Încep să mă simt
Sunt atât de ușor
intru în stele
urmele îmi sunt atât de adânci
de atâta dor
că se văd prin ele
cum dinozaurii făceau dragoste
printre ferigile de la polul nord
Încep să mă simt
Sunt atât de ușor
intru în stele
urmele îmi sunt atât de adânci
de atâta dor
că se văd prin ele
cum dinozaurii făceau dragoste
printre ferigile de la polul nord
Bărbații cu barba alba
cu chica ciupită de ani
plâng pe umeri
până îi iubesc femeile
și apoi
se duc sa moară
împliniți
Mi-a căzut luna pe piept
Ce-i frumoasă luna,
spunea o doamnă distinsă și puțin romantică
:și eu ardeam în jăratic
Și doar îngerii lui Brumaru
mirosind a melci stelari
încercau să ridice luna
și s-o pună înapoi pe cer
:era o noapte de ianuarie
cu lună și multă zăpadă
M-am împuținat atât de mult
încât am rămas în trupul unui copil
și îngerii se tem să respire
să nu mă rănească respirația lor
ce trup frumos
a rămas numai carne gingașă
va crește foarte frumos
doar sexul,
sexul atât de tare mă frige
că se rușinează
până și îngerii
el a ieșit din toamnă:
mistrețul din poemul de sus care credea că este rănit nu a lăsat nicio urmă de sânge pentru gonași el purta gloanțele prin carnea sa ca pe niște mărgele care zornăiau dar nimeni nu le auzea doar mistrețul știa că este rănit a fost unicul care și-a ascultat muzica pașilor Beethoven frunzele ghindele erau inventate de vânător
el a ieșit din toamnă:
să moară undeva la iarnă
fiecare toamnă are vânătorul ei:
probabil ar fi fost mult mai bine dacă în aceasta toamnă cu “vânat interzis” ar fi fost doar doi el ea și ar fi făcut dragoste ca în poemele lui Mitru Crudu muștele pardon o amintire de astă vară ar fi făcut și ele dragoste dar vă închipuiți fluturii astă vara pe cât de frumoși erau în timpul împerecherii aripile lor prinse în văzduh ca niște verbe care săltau pe sânii substantivele femeilor pe care le-a iubit poetul astă vară pe când nu era vânătorul care a venit sa inventeze pădurea mistrețul goana si toamna
fiecare toamnă are vânătorul ei:
el sosește după iubirile de vară
(1995)
toamna era atât de naivă:
încât am chemat păsările și le-am trimis la dumnezeu am strâns frunzele am strigat boiangiul care le-a dat o culoare caldă-caldă și am acoperit cu ele toamna ca și cum aș pune o plapumă pe fiică-mea la o bucată de noapte după ce a dat din picioare și s-a dezvelit
toamna era atât de naivă:
dumnezeu a slobozit păsările abia in primăvară
Lui Ezra Pound
Dacă era Veneția
atunci poetul nu inventa această țară
căreia i-a zis,
Ezra,
într-o doară
Italia.
Dacă era Leonardo Terrone,
maestrul de scrimă,
atunci,
Ezra,
poetul (după cum îți spuneam)
nu inventa aceste păduri,
acești eroi, aceste mame.
Dacă era Veneția.
Dar așa,
a fost o poezie
care a inventat Veneția.
Poetul era absent,
Ezra. Era o minciună.
A fost multă lumină.
Prea multă.
Ca să mai fie loc și pentru Veneția.
Eu am venit
când bătălia era câștigată
cei vii
îi strângeau pe cei morți
erau învinși vii
învingători morți
Dar m-a văzut cineva
care a anunțat lumea
că a venit unul
după bătălie
și fiindcă
pare-se
e bărbat
începem încă o bătălie
să-i oferim o șansă
așa am participat și eu la o bătălie
După care
au venit alții
pare-se
tineri
bărbați
Le-am oferit și lor
câte o șansă
Eu credeam
că dragostea
este complicată
Dar Deep, Johnny,
piratul din Caraibe,
mi-a spus
că toate femeile
sunt frumoase
nu contează
anii și mărimea
pe femei
le fac frumoase
sinceritatea
adevărul
și grija
față de persoana iubită
ce simplă
e
dragostea
pentru Johnny
Și eu ce fac,
Johnny?
Chiar
e complicat,
Johnny.
Nu e vorba
nici de ani
și nici de mărime.
Comentarii recente