CHESTIONAR SCRIPTOR

(formulat de Lucian Vasiliu)

  1. Cum interpretezi acum, la început de sec. XXI, sintagma paşoptistă „românul s-a născut poet” (Vasile Alecsandri)?
  2. Grafomania compromite literatura în România?
  3. Ce îţi (mai) spune biblioteca (personală, publică, rurală, citadină, şcolară, universitară, municipală, judeţeană)?
  4. Crezi în traduceri? Mihail Kogălniceanu scria că acestea „nu fac o literatură” – evident, se referea la cele de proastă calitate, comerciale…
  5. Îţi pare plauzibilă expresia „rezistenţa prin cultură”?
  6. Cum te raportezi la Dumnezeu, la Biserică, la Cartea Cărţilor?
  7. Adnotează, tă rog, sintagma „Iaşi – dulcele târg”…

Gheorghe Erizanu:

  1. Avem dreptul la vise. Într-o lume pragmatică, cinică și avară. Românul este romantic. Popoarele tinere au dreptul la speranță. Și acum. Pe timpul lui Cărtărescu. Ca și atunci. În vremurile lui Alecsandri.
  2. Nu. Nicio literatură nu se construiește doar prin capodopere. Se face cu mulți grafomani, cu multă literatură de raftul doi și trei și cu foarte puține opere bune. Sunt foarte mulți cititori care au nevoie de grafomani ca să ajungă la cărțile din raftul doi. Apoi să se îndrepte spre operele esențiale Problema nu este a grafomanilor. Și nici a cititorilor. Probelma e a criticilor, instituțiilor culturale (edituri, media, biblioteci, școli etc.) care sunt obligate să fie oneste, corecte și să așeze cărțile, scriitorii acolo unde merită. Fără party-priuri, fără spirit de gașcă, fără ranchiună și fără corupție intelectuală.
  3. Biblioteca personală exprimă excelent felul de a fi al proprietarului. Avem cazul fericit când mărimea chiar nu contează. O bibliotecă bună mică e mult mai complicat de făcut decât una mare. Selecția este esențială. Și apoi biblioteca personală nu este ca o casă gata făcută. Definitiv. Biblioteca se completează pe parcursul vieții. Unele cărți se scot, se aruncă, se dăruiesc, se fură, se pierd, se împrumută, altele noi le iau locul. Biblioteca este un organism viu. Am văzut la Paris, într-o garsonieră minusculă, biblioteca lui Tomm, specialist în securitatea energetică. Erau vreo sută de volume. Jumătate erau din domeniu. Avea câteva volume de literatură universal, de la Kafka la Joyce, câteva volume din Granta (este englez) și câteva cărți de istorie, inclusiv cele patru volume ale istoriei contemporane de Hobsbawm. Sau avem biblioteca personală a președintelui Asociației Prietenii Cărții din nuvela lui Hesse: cu o Biblie și un catalog vechi de la o expoziție mondială. Era și aia o bibliotecă personală. Bibliotecile comunitare, publice au nevoie de bibliotecari care să facă acea selecție despre care am vorbit la întrebarea cu grafomanii. Mă îndoiesc că avem atât de mulți bibliotecari buni. Dar sunt sigur că sunt printre ei și bibliotecari excelenți, care au simțul valorii. Și pot face o comunitate care gândește. Și are discernământ. Și ne trebuie o bibliotecă sau o rețea de biblioteci care să adune tot ce înseamnă carte românească în România, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, tot ce înseamnă carte esențială în toate limbile și în toatî lumea. Popoarele sunt mari prin bibliotecile lor. Cred că Ierunca vorbea despre un roman al lui Mircea Streinul, care a tot căutat-o, după ca a fost interzis în România komunistă, prin bibliotecile Europei. Și a găsit-o la Viena. Prin anii 60. Am fugit de întrebarea directă. Nu vreau să mă pronunț cum sunt acum bibliotecile. Nu cunosc să se făcut o achiziție sistematică. Nici la un nivel. Mă gândesc cu groază la fondul național de carte din Biblioteca Națională a României: cărțile din Basarabia nu ajung acolo. Nu există. Decât să improvizăm campanii sterile gen „O carte pentru Basarabia” mai bine am căuta soluții ca orice carte din Basarabia să ajungă la Biblioteca Națională a României.
  1. Marile edituri românești de astăzi au devenit mari prin traduceri.
  1. Cred că e nevoie de o mică redactare: „existența prin cultură”. Altfel nu suntem ființe umane. Intrăm într-o specie de-a lui Darwin. Iar dacă în România, căci e un termen care reflect realitatea românească din perioada târzie ceaușistă, se încearcă o polemică dintre „boierii minții” și „proletarii intelighenției”, atunci mie mi se pare inutilă. A fost un element al rezistenței în fața unui regim. A fost mai lax? Posibil. Dar cine crede că 18 milioane de oameni trebuiau toți să fie ca Riza? Sau Paul Goma?
  1. E o chestier personală. Chiar și într-o anchetă publică.
  1. „Iași, dulcele târg” al culturii române.

(Scriptor, nr. 9-10, 2016)

 

Gheorghe Erizanu