S-a născut în 42. În Pererita. În documente a fost trecută cu 41. Nu l-a ținut minte pe tătuca Mihail. Românii l-au ținut departe de linia frontului. Avea două fete mici.

Rușii l-au luat în 44 și l-au dus drept carne de tun în Polonia.

În 46, avea 4 ani, unul dintre cei care umblau cu strângerea „postaucei” de prin casele oamenilor i-a dat o bomboană și a întrebat-o unde e ascuns grâul. Grâul era zidit în cuptor. Așa au rămas fără pâine. Bunică-mea a fost „edinolicinică” până prin anii 60. Desetinele erau date cu fiece nouă primăvară tot mai departe de sat.

A făcut școala la Lipcani. M-am întâlnit cu un fost coleg de-al mamei. „Tu ești fiul Mărioarei? Mărioara era foarte frumoasă.”

A fost trimisă într-un sat de sub Chișinău să-i învețe literele pe copii și să facă alfabetizarea printre cei maturi. Și i-a învățat aproape 50 de ani. N-a întârziat nici la o lecție din schimbul întâi, nici la o lecție din schimbul doi și nici la o lecție de la „seral”. N-a fost pe buletin medical niciodată. Se ducea dimineața cu o geantă plină de caiete controlate și cu Eminescu sau Creangă, Druță sau Busuioc, Hasdeu sau Vieru sub braț. Venea la amiază acasă, ca să ne hrănească pe noi, lua altă geantă de caiete, alt braț de cărți și se ducea din nou la școală. Iar la opt seara se ducea la „seral”. Fără caiete și cărți. O întrebam de ce le duce cărțile. Oricum învață din manuale. „Ca să le vadă cum arată, să le răsfoiască.”

În 68 l-a trimis pe tata de acasă. Să nu-l ridice rușii. Ca să fie trimis în Cehoslovacia. Atunci aveau nevoie de tanchiști. Taică-meu voia să iasă din partid. Mama nu prea a fost de acord. Dar „nu trebuia să intri în partid (în armată)” a fost periodic spus.

Prima carte pe care am cumpărat-o din librăria din sat era un Barjanski. Și atunci mama mi-a explicat ce înseamnă o carte pe care trebuie să o cumperi și o carte care nu merită să fie cumpărată.

Altfel s-a luat cu rățile mute, cocoșii cu „șalavari”, gâștele grecești, caprele cu mărgele, pământul din deal, pământul de la Răstiana.

Se împuțina. Dar în neamul nostru cam toți începeau să se împuțineze pe la 70 de ani ca să ajungă la peste 90. Când îi dădea jos câte o răceală.

Avea un corp cum au doamnele bine la 30 de ani. Lui Dumnezeu îi plac oamenii frumoși.

L-am citit pe Zaharia Stancu în armată. Pe unde a căzut nu demult meteoritul. Nu știu cum a ajuns acea carte acolo. Era o ediție de prin anii 80. Copertă verde. Text elegant. Și era o altă biografie.

Gheorghe Erizanu