Negocierile pentru noul guvern de la Chișinău s-au încheiat.

Democrații au negociat clasic. Ca în romanul Nașul de Mario Puzo. Cu argumente. Prin vorbe. Și cu pistolul pe masă.

Prin argumentul cuvântului au cedat ministerul clientelar al Transporturilor liberalilor. Au cedat ministerul problemă al Familiei și Protecției Sociale cu cele mai impopulare reforme care trebuie făcute urgent liberal-democraților. La schimb au luat Sănătatea, un minister clientelar și Justiția, veriga lipsă de până acum din sistemul protecției democraților.

Cu pistolul pe masă prin mascații lui Chetraru și oamenii bleu ai lui Gurin au arestat câteva rude apropiate ale lui Filat, au descins în Ipteh, l-au chemat pe Filat alături de Shor în Dosarul Miliardului (asta-i pentru televiziuni) și l-au forțat pe liderul ghindelor să uite de funcția de premier. Și să anuleze înțelegerea lui Filat cu Nuland din Croația.

Vlad Plahotniuc este generos. Nu-l vrea pe Vlad Filat penal. Îl vrea doar politic.

Iar ca ghinda să se simtă roză, în timpul negocierilor, i-a luat Ministerul Educației (cu unul dintre cei mai eficienți miniștri liberal-democrați și cu reforme esențiale pentru viitorul Republicii Moldova) și i-a oferit în schimb Ministerul Tineretului și Sportului, un minister pentru copiii de grădiniță. Și cu un gest aristocratic, în același timp, sportivul numărul 1 al PLDM, Juravschi, părăsește fracțiunea printr-o scrisoare sadoviană.

PLDM este forțat s-o înainteze pe Maia Sandu la funcția de premier. Maia Sandu este prea corectă și prea onestă printre personajele Nașului. E din alt roman.

Pentru cetățenii Republicii Moldova Maia Sandu este o soluție bună. Și este un gest curajos, aproape de curajul nebunului, să fii premier în acest iulie fierbinte care ucide până și muștele.

Maia Sandu și reformele începute, reușitele de la Ministerul Educației sunt periculoase pentru personajele Nașului. Reformele de la Educație îi scoate pe viitorii alegători din zona loserului în cea a cetățeanului. De aia reformele de la Educație trebuie oprite. Varianta ideală. Se face cu mâinile liberalilor. Eufemistic vorbind, dosarul de cadre eficiente al PL-ului e gol.

Maia Sandu va fi lăsată premier până îi va scoate din această mocirlă financiară și economică. Pe ei. Și pe noi.

Dacă nu vor fi alte surprize. Azi.

Pe urmă mai vedem. Și ei. Și noi.

 

 

Gheorghe Erizanu