A fost un sunet de la un ziar. Ziarista îmi spunea că a umblat prin librării și a aflat: cartea pentru copii este cea mai vândută.

Este o iluzie. A ziariștilor. A librarilor. A părinților. A editorilor.

Editorii fac cărțulii de 8 pagini. Pentru copii. Ilustrate. Cu multă culoare. Cu puțin text. Tipografica este o știință din școlile dinozaurilor. De aia și-au murit. Corp de literă mic. Sau poate fi și mare, dar interliniaj mic. Boțit. Și multă carte. Titlurile sunt din lista celor trei din cinci degete de la o mână: „Scufița Roșie”, „Alba-ca-Zăpada”, „Cenușăreasa”.

Părinții cumpără cea mai ieftină carte. Ca să citească plodul. Să ajungă mare și învățat. Și să iubească cartea. Să nu fie ca dânsul.

Librarul este fericit când intră un părinte cu odrasla de mână. Deja știe că-i va propune o carte de 8 pagini, colorată, cu text boțit, ieftină.

Ziaristul este și el fericit. Moldovenii nu citesc. Dar moldovenii mici citesc. Foarte mult.

Și editorul, și librarul, și părintele, și ziaristul sunt killerii copilului. Noi toți am ucis un potențial devorator de cărți. Copilul a citit prima sa carte în viață. De 8 pagini. Cu desene de copii debili de atâta fericire. Cu un text plictisitor. Cu o literă boțită de alte litere. Probabil părintele va mai procura încă doua sau trei cărți de acest gen. Probabil copilul le va citi. După cartea a treia copilul va înțelege că este mințit. Cărțile sunt proaste, plictisitoare, urâte. Și va căuta alte lucruri bune, frumoase și interesante.

Voi crede că (…) cărțile pentru copii se vând, doar atunci când maturii vor cumpăra cărți pentru propriile lecturi. Când părinții citesc, atunci vor citi și copii. În rest, ne mințim. Pe noi. E acceptabil. Dar pe copii de ce-i mințim? Doar îi iubim.

Gheorghe Erizanu