E taină militară. Dar poate fi făcută publică. Acea țară nu mai e. Și apoi au trecut și cei 25 de ani ai secretului militar.

Unitatea militară era după Ural. Cel mai apropiat oraș era Celeabinsk. Pe unde mai nou cad meteoriții.  Celeabinskul era la dracul în praznic. La vreo patru ore de mers cu trenul. Și vreo două ore cu mașina.

Era un oraș cu regim închis. Și cu miros de pucioasă. Și cu o explozie de prin 956 mai puternică decât emisia de la Cernobîl.

Georgianul Kaha a fost repartizat la un post de verificare a trenurilor. Trenurile aduceau/scoteau în capsule plutoniu neprelucrat/prelucrat și încă niște elemente din căsuțele naturale ale lui Mendeleev.

Misiunea era simplă: deschidea poarta, verifica și dădea undă verde pentru intrarea/ieșirea trenului. Kaha, ca orice georgian, purta o mândrie națională, ascunsă între izmenele îngălbenite de sudoare și prohabul înnegrit de atâta utilizare și voia s-o transmită urmașilor urmașilor lui. Kaha avea și o dilemă. Cum naiba să dea nas în nas cu trenul (mite să-l mai verifici) care radia totul cu tot cu capsulele lui la un kilometru distanță?

Soluția lui Kaha pentru dilema lui Kaha: când auzea trenul, deschide vraiște porțile, verde pentru semafor și fugea la un kilometru depărtare de calea ferată.

Kaha a verificat trenurile sovietice cu capsule de plutoniu doi ani de zile. Cam de două-trei ori pe săptămână.

Back the USSR.

Gheorghe Erizanu