Cartea Zilei a fost lăsată pe capul nostru. Și am făcut ca și Don Quijote, care „se cufunda atât de tare în lectura sa, încât își petrecea nopțile citind din zori până în zori și zilele din scăpătat în scăpătat; și astfel, de prea puțin dormit și de prea mult citit, creierul i se uscă într-atâta, încât ajunse să își piardă judecata. Fantezia i se umplu de tot ce citea în cărți, atât de farmece, cât și de încăierări, bătălii, provocări, răni, declarații de dragoste, iubiri, chinuri și năstrușnicii imposibile; și gândul că toată acea mașinărie de născociri visate câte le citea era adevărată i se înfipse atât de tare în închipuire, încât pentru el nu se afla altă istorie mai sigură pe lume.”

Iar ca să pipăim siguranța lecturilor am adunat toate textele din Cartea Zilei și le-am transformat din undele digitale în vechea, reala și buna carte clasică. Cu titlul Ce spun cărțile. Și cu un subtitlu mai internautic: Bookiseli.

Acolo, departe de reportajele demascatoare, de analizele economice și politice ale colegilor noștri, am trăit o viață reală cu Zilele regelui, cu Prințese date uitării sau necunoscute, cu Războiul de 77 de ani, cu Moartea lui Ahile, cu Rătăcirile fetei nesăbuite, cu  Bărbați care urăsc femeile, cu Cartea ceaiului, cu Șase pălării gânditoare, cu Inamicii publici, cu Harta și teritoriul, cu Sex & perestroika, cu O lume ieșită din minți,  cu Eroi și minuni ale Evului Mediu, cu Hoțul de cărți, cu Sankea, cu Băiețelul din Coliba albastră,  cu Un roman natural, cu Singur în fața dragostei, cu Aer cu diamante, cu Oamenii din Dublin, cu Povara bunătății noastre, cu Intelectualii, cu Visul celtului, cu Cărțile care ne-au făcut oameni.

Și mai spun ceva cărțile: Nu sperați că veți scăpa de cărți.

CE SPUN CĂRȚILE. BOOKISELI de Gheorghe Erizanu (Editura Cartier, 2012)

Pentru Cartea zilei, Publika TV

Gheorghe Erizanu