Pe 15 decembrie 1941 Struma arunca ancora la Istanbul. Pornise din portul Constanța. Spre Haifa, Palestina. Până la această rută nava a transportat animale. Motorul a fost luat de pe un remorcher scufundat. A parcurs prin câmpuri de mine, submarine și nave militare 200 de mile maritime. Pe timp de iarnă.

Avea aproape 800 de oameni la bord. Unii aveau cetățenia retrasă, alții erau cu documentele expirate. Parcă statul român a făcut un gest uman. Chiar dacă presiunea Germaniei naziste era imensă.

Turcia era țară neutră. Pământul Făgăduinței părea aproape. Britanicii, cu mandat pentru Palestina, aveau introduse restricții pentru numărul de refugiați evrei. Autoritățile turce nu au permis pasagerilor de pe Struma să coboare pe țărm. Drapelul galben de carantină însemna monitorizarea strictă a navei de către poliția turcă. Gesturile umane ale polițiștilor se făceau prin coruperea lor. Astfel pe navă ajungeau pături și mâncare. Prin coruperea polițiștilor, câțiva pasageri au reușit să ajungă pe mal. Aveau pașapoarte românești, vize de intrare și de tranzit pentru Turcia, Siria și Palestina. Dar drumul a fost atât de lung încât calendarul a fost depășit. Voiau să-și prelungească termenul. Au reușit să contacteze Agenția Evreiască pentru Palestina. Au încercat să apeleze la autoritățile britanice ca să permită cel puțin adolescenților de pe Struma, vreo 50, să meargă pe jos până în Palestina. Până se va lua o decizie pentru navă. Documentele au fost transmise autorităților britanice. Autoritățile britanice le-au acceptat. Într-un termen rezonabil. Au permis adolescenților să ajungă la Haifa pe uscat. Apoi le-au transmis autorităților din Ankara, care, la rândul lor, le-a transmis autorităților municipale din Istanbul. Parcă autoritățile britanice și turcești au manifestat acte de umanism.

Între timp, dintr-un zel birocratic, autoritățile din Istanbul au decis ca Struma să fie remorcată și scoasă din apele turcești. Nava a fost tractată de un remorcher turcesc pe 23 februarie 1942. Pe parapeții ei, pe cearșafuri, era scris: „Salvați-ne!”

Căpitanul nu a reușit să pornească motorul. O habă de vreme nava a fost purtată de valuri. Până s-a auzit o explozie. Era 24 februarie 1942, la răsărit. Un submarin sovietic a scufundat marfarul Struma.

David Stoliar a fost unicul supraviețuitor. A fost salvat de o barcă turcească.

Gheorghe Erizanu