Iubesc la nebunie relațiile speciale. Dar azi, miercuri seara, vreau relații firești. Ca mașina cu carte să nu stea mai bine de o jumătate de zi în vamă. Scannerul vameșilor moldoveni este într-un singur exemplar. Toate marfarele trec prin scanner. Să depisteze țigările de contrabandă. Și sacii drogați cu fasole. Țigările contrafăcute de moldoveni sub marcă chineză (am prins în viața și așa ceva: o marfă chineză contrafăcută de moldoveni) sunt exportate legal. Dar scannerul e singur. Mașini multe. Și coada degrabă va ajunge până în gâtul Chișinăului.

Vreau ca marfa să circule mai repede. Fără relații speciale. Dar firesc. Vreau că marfa să poată merge pe drumul Chișinău – București în 4-5 ore. Iar polițiștii rutieri să amendeze șoferii de dacii 1300, înfipți în volan, cu căciuli uitate de astă iarnă în cap și cu o viteză supersonică de 40 km/oră.

Dar polițistul nu va înțelege niciodată de ce restricția de viteză trebuie să fie pentru viteză mică. Tot așa cum eu nu înțeleg de ce coada imensă de marfare de la vama Albița este privită ca un lucru firesc și nu ca o catastrofă.

Este ca și cum ai mâna melcul cu o wuwuzea.

Achiziții publice, din câte înțeleg eu, sunt banii mei, ai tăi, ai părinților tăi, ai copiilor tăi, care sunt administrați de niște funcționari. Misiunea lor directă este să-i administreze corect. Pentru procurarea obiectelor, articolelor pentru comunități. Anumite comunități. Comunitatea are nevoie de anumite articole, obiecte. Această nevoie este administrată de birocrația locală sau centrală. Care deleghează organizarea concursului pentru achiziția bunurilor Agenției pentru Achiziții publice. Parcă încep și eu să înțeleg.

Nu mă bag în drumuri. Este prerogativa lui Șalaru. Ministrul. Dar, de câțiva ani buni încoace, direcțiile sau secțiile culturale raionale organizează în fiecare an prin intermediul achizițiilor publice Licitații publice pentru achiziție de carte pentru bibliotecile publice. Gest nobil. Corect. Transparent. Și frumos. Până aici. Căci de trei sau patru ani achizițiile publice pentru aceste biblioteci se fac cu titluri de la câteva edituri: Vector, Sica și Litera. Sunt cărți bune. După părerea secțiilor raionale. Scuze. După părerea funcționarului sau funcționarilor secțiilor culturale. Cele 3-4 titluri de la alte edituri sau cele 5 cărți ale lui Liiceanu nu schimbă tabloul general. Este fum sau praf, dacă doriți, de ochii lumii.

În toată această poveste este un prost al satului. Și ăla sunt eu. Dar în aceeași categorie include-te și pe tine. Ca să nu-mi fie urât.