Nu e o bombă. Și nici nu e o catastrofă.

Este oglinda societății moldovenești.

42 LA SUTĂ dintre liceeni au picat examenele de bac 2013. Sunt aproape 12 mii. Este bazinul electoral potențial al partidului komunist. Mai nou, pentru votul lor se bat și liberalii conservatori.

Miniștrii komuniști de la educație au avut grijă de ei. De aia le-au permis să copie. În perioada copiatului dintre aceste 42% vreo 10 la sută luau note maxime. Și se cocoțau în frunte. Intrau în facultăți, intrau în business, intrau în structurile de stat. Și de la bac până la pensie erau pregătiți să rezolve orice problemă cu plicul cu bani.

Trăiesc uneori cu sloganul „Pațan scazal, pațan sdelal”. Adeseori sunt cu sloganul „A nam pohui”.

Sunt eroii romanului Hronicul Găinarilor de Aureliu Busuioc. Unele personaje se găsesc și în Nekrotitanium de Planeta Moldova. Ar putea fi și Povestea cu cocoșul roșu de Vasile Vasilache.

48 LA SUTĂ sunt cu note de trecere până în 7. Sunt șira spinării societății basarabene. Nu sunt suficienți de șmecheri. Dacă sunt muncitori. Și sunt deosebit de șmecheri. Dacă sunt leneși. Sunt potențialii alegători ai ghindei și ai rozei.

Ar putea fi adepții proverbului cu sculatul de dimineață și ajunsul mai departe. Dar nu se gândesc la asta.

Sunt eroii lui Druță (cu excepția sihaștrilor care coboară de undeva în societate, pun problema și se retrag din nou în sihăstrie). Sunt din Povara bunătății noastre sau din Frunze de dor.

7 LA SUTĂ au susținut BAC-ul pe note de 8 și mai mari de 8. Este potențiala elită a societății. Dacă copiatul va fi uitat pentru, cel puțin, 5 ani. Dacă sistemul educațional liceal va fi schimbat radical. Dacă sistemul universitar va fi schimbat radical. Dacă sistemul judecătoresc va fi schimbat radical.

Ar putea fi alegătorul liberal. Dacă partidul liberal va fi liberal.

Ar putea fi eroii din Atlas de Ayn Rand. Ar putea fi și eroii din Zbor frânt de Vladimir Beșleagă.

AVEM 212 absolvenți cu note de 9 și mai mari. Cca 0,03 la sută. E ca eroarea permisă în sondajele de opinie. Partidele politice nu se vor bate pentru voi.

SUNT 4 tineri foarte buni. Cu zece pe linie. Ei trebuie știuți la față.

Încă 4 BAC-uri fără copiat de acu înainte și am putea vorbi despre viitor. Și de o presiune a părinților pe profesorii din școli. Și de o presiune a studenților pe calitatea lecțiilor universitare. Și de o presiune a universitarilor pe guvernanți. (Nu are viitor o societate când un universitar are un salariu de două ori mai mic decât un polițist.) Și exercițiile la matematică, la acest BAC, le-ați complicat, le-ați multiplicat și le-ați programat pentru un timp mult mai lung. Ca și toate manualele de matematică. Iar româna se învață din lecturi, lecturi, lecturi.

Gheorghe Erizanu