Observator cultural a publicat în ultimele trei numere o anchetă pe tema cărții pentru copii. După scriitori și ilustratori a sosit și timpul editorilor.

Gheorghe Erizanu: „Marea înghesuială a editorilor români continuă să fie pe cartea străină“

1. Cartea pentru copii e pe cea mai conservatoare piață. Cărțile pentru copii sînt cumpărate de părinți. Părinții cumpără cărțile copilăriei lor. Iar cărțile copilăriei lor au fost, la rîndul lor, cărțile părinților lor. Noi am avut o perioadă destul de mare de timp în care am încremenit în cărțile pentru copii ale anilor ’60, secolul trecut. Disney-ul, care a fost bona copiilor din anii ’90, a modificat piața. Acum au ajuns să fie părinți cei care s-au născut după ’90. Cei care au crescut cu Arghezi și Cartea cu jucării sau, în cazul Republicii Moldova, cei care au crescut cu Poezii de seama voastră de Grigore Vieru sau cu Guguță al lui Spiridon Vangheli, dar și cu o doză bună de Disney. Acești părinți modifică radical piața de carte pentru copii. Ei sînt cei care caută alte formule literare decît canonicii scriitori români din secolul trecut sau imperiul eroilor pop al Hollywoodului. Vor povești bine povestite, vor un dialog al scriitorului onest și corect, de la egal la egal cu cititorul, fără morală didactică, fără agresivitatea eroilor Disney.

În acest caz, Republica Moldova a fost un teritoriu fericit pentru cartea pentru copii. Cei mai mari scriitori ai Basarabiei din secolul trecut au fost, în primul rînd, scriitori pentru copii. Nu au abordat genul ca pe unul minor. Sau ca o directivă de partid. Scriitorii noștri s-au refugiat, din cauza cenzurii și a ideologiei comuniste, în carte pentru copii. Care părea să aibă un cîmp ideologic mai liberal.

Copiii din anii ’70 și pînă în anii ’90, din Republica Moldova, învățau din Abecedarul lui Grigore Vieru, al lui Spiridon Vangheli și al ilustratorului Igor Vieru (ulterior Lică Sainciuc). A fost o carte făcută de scriitori, poate cu unele carențe metodologice, dar foarte luminoasă și umană. În Abecedarul rus din acea perioadă, găseai, la fiecare două-trei pagini, fie pistol, fie sabie, fie tanc, fie avion militar, fie soldat sau călăreț cu sabie, în cel de la Chișinău era o singură pagină cu o armată, un împărat cu sabia în teacă și un coif regal uitat afară, unde un hulub și-a făcut cuib și a depus ouă.

2. Sper mult că se încheie dominația ilustrațiilor copiilor dolofani cu ochi mari, rumeni, frumoși și că intrăm într-o zonă a firescului. Cu ilustratori care au tehnici diferite, viziuni diferite. E un început de maturizare a pieței ilustrației pentru cartea de copii. Și maturizarea editorilor români. Cei care, cu ani în urmă, din entuziasm sau din lipsă de perspectivă pe atunci, au creat Clubul Tînărului Ilustrator de la București, astăzi, pot fi mîndri și fericiți.

3. Marea înghesuială a editorilor români continuă să fie pe cartea străină. Sînt mult mai convenabile financiar decît edițiile proprii. Costurile sînt doar pentru drepturi, care, de obicei, sînt și pentru text, și pentru ilustrații. Iar traducerile, din cauza volumului restrîns, au costuri mici.

E un gol care, treptat și poate mai încet decît vrem noi, se acoperă. Scriitori români importanți încearcă să facă povești pentru copii lor. Și e bine.

Răspunsurile colegilor de la Curtea Veche, Nemira, Pandora M, Arthur, Polirom: http://www.observatorcultural.ro/articol/noile-carti-ale-copilariei-si-creatorii-lor-autohtoni-iii/.

Gheorghe Erizanu