Continuă începutul sfârșitului. Care a început odată cu anularea mandatului de primar de Chișinău pentru Năstase.

Orice politician care ia puterea este obligat să se gândească din prima zi cum o lasă altui politician în ultima zi. Așa scrie în fișa de lucru al politicianului. Indiferent de rezultatele pe care le-a obținut pe parcursul mandatului său, imaginea în istorie va rămâne cea de la predarea puterii.

Guvernul Filip și PD-ul nu vor rămâne în istorie cu „Drumuri bune” și „Prima casă”, nici cu cei 19 deputați fabuloși care au preluat puterea politică pentru patru ani în Republica Moldova, ci cu modul cum predau puterea noii guvernări.

Decizia Curții Constituționale din seara lui 7 iunie 2019 nu se interpretează. Sunt obligat să citesc. Curtea zice că termenul de trei luni (90 de zile), în care Parlamentul nou ales trebuie să formeze Guvernul, curge din ziua validării alegerilor. Alegerile au fost validate pe 9 martie. „Astfel, în speța în cauză, reieșind din prevederile constituționale, Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a X-a, trebuia să încheie formarea Guvernului până la data de 7 iunie 2019, inclusiv.”

Decizia Curții vine exact în momentul expirării termenului. Dacă se forma altă alianță, atunci Curtea poate lăsa în vigoare interpretarea Curții Constituționale din mandatul Tănase:

„Termenul de trei luni de zile prevăzut de Constituţie pentru formarea Guvernului a început să curgă de la 9 decembrie 2014, care este data validării alegerilor parlamentare, dată la care, în temeiul articolului 103 alin. (1) din Constituţie, mandatul Guvernului a încetat, circumstanţă ce a determinat necesitatea formării unui nou Guvern.

Acest termen curge indiferent de declanşarea procedurilor de formare a noului Guvern sau/şi de efectuarea procedurilor de învestitură, astfel încât expiră la 9 martie 2015.”

Numărătoarea de atunci a celor trei luni a început exact pe data de 9. Ca și în cazul recent. S-a lucrat cu abacul pe luni. Acum s-a lucrat pe zile, rotunjite la 30. Se putea și pe zile exacte și atunci Curtea, contabilicește vorbind, ar fi trebuit să declare ultima zi de formare a Guvernului ziua de 6 iunie.

Constituția se interpretează cu bun-simț. O singură dată. Dacă o mai interpretăm o dată, atunci, una dintre interpretări, e făcută cu rea credință. Sau din incompetență.

Politicienii așteaptă decizia Comisiei de la Veneția pe cazul Deciziei Curții Constituționale din 7 iunie 2019. Decizia va veni pe 21 iunie, află ZdG. Din istoria Comisiei de la Veneția (unde RM este reprezentată de Alexandru Tănase): Comisia de la Veneția niciodată n-a mers împotriva deciziile curților constituționale ale statelor. E o cutumă nescrisă.

Oricum ar suna Veneția, problema cea mare de acum nu e a Guvernului Sandu cum să preia puterea reală. Ci a Guvernului Filip care trebuie să găsească o cale de plecare onorabilă. Fără vărsare de sânge.

Altfel Republica Moldova pare luată din lumea și curcanii lui Puzzo. Iar citirea Constituției, oricum am face-o, nu ne salvează.

 

 

Gheorghe Erizanu