L-am întrebat când a intrat ultima dată într-o librărie.

Mi-a arătat tableta. „Eu citesc doar cărți digitale”.

Am făcut cărți digitale. Le-am pus pe iBookStore. Filosofia lor este aproape de a noastră. Dar suntem puși la rând și așteptăm cu lunile acceptul pe raft. Republica Moldova, ca o țară înfloritoare, prosperă, neutră și imperială, nu are acces la iBookStore. România, cu NATO în spate, cu UE în față, e cu acte în regulă. Poporul descarcă mai mult gratuita Florile dalbe. Și de Crăciun, și-n Postul Mare, și de Paște.

De aia, tot căutând soluții, soluții reale și soluții comode pentru cititorul cu tabletă, am găsit un buton verde. Relațiile banii cititorului – cartea digitală a Cartierului se consumă pe un teritoriu sigur, burghez, liberal și cu soare de Arizona.

O veți putea face din Miorcani, din Fetești, din Onești, din Giurgiulești, din Ip sau Fântâna Albă.

Foarte curând.

Gheorghe Erizanu