În iarnă scriam despre situația cărților românești de la biblioteca gimnaziului din Cioburciu. Cei din Cioburciu s-au supărat. La început.

Întâmplător, textul a fost citit și de Ciprian Măceșaru. Care s-a arătat deschis pentru a ușura soarta copiilor din Cioburciu. ARCCA din București a achitat suma necesară. Cărțile au fost livrate la Cioburciu. Ca bonus ARCCA a mai procurat cărți și pentru biblioteca din Ștefănești.

Gestul ARCCA merită menționat din mai multe motive. Compasiune, grijă, dragoste pentru basarabeni, bla-bla-bla. Dar esențial în gestul ARCCA e atitudinea față de carte. Fiind o organizație non-profit din București a făcut demersurile și documentele necesare ca să procure carte de la o librărie din Chișinău.

Aceiași atitudine o are și Ioana Nicolaie cu fundația sa: adună fonduri financiare, apoi cumpără cărți de la edituri ca să le doneze bibliotecilor din satele îndepărtate ale României.

Gestul corect față de produsul cultural l-am găsit și la regizorul Radu Afrim. Atunci când un scriitor a vrut să-i trimită pentru lectură propria carte, Radu Afrim a refuzat: „Prefer să cumpăr cărțile din librării și bilete la spectacole de la ghișeul teatrului.”

Periodic, diferiți oameni generoși, vor să ofere cărți bibliotecilor din sate, spitalelor sau unor copii nevoiași. Și gestul național-embrionar e să facă o scrisoare către editori. Cu rugămintea de a le oferi gratuit cărți. În cele mai nobile scopuri. Nobilul gest de a oferi o carte, luată gratuit de la editor, de fapt, e uciderea lentă și inconștientă a altei cărți, pe care editorul nu o va poate scoate. Cărțile au costuri de producție foarte exacte.

Gheorghe Erizanu