buzunar, atunci una e a mea, dacă ai una, aceea e doar a mea. Poți să mi-o restitui. Postul e despre ei.

Gheorghe Erizanu