Au mai fost lupte crâncene în Republica Moldova. În anii 50 ai secolului trecut. Pe atunci, se arătau cumplite și sângeroase. Așa credeau martorii oculari. Scriitorii.

Tabăra basarabeană îl avea ca vârf de lance pe Bucov. Emilian Bucov, scriitor basarabean, care debutează în interbelic, asemănat cu Geo Bogza. Ulterior devine tribun al realismului socialist.

Tabăra transnistreană îl avea pe Cruceniuc. Petrea Cruceniuc, născut din oficiu și exponent al realismului socialist.

Luptele se dădeau pe toate palierele. În presă, în  edituri, în ușile deschise/închise ale secretarilor Comitetului Central. În bufetul Uniunii Scriitorilor.

Vasile Coroban era firesc să fie în tabăra lui Bucov. Și era. Până în momentele decisive. Atunci dispărea din viața publică. Pe o lună. Sau o juma de an.

Și apărea cu un studiu despre Aristofan.

Cazul e dintr-un text de Ion Druță.

Emilian Bucov, poet cu numeroase premii și distincții sovietice, s-a alcoolizat. Oricum, mai avea uneori sclipiri bogziene. Ca poet. Aproape necunoscut astăzi.

Petrea Cruceniuc, nomenclaturist cultural până la moarte. Nici n-a fost poet. Necunoscut complet. Necitit nici de bătrânii dascăli de azi.

Vasile Coroban, părintele criticii literare românești din Basarabia. A impus romanele anului 66. S-a alcoolizat.

Din acele lupte crâncene a rămas doar Aristofan. Grecul antic.

 

Gheorghe Erizanu