Primul capriciu. În mediile intelectuale basarabene e de bon ton să se vorbească mult și să-i scalde în toate apele Prutului pe cei cinci candidați de dreapta (sau pro-occidentali, sau unioniști). Și să dea vina pe toți că nu au desemnat ei un singur candidat de dreapta la prezidențialele din 1 noiembrie.

Fals.

Patru dintre cei cinci candidați știu bine, nu-i bănuiesc de cretinism, nu au șanse reale de victorie. Alegerile prezidențiale sunt o competiție bună pentru liderii de partid să cristalizeze și să poziționeze partidul în viitoarele competiții electorale. Orice partid viu este obligat să participe la competiție. Dacă liderul/prezidențiabilul va ajunge la un scor de 6%, atunci scopul de a așeza partidul pe șesul politic moldovenesc va fi realizat. Dacă prezidențiabilul va avea un scor în marja de eroare, atunci, ori este un impotent politic și trebuie să demisioneze din funcția de conducere din partid (ca partidul să prindă o altă oportunitate cu un alt lider), ori are o altă agendă decât cea declarată, ori are o înțelegere în spatele publicului cu un candidat din celălalt câmp politic (poate rămâne ca negustor de partid pentru vânzările viitoare).

Al doilea capriciu. Toți cinci sunt buni. Suntem prieteni cu toții. În dreptul fiecărui candidat facem broderii și punem nimburi. I-aș vota pe toți cinci. Dacă aș putea.

Fals.

Nu-i poți vota pe toți cinci. Nu toți sunt buni pentru funcția de președinte. Republica Moldova e atât de mică și atât de izolată încât avem nevoie de un președinte care poate să ne pună pe hartă. Unii dintre ei se hrănesc din orgolii, alții din gesturile glorioase din vremuri apuse, alții din amintirile tinereții. În primul tur votezi un sistem de valori apropiat, dacă votezi cu inima. Ca o măsurătoare a acestui sistem. Ca să te verifici, dacă ai nevoie.

Al treilea capriciu. A-i lua în bășcălie pe toți candidații. Niciunul nu se ridică la nivelul meu intelectual.

Fals.

Un intelectual poate provoca societatea, poate viola limitele. Își poate expune public toate frustrările și nevoile. Un președinte este obligat prin atribuțiile constituționale să unească și să consolideze societatea. Iar propriile frustrări va trebui să le lase sub preșul de la ușa președinției.

Ultimul capriciu. Suntem intelectuali.

Gheorghe Erizanu