Integrarea istoriei naționale și universale sunt semnele maturității unei națiuni. Komuniștii au fost farisei când au spus că vreau istorie integrată. A fost un imbold  al omului primitiv. Am un vânat: românii. Trebuie să-l ucid. Atât.

Unicul manual de Istorie integrată, numit Istorie, parcă, scris de Ojog & Șarov, nu știu dacă a ajuns pe băncile elevilor. Istoria românilor era prea pozitivă, prea mult descrisă, conform concepției komuniste de atunci.

În rest sunt discuții. Eu îi înțeleg pe directorii de opinie. Filat trebuie linșat. Măcar verbal. Îi înțeleg pe bloggerii maximaliști și tineri.  Îl înțeleg pe Șelin, care se întreabă în ce bază legală (adică, concurs, curriculum) au fost reeditate fără concurs manuale de Istorie a românilor și universale pentru acest an. Îi înțeleg pe istorici. Ei sunt autorii acelor manuale.

Dar, se poate un pic, să ieșim de sub umbra calului lui Ștefan cel Mare și Sfânt?

(mai mult…)

A fost un sunet de la un ziar. Ziarista îmi spunea că a umblat prin librării și a aflat: cartea pentru copii este cea mai vândută.

Este o iluzie. A ziariștilor. A librarilor. A părinților. A editorilor.

Editorii fac cărțulii de 8 pagini. Pentru copii. Ilustrate. Cu multă culoare. Cu puțin text. Tipografica este o știință din școlile dinozaurilor. De aia și-au murit. Corp de literă mic. Sau poate fi și mare, dar interliniaj mic. Boțit. Și multă carte. Titlurile sunt din lista celor trei din cinci degete de la o mână: „Scufița Roșie”, „Alba-ca-Zăpada”, „Cenușăreasa”.

Părinții cumpără cea mai ieftină carte. Ca să citească plodul. Să ajungă mare și învățat. Și să iubească cartea. Să nu fie ca dânsul.

Librarul este fericit când intră un părinte cu odrasla de mână. Deja știe că-i va propune o carte de 8 pagini, colorată, cu text boțit, ieftină.

Ziaristul este și el fericit. Moldovenii nu citesc. Dar moldovenii mici citesc. Foarte mult.

Și editorul, și librarul, și părintele, și ziaristul sunt killerii copilului. Noi toți am ucis un potențial devorator de cărți. Copilul a citit prima sa carte în viață. De 8 pagini. Cu desene de copii debili de atâta fericire. Cu un text plictisitor. Cu o literă boțită de alte litere. Probabil părintele va mai procura încă doua sau trei cărți de acest gen. Probabil copilul le va citi. După cartea a treia copilul va înțelege că este mințit. Cărțile sunt proaste, plictisitoare, urâte. Și va căuta alte lucruri bune, frumoase și interesante.

Voi crede că (…) cărțile pentru copii se vând, doar atunci când maturii vor cumpăra cărți pentru propriile lecturi. Când părinții citesc, atunci vor citi și copii. În rest, ne mințim. Pe noi. E acceptabil. Dar pe copii de ce-i mințim? Doar îi iubim.

Aproximativ avem o țară. Aproximativ împlinește în august 20 de ani. Aproximativ avem instituții care guvernează. Aproximativ guvernează. Aproximativ avem democrație. Aproximativ avem cultură. Aproximativ avem un minister care aproximativ administrează cultura.

Aproximativ avem un Premiu Național. Aproximativ avem o Uniune a Scriitorilor. Aproximativ avem un Consiliu al USM. Aproximativ acest consiliu a desemnat scriitorul care va lua aproximativ Premiul Național. Viitorul aproximativ laureat al aproximativului premiu Național are aproximativ operă. Aproximativ avem un sistem aproximativ de valori.

Aproximativ Consiliul USM a discutat 5 candidați: Ion Ciocanu, Vladimir Beșleagă, Em.Galaicu-Păun, Nicolae Dabija, Andrei Strâmbeanu.

Aproximativ a fost înaintat Ion Ciocanu.

Aproximativ Premiul Național e de o sută de mii de lei. Aproximativ. Aproximativul Premiu Național îl succede pe aproximativul Premiu de Stat. Aproximativ nu se știe pe cât timp. E aproximativ de-o singură folosință.

Aproximativ am scris un post aproximativ. Aproximativ pun  punct.

În august Moldova se umple de lume. Pentru o lună. Au venit acasă moldovenii spanioli, italieni, portughezi, francezi.

Mamele italiene, moldovence cu fețe mai luminoase nu știu de ce decât moldovencele-mame din MD cu fețe brăzdate de nevoi, vorbesc cu odraslele lor în italiană. Se înțeleg.

Mamele italiene vorbesc cu părinții lor moldoveni în română. Se înțeleg.

Nepoții italieni vorbesc în italiană cu bunicii moldoveni, care încearcă să-i iubească cu vorbe românești. Parcă se înțeleg. Parcă nu se înțeleg.

Bărbații moldoveni veniți din Italia repară casele din satele părăsite. Pun gresie, schimbă ferestrele din lemn pe termopane, pun cazane, strică sobe.

Când Republica Moldova va împlini 20 de ani de Independență, nepoții italieni, mamele italiene, tații italieni, toți născuți pe aici, se vor urca în Fiat-urile sau Audi-le lor, își vor pune GPS-ul, pașapoartele românești, permisul de ședere, apa plată și seara, pe la 6 sau poate pe la 8, se vor îndrepta spre Leușeni. Ca să treacă noaptea, pe răcoare, toată România de la Albița la Oradea (sau Borș). A doua zi seara vor fi acasă, în Italia.

Buneii rămân în satul de bătrâni, singuri, până în august anul viitor. Când vor veni fiicele, feciorii și nepoții italieni. Care vor vorbi în italiană. Iar ei vor încerca să-i iubească în română. Sau moldovenește.

Atunci Republica Moldova va avea 21 de ani. De suveranitate și independență.