Arhiva pentru: septembrie, 2010

Panait Istrati. Învinsul

joi, septembrie 16th, 2010

Panait Istrati a avut un debut literar excelent. „…după ce am devorat Chira Chiralina … Trebuie să-ți spun numaidecât: e formidabilă! Nu există nimic în literatura de azi, care să aibă tăria aceasta”, îi scria Romain Rolland. A fost un militant socialist. Promovat de cercurile stângiste. După vizita în URSS scrie „Spovedania unui învins”, dezamăgit de realitățile statului condus de comuniști. Comuniștii nu i-au iertat sinceritatea. Iar dreapta nu i-a iertat militantismul stângist din tinerețe. A fost un scriitor tabu în perioada comunistă. Nu a intrat la marile recuperări culturale nici după 89.

Bolnav de tuberculoză, își aștepta moartea la sanatoriul pentru nevoiași Filaret. Medicul Ștefan Irimescu, bunelul lui Ion Vianu, îi spunea: „… orice zi pe care o trăiești este o zi furată morții”. A trăit 51 de ani.

Am o listă cu învinșii literaturii române. Sunt oameni cu caracter. E o curvă atât de mare literatura?

În Librăriile Cartier mai găsiți „Singur împotriva tuturor” de Constantin Stere și tăcerea din ultimii ani ai lui Ion Luca Caragiale.

Vânătorii din parlamentul 2010

miercuri, septembrie 15th, 2010

Comuniștii au revenit în Parlament. Probabil, vor participa la aprobarea modificărilor din Legea regnului animal. „Punctul 33 va avea următorul cuprins: „33.Pe teritoriul țării sunt stabilite următoarele termene de vânătoare:

- cerbi și mufloni – de la 1 septembrie până la 31 decembrie,

- căprioare (masculi) – de la 15 mai până la 15 octombrie,

- căprioare (femele) – de la 1 septembrie până la 31 decembrie…”

Până în prezent vânatul cerbilor și căprioarelor a fost interzis prin Hotărâre de guvern. Vânătorii spun că cerbii și căprioarele sunt vânatul cel mai ușor. Vânătorii din actualul Parlament nu au coloratură politică. Ar putea fi votată în unanimitate. Iar cerbii, căprioarele, mistreții, iepurii, vulpile, porumbeii, rațele, gâștele, lișițile, culicii, găinușele de baltă, prepelițele, fazanii, potârnichile cred că (fără pauză, se pronunță dintr-o silabă) comuniștii au revenit  în parlament pentru a vota permisul de ucidere a lor.

„Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,

Știam că va muri și c-o s-o doară.

Mi se părea ca retrăiesc un mit

Cu fata prefăcută-n căprioară.

De sus, lumina palida, lunara,

Cernea pe blana-i calda flori calde de cireș.

Vai cum doream ca pentru-întâia oara

Bătaia puștii tatii să dea greș!

Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,

Ea ridicase capul, îl clatină spre stele,

Îl prăvăli apoi, stârnind pe apa

Fugare roiuri negre de mărgele.

O pasare albastra zvâcnise dintre ramuri,

Și viața căprioarei spre zările târzii

Zburase lin, cu țipăt, ca păsările toamna

Când lasă cuiburi sure și pustii.

Împleticit m-am dus și i-am închis

Ochii umbroși, trist străjuiți de coarne,

Și-am tresărit tăcut și alb când tata

Mi-a șuierat cu bucurie: – Avem carne!”

Așa scria Labiș în „Moartea căprioarei”. El scria cu „î” din „i”. Am fost și sunt adeptul acelei ortografii. Dar situația de azi impune trecerea la noua ortografie. Și asta îmi pare mult mai important decât modificarea punctului 33 din Legea regnului animal, unde mistreții pot fi măcelăriți din 1 august. În redacția veche era 1 noiembrie.

Nu vă mai spun poemul lui Doinaș. „Mistreții cu colț de argint” sunt animale libere. Mistreții din codrii noștri sunt porci, crecuți în condiții domestice și scoși la măcel în bătaia puștii vânătorului. Până în 2009 acel vânător era Voronin. Acu sunt mai mulți. Și au nevoie de trei luni suplimentare.

Să înceapă măcelul porcilor! Nici vânatul nu se mai crede mistreț.

Nea Mișu, electricianul

marți, septembrie 14th, 2010

Nea Mișu umblă cu o scară pe umărul drept. Când nu are scara, atunci umblă cu o pungă Cartier în mâna dreaptă. Când nu are pungă, atunci hodinește în holul Direcției Cultură Chișinău. Când nu hodinește, atunci vorbește cu Doamna Valentina, liftiera Direcției Cultură.

Când nu era cu scara, când nu hodinea, când nu vorbea cu liftiera, atunci l-am rugat să-și ia punga Cartier și să vadă o fază. Acasă. Care nu funcționa. Nea Mișu și-a scos instrumentele din pungă: niște fire cu un bec la capăt, niște fire fără bec, niște șurubelnițe, clește, iar niște fire, iar fire.

I-am arătat faza. Am conectat întrerupătoarele care nu funcționau. M-am dus în beci. Deconectam, conectam. Am mutat mașina de spălat. Am dezasamblat plita de gaz. Nea Mișu umbla cu două fire și cu un bec. Îmi vorbea despre energia electrică. Mai degrabă găseai „Mistrețul cu colț de argint” a lui Ștefan Augustin Doinaș decât defecțiunea ascunsă a fazei.

Ca să ajungă la siguranțe nea Mișu avea o barieră inginerească din patru șuruburi. Și-a scos șurubelnița. A gâfâit. A gâfâit. L-am rugat să-mi dea voie să gâfâi și eu. Puteam să gâfâi mult și bine. Șurubelnița era tocită. Mi-am scos șurubelnița mea. Aproape virgină. Nea Mișu a descoperit că un fir a ieșit din cuibul său. A gâfâit. A gâfâit. M-am oferit să-l pun la loc.

Așa nea Mișu a reparat faza. Nea Mișu este electrician. Am un respect deosebit pentru electricieni. Ei văd ceea ce nu se vede.

Drumul vinului, femeile de Cucuteni

luni, septembrie 13th, 2010

Drumul pe care l-am făcut sâmbătă din Chișinău până la Tudora nu are nimic comun cu pelerinajul lui Coelho până la Santiago de Compostela. Nu pot să scriu „Jurnalul unui mag”. Nu cred că acest drum îmi va schimba viața radical. Și nu era vorba de un pelerinaj.

Am plecat cu mașina. Pentru prima dată în sudul Basarabiei. Căutam indicatoare pe traseu. Anunț cârcotașii că ele sunt. Dar în exemplare unice.  Dacă îl scapi din prima, atunci îngerul tău călător are chip de curcă chioară. O Mazdă vișinie cu numere ucrainene m-a depășit de patru ori. Eu n-am depășit-o niciodată. Mergea nervos și aiurea. Nu am cunoștință și nici imaginație prin ce lanuri se pierdea.

Drumul e lat și bun, cum mi-a spus cândva un bistrițean, care m-a trimis pe un drum de munte plin de serpentine, probabil, lat pentru o căruță cu un singur cal și spălat de apele munților. Uneori fredonam „Taxi” cu „Drumurile din București”.

În linii generale și pe drumuri deocheate  am ajuns la podgoria Luchianovilor. Cu șapte ani în urmă Sandu, care era într-un crâng plin cu fazani, cu mure și cu visuri frumoase, le vorbea prietenilor despre fabrica pe care o va construi, despre vinurile bune pe care le va face. Unul dintre prieteni se gândea fără glumă că va trebui să-l ducă pe visător la medicul cunoscut de la Codru (Socola Chișinăului). În afară de crângul acela cu mure în jur era „teren arabil” cu toată flora botanică ingenuă a Basarabiei.

Eu am văzut o fabrică cochetă unde se produce „Et Cetera”. Merlot-ul din acest an probabil va fi tot atât de bun ca roada anului 2005.

Seara, la intrarea în Chișinău, am scăpat unicul indicator. Drumurile Moldovei sunt făcute pentru moldoveni. Și e bine să circuli doar în localitatea ta. Poeziile lui Mihai Eminescu și drumurile Basarabiei se învață pe de rost. Altfel te părăsesc îngerii buni. Și va trebui să citești „Jurnalul unui mag” de Paulo Coelho. Sau, a doua zi, să te duci la Bâlciul Olarilor din Iurceni și să-ți cumperi o femeie de Cucuteni.

Oamenii buni ai oamenilor răi

vineri, septembrie 10th, 2010

Octavian Țurcanu, numele căruia este legat acum de Vântu, face parte din prima generație a creierelor financiare din Republica Moldova. Și-a făcut studiile la Chișinău. A avut stagieri în Japonia, Turcia. A lucrat la Banca Națională a Moldovei. Ne-am văzut ultima dată la un Târg de Carte de la București. E prea cu bun simț ca să cred că sunt alții cu bun simț mai reliefat.

Nu știu ce studii are Vântu.

Viorel Țopa, numele căruia a fost legat până în 2010 de Plahotniuc, face parte din ultima generație a creierelor financiare din Uniunea Sovietică. Și-a făcut studiile la Moscova. Ne-am văzut ultima dată la „Fulgușor”. Cred că era încă student.

Nu știu ce studii are Plahotniuc.

„- Cel mai important lucru care se învață la Harvard, spuse el, este că un om poate respecta toate legile, fiind, în același timp, și cel mai nemernic criminal al vremurilor sale”. Asta-i din „Pușcăriașul” de Kurt Vonnegut.

Octavian Țurcanu n-a învățat la Harvard.

Dragoste & Gulag, sex & Perestroika

joi, septembrie 9th, 2010

Dacă Nicolae Dabija era Constantin Cheianu, atunci romanul său „Tema pentru acasă” se numea „Dragoste & Gulag”. Romanul a fost scris în toamna – iarna lui 2009.

Dacă Constantin Cheianu era Nicolae Dabija, atunci romanul său „Sex & Perestroika” se numea „Țara viselor noastre”. Romanul a fost scris în toamna – iarna lui 2009.

Dar Dabija nu e Cheianu, iar Cheianu nu e Dabija.

Dacă dragoste nu e, atunci nici sex nu e. Dacă sex nu e, atunci nici dragoste nu e. Dacă nu era gulag, atunci nici perestroikă nu era. Dacă nu era perestroika, atunci nici gulag nu era.

Dar așa le avem pe toate: și dragoste, și sex, și gulag, și perestroikă, și Cheianu, și Dabija. Este și Marcela Bezviconi. Este și Maria Răzeșu.

Sunt cele mai citite cărți ale Basarabiei de la 2010.

Doroș, ești bun!

miercuri, septembrie 8th, 2010

Ieri televizorul din casă a fost utilizat după menirea celui care l-a inventat. Am butonat două canale cu două meciuri de fotbal.

Ungaria – Moldova. Fiind microbist de sărbători, îl știam pe Viorel Frunză. L-am adus cu ani în urmă de la vama Albița, unde a fost lăsat de cei de la FC Vaslui. Era în probe la cavalerul porumbului din târgul moldovean. Atunci atacantul moldovean a ajuns la Chișinău cu un Opel Astra. Și a mai avut nenorocul să-l aducă un editor. Care i-a dăruit „Tenis cu moldoveni” de Tony Hawks. Știind apetitul fotbaliștilor pentru lecturi cred că ar fi fost mai fericit dacă îi dăruiam un „Hustler”.

Îl mai știam și pe Vlad Filat. Dar care nu era fotbalist. Și tresăream la numele Gavril Pele Balint, cum îi spunea comentatorul lui Gaby Balint. Auzeam un Gavril Pelevici.

Comentatorul era un fatalist. Vorbea ca un tip care parcă a fost lepădat de femeie sau și-a găsit iubita cu altul. Ambele variante sună prost. Dar, în acest caz, te duci la Departamentul Cultură și faci emisiuni culturale. Microbiștii moldoveni vor să fie ghidați de un macho. Un macho-alpha care să aducă siguranță și încredere în casele macho-ilor moldoveni. Noi toți suntem macho în fața unui meci de fotbal.

Am mai văzut un arbitru excelent. Surplins plăcut că Națaionala Moldovei a descoperit că fotbalul are două reprize.

Dar fotbalul adevărat era la celălalt meci. Era campionatul Braziliei. Îl știam doar pe Roberto Carlos. Dar pe teren erau încă 21 de îngeri ai fotbalului, care dansau tango cu o minge sărutată de dumnezeu. Mai era acolo și un arbitru cretin. Dar tango era atât de frumos încât fluierul cretinului nici nu se auzea.

De fapt, acest text l-am scris pentru a spune doar atât: Doroș, nu știu de unde ai apărut, nu știu dacă ai citit „Tenis cu moldoveni”, dar ești bun.

Doroș e fotbalist moldovean.

Las” că-i bine, Ioane!

marți, septembrie 7th, 2010

Probabil, unii moldoveni au citit „Ultima lună de toamnă” de Ion Druță. Unii dintre ei au fost la referendum. Unii dintre ei au devenit politicieni. Unii dintre ei au devenit analiști politici. Unii dintre ei au devenit sociologi. Unii dintre ei au rămas cozi de câine. Unii dintre ei se cred Putini. Unii dintre ei se cred Saakașvili. Unii dintre ei au crescut peste doi metri. Unii dintre ei au votat la 5 iulie 2000 în parlamentul de atunci. Și toți, toți, toți l-au citit pe Druță. Probabil. Și acum se dau cu părerea.

L-am citit și eu pe Druță. Dar nu cred că moldovenii sunt vinovați de neprezență la vot. Așa cum suntem, cu barbă de coji de floarea-soarelui pe buza de jos, politicienii moldoveni au fost taxați de fiecare dată când au greșit.

Alianța a guvernat nu datorită unui program economic, social, cultural. Ea a fost obligată să apară sub presiunea tinerilor din 7 aprilie. Probabil, a fost o guvernare bună pe mai multe subiecte. Dar a clacat de câteva ori. Esențial.

1. Evenimentele din 7 aprilie au rămas neelucidate. Vinovații de uciderea tinerilor n-au fost pedepsiți.

2. Neputința unui stat în fața lui Muruianu (apropos, comuniștii urmau să-l demită).

3. Nicio acțiune clară și eficientă împotriva corupției. Creșterea costurilor produselor „Made in Moldova” prin jungla birocratică.

Aceste cauze, acoperite de micile și marile, nevinovatele și vinovatele minciuni ale politicienilor, au dus la:

I. Apariția „mafiotiului” Plahotniuc, care recită Miorița și a „luptătorului anti-mafie” Mocanu, care umblă cu un BMW X5;

II. rămânerea în continuare pe listele electorale a moților (primarii au trimis cec-ului liste actualizate, cecul le-a trimis Tehnologiilor Informaționale listele verificate și actualizate de primari, iar la primari listele au ajuns de la Tehnologiile Informaționale cu morții puși din nou în liste. Scuzați-mi această explicație simplistă).

Aceste cauze, acoperite de micile și marile, nevinovatele și vinovatele minciuni ale politicienilor, au dus la:

UNU, întâiul și ultimul: moldovenii au simțit că sunt mințiți.

Minciuna poate conduce într-un sistem dictatorial, autoritar. Accepți o minciună de frică. Acolo unde nu e frică minciuna este pedepsită.

Meritul incontestabil al AIE sunt valorile democratice care le-au readus la viață în Republica Moldova. (Dacă scoatem morții din liste, atunci Referendumul ar avea șanse să fie validat. Dar mai bine o pierdere la limită decât o victorie la limită).

AIE are de făcut un singur pas. Mic. Să nu mintă.

Dar atât demult dorești binele încât o minciună mică devine inevitabilă. E pentru binele tău. Și tu, popor cu semințe de răsărită în loc de barbă, meriți mai mult.

Așa-i, Ioane?!

Politicieni, la carte!

luni, septembrie 6th, 2010

Până ieri ar fi trebuit să citiți cartea unui copil: „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o”.

Dar, probabil, azi vă place mai mult romanul lui Alexandru Vakulovski. Primul lui roman.

Văd pe buzele voastre titlul.

Nu e vorba de „Legături primejdioase”. E alt autor.

În Librăriile Cartier găsiți „157 de trepte spre iad”. Romanul lui Alexandru Vakulovski. Ultimul roman. Și nu mai repetați la infinit titlul primului roman. Văd că știți doar titlul.

Ucigașa cerșetorului de cafea

joi, septembrie 2nd, 2010

Cum a fost ucis poetul Emil Brumaru?

Cine este asasinul poetului Emil Brumaru?

Scurt istoric al crimei. Poetul Emil Brumaru a susținut 17 ani rubrica „Cerșetorul de cafea”. La „România literară”. Câte un poem pe săptămână.

În acești 17 ani Emil Brumaru a scris în fiece zi câte un poem. În zilele bune a ajuns la 10 sonete pe zi. În unele zile (destul de multe) ajungea la trei sonete pe zi.

De la începutul acestui an rubrica a fost suspendată. De către „România literară”.

De atunci poetul Emil Brumaru a scris trei poeme. Au trecut nouă luni.

Bănuitul: România literară l-a ucis pe poetul Emil Brumaru.