Vasile Ernu vorbește în Timpul despre distrugerea Chișinăului vechi. Făcând o trimitere la polemica unor istorici despre distrugerea orașului de trupele sovietice sau germane.

Chișinăul a fost distrus în vara lui 1941 de trupele sovietice în retragere. A fost aplicată teoria pământului pârjolit în fața dușmanului.

Mă voi opri, totuși, un pic la un citat din Vasile Ernu:

„Anul trecut a apărut o carte care ar trebui să stea pe masa fiecărui locuitor al acestui oraş. Ea se numeşte „Cartea neagră a patrimoniului cultural al municipiului Chişinău”. Datele prezentate în această carte sunt năucitoare, iar concluzia ei este dramatică. Un grup de specialişti de la Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor (AIRM) au inventariat 977 de imobile, practic, tot centrul vechi al oraşului. În urma „inspectării monumentelor de arhitectură, de importanţă locală şi naţională, cu statut individual de protecţie şi înscriere în Registrul monumentelor ocrotite de stat, s-a constatat un proces de degradare continuă a patrimoniului imobil din Centrul istoric al municipiului Chişinău”. Cum arată datele? În anul 2010 aveam 77 de monumente arhitecturale demolate. Din cele 77 de clădiri, 44 au fost demolate în anii 1993-2006 şi 33 în anii 2006-2010. Vă spune ceva acest lucru? Observaţi viteza de distrugere?”

Dacă tai copacii Chișinăului, atunci observi că cele 977 de clădiri incluse în patrimoniul orașului sunt, în mare parte, niște cocioabe sau saraie. Și au fost incluse în patrimoniu de un arhitect beat de la un capăt la altul al străzii. Fără discernământ. O bună parte din ele nici nu pot fi restaurate.Și nici nu au cum să fie restaurate. Arhitectul a coborât din clădirea de pe București, nr.68 și a luat-o pe străzile din apropiere. Sunt toate case dintr-o gubernie.

Chișinăul medieval, cel din zona Morii Roșii, a fost distrus după anii 60.

Dintre cele 977, probabil, sunt 80 sau 200 de case cu valoare de patrimoniu național. Și merită să fie păstrate. Restul au fost incluse or dintr-un complex al unui oraș care nu are monumente arhitecturale, or ca să fie foarte multe, otova și clădiri cu valoare patrimonială, și coridoare fără iz de istorie sau arhitectură. Ca atunci când cineva va distruge un monument cu adevărat valoros, să fie unul din o mie. Atunci când e unul din 80 e mult mai complicat să te ascunzi după șindrila birocrației municipale sau culturale.

Monumentele arhitecturale pot fi salvate doar dacă va fi elaborat un sistem clar de „principii și valori”. Și vor fi 80 de clădiri. Sau 180. Cu adevărat demne de a fi numite patrimoniu național.

Și nu vom visa castele chișinăuiene acolo unde sunt cocioabe de ghetou.

Gheorghe Erizanu