Nimic. Doar radioul moldovenesc. Cel național. La prima oră. Corespondenții teritoriali transmit reportaje despre hectarele însămânțate. Aceleași reportaje, aceeași corespondenți, aceeași tonalitate ca și în anii 80 ai secolului trecut. Timofei Blănaru de la Ungheni vorbește despre o profesoară de limbi moderne care crește flori. Altfel decât Dumitrașcu, parcă, de la Briceni. Poliția rutieră încă doarme. Îmi plac la nebunie aceste ore. Fără mașini. Fără polițiști. Când ești sincer în fața kilometrilor. Craterele din drumul național sunt niște pernuțe de aer. La 180/200 km/oră.

Lipcanii nu mai sunt ca în diminețile lui Vieru. N-a mai rămas nimic din târgul evreisc. Case sure. Ardezie înnegrită de ani. Ciment. Ciment. Case obosite. Oameni obosiți. Dimineață obosită. Pomi obosiți. Primăvară obosită.

Cei doi bărbați ai neamului care urmau să mă ajute să dau jos din mașină crucea de piatră și-au găsit alte ocupații. Unul era la piață. Altul și-a fracturat piciorul. Cu o seară mai devreme.

De la deschiderea podului peste Prut Lipcanii și-au adus aminte că piața de joi de pe timpuri era cea mai mare din regiune. Vin oameni din Rădăuți, din Botoșani și cumpără până la tejghele țigări, pâine, medicamente și puieți.

Spre Chișinău. Drumarii plombează gropile. În zona Bricenilor. După toate standardele. Sapă gropile. Înlătură praful. Trece rutiera. Apare poliția rutieră. Printre tufișuri. Pândește. Cred că sunt unicii oameni neobosiți ai Basarabiei. Rumeni. Bine dispuși. Robuști. Râșcani. Aceeași polițiști. Acelelaș joc de-a vardiștii. Bălți. Aceeași polițiști. Telenești. Drumarii aruncă cu pumnul asfaltul în gropi. Și îl calcă cu cizemele lor de kirză. Radio Orhei. Plăcut surprins de calitatea emisiunilor și a muzicii. Mi-aduc aminte că dimineață pe aici ascultam Radio Moldova. Cu reportajele din 1980. După Orhei poliția rutieră nu mai stă ascunsă prin codri. Mașina poliției este în trafic.

Se apropie Paștele Blajinilor. Cu morți în pământ. Și cu morți pe pământ. Iar crucile rusești și obeliscurile sovietice din cimitire ne spun că acest pământ obosit, cu Radio Moldova, cu Radio Orhei, cu drumari de Briceni, cu drumari de Telenești, cu polițiști din tufișuri, cu polițiști în trafic, cu case obosite avea cândva un nume. Și era dimineață.

Era trecută amiaza. Intram în Chișinău.

Gheorghe Erizanu