Lunile din iarna lui 1820 – 1821 semănau cu vremea minunată din septembrie. N-a nins un fulg. Nobilimea Chișinăului își petrece timpul pe la serate și baluri. La namesnic adeseori sau în casa lui Cantacuzino.

În Valahia a început răscoala lui Tudor Vladimirescu, comandant de panduri în timpul războiului ruso-turc. Care vroia scuturarea dominației fanarioților în scaunul domnesc al Valahiei. Era scânteia care a aprins eteria (tovărășie întru salvarea Greciei).

În acea iarnă la Chișinău au sosit frații Ipsylanti: Alexandru, Dimitrie, Nicolae. La chemarea lor pentru eliberarea Greciei s-au adunat vreo 50 de mii de oameni. Principele Alexandru Ipsylante, ofițer în armata rusă, a cerut ajutorul rușilor. Împăratul Alexandr a declarat că nu-i susține pe tulburători. Și l-a demis din funcție și armată.

Odată cu venirea primăverii luptele au ajuns la hotarul Imperiului. Rușii au fortificat oștile de la Prut. Chișinăul era controversat de aventura lui Ipsylanti. Ceea ce l-a făcut pe Pușkin să noteze în jurnalul său: „…m-am petrecut seara la N.D. – o grecoaică admirabilă. S-a vorbit de A. Ipsylanti; printre cei 5 greci eu singurul vorbeam ca un grec. Cu toții se îndoiau de reușita eteriei…”

Odată cu eteria Chișinăul a început să clocotească. În loc de 12 mii de locuitori într-un spațiu de patru verste pătrate s-a ajuns la 50 de mii. Chișinăul devenea un havuz de principi și boieri nobili din Constantinopol și din cele două principate: domnitorul Mihail Suțo, familia Mavrocordat, principele Caragea, familia Moruzi.

Era începutul.

Așa spun cărțile.

IOAN HALIPPA. CHIȘINĂUL PE VREMEA LUI PUȘKIN (1820 – 1823) CU 333 DE INTERSECȚII DE LICĂ SAINCIUC  (Editura Cartier, 2011)

(Din  Publika TV)

Gheorghe Erizanu