Niște oameni dragi mie m-au întrebat dacă chiar e nevoie de această lege. Alți oameni dragi mie m-au rugat să găsesc proiectul. Să vedem ce discutăm. Alți oameni dragi mie mi-au spus că zilele trecute a fost o mare adunare a fețelor bisericești la Cahul. Când cineva dintre ei a întrebat dacă cineva a văzut proiectul de lege, atunci înaltele fețe bisericești au recunoscut că mai degrabă nu au citit proiectul decât l-au citit.

Legislaţii atotcuprinzătoare care includ în mod explicit orientarea sexuală printre criteriile interzise de discriminare au fost aprobate în Albania, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Islanda, Irlanda, Muntenegru, Olanda, Norvegia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Regatul Unit.

În unele țări elemente non-discriminatorii explicite sunt stipulate în Constituție. Alte țări europene au legislație sectorială.

Nouă state membre CoE (Armenia, Azerbaidjan, Liechtenstein, Moldova, Monaco, Federaţia Rusă, San Marino, Turcia şi Ucraina) nu au nici legislaţia non-discriminării sectoriale, nici legislaţia non-discriminatorie atotcuprinzătoare şi nici legislaţia non-discriminării privind orientarea sexuală.

Mai jos aveți proiectul de lege:

Proiect

LEGE

privind prevenirea şi combaterea discriminării

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Prezenta lege creează cadrul necesar aplicării Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. 180 din 19 iulie 2000 şi Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. 303 din 2 decembrie 2000.

Capitolul I

Dispoziţii generale

Articolul 1. Scopul legii şi domeniul de aplicare

(1) Scopul prezentei legi este prevenirea şi combaterea discriminării precum şi asigurarea egalităţii de şanse sau tratament tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova în sfera politică, economică, socială, culturală, şi în alte sfere ale vieţii fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingere, sex, vîrstă, stare a sănătăţii, disabilitate, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, sau pe bază de orice alt criteriu.

(2) Prevederile prezentei legi nu se extind şi nu pot fi interpretate ca limitînd sau aducînd atingere asupra:

a) familiei, care se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie;

b) raporturilor de adopţie, bazate pe dovada îndeplinirii garanţiilor morale necesare dezvoltării armonioase a copilului prin adopţie şi pe respectarea interesului superior al copilului la un mediu familial sănătos;

c) cultelor religioase şi părţilor lor componente în partea ce ţine de convingerile lor religioase.

Articolul 2. Noţiuni generale

În sensul prezentei legi, termenii de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) discriminare – orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă în drepturi şi libertăţi a persoanei sau a unui grup de persoane, precum şi susţinerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile reale stipulate în prezenta lege sau presupuse;

b) discriminare directă – tratarea mai puţin favorabilă a unei persoane decât este, a fost sau va fi tratată într-o situaţie asemănătoare o altă persoană, pe baza criteriilor stipulate de prezenta lege;

c) discriminare indirectă – orice prevedere, acţiune, criteriu sau practică aparent neutră, care are drept efect dezavantajarea unei persoane faţă de altă persoană, pe baza criteriilor stipulate de prezenta lege, în afară de cazul în care acea prevedere, acţiune, criteriu sau practică se justifică obiectiv, printr-un scop legitim şi dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporţionale, adecvate şi necesare;

d) discriminare prin asociere – orice faptă de discriminare săvîrşită împotriva unei persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie identificată conform criteriilor stipulate în prezenta lege este asociată cu una sau mai multe persoane aparţinînd unei asemenea categorii de persoane;

e) segregare rasială – orice acţiune sau inacţiune care duce direct sau indirect la separarea sau diferenţierea persoanelor pe baza criteriilor de rasă, culoare, origine naţională sau etnică;

f) hărţuire – orice comportament nedorit ce duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator, cu scopul sau efectul de încălcare a demnităţii unei persoane, pe baza criteriilor stipulate de prezenta lege;

g) instigare la discriminare – orice comportament prin care o persoană, aplică presiune sau are un comportament anume cu scopul discriminării unei persoane terţe, pe baza criteriilor stipulate de prezenta lege;

h) victimizare – orice acţiune sau inacţiune soldată cu consecinţe adverse ca urmare a depunerii unei plîngeri, înaintării unei acţiuni în instanţa de judecată în scopul asigurării aplicării prevederilor prezentei legi sau furnizării unor informaţii, inclusiv a unor mărturii, care se referă la plîngerea sau acţiunea înaintată de către o altă persoană;

i) măsuri pozitive – acţiuni speciale temporare luate de autorităţile publice în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse şi de tratament a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi.

Articolul 3. Subiecţii în domeniul discriminării

Subiecţii în domeniul discriminării sînt persoanele fizice şi persoanele juridice din domeniul public şi privat.

Articolul 4. Forme grave ale discriminării

Formele grave ale discriminării sînt:

a) promovarea sau practicarea discriminării de către autorităţile publice;

b) susţinerea discriminării prin intermediul mijloacelor de informare în masă;

c) amplasarea mesajelor şi simbolurilor discriminatorii în locurile publice;

d) discriminarea persoanelor pe baza a două sau mai multe criterii;

e) discriminarea săvîrşită de două şi mai multe persoane;

f) discriminarea săvîrşită de două şi mai multe ori;

g) discriminarea săvîrşită asupra unui grup de persoane;

h) segregarea rasială.

Articolul 5. Modalităţile de eliminare a discriminării

Discriminarea poate fi eliminată prin următoarele modalităţi:

a) prevenirea oricăror fapte discriminatorii, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor măsuri pozitive, în vederea protecţiei persoanelor care se află în condiţii dezavantajoase faţă de alte persoane. Măsurile pozitive se vor aplica până la instituirea egalităţii şi includerii sociale a persoanelor sau grupurilor de persoane care se află într-o poziţie dezavantajoasă faţă de alte persoane.

b) medierea prin soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârşirii faptelor discriminatorii;

c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu.

Articolul 6. Interzicerea discriminării

Orice formă de discriminare este interzisă. Promovarea unei politici sau efectuarea de acţiuni sau inacţiuni care încalcă egalitatea în drepturi a persoanelor trebuie să fie înlăturată de autorităţile publice competente, şi sancţionată conform legislaţiei.

Capitolul II

Dispoziţii Speciale

Articolul 7. Interzicerea discriminării în cîmpul muncii

(1) Se interzice orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe baza criteriilor stabilite de prezenta lege care au drept efect limitarea sau subminarea egalităţii de şanse sau tratament la angajarea sau eliberarea din cîmpul muncii, activitatea nemijlocită şi formarea profesională.

(2) Se consideră discriminatorii următoarele acţiuni ale angajatorului:

a) plasarea anunţurilor de angajare cu indicarea condiţiilor şi criteriilor care exclud sau favorizează anumite persoane;

b) refuzul neîntemeiat de angajare;

c) refuzul neîntemeiat de a admite anumite persoane la cursuri de calificare profesională;

d) remunerarea inegală pentru acelaşi tip şi/sau volum de lucru;

e) distribuirea diferenţiată şi neîntemeiată a sarcinilor de lucru, ce rezultă în acordarea unui statut mai puţin favorabil;

f) hărţuirea;

g) orice alte acţiuni care contravin prevederilor legale.

(3) Refuzul de angajare, de admitere la cursuri de calificare profesională sau de promovare a persoanelor este considerat neîntemeiat dacă:

a) se solicită prezentarea unor documente suplimentare celor legal stabilite;

b) se pretinde necorespunderea persoanei unor condiţii care nu au nimic în comun cu calificarea profesională care se solicită pentru exercitarea profesiei sau se solicită corespunderea cu oricare alte condiţii ilegale care au consecinţe similare.

(4) Angajatorul este obligat să amplaseze în locurile accesibile pentru toţi salariaţii, prevederile legale care garantează respectarea egalităţii de şanse şi de tratament la locul de muncă.

(5) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă în privinţa unui anumit loc de muncă nu constituie discriminare, în cazul în care prin natura specifică a activităţilor în cauză sau a condiţiilor în care aceste activităţi sînt realizate, se necesită anumite cerinţe profesionale esenţiale şi determinante, cu condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţa proporţională.

(6) În cazul activităţilor profesionale a cultelor religioase şi ale părţilor lor componente a căror etică profesională este bazată pe religie sau convingeri, tratamentul diferenţiat bazat pe religia sau convingerile unei persoane nu constituie discriminare doar dacă din natura acestor activităţi sau din contextul în care sunt exercitate, religia sau convingerile constituie o cerinţă profesională esenţială, legitimă şi justificată.

Articolul 8. Interzicerea discriminării în accesul la

bunuri şi servicii disponibile publicului

Este interzisă orice formă de discriminare, privind accesul persoanelor la:

a) servicii oferite de autorităţile publice;

b) servicii de asistenţa medicală şi alte servicii de sănătate;

c) servicii de protecţie socială;

d) servicii bancare şi financiare;

e) servicii de transport;

f) servicii culturale şi de agrement;

g) alte servicii şi bunuri disponibile publicului.

Articolul 9. Interzicerea discriminării în

domeniul învăţămîntului

(1) Instituţiile de învăţămînt asigură respectarea principiului nediscriminării:

a) prin oferirea accesului la instituţiile de învăţămînt de orice formă şi nivel;

b) în procesul educaţional, inclusiv la evaluarea cunoştinţelor acumulate;

c) în activitatea ştiinţifico-didactică;

d) prin elaborare de materiale didactice şi programe de studii;

e) prin informarea şi instruirea cadrelor didactice în vederea aplicării metodelor şi mijloacelor de prevenire a actelor de discriminare şi de sesizare a autorităţilor abilitate.

(2) Instituţiile de învăţămînt nu pot stabili principii de admitere bazate pe anumite restricţii, cu excepţia cazurilor stipulate de legislaţia în vigoare.

(3) Refuzul instituţiilor de învăţămînt de a admite la studii o anumită persoană, calificările căreia nu corespund nivelului necesar pentru admitere, nu constituie o limitare a dreptului la învăţămînt.

(4) Prevederile prezentului articol nu constituie o restrîngere a dreptului instituţiilor de învăţămînt pentru pregătirea personalului de un anumit cult de a refuza înscrierea unei persoane al cărei statut confesional nu corespunde condiţiilor stabilite pentru accesul la instituţia respectivă.

Capitolul III

Cadrul instituţional pentru

prevenirea şi combaterea discriminării

Articolul 10. Subiecţii cu atribuţii în domeniul

prevenirii şi combaterii discriminării

Subiecţii cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării sînt:

a) consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării;

b) autorităţile publice;

c) instanţele judecătoreşti.

Articolul 11. Consiliul pentru prevenirea

şi combaterea discriminării

(1) Consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării (denumit în continuare Consiliu) este un organ colegial cu statut de persoană juridică de drept public, instituit în scopul asigurării protecţiei împotriva discriminării şi asigurării egalităţii de şanse şi tratament tuturor persoanelor ce se consideră a fi victime ale discriminării. Consiliul acţionează în condiţii de imparţialitate şi independenţă faţă de autorităţile publice.

(2) Consiliul este constituit din 5 membri, care nu au nici o apartenenţă politică, numiţi de către Parlament pe o perioadă de 5 ani, dintre care cel puţin 3 membri trebuie să fie licenţiaţi în drept. În componenţa Consiliului poate fi numită orice persoană, cetăţean al Republicii Moldova care:

a) are studii superioare;

b) dispune de o reputaţie ireproşabilă şi manifestă o atitudine tolerantă faţă de grupurile minoritare;

c) are o activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului de cel puţin 5 ani.

(3) Pentru desemnarea în Consiliu a candidaţilor de către Parlament, se instituie o Comisie specială din membri ai Comisiei drepturile omului şi relaţii interetnice şi Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi care organizează un concurs public. Concursul se organizează cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea mandatului membrilor desemnaţi anterior.

(4) Informaţia despre organizarea şi desfăşurarea concursului, cerinţele faţă de candidaţi, actele necesare a fi prezentate, se plasează pe pagina web a Parlamentului cu 30 de zile înainte de data desfăşurării concursului.

(5) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului se bazează pe următoarele principii:

a) competiţia deschisă şi transparentă, prin asigurarea accesului liber de participare a oricărei persoane care întruneşte condiţiile cerute;

b) tratament egal, prin aplicarea în mod nediscriminatoriu a unor criterii de selectare obiective şi clar definite, astfel încît orice persoană să aibă şanse egale;

c) diversitate prin asigurarea echilibrului de gen şi de reprezentare a grupurilor etnice şi minoritare din societate.

(6) Curiculum vitae a candidaţilor care doresc să participe la concurs se plasează pe pagina web a Parlamentului pentru consultarea publicului.

(7) Candidaţii sunt audiaţi de Comisia specială instituită, care întocmeşte un aviz argumentat referitor la fiecare candidat selectat, pe care îl prezintă în Plenul Parlamentului. Candidaţii sînt numiţi în funcţie cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

(8) Calitatea de membru al Consiliului încetează la expirarea mandatului, urmare a depunerii cererii sau în caz de deces. Membrul Consiliului poate fi revocat, de organul care l-a desemnat, în circumstanţe care exclud posibilitatea executării mandatului sau la cererea consiliului adoptată cu votul majorităţii membrilor aleşi, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor. Noul membru al Consiliului exercită funcţiile pînă la expirarea mandatului membrului revocat.

(9) Calitatea de membru al Consiliului este suspendată de organul care l-a desemnat în cazul înaintării învinuirii pentru comiterea unei infracţiuni în exerciţiul activităţii sau pentru comiterea unei infracţiuni pe orice motiv bazat pe o formă de discriminare.

(10) Preşedintele Consiliului este ales cu majoritatea de voturi din numărul total al membrilor acestuia. Preşedintele Consiliului activează permanent. Ceilalţi membri ai Consiliului sînt convocaţi, de preşedinte în şedinţe. În caz de necesitate, Consiliu poate fi convocat la solicitarea a cel puţin 2 membri.

(11) Membrii Consiliului care nu activează permanent primesc o indemnizaţie în mărime de 10 la sută din salariul mediu pe economie pentru o şedinţă.

(12) În activitatea sa, Consiliul este asistat de un aparat administrativ.

(13) Regulamentul de activitate a Consiliului se aprobă de Parlament.

Articolul 12. Atribuţiile Consiliului

(1) Consiliul are următoarele atribuţii:

a) examinează corespunderea legislaţiei în vigoare standardelor nediscriminatorii;

b) iniţiază propunerile de modificare a legislaţiei în vigoare în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării;

c) adoptă avize consultative privitor la conformitatea proiectelor de acte normative cu legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării;

d) monitorizează modul de implementare a legislaţiei în domeniu;

e) colectează informaţii despre dimensiunile, starea şi tendinţele discriminării la nivel naţional şi elaborează studii şi rapoarte;

f) remite autorităţilor publice propunerile de ordin general referitoare la prevenirea şi combaterea discriminării, şi la ameliorarea comportamentului faţă de persoanele ce cad sub incidenţa prezentei legi;

g) contribuie la sensibilizarea şi conştientizarea societăţii în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare, reieşind din valorile democratice;

h) conlucrează cu organismele internaţionale cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării;

i) investighează şi examinează plîngerile persoanelor ce se consideră a fi victime ale discriminării;

j) intervine pe lîngă organele corespunzătoare cu un demers pentru intentarea unui proces disciplinar în privinţa persoanei cu funcţie de răspundere care a comis în activitatea sa fapte discriminatorii;

k) aplică sancţiuni contravenţionale dacă în urma investigării şi examinării plîngerii s-a constatat comiterea unei contravenţii;

l) sesizează organele de urmărire penală în cazul săvîrşirii faptelor discriminatorii care conţin elemente ale infracţiunii;

m) contribuie la soluţionarea amiabilă a conflictelor apărute în urma săvîrşirii faptelor discriminatorii prin concilierea părţilor şi căutarea unei soluţii reciproc acceptabile;

n) exercită alte atribuţii stabilite de prezenta lege şi de regulamentul său de activitate.

(2) La începutul fiecărui an, pînă la data de 15 martie, Consiliul prezintă Parlamentului un raport general privind situaţia în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. Raportul se publică pe pagina web a Consiliului.

Articolul 13. Modalitatea de depunere a plîngerii către Consiliu

(1) Constatarea existenţei sau inexistenţei actului de discriminare se iniţiază de Consiliu din oficiu sau la cererea persoanelor interesate.

(2) Plîngerea persoanei ce se consideră a fi discriminată se prezintă Consiliului. Plîngerea trebuie să conţină o descriere a încălcării dreptului, momentul cînd a avut loc această încălcare, faptele şi eventualele dovezi care susţin plîngerea, numele şi adresa persoanei care depune această plîngere.

(3) Depunerea plîngerii în adresa Consiliului nu constituie o procedură prealabilă obligatorie pentru adresarea în instanţa de judecată.

Articolul 14. Respingerea plîngerii

Consiliul va respinge plîngerea dacă aceasta:

a) nu conţine datele de identificare a persoanei care a depus-o;

b) nu conţine informaţia prevăzută la art.13 alin. (2);

c) este o plîngere repetată care nu conţine informaţii şi dovezi noi.

Articolul 15. Examinarea plîngerii

(1) Plîngerea se examinează în termen de 30 de zile de la data depunerii, cu posibilitatea prelungirii termenului, dar nu mai mult de 90 de zile. La examinarea plîngerii, Consiliul este în drept să solicite date şi informaţii relevante de la persoanele care se presupun că au comis fapte discriminatorii. Sarcina de a proba că fapta nu constituie discriminare revine persoanei care se presupune că a comis fapta discriminatorie.

(2) La cererea Consiliului, persoanele juridice şi persoanele fizice au obligaţia:

a) să pună la dispoziţie copia actelor solicitate necesare pentru soluţionarea plîngerii;

b) să ofere informaţii şi explicaţii verbale şi după caz în scris, în legătură cu problemele care formează obiectul plîngerii.

(3) În urma examinării plîngerii, Consiliul adoptă o decizie care cuprinde măsurile de suprimare a faptelor discriminatorii şi care în termen de 5 zile se aduce la cunoştinţa persoanei care a comis fapta discriminatorie şi persoanei care a depus plîngerea. Consiliul urmează a fi informat în termen de 10 zile despre măsurile întreprinse.

(4) În cazul în care Consiliul nu este de acord cu măsurile întreprinse de persoana care a comis fapta discriminatorie, el este în drept să se adreseze unui organ ierarhic superior pentru luarea măsurilor corespunzătoare şi/sau să informeze opinia publică.

(5) Deciziile Consiliului se publică pe pagina web a acestuia, cu respectarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal.

(6) Dacă în timpul examinării plîngerii se atestă săvîrşirea unor fapte ce constituie contravenţie, Consiliul examinează cauza contravenţională şi aplică sancţiuni în conformitate cu prevederile Codului contravenţional.

(7) În cazul în care faptele examinate conţin elemente ale infracţiunii, Consiliul expediază imediat materialele organelor de urmărire penală.

Articolul 16. Competenţa autorităţilor publice

În scopul prevenirii faptelor discriminatorii autorităţile publice, reieşind din competenţa lor funcţională, exercită următoarele atribuţii:

a) examinează plîngerile persoanelor ce se consideră a fi victime ale discriminării;

b) coordonează activitatea în domeniu a structurilor descentralizate şi desconcentrate;

c) contribuie la educarea şi sensibilizarea populaţiei cu privire la interzicerea discriminării în domeniile de competenţă;

d) exercită alte atribuţii în conformitate cu legislaţia în domeniu.

Capitolul IV

Răspunderea pentru faptele de discriminare

Articolul 17. Răspunderea pentru faptele de discriminare

Faptele de discriminare sunt pasibile răspunderii disciplinare, civile, contravenţionale şi penale, conform legislaţiei în vigoare.

Articolul 18. Dreptul la protecţie a victimei

(1) Orice persoană ce se consideră victimă a discriminării are dreptul să înainteze o acţiune în instanţa de judecată, şi să solicite:

a) stabilirea faptului încălcării drepturilor sale;

b) interzicerea încălcării continue a drepturilor;

c) restabilirea situaţiei anterioare încălcării drepturilor sale;

d) repararea prejudiciului material şi moral cauzat precum şi cheltuielile de judecată;

e) declararea nulităţii actului care a condus la discriminare.

(2) Acţiunea în instanţa de judecată pentru protecţia persoanelor ce se consideră a fi victime ale discriminării poate fi înaintată şi de către asociaţiile obşteşti care îşi desfăşoară activitatea în scopul prevenirii şi combaterii discriminării.

(3) La solicitarea victimei, se interzice răspîndirea informaţiei despre viaţa privată şi identitatea acesteia. Înregistrarea, păstrarea şi utilizarea informaţiilor cu caracter personal privind victima discriminării se efectuează cu respectarea regulilor speciale de confidenţialitate, stabilite conform legii.

Articolul 19. Sarcina probaţiunii

(1) Persoana care înaintează o acţiune în instanţa de judecată trebuie să dovedească:

a) faptele care presupun că există discriminare;

b) mărimea prejudiciului material şi moral cauzat;

(2) Sarcina de a proba că faptele nu constituie discriminare revine pîrîtului, cu excepţia faptelor care atrag răspunderea penală.

Articolul 20. Termenul de prescripţie

Termenul de prescripţie pentru intentarea unei acţiuni în baza prezentei legi este de 1 an de la data săvîrşirii faptei sau de la data la care persoana putea să ia cunoştinţă de săvîrşirea ei.

Articolul 21. Taxa de stat

Persoana care înaintează o acţiune în instanţa de judecată privind cazurile de discriminare se scuteşte de plata taxei de stat.

Articolul 22. Finanţarea

(1) Autorităţile publice abilitate cu implementarea prezentei legi sînt finanţate din contul şi în limita mijloacelor financiare aprobate anual în bugetul de stat şi în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale.

(2) Activităţile privind prevenirea şi combaterea discriminării pot fi finanţate şi din alte surse neinterzise de lege.

Capitolul V

Dispoziţii finale

Articolul 23.

(1) Prezenta lege intră în vigoare începînd cu 1 ianuarie 2013.

(2) Guvernul în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:

a) va prezenta Parlamentului propuneri de aducere a legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;

b) va adopta actele normative necesare executării prezentei legi.

Preşedintele Parlamentului