Bob Dylan a luat Nobelul 2016 pentru literatură. Scriitorii români, „adevărații scriitori”,  sunt șocați. Dar și mai șocați sunt scriitorii români din Basarabia. Coada scriitorilor basarabeni la Nobel era mare. Primii erau călcați în picioare de ultimii. Și peste ultimii, care aproape erau primii, veneau alți și alți ultimi. Să prindă și ei Nobelul.

Dar a apărut Bob Dylan. Poetul. Și a luat Nobelul.

Va veni iar o ploaie grea
Unde mi-ai fost, băiatul meu?
Unde mi-ai fost, făptură de zeu? Am dat piept cu munţii cu ceaţa în creştet
Şi paşii m-au dus pe căi încâlcite
Şi-apoi am păşit în trista pădure
Şi-n faţă mi-au stat duzini de mări moarte
Şi-adânc m-a-nghiţit cu gura mormântul
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!… Şi ce-ai mai văzut, băiatul meu?
Şi ce-ai mai văzut, făptură de zeu?Am văzut un nou-născut şi fiare dându-i roată
Şi diamante pe cale şi nimeni să treacă
Şi sânge curgând de pe creanga cea neagră
Şi-o odaie ticsită cu mâini bătătorite
Şi treptele albe-necate sub apă
Şi vorbitori sute, mii, cu limba tăiată
Am văzut săbii, puşti, chiar în mâini de prea tineri
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!… Si ce-ai auzit, băiatul meu?
Şi ce-ai auzit, făptură de zeu? Păi, cam un plesnet de trăznet ce-anunţă furtuna
Şi-un muget de val ce-nghite o lume
Şi sute de tobe cu beţele rupte
Şi ‘jde mii de şoapte şi nimeni s-asculte
Şi un om flămând, dar şi râsete prea multe
Şi-un cântec din şanţ, unde mort e poetul
Şi-un urlet de clown, ce plânge pe stradă
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!… Si ce-ai întâlnit, băiatul meu?
Şi ce-ai întâlnit, făptură de zeu? Un mic copilaş cu calul pe moarte
Un om mult prea alb c-un câine prea negru
O doamnă cu trupul cuprins tot de flăcări
O fată, apoi, mi-a dat curcubeie
Şi un bărbat, sângerând de alean
Şi-un altul la fel, sângerând tot de ură
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!… Şi ce ai de gând, băiatul meu?
Şi ce ai de gând, făptură de zeu? Păi, o s-o iau înapoi ‘nainte să plouă
M-afund în adânc, în adâncul pădurii
Unde lumea e multă şi cu mâinile goale
Unde stropi de otravă potop cad în valuri
Unde casa din vale stă în faţa-nchisorii
Unde-ascuns e mereu călăul sub mască
Unde foametea-i mare şi-s suflete moarte
Culoarea e neagră şi zero e cifra
Şi cu vorbe, cu gânduri, suflări şi cuvinte
Voi fi-oglindă pe creste, ca toţi să mă vadă
Voi păşi pe oceane ce stau să mă-nece
Dar cântu-mi voi şti ‘nainte de-a-ncepe
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!…

Traducerea e semnată de regretatul Florian Pittiș. S-ar fi bucurat imens. Pentru Bob Dylan, poetul adevărat.

„Câte drumuri un om ar avea de făcut
Până ei să-l considere om?”

N-am găsit cartea în biblioteca. Avea o copertă neagră. Că așa îi plăcea coeditorului din Ploiești, prieten cu Florian Pittiș. Începea cu o declarație de dragoste pentru Bob Dylan. Mare. Vreo 30 sau 50 de pagini. Semnată de Florian Pittiș. Versuri de Bob Dylan. În traducerea lui Florian Pittiș.

Eram tineri. Ne plăcea Bob Dylan. Eram încântați de Florian Pittiș. Și ne era într-un cot de Premiul Nobel.

„Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt
Răspunsu-i vânare de vânt.”

 

 

Gheorghe Erizanu