Igor Guzun mi-a amintit zilele acestea că am vorbit despre Doru Ciocanu ca despre un stalker al Planetei Moldova.

De fapt, pe când nu era nici Planeta Moldova, nici Pavel Stratan, nici Ghiță a Cleopatrei Stratan, nici Eroina lui Carla”s Dreams, era doar Doru Ciocanu. Metallica și Nirvana.

Unora le plăcea Metallica. Altora le plăcea Nirvana. Dar tuturor le plăcea Doru Ciocanu. Zuckerberg n-avea încă certificat de naștere. Facebookul nu era. Doru Ciocanu era cunoscut la Școala nr. 11, la Facultatea de Jurnalism și în alte case de stat din URSS.

„A avut o copilărie în general fericită, alături de părinți, bunici și, ulterior, sora-sa mai mică și frumușică, Aura. (…) Școala a decurs tot într-o veselie, materiile fixe reușindu-i cu dificultate sau deloc, iar cele umaniste, un pic mai ușor. (…) Armata la ruși i-a mai temperat pofta de viață – în doi ani Doru a citit două cărți și a tras un milion de gloanțe. (…) A studiat la Facultatea de Jurnalism a USM materii inutile. (….) Până a emigra în Canada, a colaborat cu mass-media…”

A mai scris până acum trei cărți. Dicționar Aufed 1. Dicționar Auafed 2. Dicționar Auafed 3.

Dar abia în Amintiri de pe planeta M. ne explică cu înțelepciune și mult talent de ce în lume cerul e albastru și iarba e verde.

Doru Ciocanu va citi aceste rânduri după 14 ore de zbor. După aia își va lansa cartea. La Chișinău. Într-o joie, la 18.15. Pe 24 august. La Librăria din Centru. Cu balaurul din liliac. Care a mâncat păianjenul. Cu un „albastru frumos”. Pentru cer.

Și cu desenele lui Lică Sainciuc.

 

 

Salvează

Gheorghe Erizanu