Arhiva pentru: martie, 2012

Aureliu Busuioc, clasicul

vineri, martie 30th, 2012

A apărut în colecția Cartier clasic ediția definitivă a romanului „Hronicul Găinarilor”. Postfața o semnează Andrei Țurcanu.

Dar atunci când se vorbește de Aureliu Busuioc toată lumea îl va cita pe Alex. Ștefănescu. Asta fac și eu: „Aureliu Busuioc contrazice imaginea consacrată a scriitorului basarabean. Nu este patriarhal, ci monden, nu este patetic, ci ironic. Înalt şi masiv, cu părul negru uşor cârlionţat, cu sprâncene groase, desenate decis, cu un cap de împărat roman, aduce aminte de Toma Caragiu. Are, ca şi el, o voce melodios-bărbătească şi domină, prin inteligenţa sa efervescentă şi umorul demistificator, pe cei aflaţi în jurul lui. Devine imediat, în orice grup s-ar afla, „masculul dominant”. (…) În scris are eleganţă şi o autoritate firească. Dacă se joacă, o face ca un aristocrat, nu ca un clovn.”

În Cartier clasic au mai apărut Venedikt Erofeev, Mateiu I.Caragiale, Virginia Woolf, Stendhal, N.V.Gogol, Andre Gide, Oscar Wilde. Aureliu Busuioc este primul scriitor basarabean care își face lor printre ei.

Aureliu Busuioc a scris romane pentru toată literatura basarabeană de după 90 încoace. N-a scris romane ca un grafoman. Dar, periodic, la 3-4 ani scotea câte o carte. La 82 de ani, căutând literele de pe tastatură cu o lupă mare, a scris romanul de dragoste pe care l-a purtat mai bine de o jumătate de veac pe umărul stâng.

„Și a fost noapte…” a apărut în colecția Rotonda. În aceeași colecție au mai apărut Alexandru Mușina, Gheorghe Crăciun, Claudiu Komartin, Emilian Galaicu-Păun, Dorin
Spineanu, Constantin Cheianu, Vasile Gârneț, Ovidiu Șimonca, Șerban Foarță, Paul Goma, Alexandru Vakulovski, Tamara Cărăuș, Oleg Serebrian, Nicolae Leahu, Anatol Moraru, Maria Șleahtițchi, Dan Coman, Irina Nechit, Andrei Țurcanu, Iulian Fruntașu, Dumitru Crudu, Vladimir Beșleagă, Radu Vancu, Vitalie Ciobanu, Eugen Cioclea, Vsevolod Ciornei, Nicolae Popa.

Cărțile clasicului Aureliu Busuioc și junelui Aureliu Busuioc sunt în Librăriile Cartier la preț promoțional pentru luna aprilie.

Cărțile Republicii Moldova pentru 2012

joi, martie 29th, 2012

Dimineața, pe 21 martie, am transferat 200 de lei pentru procurarea documentelor de achiziție pentru licitația Ministerului Culturii nr. 612/12 din 5 aprilie. Am prezentat dispoziția de plată. Dar contul nu era corect indicat în documentație. Ministerul Culturii era ocupat cu Mărțișorul. Și în haosul festivalului au încurcat cifrele. După amiază am mai făcut un transfer de 200 lei. Pe alt cont.

Pe 27 martie am primit documentele de licitație.

Pentru anul 2012 în bibliotecile Republicii Moldova vor intra următoarele cărți:

„MINISTERUL CULTURII al REPUBLICII MOLDOVA

Hotărîrea

Colegiului Ministerului Culturii

nr._01____din 28 februarie 2012

Cu privire la examinarea şi aprobarea Programului editorial 2012

Nr.d/o Autorul şi titlul cărţii

1. Suceveanu A. Jurnal de bord: Proză şi poezie

2. 2. Bogatu Ion. Vînătoarea bourului

3. Botezatu Eliza. Dumitru Matcovschi – poetul şi prozatorul

4. Butnaru Leo. Legea scrînciobului…

5. Vasilcău Traian. Călugăr fără schit: Poezii

6. Cenuşă Zina. Povestiri

7. Codreanca Lidia. Nufăr îngheţat: Poezii

8. Diordiev Ion. Culegînd frumoasele poveţe: Poezie

9. Grosu Valeria. Zicerea pămîntului

10. Hîncu M. Antologie de poezie româno-spaniolă

11. Hlib Lidia. Piese pentru copii

12. Mânăscurtă I. Carte de eseuri (60 ani de la naştere)

13. Melnic Ştefan. Satana pe pămînt: Proză

14. Moraru Haralampie. Viaţa de mai tîrziu. Proză

15. Paladi Tudor. Metafora între cuvînt şi dram: Eseuri

16. Portas Valentin Mondirul : Fabule

17. Rău Alexe. Poeme

18. Exupery A. de Saint. Micul Prinţ/ Trad. de I.Creţu

19. Slutu Nina. Poezii

20. Ştirbu Titus. Eram un bob şi eu: Poezii

21. Zbîrciog Vlad. Eminescu, eternă statuie a spiritului: Eseuri

22. Roibu Nicolae. Nevoia de oameni: Publicistică

23. Strîmbeanu Andrei. Culegere de dramaturgie

24. Fabian Nicolae. Poezii

25. Grama Steliana. Memoria sugativei: Eseuri

26. Ghimpu Dina. Teatrul “Eugen Ionesco”: Istoria unei disidenţe

27. Ungureanu Larisa. Portrete în timp

28. Taina vieţii mele: 70 ani Mihai Dolgan

29. Bîrădeanu Lucreţia. Scrisori din Paris (lb franceză)

30. În memoriam. Cataraga Tudor: Album

31. Dascăl Ion. Partituri

32. Neamţu Petre. Metodă pentru acordeon

33. Rusnac Constantin. Coruri

34. Patrimoniul cultural imaterial al RM: Studiu ştiinţific

Preşedintele Colegiului ,

Ministerul Culturii Boris FOCŞA

1. Condiţii de editare a cărţilor:

Volum (coli de tipar) 5/ex

Tirajul (cantitatea) 1000/ex.

Formatul cărţii A5

Culoarea text 1

Hîrtie text (ofset 70gr sau ofset 80gr.)

Hîrtie copertă 250gr, carton, culoarea 4+1 lac UV

Denumirea mărfurilor /serviciilor

redactarea tehnică;

redactarea literară;

lucrul cu autorul;

prezentarea grafică şi artistică a copertei şi întregii ediţii;

servicii poligrafice,

cusutul cărţii.”

Citat închis.

Premiile Observator cultural 2012

miercuri, martie 28th, 2012

Laureaţii celei de-a şasea ediţii a Premiilor Observator cultural

Debut:

Alex Goldiş, Critica în tranşee. De la realismul socialist la instaurarea autonomiei esteticului (1948-1971), Editura Cartea Românească

Poezie:

Nichita Danilov, Imagini de pe strada Kanta, Editura Tracus Arte;

Sorin Gherguţ, Orice (Uverturi& reziduuri), Editura Trei

Critică/Istorie/Teorie literară:

Nicolae Mecu, G. Călinescu faţă cu totalitarismul, Editura Dacia XXI

Eseu/Memorialistică/Publicistică:

Clara Mareş, Zidul de sticlă. Ion D. Sârbu în arhivele Securităţii, Editura Curtea Veche;

Marta Petreu, De la Junimea la Noica: Studii de cultură românească, Editura Polirom

Proză:

Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, Editura Polirom;

Alexandru Vlad, Ploile amare, Editura Charmides

Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia s-a acordat în acest an scriitorului Şerban Foarţă.

Fiecare premiu la cele cinci categorii a avut valoarea de 2.000 de lei, cu excepţia premiilor ex-aequo, recompensate cu 1.500 de lei. Premiul„Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia a fost în valoare de 6.000 de lei.

Din juriul celei de-a VI-a ediţii au făcut parte: Paul Cernat, Caius Dobrescu, Antonio Patraş, Iulia Popovici, Carmen Muşat (preşedintele juriului).

Trofeele oferite au fost realizate de Elena Dumitrescu, sculptor.

În cadrul Galei, au fost omagiaţi traducătorii Sorin Mărculescu şi George Volceanov,cărora li s-au oferit Diplome de Excelenţă şi o sculptură realizată Elena Lot Vlad.

Invitaţii speciali: actorii Alexandra Murăruşşi Vlad Logigan

Sponsor al Premiilor Observator cultural 2012: Muşat&Asociaţii

Cele mai frumoase cărți din lume

marți, martie 27th, 2012

Cartea Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o, de Maria-Paula Erizanu, a câștigat premiul UNESCO Germania pentru cea mai frumoasă producție de carte a anului 2011. Premiul a fost acordat în cadrul competiției Cele mai frumoase cărți din lume, la Târgul de Carte de la Leipzig, în data de 16 martie, pentru condiție tipografică deosebită, design și coerență dintre text și ilustrație, dar și pentru actualitate, în contextul revoluțiilor Twitter din țările arabe. Cartea a apărut la Editura Cartier în mai 2010, în colecția C(art)ier, coordonată de Igor Mocanu. Designul cărții îi aparține lui Vitalie Coroban. La decernarea premiului în valoare de 1000 de euro a fost prezentă și autoarea cărții.

Premiul UNESCO Germania pentru cele mai frumoase cărți ale anului (anual din 1991 și apoi bienal din 2003) este acordat lucrărilor tipografice și estetice deosebite în țări cu industrii de carte în dezvoltare și are ca scop schimbul cultural și promovarea egalității șanselor într-o lume globalizată. În 2008 premiul a fost acordat editurii Jiangsu Literature and Art Publishing House din China, iar în 2005 – editurii Studio DEZ No. 5, din Rusia.

Istoricul premiilor

2008 – Zhou Zongwei, Zhu Yingchun: “Ant”, Jiangsu Literature and Art Publishing House, China

2005 – “Short illustrated history of the future”, Editare și ilustrație: Studio DEZ No. 5, Rusia

2003 – J.W. von Goethe: “Fausto zero”, Editura Cosac & Naify Edições, São Paulo, Brazilia

2002 – “Kronika anonymného notára král’a Bela”, Verlag Vydavatel’stvo Rak, Budmerice, Slovacia

2001 -”Magic Tales”, Verlag Harvest (XAPBECT), Minsk, Belorusia

2000 – Ramute Skucaite: “Laiškas sekmadieniui”, Vaga Publishers, Vilnius, Lituania

1999 – Henrik Igityan: “Modern Art Museum of Armenia”, Editura Tigran Mets CJSC, Eriwan, Armenia

1998 –  I.M. Pei: “Essences”, Editura Sentra Bon 1, Peking, China

1997- Lyrikreihe “Meine schönsten Gedichte”, Editura Slowo, Moskova, Rusia

1996 – Imants Ziedonis: “Epifanijas”, Editura Preses nams, Riga, Letonia

1995 – Ilse Noy: “The Art of the Weya Women”, Editura Baobab Books, Harare, Zimbawe

1994 – T. Okasha: “Fan Alwasti”, Editura Dar El Shourouk Publications, Kairo, Egipt

1993 – “Jamaica’s heritage”, Editura The Mill Press Lim, Kingston, Jamaica

1992 – “Calcutta – The Living City”, Oxford University Press, Delhi, India

1991 – “Colombia Campesina”, Editura Villegas Editores, Bogotá, Columbia

Erotokritikon

luni, martie 26th, 2012

Ei sunt trei: Șerban Foarță din Timișoara, Luca Pițu din Iași (sau Focșani, sau Cneajna of Moldavia) și Nicolae Leahu din Bălți (sau Drochia).

Dumitru Crudu n-are dreptate. Ca de obicei. Erotokritikon. Făt-Frumos, fiul pixului (vol.I) nu e nici eseu, nici proză. Nicolae Leahu & Ko. și-a numit cartea poem-lexicon. E voia boierului & Ko. Erotokritikon ar fi trebuit să treacă testul moralității prin experții Agenției de Protecție a Moralității. Nicolae Leahu & Ko. a pus cuvintele, scriitorii, personajele literare să facă dragoste. Să se iubească ca într-un film de Tinto Brass. Acolo se iubesc otova Don Quijota, Guguță, Gobsec, Chirița, Ivan Turbincă, Dracula, Q Veta și restul cuvintelor limbii române.

Profesorul Nicolae Leahu n-are dreptul să vorbească despre cartea sa la orele de literatură. Este un imperialist literar.

Dumitru Crudu are, totuși, uneori, dreptate. Este al naibii de periculos să scrii despre cărți într-un oraș cu literați supărați. De aia Nicolae Leahu & Ko a ales să stea în Bălți. Un oraș cu 1)un primar komunist, care nu-l poate înțelege pe Făt-Frumos, fiul pixului; 2)cu o biserică în stil brâncovenesc, inaugurată de regele Carol al României, dar (h)abitată de părintele Marchel, care nu-l înțelege pe Făt-Frumos, fiul pixului; 3)cu strada arhitectului A.Șciusev, care are 24 de clădiri pătrate și primitive, care nu știu de fiul pixului; 4)cu scriitorul Nicolae Leahu și cu scriitorii zburdalnici din Ko, care știu de pix, de un petic de hârtie și de un genunchi, fiind drumeții de onoare ai literelor.

Ei se întâlnesc undeva. Acești trei scriitori care nu sunt supărați. Nu știu unde. O fi fiind Timișoara. O fi fiind Drochia. O fi fiind Cneajna off Moldavia. Numai Dumitru Crudu știe unde. Oricum, n-are dreptate.

(Acest text, foarte aproximativ, a fost spus joi la lansarea de la Bălți a cărților lui Nicolae Leahu.  A fost scris vineri, când președintele depunea jurământul pe Constituție. A fost șters de două ori, pe când căutam cine a fost la sfințirea bisericii din Bălți. A fost publicat luni. Aici. Iar Dumitru Crudu n-are nimic cu el. Doar o tangență. Ambii locuim într-un oraș cu scriitori supărați.)

Lista lui Boțan

vineri, martie 23rd, 2012

Igor Boțan, în ultimul număr de Punkt, face lista celor 10 cărți care l-au format:

1. Iosephus Flavius „Antichităţi iudaice”

2. Михаил Булгаков „Мастер и Маргарита”

3. Федор Достоевский „Братья Карамазовы”

4. Bertrand Russell „A History of Western Philosophy”

5. Ilya Prigogine, Isabelle Stengers “Order out of chaos”

6. Хуан АнтониоЛьоренте „История испанской инквизиции”

7. Homer „Odiseea”

8. Лев Толстой „Хаджи Мурат”

9. Томас Манн „Доктор Фаустус”

10. Франц Кафка „Замок”

Cartea la moldoveni. 2011

joi, martie 22nd, 2012

Camera Națională a Cărții a pregătit raportul despre starea cărții în 2011 în Republica Moldova. Intrați. Vedeți. Comparați.
Productia editoriala

Noaptea cărților deschise. Azi

miercuri, martie 21st, 2012

Când se topește zăpada, când se alege președintele, când se dezgheață țevile de apă puse aiurea, când pungile de plastic zboară vesel prin crengile dezgolite ale urbei, când vara nu-i ca iarna, când poeții vor să se bată în de ei și când ziua ajunge din urmă noapte, atunci Librăria din Centru vă oferă o noapte în care să vorbească poezia.

Pur și simplu, Vă așteptăm pe toți să ne citiți un poem sau două. Să fim un pic mai buni. Să ne vedem. Să discutăm. Să oferim o șansă tinerilor. Să credem că poezia este un lucru util. Să vorbim despre Matei Brunul sau Capcanele istoriei, despre Țesut viu sau Kostas Venetis. Să vorbim despre lucruri de care ne rușinăm să le spunem în celelalte zile.

Intrarea e liberă. Cărțile sunt deschise. Îngerii lui Brumaru vă așteaptă. Și Viorel este.

De la ora 18.15 până aproape de miezul nopții cărțile, toate cărțile, se vor vinde cu o reducere de 20 la sută. Librăria 9 și Librăria din Hol vor fi deschise până la 21.00. Librăria din Centru va fi deschisă până aproape de miezul nopții.

Pomelnicul Mănăstirii Voroneț

marți, martie 20th, 2012

Istoria noastră a fost făcută de alții și scrisă de alții. Atunci când vorbim de Ștefan cel Mare facem trimitere la documente leșești. Atunci când vorbim de Alexandru cel Bun facem trimitere la documente maghiare.

Când nu prea avem documente domnești, atunci apelăm la cele bisericești. Puține și ele.

Orice mănăstire are două documente importante: Condica și Pomelnicul. Au ajuns până în zilele noastre Pomelnicul Mănăstirii Moldovița, dar s-a pierdut Condica. S-a păstrat Condica Mănăstirii Humor, dar s-a pierdut Pomelnicul.

Condica Mănăstirii Voroneț, întocmită de Vartolomei Mazereanu în 1775, a fost publicată în 1900, la București. Iar Pomelnicul Mănăstirii Voroneț a fost publicat în 2010, în Chișinău, de Andrei și Valentina Eșanu.

Pomelnicul Mănăstirii Voroneț se află în biblioteca Academiei de Științe din Chișinău, ajuns înainte de 1954.

Atunci când Andrei și Valentina Eșanu au anunțat istoricii ieșeni că au descoperit Pomelnicul, Iașul a crezut că e o glumă proastă a basarabenilor. Era prea importantă descoperirea ca să se întâmple la Chișinău.

Nu știu câte cărți are biblioteca Academiei, dar mă tem să intru în ea. Am putea da, întâmplător, peste Evanghelia de la Chișinău. Și lumea o caută de două mii de ani.

MĂNĂSTIREA VORONEȚ de Andrei Eșanu și Valentina Eșanu (Editura Pontos, 2010)

Oamenii președintelui

luni, martie 19th, 2012

Era prima oră. A zilei de 16 martie.

Trei bărbați, trecuți de 40 de ani, obosiți de timp, dar încă cu ochi strălucitori, veniți de la țară și îmbrăcați în haine pentru oraș, mergeau  pe strada București.  Spre Palatul Republicii. Unul dintre ei încerca la telefonul mobil să indice coordonatele unde se află: „Pe Pușkina suntem”.

Chișinăul, care pare un sat mic pentru ruși și un oraș urât, foarte urât, pentru australieni, intimidează de fiecare dată oamenii veniți de la țară. Erau combatanții. Care se duceau să apere alegerea președintelui Timofte.

Internauții komuniști i-au numit „cei de la coada vacii”.

Și mi-a fost dragă vaca. Care oferă o speranță mai mare decât claviatura. Laptele se mulge hăt după hrănit, țesălat, curățat balega, spălat pulpa.

Acești oameni au venit la Chișinău după o speranță. La 16 martie 2012 ea se numea alegerea președintelui.

„Delete”-ul și „enter”-ul sunt la 8 mm unul de altul. Al naibii de aproape.