cioclea_cop1_500

Săptămâna viitoare la Cartier va apărea volumul Antologic de Eugen Cioclea.  În ianuarie, în Librăriile Cartier, volumul va costa 60 de lei. Preț copertă: 75MDL/23 RON. Tiraj: 500 exemplare. Lansarea la Librăria din Centru va fi pe 23 ianuarie. Vor fi nume-surprize printre vorbitori.

Iar până atunci puteți citi Cioclea de Eugen Lungu. (Textul apare cu permisiunea autorului.)

CIOCLEA

Eugen Cioclea. 22 martie 2009. După spectacolul „Dați totul la o parte ca să văd”. Fotografie de Veronique North-Minca

Eugen Cioclea. 22 martie 2009. După spectacolul „Dați totul la o parte ca să văd”. Fotografie de Veronique North-Minca

Al. Vlad scrie frumos despre Ion Mureşan, poet care îmi aminteşte prin ceva de

tânărul şi dezabuzatul Cioclea.

Ca om, Cioclea era o pacoste. Beat criţă când l-am văzut prima dată, cu barba

roşie, vulgar şi antipatic, aducea mai degrabă cu un satir obraznic. Ai fi aşteptat să-

i vezi coada şi copitele.

Poetul venise în „turneu” prin Moldova şi se întorcea în Moscova sa, devenită

aproape natală. De câteva zile se zbătea să ajungă la gară, gara însă părea să fugă

de el ca şi moara fermecată de morarul din urătură. Bea orice şi oricât, evident

Cioclea, nu morarul. Părea coborât direct din Москва кабацкая, căci emana

poezie. Iar alcoolul nu era decât combustibilul rafinat ce punea în funcţiune

maşina de poezie Cioclea.

Spontan, cinic, impetuos, poetul degaja poezie, recitând cumva spasmodic

din clasici şi din propriile versuri, pe care nu se jena să le declare geniale. Şi te

convertea uşor, te făcea imediat fanul său. Tot ce fusese până la el se perima brusc,

se acoperea de ridurile unei bătrâneţi premature, se fana. El deschidea vraişte, cu

piciorul, alte uşi, după care urma să se instaleze epoca Eugen Cioclea. Acel satir,

transformat într-un Pan al hăţişurilor urbane, artist prin vocaţie genetică, nu extras

cu forcepsul din uterul însângerat al poeziei, mă furase şi pe mine. În scurt timp,

scriam o prefaţă entuziasmată la Numitorul comun, cartea sa de debut şi de sfârşit.

Căci printr-un accident, boemul, cel mai frumos boem pe care mi-a fost dat să-l

văd vreodată, devenea una din multele victime ale delincventei şi genialei Москва

кабацкая.

Cuminţit şi clasicizat, Cioclea a pălit ca arama coclită. Boema mai înghiţise un

talent pur şi ingenuu pe care îngerul poeziei părea că nu-l va părăsi niciodată.

 9 mai 2013

Gheorghe Erizanu