Buldîm – Cernobîl

Seara m-am bătut. Cu un neamț din Altai. Era prea înalt pentru mine. Blond. Cu ochi albaștri. Cu maxilar mare. Nici nu mai țin minte de la ce a început gîlceava trecută în bătaie.

A doua zi dimineața am fost treziți de alarmă. Pus pe noi tot ce are un soldat. Și ce poate și nu poate duce. Locotenent majorul nostru devenise de câteva zile căpitan. Era după o beție crâncenă. Și a dus plotonul unul și doi direct peste lacul care era încă înghețat. Al treilea pluton, cu un locotenent major scund și dornic  de stea, dar care a rămas deocamdată doar locotenent major, și-a dus plutonul, ocolind lacul. Asta înseamna că marșul lor (o alergare organizată cu măști antigaz care îți luau aerul din plămâni, cu hârleț care te bate pe pulpă, cu cască metalică care îți cade pe față sau pe ceafă, cu magazine care bat pe ce are mai scump  un tânăr de 18-20 de ani, cu OZK-ul la un șold – dacă erai cuminte, dar rareori eram – cu cuțitele care se rânduiau cu magazinele, cu Kalașnikov-ul care e mai lung decât în pozele trimise acasă) era cu vreo doi-trei kilometri mai lung.

Cele două plutoane ale noastre au intrat complet pe gheața lacului, păstrând distanța în șirul indian. Și eram fericiți că am luat-o pe scurtătură.

S-a auzit un pocnet, apoi încă unul. S-a spart gheața la 15 metri de mal. Cu tot cu ofițerul nostru. S-a spart gheața și la coada șirului. La celălalt mal. Cu tot cu plutonierul celui de-al doilea pluton. Apoi pocniturile veneau una după alta. Soldații nimereau sub gheață unul după altul. Strigăte. Ordine. Puținii rămași pe gheață au cuprins-o ca pe o mare dragoste. Oricum, apa se ridica peste gheață.

Dus de curent, sub mine, sub gheața pe care o mângâiam ca pe o mare dragoste, apare ochiul vânăt al neamțului de Altai. Era mic. Am avut un gând mârșav. Apoi n-am mai avut niciun gând. Am scos cuțitul și am început a da în gheața mea,  care mă ținea pe mine, cu disperare. Până am spart-o. N-am înțeles nici azi cum naiba a crăpat. Era groasă.

Peste o săptămâna gheața s-a topit. Vreo cinci sergenți și soldați care am fost mai mult de-asupra gheții decât sub ea am căutat cu un scafandru civil, înămit de ofițer, cuțitele, grenadele, armele, hârlețele, căștile pierdute. S-a găsit tot. Nu s-a raportat nimic.

Dar peste încă o săptămână căpitanul nostru a fost trimis la Cernobîl.

Noi am apreciat tot timpul căpitanul nostru. Care ne ducea adeseori pe scurtătură.

Vara a venit în concediu. De la Cernobîl. Și a trecut pe la noi. Să ne vadă. Era maior. Și ne spunea fericit că doza de radiație a mașinilor de Buldîm era mai mare decât a țâncilor din Cernobîl.

Cu treizeci de ani în urmă a fost Cernobîlul.

În 1956 în zona Budîmului a fost o explozie nucleară.

Scrie un comentariu

XHTML: Poți folosi următoarele taguri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>