Un bancher român l-a pus pe bancnota de una sută lei.

Un insomniac din 20 februarie 2009 a creat o pagină pe facebook. A scris: „Monșer, umorul fin e pe cale de dispariție! Să nu-l lăsăm să dispară cu totul!” Și a dispărut de pe facebook.

S-a născut în Haimanale. Lângă mănăstirea Mărgineni. Pioșii călugări au încercat să-l fure pe Alexandru Ioan Cuza. Supărat, foarte supărat, domnitorul a poruncit ca mănăstirea Mărgineni să devină penitenciarul Mărgineni. Iar urmașii, care au Ipoteștii lui Eminescu, Humuleștii lui Creangă, au hotărât: fără Haimanalele lui Caragiale.

Și de atunci Haimanale a devenit comuna Ion Luca Caragiale.

Caragiale a mai lăsat și o tăcere. Supărat pe cititorii care l-au învinuit de plagiatul „Năpastei”. L-a lăsat și pe Mateiu. Mateiu Caragiale. Cu cel mai frumos roman al literaturii române.

Probabil, asta ar fi trebuit să scriu la 1 februarie. Când l-am uitat pe Caragiale.

În Librăriile Cartier se mai vinde „Teatru” de Ion Luca Caragiale și „Craii de Curtea-Veche” de Mateiu Caragiale. Colecția Cartier Clasic își anunță obștescul sfârșit.

Au venit alții. Și nu mai sunt Haimanale, monșer. Doar bancnote. Printre ele și cea de una sută lei.

Gheorghe Erizanu