În librăriile bune, în plină campanie electorală în România, Republica Moldova și Ukraina, a intrat volumul doi din Revolta lui Atlas de Ayn Rand.

Ukrainenii au ales linia John Galt. Pentru a explica care e linia John Galt (în unele țări titlul romanului a fost tradus cu Cine se teme de John Galt?) am venit cu încă trei citate complimentare. Din nume mai cunoscute spațiului românesc: Thatcher, Churchill și francezul d’Ormesson.

„Revolta lui Atlas. Ori-ori” de Ayn Rand

„Revolta lui Atlas. Ori-ori” de Ayn Rand

Ayn Rand: „— Ai vrut să vezi linia John Galt folosită de nepricepuţi plângăcioși care nu fac niciun efort niciodată, care n-au nici măcar abilitatea unui funcţionăraș de arhive, dar care cer venitul unui președinte de companie, care trec din eșec în eșec și care se așteaptă ca dumneata să le plătești facturile, care-și păstrează dorinţele ca pe un echivalent al muncii dumitale și nevoile ca pe o cerere de răsplată superioară efortului dumitale, care cer să fie serviţi, care cer ca scopul vieţii dumitale să fie acela de a-i servi pe ei, care cer ca puterea dumitale să fie sclavul fără voce, fără drepturi, neplătit și nerăsplătit al neputinței lor, care declară că dumneata te-ai născut să fii sclav grație minţii tale geniale, în timp ce ei s-au născut să conducă, graţie incompetenţei lor, că scopul dumitale este să dai, iar al lor să ia, că al dumitale e să produci, iar al lor să consume, că dumitale nu trebuie să ți se plătească nici în bunuri materiale, nici spirituale, nici prin bogăţii și nici prin faimă, nici prin respect și nici prin recunoștinţă, ci numai să poată să călătorească pe șinele dumitale și să te batjocorească și să te înjure, dacă tot nu-ți datorează nimic, nici măcar efortul de a-și scoate pălăria pe care tot dumneata le-ai plătit-o?Asta ți-ai dorit? Asta te-a făcut să te simţi mândru?”

Margaret Thatcher: „Socialismul nu durează decât până se termină banii altora.”

Winston Churchill: „Socialiștii sunt precum Cristofor Columb: atunci când pleacă nu ştiu încotro se duc, iar atunci când ajung, nu ştiu unde se află.”

Jean d’Ormesson: „Inaptocrația este un sistem de guvernământ în care cei mai incapabili de a guverna sunt aleşi de către cei mai incapabili de a produce, şi care împreună cu ceilalţi membrii ai societăţii cei mai puţin în stare să se întreţină singuri sau să se realizeze, sunt recompensaţi cu bunuri şi servicii care au fost plătite prin confiscarea avuţiei şi muncii unui număr de producători aflat în scădere continuă.”

 

 

 

Gheorghe Erizanu