Arhiva pentru: august, 2010

Emil Brumaru, îngerul căzut la Chișinău

luni, august 30th, 2010

Emil Brumaru este la Chișinău.

A fost adus „botanistul fermecător” al literelor române. A venit ca un spion.

Stau și mă întreb dacă a venit pentru Tamariușka  „să-nvățăm latina până când,/Surâzând, oh, surâzând, ah, surâzând/ Vom avea, uimiți, același gând”? Sau a venit cu un ”blestem” „la o blondă eminesciană”, adus de Uniunea Scriitorilor din Moldova: „Crăpa-ți-ar curu-n două buci frumoase,/ Plesni-ți-ar pizda-n patru buze moi,/ Femeie, teleguță de mătase/ Cu roțile-nmuiate în oloi”.

Oricum, Tamaretelor, cel care a scris poeme pe aripile îngerilor, este la Chișinău. Indiferent, dacă l-a adus Mihai Cimpoi sau l-au coborât îngerii pe malul Bâcului.

„Nu trebuie, iubito, să te miri/ Că geamurile-s roase de zefiri…”

Declarația de Independență. Ia-o

vineri, august 27th, 2010

De azi în Librăriile Cartier poți procura Declarația de Independență.

Este un articol imprimat pe 62 x 42 cm. Este și în ramă.

Se pune de asupra biroului. Președinții se schimbă. Declarația de Independență rămâne.

E un fel de Ștefan cel Mare și Sfânt. Dar este fără sabie.

Acolo limba de stat e numită română. Și sunt 270 de semnături. Sunt nume în dreptul cărora nu e nicio semnătură.

Declarația de Independență spune că Moldova nu e a lui Voronin, Filat sau Ghimpu. Este un vis. Care ar putea deveni realitate. Sau ar fi putut deveni realitate. Este o unitate de măsură. A ceea ce am fost, suntem și vom fi.

Dacă ar fi fost adoptată la 19 august, atunci unitatea noastră de măsură ar fi fost alta. Dar istoria nu suportă cuvântul „dacă”.

Asta este unitatea noastră de măsură. Și așa arată ea. Și așa arătăm noi. Și așa vom arăta.

Declarația de Independență. Greșeala

joi, august 26th, 2010

Declarația de Independență a Republicii Moldova a apărut în cotidianul „Sfatul Țării”. La 31 august 1991. Vedeți al cărei țări era și al cărui parlament era „Sfatul Țării”. În numărul unde a apărut Declarația de Independență.

Următorul număr, fără Declarația de Independență, cotidianul era al altei țări.

Vinurile lui Ghimpu și prizele moldovenești

miercuri, august 25th, 2010

În 2007 Republica Moldova a semnat cu Federația Rusă acordul de livrare al vinurilor moldovenești pe piața rusă. În dreptul componentei „dibutilstalat” a fost trecut 00,00%. Apa minerală franțuzească, rusească, ucraineană conține dibutilstalat. Biberoanele pe care le sug pruncii lui Onișcenko conțin dibutilstalat. Vinurile franțuzești sau italiene au o marjă care permite conținutul dibutilstalatului. Marjă acordată de Federația Rusă.

Aflu de la RFI, într-o declarație a unui membru al comisiei de investigare a incendiului de la maternitatea din Giulești, că motivul incendiului este „o priză moldovenească”. Știam că Republica Moldova nu produce nimic. Iar piața electrocasnicelor e plină de produse chinezești. Aflu că Centrul Orbilor din Republica Moldova a produs, cândva, prize.

Iată așa am învățat cuvântul dibutilstalat. Dacă nu erau rușii, atunci nu știam de el.

Iată așa am învățat că am avut cândva prize „Made in Moldova”. Dacă nu erau românii, atunci nu știam.

Mai bine nu știam.

Țăranii lui Filat

marți, august 24th, 2010

Filat dădea cu lopata. Escavatoarele dădeau cu lopata. Satul Nemțeni era proiectat din nou. Case noi. Cu baie. Drumuri drepte. Casele, conform contractului, trebuie date la cheie în trei luni.

Țăranii din Nemțeni se uitau de pe margine.

„Nu reușesc”.

„Nu cred. Mâine, poimâine dau ploile. Nu se urcă ei cu tractorul până aici cum nu-s eu popă.”

„Grăiesc. Nu-i cred”.

Filat dădea cu lopata. Escavatoarele dădeau cu lopata. Țăranii din Nemțeni se uitau de la o margine la ceea ce în toamnă va fi satul lor.

„Nu reușesc, blea.”

Declarația de independență

joi, august 19th, 2010

Căutăm Declarația de Independență. O copie. Nu mă trimiteți la Muzeul de Istorie al Moldovei. Nu e. Acolo este operația Iași-Chișinău. Niște pietre. Niște vârfuri de suliță. Niște mobilă românească. Care se vinde.

Nu există în niciun fel. Această Declarație de Independență. Nici pentru publicul larg. Nici pentru publicul ales. Nici pentru masoni. Nu este nici cu istorii oculte, nici fără istorii oculte. Nu o au nici cei care îi reproșează lui Cheianu că „iaca, ei votau Independența, da el făcea sex prin birouri”. „Unde este istoria înălțătoare a acelor timpuri!?” Mai bine întreabă ca Milea: „Unde, naiba, eram, când trecea viața mea?” Am răspunsuri. Dar nu sunt înălțătoare. Din care cauză dau drumul textului, cel puțin, Declarației de Independență. (Este banal și nu are nicio istorie ocultă ca cel al SUA cu acel joc de litere făcute de un scrib cu origini din Jmerinka cu ”America” vs ”Jmerinca”). (mai mult…)

Ultimul Tolstoi

miercuri, august 18th, 2010

Toamna târziu, cu o sută de ani în urmă, Lev Tolstoi, bătrânul de 82 de ani, părăsea conacul pentru o ultimă pribegie. Comentatorii de atunci și de mai târziu au privit această plecare ca pe un gest simbolic. Ca pe un bătrân animal, care a plecat să moară singur. Ca pe o figură aproape dumnezeiască, în care bătrânul Tolstoi a repetat drumul tânărului Budda. Comentatorii sovietici vorbeau despre plecare lui Tolstoi în popor și contopirea lui cu poporul. Ion Druță încerca să ne prezinte un Tolstoi care vroia să fugă de vacarmul familiei și de Sofia Andreevna. Pavel Basinski vine cu completări în volumul ”Begstvo iz raia” („Fuga din rai”).

Era 27 octombrie dimineața devreme. Era foarte întuneric. Tolstoi a ieșit din conac. Și-a pierdut căciula. S-a întors în casă. Și-a luat altă căciulă și o lanternă. Ca s-o caute pe cea pierdută. Tolstoi, după cum spune Basinski, era un tip care respecta foarte mult lucrurile și munca depusă pentru ele. Ca să nu spunem zgârcit.

În acea dimineață întunecoasă în Iasnai Poleana un bătrân de 82 de ani umbla cu o lanternă și căuta căciula pierdută.

Restul e legendă.

Toronto. Femeile citesc periculos

marți, august 17th, 2010

Zbârnea, în timp cât tot te-am rugat să citești periculos, un canadian a realizat proiectul „Fetele dezbrăcate citesc”. Filosofia acțiunii: „Să citești frumos e mult mai complicat decât să te dezbraci frumos. Citind, noi ne dezgolim nu doar corpul, ci și sufletul”.

Ray Loriga: când te ajunge plictiseala

luni, august 16th, 2010

„Cred că lectura e o salvare, nu o obligație. Și atunci când plictiseala lumii întregi ajunge să te copleșească, evident că te salvezi citind. Pentru că, paradoxal, această senzație de plictiseală e cu atât mai mare cu cât numărul acestor alternative comode, simple de a-ți petece timpul – iPod, Internet, play station, televiziune prin cablu – e mai mare. Cu cât mai multe gadget-uri, de pildă, cu atât te plictisești mai repede. Și atunci, normal, spiritul cere ceva mai mult. E momentul când intră în ecuație literatura”, spune Ray Loriga, scriitor spaniol din generația tânără. Autorul romanelor „Eroi” și „Căzuți din cer”, editate recent în română la Curtea Veche. A semnat scenarii pentru Pedro Almodovar.

Recunoaște: „În tinerețe am citit mult din Miguel de Unamuno și din alți scriitori ai secolelor trecute, apoi am trecut la Bukowski și Palahniuc…”

Sunt fragmente din „Dilemateca”. Peste coridor Nelly Ciobanu repetă de cinci ore coloana sonoră din „Titanic”. Nu și-a dorit nimeni, nici diavolul icebergurilor nordice, o scufundare a „Titanicului” cum mi-o doresc eu. Acuma.

Uimitor. „Titanicul”, Nelly Ciobanu și coloana sonoră s-au scufundat. E liniște.

Secera, mohorul și comunismul

luni, august 16th, 2010

Un comunist adevărat – eu nu vorbesc de stângiștii de ocazie, care citesc „Revista la Plic”, recită poeme din Balconul din fața Direcției Cultură a municipiului Chișinău, beau bere democrată la barul Uniunii Scriitorilor și se minunează de viața cotidiană din URSS – , deci, un comunist adevărat ia simbolul secera și se duce la cosit mohor din porumbul din deal, pe la o amiază. Azi, de-o pildă. Din cauza arșiței, deoarece suntem umaniști, are dreptul să-și scoată cămașa. După aia mohorul se bagă în sac, se pune pe biciletă, o invenție burgheză, iar seara se pune în iesle, o invenție creștină.

Asta-i toată ideologia.