Principele Carol  a permis trupelor ruse să traverseze România în războiul ruso-turc de la 1877-78. Condiție: Imperiul Romanovilor garantează frontierele intacte ale României de la acea vreme. Rușii au garantat. Apoi Carol I e forțat să intre în război. Carol I însuși a condus trupele române în luptele de la Plevna. Victoria românilor a înclinat balanța războiului. Pentru România a fost Războiul de Independență. Pentru Imperiul Romanovilor a fost încă un război ruso-turc pentru ieșire la gurile Dunării și la apele Mediteranei. După eșecul din Războiul Crimeei.

În pofida eforturilor lui Mihail Kogălniceanu, pe atunci ministru de externe, și garanțiilor țariste despre frontierele intacte date lui Carol I, rușii au luat gurile Dunării. România a pierdut trei județe, unicele județe din Basarabia care au avut memoria Micii Uniri de la 1859.

La 1 octombrie 1878, când trecuseră câteva luni de la semnarea Tratatului de la Berlin, fără să aibă loc nici cel mai mic incident, trupele și autoritățile țariste au reluat pe deplin în posesie teritoriul basarabean dat Rusiei, chiar dacă România nu semnase niciun document oficial prin care să cedeze teritoriul. Această acțiune a fost percepută ca un adevărat atentat la suveranitatea statală românească și a marcat fără îndoială apariția unui puternic curent antirusesc pe întreg cuprinsul spațiului danubian. Din acest moment, pentru o mare parte a opiniei publice românești și a puterilor politice, Rusia a devenit inamicul principal al noii Românii independente, fapt care avea să influențeze în anii următori anumite hotărâri importante în politica externă. La câteva zile după ce administrația românească a eliberat Basarabia, Friedrich Wilhelm, prințul moștenitor al Prusiei, i-a scris principelui Carol o scrisoare prin care își manifesta înțelegerea față de sacrificiul impus României la Berlin și îi transmitea că dezaprobă (și nu numai el) și nu înțelege aviditatea de care Rusia fusese în stare pentru un „petic de pământ”. Poate că suprafața teritoriului retrocedat Rusiei nu era enormă și avea o importanță economică modestă, însă, anexată la restul teritoriului, completa și consolida controlul țarist asupra unei zone care avea o valoare strategică indiscutabilă.

De la acel 1878 orice român cu o brumă de cunoștințe istorice devine antirus.

În anul 1888 părintele dominican Vincenzo Vannutelli, bun cunoscător al Orientului european și mai ales al Balcanilor, pe care ii străbătuse de câteva ori, a publicat la Roma o relatare a unei călătorii intreprinse prin Munții Carpați și România. Prelatul călătorea cu vaporul de la Constanța la Galați pe cursul inferior al Dunării, iar în timp ce ambarcațiunea înainta de-a lungul țărmurilor Basarabiei, privirea sa uimită a fost cucerită de lipsa totală a oricărei urme de trafic comercial sau de pasageri: nu exista „între cele două țărmuri nici cea mai mică legătură sau corespondență”, ci numai santinele rusești bine înarmate, care la fiecare două sute de metri păzeau hotarul dintre cele două state. Și mai surprins a fost preotul nostru când în fața ochilor i-au apărut niște grămezi mari de lemne alături de care stăteau numeroase ancore din fier despre care un tovarăș de călătorie i-a explicat cu pricepere că sunt pregătite pentru eventualitatea în care armata rusă ar avea nevoie de niște punți ca să traverseze fluviul.

În curând în librăriile bune din România și Republica Moldova: Dificila Unire. Basarabia și România Mare (1918 – 1940) de Alberto Basciani. Cu o prefață de Keit Hitchins. Traducere din italiană de Maria Voicu și George Ivan.

Istoria Basarabiei e palpitantă. Se citește dintr-o răsuflare. Când e scrisă de un italian. Pășuniștii rog să n-o cumpere. Face rău la demagogia naționalistă. Moldoveniștii primitivi pot să n-o cumpere. Oricum, ei stau bine înarmați la Prut, la fiecare 200 de metri, ca și soldații ruși de la 1888 ai dominicanului Vincenzo Vannutelli.  Iar cei care vor să facă pe bune Noua Unire au nevoie de kariokă verde. Să sublinieze, să sublinieze. Să învețe, să învețe. Ca să fie pregătiți și încheiați la toți nasturii.

Poate doar Miezul nopții la Pera Palace. Nașterea Istanbulului modern de Charles King mi-a mai produs o bucurie a lecturii atât de mare în ultima perioadă.

Lumea ar putea trăi doar cu volumele de istorie bine scrise. Dar ar risca să înnebunească. De aia a apărut beletristica.

 

Salvează

Salvează

Salvează

Gheorghe Erizanu