Arhiva pentru: august, 2009

Salonul de carte

luni, august 31st, 2009

Azi s-a deschis Salonul de Carte. La Biblioteca Națională. Biblioteca Națională se află vizavi de Delice. Ca să aveți un punct de reper.

La 12 și ceva toți vizitatorii Salonului au ascultat discursurile de inaugurare. Au vizitat standurile. Și peste o oră s-au împrăștiat. Cărțile au rămas singure.

La insistențele colaboratorilor BNM Editura Cartier participă la acest Salon. Anul trecut, în semn de protest față de legile adoptate în 2008 în domeniul editorial, noi am refuzat să expunem cărțile Cartier. Salonul se desfășoară sub egida Ministerului Culturii și Turismului. Revin la articolele publicate cu un an în urmă. Era o luptă cu morile de vânt. Editorii n-au fost auziți.

Vedeți cum trece timpul. Și vedeți cărțile. (mai mult…)

București, 68

vineri, august 28th, 2009

Birourile Cartier se află în batimentul (vorba lui Marian Lupu) Departamentului Cultură pe str. București nr.68. Noi suntem la etajul cinci. Un etaj mai jos Garyk de la Trigon, percuționist de excepție, a bătut toată ziua tobele. Vecina de peste coridor, Nelly Ciobanu, a cântat două ore ceva gingaș și plăpând despre primăvară. E de o sută de ori mai bine decât Hora dn Moldova. Credeam că dau toți ciobenii cu tot cu tălănci, cu tot cu turme de oi peste mine. Am urât Hora din Moldova. Și nu o pot suporta. E ca un prohod la gurile iadului. Pentru mine.

Doamna Cultură (vorba lui Dorin Chirtoacă) cu vreo lună în urmă a făcut interpelare la Centrul de Combatere a Corupției și restul ce-urilor pentru măsurarea spațiului arendat. Coloneii și maiorii tot au măsurat vreo lună încăperile pe care le arendăm. Cu contracte expirate. Cu primăria lucrezi doar pentru o perioadă de arendă de trei ani. Consiliul Chișinău n-a aprobat decizii de rutină de ani buni. Respectiv toți sau majoritatea arendașilor de pe București au contractele expirate. Cu scrisori și documente de prelungire a contractelor depuse la primăria Chișinău de aceeași ani buni. Și azi au făcut coadă la Centru. Toți.

Arendașii plătesc energia electrică, serviciile comunale pentru toți posesorii de spații. Pentru Departamentul Cultură, pentru interpreții de muzică, pentru ong-urile culturale. Care intră în categoria privilegiaților.

Hărțuit de Centru, cu bare de metal plasate echilibristic pe spațiul din fața clădirii ca să nu poți parca mașina în alte locuri decât cele însemnate (dar să o poți zgârâia), cu plante de umbră plantate în locuri cu soare în ziua de 26 august, declarată zi de primăvară, cu un balcon cultural făcut de Uss în față, cu un eli-pili într-o coastă și cu toate restaurantele și cluburile de noapte în restul coastelor, mă declar scârbit și mâhnit de Doamna Cultură. Altceva nu e în puterile mele.

Nu râde. Caut librar

vineri, august 28th, 2009

Mai caut un librar. Condițiile sunt aceleași. Multă muncă. Multă dragoste de carte. Multă dragoste pentru oameni. Să fie mai bun ca mine. Să zâmbească mai mult ca mine. Să dea viața peste el. Și să se bucure de ea. Să știe engleza. Să știe computerul. Să poată răspunde la telefon. Să poată răspunde la email. Să aibă un fizic plăcut. La Cartier oamenii întineresc și cu trecerea timpului devin mai frumoși. Nu cerem plata pentru asta. O puteți contacta pe Carolina la Librăria Vărul Shakespeare. Recomandările de la locurile vechi de lucru sunt binevenite. Dar nu sunt obligatorii. Fără ”obșcepit”.

Sau închid una dintre cele cinci librării Cartier.

Țepeș. Oameni de pământ

vineri, august 28th, 2009

Țepeș. E o grupă rock. Hard-rock. Din satul Vorniceni. Cinci bărbați în jur de 50 de ani. De peste o sută kile fiecare. Sunt oameni de pământ. Cu bandane. Cu tricouri negre. Cu multe cranii. Cu blugi XXXL. Cântă în română. ”Treceți batalioane române Carpații” interpretat hard-rock. Sau ”Valea spânzuraților”. Multă mistică. Multă moarte. Cântată de niște oameni plini de viață. O sănătate și o voinicie ca a celor mai buni răzeși pe timpurile când mămăliga de porumb încă nu se mânca pe aceste meleaguri. O voce cu un diapazon foarte mare.

I-am ascultat aseară la Biker Pub. Printre bikeri. Oameni de pământ și ei. Mari. Îndesați. Membri ai MMC. Serafim Urechean, bikerul numărul unu de pe timpuri, n-a fost la concert.

Unu septembrie. Fără manuale

joi, august 27th, 2009

Până la 1 septembrie voi mai reveni cu niște articole, publicate în presa bucureșteană cu un an în urmă, despre marile realizări ale Guvernului Greceanâi în domeniul editorial. E ora bilanțurilor parcă. (mai mult…)

Despre manuale. După un an

miercuri, august 26th, 2009

Cu un an în urmă editorii basarabeni preîntimpinau guvernanții că modificările efectuate în Regulamentul cu privire la editarea manualelor va lăsa elevii la unu septembrie 2009 fără manuale. N-am fost casandre, nici nu-ți trebuia minte și spirit de proroc, dar ceea ce am spus atunci a sosit târâș-grăpiș și ne spune ”bună ziua”. Manuale nu sunt. Elevii din clasele primare și gimnaziale vor învăța al cincelea an din manualele care trebuiau aruncate la maculatură. După ce au fost folosite patru ani la rând. Ultimile clase liceale vor învăța din ce vor apuca.

Eu nu-mi mai pun întrebări. Dacă moftul vrea să fie în capul mesei și logica lăsată la budă, atunci asta e. Păcat de copii. Care mai speră că logica și bunul-simț sunt valori și în Republica Moldova. După mine e o chestie criminală. Dar aici criminalul e cel ce atenționează și nu cel ce face tâmpenia. (mai mult…)

Balaurul cu Sexul Moale

miercuri, august 26th, 2009

Din respect pentru cititorul înțelept și pentru a curma chinurile imaginației altui distins cititor reproduc cu permisiunea autorului Balaurul cu Sexul Moale din castelul Liublianei. Un popor cu un asemenea simbol, sunt sigur, are viitor. În rest, Liubliana e plină de dragoni. Dar niciunul n-a fost mai încruntat decât animalele rasate și păsările nobile de pe drapelele noastre. Ferice de poporul care are un asemenea balaur.

Fotografie reprodusă cu permisiunea autorului

Drumurile Europei

marți, august 25th, 2009

Dacă nu erau drumurile Republicii Moldova, atunci drumurile României ar fi cele mai proaste din Europa. Noroc că Republica Moldova e o țară mică. Noroc de România că e o țară mare. Peisajul este extraordinar. Și îl vezi datorită drumurilor proaste. Străbați România în 12 ore. Indiferent de traseu. Nu ai autostrăzi. Totul e la vedere. Când intri în România din est limita de viteză pentru drumurile naționale este stabilită la 90 km/oră. Pentru basarabeni. Când intri în România prin Vama Borș, atunci limita de viteză pentru aceleași drumuri e de 100 km/oră. Pentru maghiari. Pentru europeni. Sunt mai generoși cu un 10 km. Oricum basarabenii nu citesc semnele rutiere. Noi mergem pe apucate. Ca și tot ce facem în viața noastră. Un fatalism cu sentimentele pe rol de creier.

Probabil că e frumoasă și Ungaria. Dar nu reușești s-o vezi la 130 la oră.

Mă întreb ca un naiv, dacă transportul mărfurilor, oamenilor în Europa este de 130 km/oră de ani buni, atunci ce fel de drumuri trebuie să facem noi ca să-i ajungem? E vorba de noi, românii din ambele țări.

Liublianika

luni, august 24th, 2009

Ce faci când ți se duce ambriajul într-o țară străină?

Incluzi semnalizarea. Îți utilizezi pentru prima dată în experiența ta de șofer ”triunghiul”. Descoperi cât de frumușel arată. Stai pe banda a doua într-un trafic de duminică. Îl pomenești de bine pe reprezentantul Peugeot-ului din Chișinău. Îți aduci aminte că nu ai putut schimba nici filtrul de salon. Nu era în stoc când ai pregătit mașina de un drum mai lung. Deschizi capota. Și-ți aduci aminte de Dumnezeu.

Și atunci apare un Citroen vechi cu numere de Liubliana. Se oprește în spatele tău. Iese un bărbat trecut de prima tinerețe. Cam chinuit. Dar cu suflet mare. Și chiamă evacuatorul. Urmează service-ul din Liubliana. Care nu lucrează duminica. Vă înțelegeți ca mașina să fie dusă la centrul Peugeot pentru luni dimineață. Îi lași cheile, copia certificatului de înmatriculare. Luni Peugeot-ul din Liubliana aduce piesele. Și marți până la amiază o repară. Piese pe care Peugeot-Chișinău urma să le aducă peste o lună.

Astfel devii turist de Liubliana. Și vezi ceea ce poți vedea în trei ore trei zile pline. La rând. Deja știi fiecare turist. Încântător oraș. Încântători oameni.

Încântător simbol al Liublianei: dragonul drăguț cu sexul moale. Am ratat ocazia să-mi cumpăr unul. Dar de atunci Peugeot-ul meu a fost alintat Liublianika. Ca și râul care trece prin capitala Sloveniei.

Prima zi

vineri, august 21st, 2009

După vacanță. Prima zi. 

Masa e plină de urgențe. Urgențe peste urgențe. S-a dus naiba vacanța. Am de lucrat în fiecare zi pentru zece vacanțe. Urăsc această revenire. Poșta e plină de mesaje. Spamuri peste scrisori oficioase. Rugaminți, cereri peste spamuri. Scrisori, facturi, contracte. Contracte, facturi, conturi. Mi se face poftă de o secretară. Care să-mi păzească nervii și apetitul de viață. Dar atunci devii robul ei. E ca în ”alba câștigă, neagra păgubește”.

Cine naiba a inventat faxul, telefonul, computerul și emailul? Și blogul? Și telfonul mobil? Și energia electrică?