Revista Contrafort a împlinit 20 de ani. Cu această ocazie mai mulți scriitori au fost invitați să răspundă la ancheta revistei.

„O stare de spirit” – așa se intitula editorialul primul număr al revistei  Contrafort care apărea în octombrie 1994, încercând să răspundă  așteptărilor unei generații noi de scriitori basarabeni – generația optzecistă  –, „surata” mai mică în ani a Generației ’80 din România, de care ne simțeam apropiați și solidari în opțiuni estetice și existențiale. Odată cu primul număr al Contrafortului, enunțam și programul publicației, pe care, ulterior, l-am sintetizat în două teze: promovarea spiritului critic și sincronizarea cu literatura română contemporană. O revistă a creației literare, o oglindă a vieții culturale, o arenă a dezbaterilor intelectuale și civice pe teme de larg interes pentru un public cultivat și exigent.

Contrafort și-a dorit, prin obiectivele sale, să completeze cu o „verigă basarabeană”, de respirație nouă – alături de Sud-Est Cultural –, salba de publicații de prim-plan ale culturii române: România literară, Contrapunct (prima serie), Convorbiri literare, Revista 22, Dilema, Orizont (Timișoara), Echinox (Cluj-Napoca) ș.a. Dar și circuitul publicațiilor din exilul românesc, cum au fost Agora și Meridian (redactate de Dorin Tudoran în Statele Unite). Ulterior, atunci când elanurile tinerești au trebuit să se încline în fața vârstei biologice a redactorilor săi (atent supravegheată de tot felul de „amici” din lumea literară), am redefinit Contrafortul drept „revistă de literatură și dialog intelectual”, păstrând liniile directoare ale programului nostru și deschiderea față de toți creatorii valoroși din Basarabia și România.

La ceas aniversar, „după 20 de ani” de la lansarea Contrafortului, invităm câțiva scriitori, colaboratori ai noștri de o parte și alta a Prutului, să participe la o anchetă consacrată acestui moment important din biografia revistei, o anchetă mai degrabă reflexiv-evocativă. Lecțiile vieții, inclusiv nefericita ruptură care a intervenit în 2013 (sistarea sprijinului financiar de către ICR) dând peste cap regimul firesc de apariție a revistei – episod ale cărui consecințe le resimțim și azi –, spulberă, descurajează orice „abur festivist”, făcându-ne să privim cu un optimism moderat aventura ce se
întinde în față.

Cum v-ați simțit în paginile „Contrafortului” și ce înseamnă pentru Dvs. colaborarea cu revista noastră?

Gheorghe Erizanu: Acu, 20 de ani, când apărea primul număr al Contrafortului, citeam fără ochelari cărți întregi tipărite cu borges. Speram ca lucrurile să se așeze în firescul lor. Iar Contrafortul va fi unul din pilonii noului sistem de valori.

Vasile Gârneț și Vitalie Ciobanu sunt sigur, chiar dacă nu sunt cu abilități Vanga, credeau la fel. Cu mici excepții (poate cazul Ion Druță,  scriitura căruia au încercat să o diminueze sau Serafim Saka, pe care au încercat să-l ridice în ierarhia scriitoricească) am crezut și promovat aceleași valori.

După 20 de ani nu mai pot citi fără ochelari nici texte de o pagină cu nonparel.  Constat că valorile noastre au rămas aceleași sau, pe alocuri, s-au împuținat. Iar non-valorile s-au înmulțit din contul altor generații.

Vasile Gârneț și Vitalie Ciobanu au scos mai puține cărți cu semnăturile  lor decât ar fi putut scoate. Dacă nu era Contrafortul. Acesta-i prețul Contrafortului. Unde eu m-am simțit bine.

Gheorghe Erizanu