Dan C. Mihăilescu

Unde e Aromânia ? de Nicolas Trifon

Nicolas Trifon, Vasile Ernu, Dan C.Mihăilescu și Enache Tușa la Gaudeamus 2014, stand Cartier

Nicolas Trifon, Vasile Ernu, Dan C.Mihăilescu și Enache Tușa la Gaudeamus 2014, stand Cartier

(Gaudeamus, 21 noiembrie 2014)

Vasile Ernu : Bună seara ! Va urma a doua lansare de la editura Cartier, e vorba despre cartea Domnului Nicolas Trifon. Prima o ştiţi, este aceea care a apărut acum doi ani, care deja nu se mai găseşte, s-a epuizat, este vorba de Aromânii : pretutindeni, nicăieri. Acum urmează o a doua carte : Unde e Aromânia ?

Unde o fi ? O să aflăm, cumva, acum.

« Intervenții, dezbateri, cronici » din 1994 până azi, pentru că am înţeles că au avut loc dezbateri destul de mari…. Avem invitați pe profesorul Enache Tuşa. Bine ați venit ! și pe binecunoscutul critic Dan C. Mihăilescu. Nu avem o coregrafie pregătită. O să începem acum.

Enache Tuşa: Mulţumesc foarte mult. As vrea să-i dau microfonul Domnului Dan C. Mihăilescu pentru că îl respect și-mi este foarte drag, abia după aceea voi vorbi eu pentru că fie se vor spune foarte multe lucruri, fie că nu se vor spune, încercăm să ne completăm unul pe celălalt. Vă rog frumos!

Dan C. Mihăilescu : Bună ziua ! Păi eu sunt într-un amatorism înfiorător. Sunt pe post de prieten de peste douăzeci şi cinci de ani al autorului şi mi-am descoperit un profil în această carte la pagina 180, printre « autorii care nu sunt de origine aromână şi la care convingerile nationaliste românesti pot sa joace un rol considerabil. Ei manifestă deseori o deosebită compasiune pentru aromâni care lasă uneori loc la adevărate declaraţii de dragoste a căror sinceritate nu poate fi a priori pusă la indoială ». Aici mă recunosc perfect şi mai urmează ceva unde nu mă mai recunosc, dar e real, « chiar dacă astfel de declaraţii comportă o doză de paternalism ».Deci eu, recunosc, sunt aicea din afecţiune. Am o mare veneraţie fată de aromâni, fată de makedoni, stiu că este un termen peiorativ, într-un fel, la dumneavoastra, cam cum nu le place basarabenilor să le spui basarabeni, ţiganilor rromi si invers, dar îi consider ca una din cele mai tari componente, poate coloana vertebrală a românismului şi a romanitătii. Le admir fidelitatea, statornicia, spiritul gospodăresc, rectitudinea morală, solidaritatea, adica tot felul de lucruri, nu pot să spun neromânesti, dar prea puţin majoritare in context. Si nu vă mai spun că am foarte multi prieteni aromâni cam din toate culorile.

Cred că acesta carte este un fel de dicționar  de istorie, de anuar de telefon. Nu am mai întâlnit nicăieri toate punctele astea sensibile prezentate în carte, toate polemicile, toată desbinarea, toate relele şi toate regulile sau lucrurile pe care le încalci invariabil când te ocupi de aromâni. Sunt probleme delicate, sunt probleme sulfuroase, sunt probleme insolubile, nerezolvabile. Dar Nicolas Trifon este singurul om pe care îl stiu, pe care îl preţuiesc, care să fie atât de obietiv cu o înţelegere şi o perfectă distribuire de acente într-o coregrafie diplomatica în peisajul ăsta al nostru atât de ucigător prin zgomot, prin furie, prin ură reciprocă. El este, zic eu, un model de obiectivitate, de încredere şi de stiintă savantă în dispunerea acentelor. Nu vreau să mai insist, dar de atât de multe ori mi s-a frecat ridichea, ca să folosesc un termen  cam nestiiţific, în contextul dumneavoastră, unii mi-au spus că nu există români, tot ce e mai bun în istoria româna, în cultura română sunt aromâni. Toti ! Si Isus Hristos e aromân, toata lumea e aromână. (…) Când te uiţi înspre dreapta, toata lumea se bombează, mai că nu zic, hai, că Machidonii sunt Nicadori, pentru ei. Toată lumea vede numai pe Belimace, adică sunt şi ei, există şi ei, au avut dreptul lor, au avut idealurile lor, greşelile lor, toti trebuie puşi la locul lor. Sunt ceilalti, am vazut că marea lupta est între lingvisti şi istorici…  Deci este o asemenea pânzarie, o asemenea dantelărie, ca o bombă cu bile,  încât nu pot să spun decât că, personal, subiectiv şi amator fiind, consider ca ne aflăm cu aceasta carte în faţa unei forţe de dezamorsare a focoaselor.

Probabil că aceasta chestie cu minoritatea, cu statutul, faptul de a se declara minoritari ca sa beneficieze de fonduri de stat, de fonduri europene, înseamna că o oarecare contaminare de spiritul grec trbuie sa fi fost  acolo chiar dacă te cheamă Capșa. Deci n-as vrea să mă bag in lucruri de acest gen, pentru că risc să-mi prind şi urechile şi degetele, dar intuitiv zicând, cred că aceasta carte este un model de lectură obiectivă, sobră şi, repet, cu acente bine dispuse in peisaj.

Mulțumesc și iertați-mi ignoranța pe care  încerc s-o suplinesc prin patetism și prin iubire.

Gheorghe Erizanu