Arhiva pentru: februarie, 2011

Depozitul legal

luni, februarie 28th, 2011

Dragostea de carte a moldovenilor e ca dragostea pompierilor pentru întocmirea proceselor-verbale. Le facem pentru bifă. Noi avem dreptul la semnătură. Și semnătura noastră vă taxează.

Depozitul legal sunt exemplarele din fiecare tiraj pe care editorul le oferă din contul lui pentru patrimoniul și arhiva națională.

Până în 1995 editorul oferea trei exemplare. După aia au fost introduse 7 exemplare. Ele sunt repartizate astfel:

Camera Națională a Cărții – 1 exemplar,

Biblioteca Națională – 2 exemplare,

Biblioteca AȘM – 1 exemplar,

Biblioteca Universității din Bălți – 1 exemplar,

Biblioteca Națională pentru Copii/ Biblioteca Universității Agrare/Biblioteca ASEM/Biblioteca tehnică (după domenii) – 1 exemplar,

Ministerul Culturii – 1 exemplar.

Iubitorii de carte din Moldova mai vor o dijmuire suplimentară cu 3 exemplare pentru alte biblioteci.

Ca un prost care face carte am o întrebare naivă: în ce birou al Ministerului Culturii se păstrează depozitul legal? Dacă în Republica Moldova anual apar peste 2000 de titluri, fiecare titlu costă circa 20 de lei (un preț minim), atunci apare o sumă anuală de 40 000 lei. Ea este pe undeva prin birourile Ministerului Culturii sau doar în articolele din Codul penal?

Ca un prost care face carte mai am o întrebare naivă: dacă înmulțim 40 000 de lei cu 7 (numărul de exemplare din depozitului legal) obținem 280 000 lei. Aceasta este subvenția editorilor pentru Ministerul Culturii. În fiecare an.

Ca un prost care face carte mai am o întrebare naivă: dacă în proiectul de modificare a legii activității editoriale se propune comasarea Camerei Naționale cu Biblioteca Națională, atunci de ce depozitul legal se mărește? Poate e de ajuns și două exemplare.

Dar sunt un prost. Și fac cărți. Iar grija pentru carte o poartă Ministerul Culturii.

Ochelarii

vineri, februarie 25th, 2011

Nu văd.

Citesc Nota informativă a ministrului Focșa, care însoțește Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.939-XIV din 20 aprilie 2000 Cu privire la activitatea editorială: „ținând cont de necesitatea creării unor condiții favorabile activității editoriale, Ministerul Culturii de comun acord cu Uniunea Editorilor din Moldova”. Nu văd ce are comun acest proiect cu Proiectul propus de Uniunea Editorilor.

Probabil, că depozitul legal se mărește cu încă trei exemplare. Editorii moldoveni au hotărât să ofere gratuit câte 10 exemplare din fiecare titlu. În Franța depozitul legal constituie 5 exemplare. Actualmente în Republica Moldova depozitul legal constituie 7 exemplare. Și tot așa mai departe. Articol cu articol. Totul este „de comun acord”. Dar nu știu unde au dispărut articolele editorilor. Probabil, ele au rămas pe acest blog. Pe un post din toamna lui 2009.

Această lege îmi aduce aminte de o seară frumoasă.

Încercam să pun ață în ac. Asta-i ața. Ăsta-i acul. Aceasta e gaura acului. Și parcă ața intră în ac. Și ești fericit. Dar e o iluzie. Ea tot timpul e pe dinafara acului.

Cu excepția perioadei comuniste (2001-2009) editorii tot au participat la elaborarea și modificarea acestei legi. Dar articolele lor erau ca ața mea. Din seara ceea frumoasă. Parcă era în ac. Dar ea era de fiecare dată alături.

Atunci am descoperit farmecul discret al ochelarilor.

Cernăuții. Martie 1944

joi, februarie 24th, 2011

„Vedere asupra Facultății și Orașului”. Carte poștală executată de Ad. Chevallier, Piatra-Neamț, furnizorul Curții Regale. Ștampila poștei: 15 martie 1944.

Sunt Cernăuții lui 1944, unde va avea loc o frumoasă istorie de dragoste. Încă n-o știm. Manuscrisul romanului încă n-a ajuns la editură. Nicolae Manolescu deja l-a vorbit doar de bine. Va fi debutul beletristic al unui important politician basarabean. Deocamdată, niciun cuvânt despre nume. Nici la etichetele postului nu-l pun.

Cronica unui război pierdut

miercuri, februarie 23rd, 2011

Generalul de aviație Ion Costaș, fost ministru de interne în timpul conflictului transnistrean sau războiului ruso-moldovenesc (ca să nu insist într-o corectitudine inutilă), și-a publicat memoriile. „Dni zatmenia. Hronika neobiavlennoi voinî”. La tipografia și editura Universul. An de apariție e scris 2010. Cartea a intrat în librării la începutul lui februarie 2011.

Spre deosebire de celelalte cărți de memorii și amintiri ale foștilor demnitari moldoveni cartea lui Costaș are un format de citit. Nu e format de album. E imprimată pe hârtie ofset. Nu e pe hârtie velină. Și uimirea mea supremă: nu are supracopertă, nu are copertă din balacron și culmea! are plastifiere mată!  Totuși, a rămas la tipografica memoriilor canonice moldovenești: pragmatica. Și apare la o tipografie. Care trebuie să fie de stat.

Foarte bine structurată. Foarte multe documente. Foarte multe fapte și nume spuse militărește. Fără echivocuri.

Cartea lui Costaș sau va exploda beaumondul politic moldovenesc, sau va fi acoperită cu o tăcere mediatică bine orchestrată.

Și o altă carte care vine să completeze memoriile generalului. Michael Babele. „Berega smerti. Russko-moldavskaia voina 1992. (roman hronika)”. Apărută la Sofart Studio. În 2011.

Eu n-am vrut să intru în detalii. În ambele cărți. M-a interesat episodul cu cele trei autobuze din Tighina. În primele două erau proaspeții recruți. Fără arme. Armele erau în al treilea autobuz.

A fost măcelul mieilor.

Româna pe înțelesul lui Mitică

marți, februarie 22nd, 2011

„Eu nu agreez forma „sînt”, decât ca licență, deoarece o consider moldovenism” (un internaut de pe Dâmbovița, 1 noiembrie 2008).

Sunt este corect și așa trebuie scris. Sînt nu înseamnă nimic în limba română” (un internaut de pe Dâmbovița, 8 noiembrie 2008).

Sunt mottouri luate din manuscrisul lingvistului Valentin Guțu. Nu sunt adeptul lui „â” din „a”. Convenția ortografierii unei limbi ar trebui să fie cât mai simplă. După mine, aș fi fericit să fie doar „i” în loc de „e”. (Ar fi o răzbunare personală, dar incorectă).

Gramatica limbii române de la 1881 avea toate vocalele cu pălării  și căciuli pe frunte. Vine simplificarea de la 1904. Apoi „latinizarea” de la 1931. Iarăși simplificarea radicală de la 1953 cu eliminarea „â”-ului. Reintroducerea actului de noblețe „â” din anii 60 în cuvintele „român”, „România”. Iar în 1993 am revenit la „principiile și valorile” „ââââââ”-itului latin. Academia Română a revenit. Aproape două generații de elevi au crecut cu „â”. Republica Moldova a rămas la „î”. Cu trecerea anilor o eroare lingvistică a Academiei Române devine o gravă problemă a limbii române. Pentru a nu ne „âââââââââââââ”-i dâmbovițește și „îîîîîîîîîîîîîîîîîî”-i bâcește, cred, subiectiv și fără foloase personale, că Academia de Științe a Moldovei (oricum dl Duca e în penurie de idei) trebuie să găsească scrisoarea pierdută cu modificarea ortografiein și s-o propună Guvernului Filat pentru a ne „âââââââââââââ”-i ca tot românul.

Râgâitul e mai latin așa. Altfel, peste ani, vom rîgîi moldovenește.

Chișinăul în trei cărți

luni, februarie 21st, 2011

Prima e o carte care mă irită. Prin această casă care a intrat în lista monumentelor de arhitectură de însemnătate locală.

Ca ea sunt multe. Sunt case tipice pentru orice târg provincial rusesc de la începutul secolului XX. Tveri, Breansk, Chișinău. Toate au case cu pereți strâmbi, cu ardezie, în delăsare. Care e valoarea?

În rest, e o carte utilă. Și se numește „Centrul istoric al Chișinăului”. A apărut în 2010 la Editura Arc. Probabil, curând va apărea și în librării.

A doua carte îi este dragă lui Lică Sainciuc. Iar casa moldovenească de pe copertă îmi este dragă și mie. Și cred că asemenea case ar trebui restaurate ca să formeze inima Chișinăului. Cel puțin pe o singură stradă. În zona Chișinăului de Jos.

Cartea „Colina antenelor de bruiaj” de Lică Sainciuc a apărut la Editura Museum în 2000. Și nu se mai află în librării.

A treia carte îi este dragă lui Ion Druță. A scris și o prefață. Vorbește despre moldovenii luați în robie și vânduți ca sclavi de generalii ruși în timpul războaielor ruso-otomane din secolul al XVIII-lea, despre cum l-a uimit boierul poet Costache Conache pe împăratul Alexandru I cel Binecuvântat, cum umbla poetul Pușkin și banditul Ursu cu pistoalele prin Chișinău, cum arăta Chișinăul pe vremea lui Pușkin.

Ea se numește „Intersecții chișinăuane prin Ioan Halippa” de Lică Sainciuc. Cartea încă nu a apărut în librării. Este în manuscris. Despre apariția acestei cărți autorul sau trimișii autorului au vorbit cu primarul Urecheanu, primarul Ursu, președintele Voronin. Și cu alți demnitari și iubitori de carte. Probabil, cartea va apărea la o editură. Dar nu promitem.

Scriitorii, nefericiții

vineri, februarie 18th, 2011

Azi, ca și ieri, cu scuzele de rigoare, e un text preluat. De această dată din ZdG.

(mai mult…)

Insertul Adevărului și insertul Timpului

joi, februarie 17th, 2011

Am fost invitatul lui Radu Benea la Europa Liberă. Este stenograma discuției.

(mai mult…)

Uciderea poetului

miercuri, februarie 16th, 2011

Spiridon Vangheli a ales 40 de poezii. Din cele peste 1500 de texte ale lui Grigore Vieru. Primăria Chișinăului a planificat 2 milioane de lei. Pentru a edita 70 000 de exemplare. Pentru fiecare copil al Chișinăului. Prețul unei cărți va fi sub 30 de lei. Gesturi nobile. Și efortul lui Spiridon Vangheli. Și efortul financiar al primăriei Chișinău.

Constat cu mâhnire uciderea poetului Grigore Vieru. Prin aceste gesturi nobile. O carte bună din punct de vedere poligrafic nu poate costa 28 de lei. Iar un mare poet nu poate ajunge la cititor ca și „Ruh-nama” a lui Niazov. Adie a terorism intelectual și moral. Sunt gesturi ale regimurilor totalitare.

Ucidem un poet. Ucidem și viitorul cititor.

„Totul e îndoielnic.

Chiar și rana.” E din Grigore Vieru. Dar noi, viii, avem doar decizii nobile. Fără îndoieli.

Manualele

marți, februarie 15th, 2011

Astăzi vor fi deschise ofertele pentru manuale. E vorba de clasele II, VI și câteva loturi pentru clasele liceale.

Aceste concursuri, periodic, enervează editorii.

Astă noapte ar fi putut să mă enerveze: imprimanta color care a început să boțească foile; culoarea galbenă din imprimanta color; redactorul care este prea chițibușar și caută prin dicționare niște insule din Oceania; unul dintre autori care vrea să schimbe o imagine cu alta; alt autor care și-a adus aminte de o propoziție care ar fi trebuit să fie la pagina 76 (asta e după ce cele cinci mostre au fost imprimate color pe foi A4, foile – perforate în patru locuri, legate cu ață de mătase cu diametrul de 1 milimetru. Și toate cele cinci mostre puse într-un plic. Sigilat.); cutiile care sunt prea mici pentru manuscrisele prea mari; cleiul care s-a uscat; sigiliul care s-a terminat; bricheta care nu mai are gaz; această ultimă noapte care nu are 25 de ore; zahărul care s-a terminat.

Nimic nu m-a enervat. Poate culoarea galbenă. Am dormit nervos acasă. Dar mă enervează editorii care mai sunt editori doar datorită acestor manuale. Uneori.

Trebuia să mă enerveze ceva.