Articole publicate în categoria ‘ZZ

Ucigașa cerșetorului de cafea

joi, septembrie 2nd, 2010

Cum a fost ucis poetul Emil Brumaru?

Cine este asasinul poetului Emil Brumaru?

Scurt istoric al crimei. Poetul Emil Brumaru a susținut 17 ani rubrica „Cerșetorul de cafea”. La „România literară”. Câte un poem pe săptămână.

În acești 17 ani Emil Brumaru a scris în fiece zi câte un poem. În zilele bune a ajuns la 10 sonete pe zi. În unele zile (destul de multe) ajungea la trei sonete pe zi.

De la începutul acestui an rubrica a fost suspendată. De către „România literară”.

De atunci poetul Emil Brumaru a scris trei poeme. Au trecut nouă luni.

Bănuitul: România literară l-a ucis pe poetul Emil Brumaru.

Vărul Shakespeare se închide

miercuri, septembrie 1st, 2010

De azi închidem Librăria Vărul Shakespeare. Pentru o perioadă nedefinită de timp.

Istoria ei a fost prezentată într-un post mai vechi.

A fost deschisă la 1 martie 2006. Cu mărțișoare, baloane și bomboane pentru primii cumpărători. Este plasată lângă Liceul Prometeu, clasele primare. Alt punct de reper: vizavi de intrarea centrală a Stadionului Dinamo. Pe Șciusev nr.113.

Primul librar și primă vară a lui Shakespeare a fost Carolina Rauțchi, actualul director Comunicare al Editurii Cartier.

Este prima librărie Cartier cu față umană din start. E un spațiu foarte mic, cochet, într-o casă veche. Locatarii vechi l-au prins ca vecin pe Constantin Stere.

În august trecut librara de atunci a fost surprinsă de către bărbații Cartier (doi tipi foarte gospodăroși) pe masă, în picioare, cu telefonul în mână, cu ochii mari-mari și mută-mută. Prin librărie, în căutarea unui best-seller, umbla de colo-colo un șarpe mare de casă. Deranjat de noii vizitatori și supărat pe librară că nu au rămas doar în doi șarpele s-a ascuns printre cărți. Librara nu știa poezia lui Marin Sorescu. Nici Jean și Roma, cei doi bărbați așezați ai Cartierului, nu știau de poezia lui Sorescu. Dar știau că un șarpe de casă nu poate fi ucis. Eram în delegație. Telefonat. Căutam metode de a prinde șarpele viu. Varianta cu lapte a decăzut. Ea e bună doar pentru scriitori care nu știu biologie. Șarpele nu simte mirosul laptelui. El reacționează doar la căldură. Am apelat la un specialist în reptile de la grădina zoologică. El a considerat că e mai util să facă o lecție de psihologie cu librara decât să prindă șarpele și să-l scoată din mediul lui firesc.

Șarpele avea să mai apară peste o juma de an. Dar era altă vară a lui Shakespeare. Care nu s-a urcat pe masă. Care l-a dat într-o parte pe Roma, echipat cu un laț. Și s-a repezit cu mâinile goale să-l prindă. Șarpele s-a transformat în litere. Literele s-au transformat în rânduri. Rândurile s-au transformat în cărți. Iar cărțile într-o librărie cu iz patriarhal. De atunci știma casei îl păzește pe Vărul Shakespeare și pe toți cititorii cu gânduri bune, care trec pragul librăriei.

 Aproape în fiece zi un copil din vecini vine la librărie pentru a ajuta librarul, iar librarul o ajută să-și facă lecțiile pentru a doua zi.

Din 14 septembrie director al librăriei este Veronica Voroniuc, absolventă a liceului Prometeu. Librăria e deschisă de luni până vineri între 11.00 și 18.00.

Telefon:23 21 22.

E-mail: librariavs@cartier.md.

Mascota librăriei din toamna lui 2008 este scriitorul Vladimir Beșleagă.

CARTIER

CARTIER2

Fotografii de Igor Schimbător

Îndemnul prozatorului în versuri pentru a intra în cărți

Îndemnul prozatorului în versuri pentru a intra în cărți

Primul cec

Primul cec

Emil Brumaru, îngerul căzut la Chișinău

luni, august 30th, 2010

Emil Brumaru este la Chișinău.

A fost adus „botanistul fermecător” al literelor române. A venit ca un spion.

Stau și mă întreb dacă a venit pentru Tamariușka  „să-nvățăm latina până când,/Surâzând, oh, surâzând, ah, surâzând/ Vom avea, uimiți, același gând”? Sau a venit cu un ”blestem” „la o blondă eminesciană”, adus de Uniunea Scriitorilor din Moldova: „Crăpa-ți-ar curu-n două buci frumoase,/ Plesni-ți-ar pizda-n patru buze moi,/ Femeie, teleguță de mătase/ Cu roțile-nmuiate în oloi”.

Oricum, Tamaretelor, cel care a scris poeme pe aripile îngerilor, este la Chișinău. Indiferent, dacă l-a adus Mihai Cimpoi sau l-au coborât îngerii pe malul Bâcului.

„Nu trebuie, iubito, să te miri/ Că geamurile-s roase de zefiri…”

Declarația de Independență. Ia-o

vineri, august 27th, 2010

De azi în Librăriile Cartier poți procura Declarația de Independență.

Este un articol imprimat pe 62 x 42 cm. Este și în ramă.

Se pune de asupra biroului. Președinții se schimbă. Declarația de Independență rămâne.

E un fel de Ștefan cel Mare și Sfânt. Dar este fără sabie.

Acolo limba de stat e numită română. Și sunt 270 de semnături. Sunt nume în dreptul cărora nu e nicio semnătură.

Declarația de Independență spune că Moldova nu e a lui Voronin, Filat sau Ghimpu. Este un vis. Care ar putea deveni realitate. Sau ar fi putut deveni realitate. Este o unitate de măsură. A ceea ce am fost, suntem și vom fi.

Dacă ar fi fost adoptată la 19 august, atunci unitatea noastră de măsură ar fi fost alta. Dar istoria nu suportă cuvântul „dacă”.

Asta este unitatea noastră de măsură. Și așa arată ea. Și așa arătăm noi. Și așa vom arăta.

Declarația de Independență. Greșeala

joi, august 26th, 2010

Declarația de Independență a Republicii Moldova a apărut în cotidianul „Sfatul Țării”. La 31 august 1991. Vedeți al cărei țări era și al cărui parlament era „Sfatul Țării”. În numărul unde a apărut Declarația de Independență.

Următorul număr, fără Declarația de Independență, cotidianul era al altei țări.

Vinurile lui Ghimpu și prizele moldovenești

miercuri, august 25th, 2010

În 2007 Republica Moldova a semnat cu Federația Rusă acordul de livrare al vinurilor moldovenești pe piața rusă. În dreptul componentei „dibutilstalat” a fost trecut 00,00%. Apa minerală franțuzească, rusească, ucraineană conține dibutilstalat. Biberoanele pe care le sug pruncii lui Onișcenko conțin dibutilstalat. Vinurile franțuzești sau italiene au o marjă care permite conținutul dibutilstalatului. Marjă acordată de Federația Rusă.

Aflu de la RFI, într-o declarație a unui membru al comisiei de investigare a incendiului de la maternitatea din Giulești, că motivul incendiului este „o priză moldovenească”. Știam că Republica Moldova nu produce nimic. Iar piața electrocasnicelor e plină de produse chinezești. Aflu că Centrul Orbilor din Republica Moldova a produs, cândva, prize.

Iată așa am învățat cuvântul dibutilstalat. Dacă nu erau rușii, atunci nu știam de el.

Iată așa am învățat că am avut cândva prize „Made in Moldova”. Dacă nu erau românii, atunci nu știam.

Mai bine nu știam.

Țăranii lui Filat

marți, august 24th, 2010

Filat dădea cu lopata. Escavatoarele dădeau cu lopata. Satul Nemțeni era proiectat din nou. Case noi. Cu baie. Drumuri drepte. Casele, conform contractului, trebuie date la cheie în trei luni.

Țăranii din Nemțeni se uitau de pe margine.

„Nu reușesc”.

„Nu cred. Mâine, poimâine dau ploile. Nu se urcă ei cu tractorul până aici cum nu-s eu popă.”

„Grăiesc. Nu-i cred”.

Filat dădea cu lopata. Escavatoarele dădeau cu lopata. Țăranii din Nemțeni se uitau de la o margine la ceea ce în toamnă va fi satul lor.

„Nu reușesc, blea.”

Declarația de independență

joi, august 19th, 2010

Căutăm Declarația de Independență. O copie. Nu mă trimiteți la Muzeul de Istorie al Moldovei. Nu e. Acolo este operația Iași-Chișinău. Niște pietre. Niște vârfuri de suliță. Niște mobilă românească. Care se vinde.

Nu există în niciun fel. Această Declarație de Independență. Nici pentru publicul larg. Nici pentru publicul ales. Nici pentru masoni. Nu este nici cu istorii oculte, nici fără istorii oculte. Nu o au nici cei care îi reproșează lui Cheianu că „iaca, ei votau Independența, da el făcea sex prin birouri”. „Unde este istoria înălțătoare a acelor timpuri!?” Mai bine întreabă ca Milea: „Unde, naiba, eram, când trecea viața mea?” Am răspunsuri. Dar nu sunt înălțătoare. Din care cauză dau drumul textului, cel puțin, Declarației de Independență. (Este banal și nu are nicio istorie ocultă ca cel al SUA cu acel joc de litere făcute de un scrib cu origini din Jmerinka cu ”America” vs ”Jmerinca”). (mai mult…)

Ultimul Tolstoi

miercuri, august 18th, 2010

Toamna târziu, cu o sută de ani în urmă, Lev Tolstoi, bătrânul de 82 de ani, părăsea conacul pentru o ultimă pribegie. Comentatorii de atunci și de mai târziu au privit această plecare ca pe un gest simbolic. Ca pe un bătrân animal, care a plecat să moară singur. Ca pe o figură aproape dumnezeiască, în care bătrânul Tolstoi a repetat drumul tânărului Budda. Comentatorii sovietici vorbeau despre plecare lui Tolstoi în popor și contopirea lui cu poporul. Ion Druță încerca să ne prezinte un Tolstoi care vroia să fugă de vacarmul familiei și de Sofia Andreevna. Pavel Basinski vine cu completări în volumul ”Begstvo iz raia” („Fuga din rai”).

Era 27 octombrie dimineața devreme. Era foarte întuneric. Tolstoi a ieșit din conac. Și-a pierdut căciula. S-a întors în casă. Și-a luat altă căciulă și o lanternă. Ca s-o caute pe cea pierdută. Tolstoi, după cum spune Basinski, era un tip care respecta foarte mult lucrurile și munca depusă pentru ele. Ca să nu spunem zgârcit.

În acea dimineață întunecoasă în Iasnai Poleana un bătrân de 82 de ani umbla cu o lanternă și căuta căciula pierdută.

Restul e legendă.

Ray Loriga: când te ajunge plictiseala

luni, august 16th, 2010

„Cred că lectura e o salvare, nu o obligație. Și atunci când plictiseala lumii întregi ajunge să te copleșească, evident că te salvezi citind. Pentru că, paradoxal, această senzație de plictiseală e cu atât mai mare cu cât numărul acestor alternative comode, simple de a-ți petece timpul – iPod, Internet, play station, televiziune prin cablu – e mai mare. Cu cât mai multe gadget-uri, de pildă, cu atât te plictisești mai repede. Și atunci, normal, spiritul cere ceva mai mult. E momentul când intră în ecuație literatura”, spune Ray Loriga, scriitor spaniol din generația tânără. Autorul romanelor „Eroi” și „Căzuți din cer”, editate recent în română la Curtea Veche. A semnat scenarii pentru Pedro Almodovar.

Recunoaște: „În tinerețe am citit mult din Miguel de Unamuno și din alți scriitori ai secolelor trecute, apoi am trecut la Bukowski și Palahniuc…”

Sunt fragmente din „Dilemateca”. Peste coridor Nelly Ciobanu repetă de cinci ore coloana sonoră din „Titanic”. Nu și-a dorit nimeni, nici diavolul icebergurilor nordice, o scufundare a „Titanicului” cum mi-o doresc eu. Acuma.

Uimitor. „Titanicul”, Nelly Ciobanu și coloana sonoră s-au scufundat. E liniște.