30 septembrie. Declarația de la Varșovia vizavi de Parteneriatul Estic, inclusiv vizavi de Republica Moldova, a lăsat un gust amar de măslină, când noi, credeam, că meritam o panacota.

4 octombrie. Vladimir Putin debutează în Izvestia ca jurnalist. Propune refacerea unei structuri supra-naționale pentru fostele republici sovietice. În cazul când nivelul democrației în Republica Moldova este mai mare decât în celelalte republici foste sovietice,  atunci nu mai întreb nimic retoric.

5 octombrie. În Consiliul Federației (camera superioară a parlamentarismului rus) este propus un proiect de lege pentru crearea unei curți pentru drepturile omului din CSI. Nu pun nicio întrebare retorică. Constat doar un CEDO pentru euroasiați.

În Chișinău PSD-ul bate din palme crizei europene, PCRM-ul iese din „tinda” Uniunii Europene și se repede în casa mare a noului URSS putinian, se încearcă revenirea la denumirile de străzi sovietice.

Între timp. Într-o zi de marți. În Chișinău. Doi cocoși falnici cu saci cu bani cântă cucurigu în ograda justiției. Dar unul dintre cei doi cocoși falnici a fost mai falnic. Și i-a călcat găina, care a început să cânte ca cocoșul, celuilalt cocoș falnic. I-a mai călcat și cealaltă găină, care se oua ouă gata ștampilate. Unul dintre cei doi cocoși falnici a fost Bloom. Chiar dacă nu l-a citit pe Joyce.

„Patria mea, ce mult te iubesc!” A zis găinarul. Ordonând ouăle. „În coșul ăsta. În coșul ăsta. În coșul ăsta.”

Peste Patria mea s-a lăsat un miros de ouă clocite. Călcate de cocoșii falnici. Stricate.

Ouăle Patriei mele nu vor da niciodată pui. Nu este noua ideologie națională.  E o constatare.

„Adio, Patria mea, cu „â” din „a”. Adio, Patria mea, cu „î” din „i”.

Gheorghe Erizanu