Piața editorială românească e ca o mlaștină.Tiraje mici, pe urme însemnate de alții.

Actualii editori ori sunt nebuni, ori sunt aventurieri, ori sunt optimiști incurabili (o expresie mai elegantă a nebuniei).

Tirajele pentru proza românească sunt la o mie de exemplare. Pentru un an bun. Gib Mihăescu vindea Rusoaica în 40 000 de exemplare în 1933-34. Cartea de poezie e un succes azi la 500 de exemplare. Ion Pribeagu își începea primul tiraj în interbelic cu 5000 exemplare.

În RSSM, în moldoveneasca cu chirilice, poeții debutanți apăreau în 3000 exemplare. Prozatorii debutanți intrau cu 10 000 exemplare. Seniorii poeziei publicau în 20 000. Iar seniorii prozei apăreau cu 40 000. Pentru o populație de sub 3 milioane de cititori.

Editorii de astăzi sunt ca Seghei Sotnikov, fost șef al aeroportului din Republica Komi, Rusia.

Aeroportul din Ijma a fost închis de autoritățile ruse în 2003. Nu era rentabil și nimeni nu avea nevoie de el. Serghei Sotnikov a continuat să îngrijească pista de decolare a aeroportului. Din timpul și sănătatea sa. La 7 septembrie 2010 un avion de pasageri Tu-154 a fost forțat să aterizeze, ca o ultimă soluție de salvare, pe pista aeroportului lui Sotnikov. Niciun pasager nu a fost rănit.

Într-o lume a gangsterilor politici avionul va cădea. Numaidecât. Cândva. Așa ne mângâiem și noi orgoliul. Poate vom salva niște oameni. Cândva.

 

Gheorghe Erizanu