Are o eșarfă albastră. De mătase. Cămașă albă. O geantă de piele. Maro. Gen „diplomat”. În geantă: două foi, dintre care una e cu antetul Primăriei Chișinău. Un pieptene. Are păr dat peste cap. Și trei lei în buzunar. Ca să ia microbuzul. Trăiește în gazdă. La Ciocana. Cu soție tânără. Și cu un copil de doi ani.

Și tot viitorul este în spate.

Era jurnalist. Lucra undeva la Casa Presei. Nu i-am văzut niciodată semnătură în vreun ziar. În fiecare dimineață ne întâlneam la cafea. Pe scările de la barul „Moldova”. Sau pe muchia de la „Fulgușor”. Era tot timpul la cravată. Bine lustruit și bine pieptănat.

Îmi spunea „Ierizancik”.

Și tot viitorul era în față.

Gheorghe Erizanu