Arhiva pentru: ianuarie, 2011

Pe timpul lui Teleucă

luni, ianuarie 31st, 2011

Pe timpul lui Teleucă:

Ion Canna în fiecare dimineață umbla desculț prin iarba din fața casei. Pentru inspirație. Și a umblat așa până vecinul i-a presărat iarba cu sticle;

Andrei Strâmbeanu era aplaudat pentru „cântecul Indonezia me, în traducerea me și în interpretarea me”;

Bogdan Istru nu putea dormi nopțile din cauza primei sale cărți, publicate în 1938, intitulată „Moartea vulturului”, dedicată de către autor celei de-a douăzecea aniversări a eliberării Basarabiei de sub stăpânirea rusească;

Petru Lucinschi recunoștea că „nimeni și niciodată n-a ieșit biruitor din lupta cu scriitorii”;

Pentru trei ruble Ion Bolduma se fugărea după o pisică albă pentru Margareta Șaghinean și, deoarece, n-o putea prinde îi aducea o alta – sură, dar era gata, încă pentru trei ruble, s-o vopsească în alb;

Moldovencele se iubeau cu bieloruși în Crimeea și veneau obosite și cuminți la soții de acasă;

Era cenzură, era Bodiul, era tinerețea unor scriitori care au făcut literatura română din Basarabia, era revista „Nistru”, era săptămânalul „Cultura”, era Zunea Săpunaru, era un tânăr care scria ca și Călinescu care avea să devină academicianul Mihai Cimpoi, era Pavel Boțu, care nu vroia să vină la Chișinău, era Emilian Bucov lângă damigeană, era Grigore Eremei, constructorul Casei Scriitorilor și criticul literar intrasigent, era contele Boris Marian.

Era timpul lui Teleucă. Victor Teleucă, poetul.

Așa spun cărțile. „Pe timpul lui Teleucă” de Arhip Cibotaru, Editura Universul, 2010.

În italiană

vineri, ianuarie 28th, 2011

Se mai întâmplă. Unele cărți apărute la Cartier să fie traduse în limbi cu vorbitori mai mulți, cu edituri care au bugete mai mare decât cel al Republicii Moldova. Sau la edituri specializate. Pe timpuri, în Anglia au apărut poemele lui Iulian Fruntașu, apărute inițial la noi. Apoi a fost Em.Galaicu-Păun.

În italiană, la Editura Einaudi din Torino, una dintre cele mai importante edituri italiene, va apărea cartea Liliei Bicec „Testamentul necitit”.

Cartea a apărut în decembrie 2009 la Editura Cartier. Mai este în librării. Și arată așa:

Legea cu privire la activitatea editorială. Apelul CNC

joi, ianuarie 27th, 2011

Ieri, în ședința Guvernului, au fost propuse modificări la legea cu privire la activitatea editorială. Editorii au insistat, cel puțin de un an de zile, vocea noastră este auzită, uneori, ca să fie puse în aceleași drepturi editurile de stat și cele private. (Mă apucă damblaua când aud că unii sunt mai altfel decât alții). Parcă s-a ținut cont.

Se mai zvonea că în proiectul de lege s-au strecurat 11 exemplare din fiecare titlu pentru depozitul legal. Până acu erau 7. În Franța sunt 5. În Rusia sunt 16 sau 17. Ar putea pune și 1500 de exemplare. Parcă atâtea biblioteci avem. Oricum, fondul de carte al bibliotecilor se reduce la rafturile care le-au mai rămas. Și atunci vor citi toți.

Camera Națională a Cărții, conform proiectului, urmează să fie desființată. Argumentul CNC pentru păstrarea ei ca unitate distinctă este mai jos.

(mai mult…)

Deschidem ferestrele la Librăria din Centru

joi, ianuarie 27th, 2011

Astăzi, la 18.15, deschidem ferestrele pentru Librăria din Centru. Vă așteptăm.

Premiul Mare (cărți în valoare de 2122 lei) ia revenit lui Kozma Levente, Timișoara.

Cinci premii în valoare de 540 lei fiecare sunt pentru:

Constanța Dohotaru, Timișoara

Vladimir Bulat, București

Ghenadie Popescu, Chișinau

Andrei Moraru, Strășeni

Cristina Agrigoroae (Cristinutsa), Chișinau.

Așteptăm premianții. Așteptăm toți doritorii de a deschide niște ferestre.

Când am anunțat concursul încă nu știam dacă vor fi ferestre sau obloane închise în politica Republicii Moldova. Avem ferestre. Vă mulțumim.

Mă-nclin romantic și naiv. Ferestrele sunt superbe. Toate. Toate. Toate.

Al doisprezecelea. Iuda statistic

miercuri, ianuarie 26th, 2011

Un scriitor ucrainean. Din vorbă în vorbă am ajuns la Iuda. Încercam să apelez la argumentele, informațiile din cartea lui Regis Burnet „Evanghelia trădării. O biografie a lui Iuda”.

Scriitorul ucrainean, care are o viață în spate, îmi zice:

„Lasă celelalte argumente. Nu țin. Statistica spune că fiecare al doisprezecelea e trădător. Fiecare al doisprezecelea e Iuda. Așa e făcută lumea. Hristos a avut doisprezece ucenici. Sunt douăsprezece feluri de a fi ale oamenilor”.

Și eu umblam cu 400 de pagini de Burnet, Burnet, Burnet.

Vezi ce spune statistica.

Romanele tranziției basarabene

marți, ianuarie 25th, 2011

Sunt câteva romane care închid o paradigmă literară și socială. După mine, cel mai important e „Martorul” lui Vasile Gârneț, apărut în 1988. Și romanele lui Aureliu Busuioc, care dintr-un hedonist al literaturii din anii sovietici și un autor zgârcit în opere, devine cel mai fecund romancier al tranziției. Ultimul roman e excelentul  „Hronicul găinarilor”. Această perioadă a culminat cu cele patru romane ale literaturii 68: Povara bunătății noastre de Ion Druță, Zbor frânt de Vladimir Beșleagă, Povestea cu cocoșul roșu de Vasile Vasilache, Singur în fața dragostei de Aureliu Busuioc.

„Gesturi. Trilogia nimicului”  al lui Emilian Galaicu-Păun e atemporal și prea dens ca scriitură pentru a închide sau deschide paradigme.

O nouă paradigmă literară critica o începe cu „Pizdețul” lui Alexandru Vakulovski și „Iepurii nu mor…” a lui Baștovoi. După mine, ea începe cu „Totul despre mine!” de Constantin Cheianu. Iar conturarea o face Vasile Ernu cu „Născut în URSS”.  Această listă poate continua cu „Înainte să moară Brejnev” de Iulian Ciocan, „Karlik” de Pavel Păduraru, „Măcel în Georgia” de Dumitru Crudu, „Nekrotitanium” de Planeta Moldova, „Sex & Perestroika” de Constantin Cheianu, „157 de trepte spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montană” de Alexandru Vakulovski, care este și cel mai prodigios romancier (mai sunt „Letopizdeț” și „Bong”).

(Anchetă publicată în Timpul, 21 ianuarie 2011)

Citesc, deci sunt periculos

luni, ianuarie 24th, 2011

Ideea îi aparține lui Igor Mocanu. El este atât de periculos încât are interdicție pe teritoriul României.

Era ca o replică la „Citesc, deci sunt sexy”.

Esquire-ul rusesc publică în ultimul număr „Linia vieții” cu Subcomandante Marcos.

Subcomandante Marcos: „Eu citesc mult. Pe timpuri tot timpul liber din armată era folosit pentru curățarea armelor. Deoarece arma noastră sunt cuvintele – și eu simt permanent dependența de această alegere – atunci eu trebuie să fiu totdeauna pregătit”.

Subcomandante Marcos: „La urma urmelor, cultura e foarte asemănătoare cu cafeaua solubilă. Ea foarte ușor se dizolvă. Și poate fi de o singură folosință.  Dar, totuși, cultura nu e o cafea”.

Mai știți tipi periculoși care citesc? De pe aiurea și de pe timpuri. Nu se acceptă nume din cadrul Ministerului Culturii de la Chișinău sau București.

Poate reușim. Astfel, vom interzice cititul în România Mare și Moldova Mică.

Rotonda. De la 2011

vineri, ianuarie 21st, 2011

Colecția Rotonda din acest an va avea o altă față.

Doar numele autorului și titlul. Fără imagini. Fără metafore vizuale.

Vom fi foarte zgârciți în titluri.

Prima carte a anului 2011 în Rotonda este eseul Tamarei Cărăuș „Capcanele identității”.

Bulina de pe cotor rămâne. Rămân autorii buni. Rămân textele bune. Atât.

Preoții culturii

joi, ianuarie 20th, 2011

Scrisoarea semnată de ministrul Focșa a venit după epuizarea interdicției Filat vizavi de cartea „Sexul povestit celor mici”, apărută la editura Prut Internațional în 2003.

Parcă era o temă epuizată. Pentru Filat. Pentru editură. Pentru librari. Pentru sex. Pentru cei mici. Pentru părinți. Pentru procurori.

„Sexul…” a mai rămas deschis pentru Ministerul Culturii. Aveți mai jos un fragment al salvării națiunii de „sexul” burghezo-moșieresc. Care mi-a adus aminte de preotul de la Blaj.

Preotul de la Blaj avea un nume. Al.Grama. Și, de asemenea, avea grijă de moralitatea junimii românești. Ca și ministrul nostru. Voi da mai jos citatul. Dar nu înainte de a ruga Ministerul Culturii și vigilenții neprihăniți să nu interzică cartea din care voi da citatul. Ea este în librăriile Cartier. Se numește „Eminescu. Negocierea unei imagini” de Iulian Costache. A apărut în 2008 la Cartea Românească. Iar Iulian Costache a fost zilele acestea invitatul Conferințelor Bibliotecii Naționale din Chișinău și invitatul Universității din Bălți.

Așadar, preotul din Blaj, cu mai bine de un secol în urmă scria: „Ce ar zice oare Eschil și Aristophane, când ar vedea, cum se adapă la noi tinerimea din „Călinul” lui Eminescu, a cărui cuprins este cât se poate de scandalos și necurat, descrierile cât se poate de pornografice și iritătoare pentru beata tinerime? De probă pentru publicul care nu scie ce cetesce tinerimea noastră inocentă din Eminescu, aducem aici numai câteva idei din poema aceasta afurisită a lui. Chiar la început spune Eminescu tinerimii, cum Cîlin în dricul nopții se sue pre un deal la un castel, rupe gratiile de la fereastra unei chilii din acel castel și intră în lăuntru. În lăuntru la lumina lunei vede o fată durmind după un părete de „țesătură de păingin”. Atâta nu-i destul poetului nostru, ci mai spune, cum fetei îi ie desprinsă haina, cât „i-s-arată trupul, alb în goliciunea-i, curăția ei de fată”, și cum fetei „de a vârstei ei căldură fragii sânului i se coc”. Nici atâta nu-i este destul, ci mai spune tinerimii, cum Călin rupe pânza, și apoi vede „a frumuseții haruri goale”. Simțul de pudoare nu ne lasă a mai continua și a mai spune și scenele următoare”.

Komunistul cu arma de vânătoare

miercuri, ianuarie 19th, 2011

Sunt amoral. Am pus alături victimele regimului komunist. Aproape o sută de milioane. Victimele holocaustului. Șase milioane. Victimele masacrului armenesc. Circa un milion și jumătate. Este inuman să rotunjesc cifrele. Este inuman să le pun în același șir. Ciuma din Evul Mediu a ucis, de asemenea, milioane de oameni. Virușii aduși de spanioli în Americi a ucis, de asemenea, milioane de aborigeni. Comerțul cu sclavi, de asemenea, a ucis milioane de africani. Întrebarea mea era alta. De ce „komunist” este un brand în Republica Moldova?

Am fost întrebat dacă chiar cred că komuniștii sunt extremiști în Republica Moldova?

Răspund. În cazul când un membru de rând al PCRM-ului, beat criță, îi pune în piept propriei soții arma de vânătoare, care a încercat să-i spună să abandoneze acest partid, și o amenință cu moartea, spunând că va rămâne komunist până la capăt, cred că acest partid este extremist. Dacă ideologii acestui partid au reușit să inoculeze asemenea atitudini, atunci acest partid este extremist. Deschiderea fronturilor în vremuri de pace și împărțirea societății moldovenești în două tabere beligerante este o chestie extremistă.

Komuniștii moldoveni au privatizat stânga. Împingând-o în extremă. Nepermițând stângii firești, în sensul francez, dacă doriți, să existe.

Până la cazul komunistului cu pușca de vânătoare eram foarte lax vizavi de interzicerea simbolisticii komuniste. Dar acest caz mi-a adus aminte de un altul. Din anii postbelici ai secolului trecut. Când un komunist de atunci, beat criță, venea acasă. După ce mai băga câteva familii de țărani în kolhoz. Și tot cu pușca de vânătoare o amenința pe soția sa.

Ambii komuniști cu ambele puști, din două sate basarabene, unul din nord și altul din centru, au fost sau sunt căsătoriți cu oameni dragi mie.

Între ei sunt 60 de ani. Dar atitudinea a rămas aceeași.