După apariția investigației „Judecătorul din iad” a Alinei Radu am văzut niște comentarii iresponsabile, care sfidează noțiunea de om. Știu cât de greu i-a fost Alinei Radu să obțină acceptul victimei de a vorbi. Îmi închipui doar curajul victimei de a mărturisi.

Imediat după evenimentele din 7 aprilie Fundația Soros-Moldova a creat un grup de criză care a acumulat informații despre abuzul reprezentanților statului vizavi de proprii cetățeni. Raportul în engleză și română „Sub acoperirea impunității. Raport despre reacția autorităților moldovenești la violența poliției în timpul protestelor post-electorale din aprilie 2009” a fost publicat de Cartier în toamnă. Mai jos aveți capitolul V.

Abuzurile poliției la comisariatele de poliție

Grupul de criză a intervievat deținuții aflați în arest și pe cei eliberați, care au descris bătăile sistematice și alte tratamente crude, inumane sau degradante care au avut loc la comisariatele de poliție din Chișinău și din Bălți.83 În unele cazuri, abuzurile poliției erau destinate obținerii mărturiilor, dar în mult mai multe cazuri, acestea par să fi fost aplicate doar pentru a pedepsi deținuții pentru opiniile lor politice reale sau percepute, sau pentru participarea presupusă la demonstrații în care poliția a fost lezată, ca atunci când poliția bătea și lovea la întâmplare deținuții care erau în așteptarea procesului, sau când forțau deținuții să treacă sau să fugă printre două rânduri de ofițeri care îi băteau când aceștia treceau. În timpul primelor câteva zile, poliția a împiedicat sau a restricționat sever accesul deținuților la membrii familiei, la asistență juridică independentă confidențială și la îngrijire medicală independentă, mărind izolarea și vulnerabilitatea deținuților și, privând în mod efectiv pe mulți de posibilitatea de a depune plângeri sau de a documenta leziunile. În mai multe comisariate de poliție, deținuții, de asemenea, s-au confruntat cu condiții de detenție extrem de abuzive, inclusiv suprapopularea severă și interzicerea accesului la hrană, apă potabilă curată și alte necesități. Grupul de criză consideră că impactul combinat al acestor abuzuri, în multe cazuri, a dus la un nivel de durere și de suferință care constituie o încălcare a obligației juridice a Republicii Moldova de a împiedica tortura și tratamentele crude, inumane sau degradante.

A.         Tortura și relele tratamente în comisariatele de poliție

Autoritățile moldovene recunosc că unii deținuți ar fi fost răniți în timp ce s-au aflat în detenție la comisariatele de poliție din Chișinău, dar susțin că aceste leziuni ar fi fost provocate „în timp ce [deținuți] au opus rezistență forțelor de poliție cu scopul de a arăta nesupunere și lipsă de respect la cererile legitime ale ofițerilor de poliție”.84 De fapt, bătăile în comisariatele de poliție au fost un fapt răspândit și erau parte a unui model mai amplu de tortură și rău tratament, fiind destinate pedepsirii persoanelor pentru opiniile lor politice reale sau percepute și constrângerii la mărturii care să susțină teoria guvernului că demonstrațiile ar fi fost parte dintr-un complot organizat pentru răsturnarea acestuia. În multe cazuri, poliția a bătut suspecții în fața unui număr mare de alți polițiști din diferite unități și de diferite ranguri, perioade îndelungate și timp de câteva zile, ceea ce sugerează că bătăile au fost efectuate cu cunoștința și aprobarea persoanelor de rang înalt. Poliția a continuat să bată deținuții chiar și atunci când procurori și judecători erau prezenți în comisariate, ceea ce sugerează că polițiștii au presupus, în mod corect, că nu vor fi urmăriți penal pentru aceste acte. [A se vedea mai jos „Răspunsul inadecvat al Guvernului”.]

Dr. Ludmila Popovici, directorul Centrului neguvernamental de reabilitare pentru victimele torturii „Memoria”, a totalizat metodele utilizate de poliție împotriva celor 65 de victime asistate de organizația sa:

În timpul evenimentelor din aprilie, metodele comune de tortură au fost bătăile, intimidarea și presiunea psihologică, cum ar fi amenințările cu detenția pe termen lung pentru 25 sau 30 de ani, forțarea deținuților să se dezbrace și să facă mișcări fizice astfel încât organele lor genitale să atingă podeaua murdară, spunându-li-se apoi că în camera de alături vor fi violați și că deținuții trebuie să aleagă metoda de viol. Aceste metode erau utilizate împotriva femeilor și bărbaților. Bărbații ne-au spus, în special, că abuzul cel mai traumatizant a fost abuzul sexual, utilizarea abuzului sexual verbal, amenințări, de sodomizare cu un baston, o sticlă sau un alt obiect. De asemenea, avem cazuri de utilizare a metodei de bătaie „telefon” – lovituri simultane aplicate la ambele urechi. Ea produce surditate posttraumatică. Acest procedeu a fost utilizat, în special, la Comisariatul de Poliție al sectorului Ciocana. Această metodă se pare că a fost folosită de către un anume ofițer de poliție, care a fost identificat de deținuți din cauza urechilor proeminente… Am avut, de asemenea, multe cazuri de traume provocate de bătăi. De exemplu, avem două cazuri de oameni cu nasurile sparte din cauza bătăilor din Comisariatul de Poliție al sectorului Centru.85

1.           Comisariatul General de Poliție

Comisariatul General de Poliție deține izolatorul de detenție provizorie din Chișinău (IDP), iar majoritatea persoanelor reținute în perioada 7-12 aprilie au fost procesate la această instituție. Atât organismele internaționale, cât și cele ale Republicii Moldova din domeniul drepturilor omului au constatat anterior că acest comisariat este un loc de aplicare a relelor tratamente de către poliție. 86

Grupul de criză a analizat 124 de cazuri de persoane deținute de la bun început la Comisariatul General de Politie, pe lângă alte 22 de cazuri ale unor persoane care au fost, inițial, duse la comisariate de poliție mai mici și apoi transferate la Comisariatul General de Poliție.87 Dintre acestea, cel puțin 40 au raportat că ofițerii de la Comisariatul General de Poliție i-au bătut. Bărbații reținuți în noaptea de 7 aprilie și în dimineața zilei de 8 aprilie au relatat că au fost nevoiți să stea în frig în poziții incomode ore în șir, în timp ce poliția îi supunea la bătăi aleatorii, iar apoi îi forța să treacă prin „coridorul morții” – un coridor de polițiști în uniformă și în haine civile aliniați, care îi băteau când cei reținuți treceau pe lângă ei. În unele cazuri, abuzul a continuat în timpul etapelor procesuale cruciale, ca atunci când poliția bătea deținuții în timpul interogatoriului sau în timp ce li se ordona deținuților să studieze și să semneze procesele-verbale de reținere sau să se prezinte la examenele medicale. Atât bărbații, cât și femeile intervievate au relatat că au fost forțați să se dezbrace și să facă așezări, precum și alte exerciții, fiind dezbrăcați, sub pretextul că poliția făcea verificări pentru contrabandă. Uneori, aceiași deținuți erau obligați să se dezbrace de mai multe ori, deși nu părăsise Comisariatul și nu avuseseră acces la membrii familiei lor sau la alte persoane care ar fi putut aduce contrabandă.

H.I. a descris sosirea sa la Comisariatul General de Poliție în noaptea de 7 aprilie 2009, zicând: „Am fost literalmente aruncați din autobuz și bătuți de îndată ce am ieșit. Ni s-a spus să ținem mâinile la spate, am fost loviți la întâmplare pe tot corpul și ni s-a spus să stăm la perete. A trebuit să stăm cu mâinile pe perete, picioarele desfăcute și cu capul plecat în jos. Ne-au spus că vom fi loviți dacă ne vom mișca.”88

Poliția continua să aducă alte persoane reținute, punându-le să stea cu mâinile pe perete în timpul procesării. H. I. a spus:

Am stat timp de aproape patru ore. Nu-mi mai simțeam brațele și mâinile. Oricine s-ar fi mișcat era lovit peste picioare, pe spate sau în cap. Eu am fost lovit. Unul câte unul, am fost duși înă­untru. Mi s-a spus să ridic lucrurile mele, dar, când m-am aplecat să le iau, un ofițer de poliție m-a apucat de păr și m-a aruncat înăuntru [în izolator]. Prima lovitură a fost în cap, cu un obiect tare, și, pentru un moment, mi s-a făcut negru în fața ochilor. Am căzut și apoi m-am ridicat rapid. Acolo erau mulți polițiști, în principal în haine civile. Eu trebuia să trec prin „tunelul morții” – acolo erau polițiști de ambele părți, lovindu-mă oriunde puteau ajunge. În partea stângă a coridorului era o persoană care stătea la o masă, care a spus că e doctor [aproape sigur era medicul Comisariatului, însărcinat cu înregistrarea stării medicale a noilor-veniți]. Am vorbit cu el cel mult cinci secunde. Doctorul m-a întrebat: „Ce vă deranjează?”. Dar nu am putut răspunde, deoarece poliția mă lovea în continuare. Mi s-a spus să mă dezbrac și să fac exerciții, să fac așezări. În timp ce eram încă dezbrăcat, am fost lovit cu genunchiul în spate de către un ofițer de poliție, care mă înjura. Apoi mi s-a spus să mă îmbrac, ceea ce am făcut repede, pentru că îmi era frică. Apoi am fost dus la capătul coridorului, unde a trebuit să stau cu mâinile în sus la perete și capul plecat în jos. Un ofițer de poliție în civil m-a întrebat dacă am trecut prin „tot procesul”. El a întrebat: „Cine l-a efectuat?”, și, când am răspuns că nu știu, el mi-a împins capul în perete. Cu capul plecat, a trebuit să intru într-o cameră cu o masă și doi polițiști, unul cu o mască care îi acoperea pe jumătate fața și cu un baston mare. El era foarte mare. După ce au luat datele mele, am fost lovit din nou. 89

Poliția a continuat să-l interogheze și să-l bată pe H.I. chiar și după ce un judecător a ordonat eliberarea sa. [A se vedea mai jos „Audieri ce nu corespund standardelor unui proces echitabil”.]

a)            Cazul lui E.F.

Poliția l-a reținut pe E.F. la miezul nopții în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, în timp ce el și alte persoane erau într-un autobuz care se întorcea acasă după ce participaseră mai devreme la demonstrații. El a descris sosirea sa la Comisariatul General de Poliție astfel:

Când am ieșit din autobuz în curtea Comisariatului, am văzut o mulțime de oameni stând cu fețele la perete și mâinile în sus. Poliția ne-a aruncat afară din autobuz și ne-a ordonat să ne îndepărtăm picioarele, să ne punem lucrurile la pământ, în fața noastră, și să luăm aceeași poziție ca și ceilalți. În cazul în care încercam să facem o mișcare în plus, eram loviți. Acolo era un polițist care îi instiga pe ceilalți să ne lovească. De la început au spus ca cei sub 18 ani să facă un pas înainte și au fost luați împreună cu femeile.

După un timp, ne-am dus în curte ca ei să poată lua amprentele digitale și să facă o fotografie. Apoi ne-am întors la zid în aceeași poziție. Apoi am mers din nou în Comisariat. Acolo era un ofițer de poliție care ne împingea printr-un coridor cu polițiști aliniați, în haine civile și în uniforme, care ne loveau cu tot ce se putea, mâini, picioare, bastoane. Aceasta este ceea ce am aflat mai târziu că se numește „coridorul morții”.

După acest coridor, am fost interogat la o masă. În timp ce unul scria, am fost aplecat cu mâinile la spate, iar mai multe persoane mă băteau – ei au vrut să-mi „trateze” plămânii, pentru că am spus că mă dor. Printre lucrurile mele au găsit un aparat de fotografiat și unele poze pe care le aveam la mine, o pungă cu [câteva sute de] lei și patru calendare cu [liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad] Filat. Mi-au spus să număr banii în timp ce eram bătut. Nu puteam să mă concentrez și am numărat [câteva sute] de lei și am luat-o de la început. Apoi ei m-au impus să semnez documentul pe care l-au completat, iar după asta m-au dus în coridor și m-au lovit din nou, pentru că încă mai aveam ceasul și șireturile la mine. Mi-au ordonat să mă dezbrac și să fac cinci așezări, m-au lovit cu o sticlă de plastic cu apă și, apoi, iar a trebuit să merg prin coridor. Cei din coridor erau supărați că trebuie să mă vadă din nou. Am observat o anumită solidaritate între ei, nu a fost niciun polițist care să nu a încerce să mă lovească.

Pe la mijlocul zilei au început să scoată toată lumea afară din celulă, unul câte unul… La 16.00 am fost dus într-o încăpere în care era o persoană îmbrăcată în haine civile, care a început să mă interogheze. El m-a întrebat dacă sunt membru de partid [de opoziție] și, când am spus „da”, el a devenit agresiv și a început să spună tuturor celor de acolo că a găsit organizatorul. Când am spus că mă doare rinichiul stâng, el m-a pus cu fața la perete și a început să mă lovească la rinichiul drept … [La 19.00 am fost dus să văd un procuror.] După aceea am fost dus într-un coridor, am fost impus să mă dezbrac și să fac așezări. Am fost bătut din nou, iar în celulă nu era niciun loc pentru mine. În cele din urmă, au găsit o celulă, dar acolo nu era ventilație și nici nu circula aerul.90

J.K. a povestit Grupului de criză că ea și o altă femeie reținută, cu ea în noaptea și dimineața din 7 spre 8 aprilie au scăpat de „coridorul morții”, dar poliția, oricum, le-a percheziționat fiind dezbrăcate, le-a forțat să stea în poziții incomode pentru perioade lungi de timp și le-a supus unui limbaj sexual umilitor și altor rele tratamente.

De fiecare dată când am fost mutată dintr-o încăpere în alta, trebuia să mă dezbrac ca să fiu percheziționată. Poliția a folosit întotdeauna un limbaj murdar. De exemplu, ei mă numeau cu cuvinte foarte urâte, cum ar fi [un termen extrem de ofensator cu sens de prostituată] … De fiecare dată când poliția intra [în celulă], trebuia să ne ridicăm în picioare, cu mâinile la spate. Nimeni nu explica nimic. Noaptea, poliția venea la fiecare două sau trei ore pentru a ne trezi, iar noi trebuia să ne ridicăm în picioare în timp ce poliția verifica numele noastre, iar apoi pleca. Timp de trei zile, nu am primit mâncare. Am fost interogate, întrebate cărui partid aparțineam și cine ne-a plătit ca să venim. Ei au folosit presiunea psihologică pentru a încerca să ne sperie. Unul a spus: „Nu îți dai seama că ei v-au folosit ca pe un prezervativ?”91

Polițiștii de la Comisariatul General de Poliție a continuat să-i bată pe deținuții nou sosiți timp de câteva zile după 7 aprilie 2009. Avocatul public Olesea Doronceanu a relatat Grupului de criză că ofițerii de poliție de la Comisariatul General de Poliție l-au bătut pe clientul ei, P.Q., cu bastoanele când cei de la Comisariatul de Poliție al sectorului Ciocana l-au trimis să-și petreacă noaptea acolo, la 22.30, pe 9 aprilie 2009, și, apoi, din nou, la 23.00, pe 10 aprilie 2009, când Comisariatul de Poliție Ciocana l-a trimis înapoi la Comisariatul General de Poliție în așteptarea transportului spre Penitenciarul 13.92

C.D. a povestit Grupului de criză că poliția de la Comisariatul General de Poliție l-a bătut de două ori pe 10 aprilie 2009, când cei de la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru l-au transferat acolo, înainte de transferul său la Penitenciarul 13:

Undeva pe 10 aprilie am fost transferat la Comisariatul General de Poliție. Acolo am fost bătuți din nou. Probabil că poliția era „flămândă” de noi victime, așa că ne băteau tare în coridor spre celule și apoi în celulă … [Apoi] imediat după miezul nopții, ușa celulei s-a deschis și au început să ne scoată din celulă. Noi eram foarte obosiți. Ni s-a spus: „Acum, noi vă vom însoți până la mașină, dar va trebui să alergați”. Acolo erau câte șapte polițiști de fiecare parte a drumului spre mașină. Mi-au spus: „Cu cât mai repede alergi, cu atât mai puține lovituri vei primi”. Dar a fost imposibil să alergăm repede, deoarece ei ne tratau ca pe niște mingi de fotbal. Printre noi au fost doi oameni care și-au pierdut cunoștința în drum spre mașină și care, de asemenea, au fost puși în vehicul, un fel de camion. Acolo, în vehicul, era un tip în uniformă, care ne bătea pe fiecare dintre noi cu o bară de fier. El nu a ratat nicio șansă să ne bată. Ei nu ne-au spus nimic, nici unde ne duceam, nici ce aveau de gând să facă cu noi. În cele din urmă, am aflat că ne duceau la Penitenciarul 13.93

2.          Comisariatul de Poliție al sectorului Botanica

Grupul de criză a examinat informațiile cu privire la 9 persoane deținute inițial la Comisariatul de Poliție al sectorului Botanica în legătură cu demonstrațiile din aprilie.94 Patru au raportat bătăi în timpul arestului la Comisariatul de poliție; informații cu privire la bătăi în celelalte cazuri nu au fost disponibile.

Trei ofițeri de poliție în haine civile au sechestrat taxiul pe care B.P. și un prieten l-au luat ca să meargă acasă în după-amiaza zilei de 7 aprilie 2009 și i-au forțat să meargă la Comisariatul de Poliție al sectorului Botanica. După un interogatoriu inițial, ofițerii de poliție i-au dus într-o celulă „să aștepte procurorul care să decidă ce să facă cu ei”, iar apoi, aceiași trei ofițeri în haine civile și un ofițer în uniformă i-au trezit la aproximativ 01.00 sau 02.00. Avocatul public Olesea Doronceanu a relatat Grupului de criză:

Poliția a început să strige la ei, să-i înjure. Dintr-o dată, unul din ei a început să-l bată pe prietenul lui B.P. cu pumnii în piept. Apoi, un alt bărbat l-a lovit pe B.P. în față, în special peste gură și în nas, iar altul l-a lovit în piept și el și-a pierdut cunoștința. Când și-a revenit, nasul lui sângera. El a cerut ajutor medical, dar nimeni nu i l-a acordat. De la 7 aprilie, ora 14.30, până la 8 aprilie, el nu a mâncat nimic și de băut a avut doar apă din toaletă.95

3.           Comisariatul de Poliție al sectorului Buiucani

Grupul de criză a examinat informațiile cu privire la 38 de persoane reținute inițial la Comisariatul de Poliție al sectorului Buiucani în legătură cu demonstrațiile din aprilie.96 Șaptesprezece au raportat bătăi în timp ce erau în stare de arest la Comisariatul de Poliție, trei au spus că nu au fost bătuți, iar informațiile referitor la celelalte cazuri nu au fost disponibile.

Avocatul public Olesea Doronceanu a descris Grupului de criză tratamentul clientului ei, D., atunci când, în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, poliția a luat-o pe D., pe alte două femei și pe aproximativ 20 de tineri la Comisariatul de Poliție al sectorului Buiucani, după ce inițial i-a bătut în apropierea clădirii Guvernului. [A se vedea „Incapacitatea de a investiga efectiv cazurile suspecte de deces” de mai jos.]

La Comisariatul de Poliție Buiucani, ofițerii de poliție au ordonat tinerilor să iasă repede din mașină, cu mâinile după ceafă, și îi băteau pe cei care nu mergeau suficient de repede. Apoi, polițiștii i-au oprit într-un coridor unde i-au pus pe tineri să stea cu mâinile la perete și îi băteau dacă aceștia încercau să vorbească sau să se miște. După 10-15 minute, poliția i-a mutat într-un alt coridor, unde i-a făcut să îngenuncheze, cu fața la perete, cu mâinile după ceafă. Apoi, ofițerii de poliție i-au luat pe tinerii bărbați, unul câte unul, într-un birou, și D. a auzit cum poliția le-a ordonat să-și dea jos pantalonii, iar apoi a auzit sunete de bătăi și țipete. Când poliția i-a readus pe tineri, aceștia aveau leziuni vizibile, iar unul s-a întors complet gol. Apoi, poliția a luat femeile în birou și le-a insultat și a strigat la ele, dar nu le-a bătut. Poliția a eliberat cele trei femei la aproximativ ora 05.00, în data de 8 aprilie 2009, și le-a spus să părăsească orașul. Lor nu li s-a dat vreo explicație privind eliberarea lor. 97

La 14 aprilie 2009, D. a făcut un examen medical, care a confirmat o leziune de 16 cm x 15 cm la piciorul ei; cu toate acestea, medicul a indicat în raport piciorul greșit. Rezultatele provizorii ale unui examen medical, efectuat după eliberarea ei de către Centrul de reabilitare pentru victimele torturii „Memoria”, de asemenea, au identificat dovezi de sindrom post traumatic și traumatisme craniene.98 Avocatul lui D. a depus o plângere la Procuratura Generală la 5 mai 2009, prin care solicită o investigație a abuzului din partea poliției. La 27 iulie 2009 procurorul militar a inițiat o urmărire penală pe abuz a poliției în timpul reținerii D., dar până la data scrierii prezentului raport procurorii încă nu au inițiat o urmărire asupra abuzurilor ofițerilor de poliție la Comisariat. [A se vedea „Incapacitatea procurorilor de a investiga și urmări în justiție în mod efectiv alte cazuri de tortură și rele tratamente” de mai jos.]

4.           Comisariatul de Poliție al sectorului Centru

Grupul de criză a revizuit informațiile cu privire la 67 de persoane deținute inițial la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru în legătură cu demonstrațiile din aprilie.99 Douăzeci și două de persoane au raportat bătăi fiind în stare de arest la Comisariatul de Poliție, 3 au spus că nu au fost bătuți în stare de arest, iar în celelalte cazuri informații nu au fost disponibile. Ofițerii de poliție de la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru au fost anterior implicați în acte de tortură și rău tratament aplicat deținuților.100

Pe 8 aprilie 2009, aproximativ la ora 01.00, ofițeri de poliție în haine civile l-au dus pe C.D. împreună cu alți aproximativ 30 de demonstranți la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru, după ce inițial i-au bătut în apropierea clădirii Guvernului. El a descris tratamentul aplicat lui la Comisariat în felul următor:

Noi am fost aduși într-un loc mare în curte, toți împreună. Îmi amintesc că pereții aveau sânge pe ei. Eu stăteam în picioare la aproape un metru de la perete, și acolo, aproape de pământ, era sânge … Noi stăteam în picioare cu fața la perete, cu mâinile după cap, la toți cei trei pereți, aproape de perete, așa ca să nu se vadă fețele ofițerilor de poliție” … Poliția ne-a spus că printre ei se află și un procuror care ne va acuza. Am stat acolo aproape o oră și jumătate. Uneori, ei ne băteau fără niciun motiv.101

În jurul orei 04.00, poliția l-a luat pe C.D. și pe alți trei deținuți la interogatoriu:

Acolo erau polițiști în haine civile și în uniformă și ei ne băteau în acest birou. Noi eram trei, și acolo erau trei sau patru polițiști. Ei ne-au spus că ne vor acuza de contravenții administrative. Au făcut uz de foarte multă agresiune verbală. Au spus lucruri foarte urâte despre noi și părinții noștri. Ei ne vorbeau despre aceste lucruri procedurale în timp ce ne băteau cu mâinile și picioarele. La un moment dat, [numele nu se indică] a fost lovit cu un scaun în spate și el a avut o comoție, iar după aceea, când am vorbit cu [numele nu se indică], el nu putea să-și amintească prea multe. Noi am stat acolo vreo 40 de minute …

La 15.00 sau 16.00, poliția a început să ne ducă în diferite birouri și iar să ne bată. Unul câte unul, noi ne duceam la biroul anchetatorului. [Ofițerul de urmărire penală, numele nu se indică] și o altă persoană stăteau într-un birou. Anchetatorul a spus: „Mai ai de gând să urli „Jos comuniștii” în Piața Marii Adunări Naționale?” I-am spus că da, și atunci el m-a lovit de mai multe ori în corp. Apoi, el a început să pună întrebări cum ar fi de ce am fost în Piața Marii Adunări Naționale. Multe întrebări nu erau clare. La un moment dat am cerut un avocat, dar el doar m-a lovit din nou … După o oră cu anchetatorul, ei m-au dus înapoi în celulă …

Am stat încă patru sau cinci ore în celulă, pe urmă ne-au dus într-un birou unde poliția ne-a spus mai devreme că ne vor acuza de contravenții administrative. La început eram patru deținuți, dar unul a fost eliberat … Ei ne-au dat niște foi curate și ne-au spus să le semnăm. Eu le-am spus că nu voi semna nimic fără să văd și să citesc. Ei au spus: „Dacă vrei să citești, te ducem la bibliotecă. Dar acum trebuie doar să semnezi, iar noi vom avea grijă de scris”. Eu nu am semnat nimic. Unul din noi trei a semnat, iar noi doi – nu, și pe noi care nu am semnat ne-au bătut cu pumnii și picioarele. Tipul care a semnat spera că va fi eliberat imediat, dar asta nu s-a întâmplat, ei l-au dus și pe dânsul înapoi în celulă.102

5.           Comisariatul de Poliție al sectorului Ciocana

Grupul de criză a examinat informațiile cu privire la 26 de persoane reținute inițial la Comisariatul de Poliție al sectorului Ciocana în legătură cu demonstrațiile din aprilie.103 Treisprezece au raportat bătăi în stare de arest la comisariatul de poliție, unul a spus că nu a fost bătut, iar în celelalte cazuri informațiile nu au fost disponibile.

Potrivit avocatului public Olesea Doronceanu, pe 9 aprilie 2009, ofițerii de poliție l-au reținut pe clientul său, P.Q., la el acasă, l-au bătut și apoi l-au luat, împreună cu alți câțiva deținuți, la Comisariatul de Poliție al sectorului Ciocana, unde ofițerii de poliție de acolo l-au bătut și l-au torturat pentru a obține o mărturie. Ea ne-a relatat:

El a fost bătut de către trei ofițeri de poliție în haine civile. Unul îl ținea la pământ, în timp ce altul îl bătea cu un baston, iar al treilea îl lovea din greu în față, până când el și-a pierdut cunoștința. Ei l-au făcut să recunoască că a furat lucruri din Parlament. Un ofițer de poliție l-a amenințat chiar cu un pistol. Altul a spus că, dacă nu recunoaște, ei îl vor duce în celula din subsol unde „operî” [ofițeri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Departamentul Servicii Operative] vor veni în măști și îl vor bate tare. Lui nu i s-a permis să-și sune tatăl sau avocatul. Poliția a sunat un avocat care a venit numai după ce el a recunoscut că a fost în scuarul Parlamentului și a luat unele lucruri care erau aruncate în tufișuri.104

P.Q. și fratele lui mai mic, R.S., care avea 17 ani în aprilie 2009, sunt urmăriți penal pentru jaf, în conformitate cu articolul 187 din Codul penal, o infracțiune pasibilă de 7 până la 15 ani închisoare și o amendă de la 5 000 la 20 000 de lei (aproximativ 320-1285 Euro, sau 455-1820 USD). Prin urmare, procurorii au refuzat să înceapă o investigație privind plângerile celor doi frați de abuz din partea poliției. [A se vedea „Incapacitatea procurorilor de a investiga și urmări penal în mod efectiv alte cazuri de tortură și rele tratamente” de mai jos.]

6.           Comisariatul de Poliție al sectorului Râșcani

Grupul de criză a examinat informațiile cu privire la 28 de persoane reținute inițial la Comisariatul de Poliție al sectorului Râșcani în legătură cu demonstrațiile din aprilie.105 Șaisprezece au raportat bătăi în stare de arest la Comisariatul de Poliție, unul a spus că nu a fost bătut, iar în celelalte cazuri informațiile nu au fost disponibile.

Poliția l-a arestat pe B.F. la 9 aprilie 2009 și l-a ținut la Comisariatul de Poliție al sectorului Râșcani până seara târziu, în 10 aprilie 2009, când l-a transferat la Comisariatul General de Poliție.106 Când B.F. a ajuns la comisariatul de la Râșcani, un ofițer l-a bătut cu pumnii timp de opt-zece minute, spunând: „De ce ai aruncat cu pietre în ofițerii de poliție?” Apoi ofițerul a spus că a obosit și că trebuie să plece și i-a ordonat lui B.F. să facă 100 de așezări cât timp așteaptă întoarcerea lui. Ulterior, poliția l-a fotografiat pe B.F. și l-a dus într-o celulă cu alți opt deținuți, unde a rămas până la ora 16.00, în 10 aprilie 2009, când poliția l-a dus pe B.F. și pe alte trei persoane la ofițeri de poliție în haine civile care, din nou, i-au bătut și i-au forțat să semneze documente care confirmau faptul că poliția le-a explicat drepturile și că deținuții au renunțat la un reprezentant juridic și au cerut ca dosarul administrativ să fie examinat fără asistență juridică. Apoi, poliția a dus grupul înapoi în celula lor până la ora 19.00, când poliția l-a transferat pe B.F. și pe alții la Comisariatul General de Poliție.

7.           Comisariatul de Poliție din Bălți

Grupul de criză a intervievat trei persoane reținute de poliție la Comisariatul de Poliție din Bălți pe 7 aprilie 2009, suspectându-le de participare la demonstrații. Două din ele au raportat bătăi ale poliției fiind în stare de arest la Comisariat. Al treilea, X.Y., a declarat că poliția l-a bătut în timp ce el stătea cu mâinile pe peretele din Penitenciar și aștepta transportul spre Comisariat, dar nu a fost bătut la Comisariat.107

În după amiaza zilei de 7 aprilie 2009, L.M. a fost reținut de poliție în timpul unei demonstrații din Bălți și a fost ținut peste noapte la Comisariatul de Poliție Bălți. El a descris Grupului de criză tratamentul aplicat lui în felul următor:

Când am ajuns la secția de poliție, am fost tratați cu violență. Ne-au dus pe hol, într-un loc în care eram vreo 30 sau 40 de oameni. Dar, destul de repede, au luat minorii și noi am rămas vreo 24 de oameni, toți adulți. Noi eram afară, cu mâinile în sus, în două rânduri, într-un loc deschis, cu pereți, dar fără acoperiș. Acolo era un tip înalt, cu o față roșie, care ne bătea la rinichi. Noi stăteam cu mâinile sus pe perete, iar un ofițer de poliție ne lovea cu piciorul. Ne-au întrebat care sunt zilele noastre de naștere și apoi au început să scoată minorii din grup, dar continuau să ne bată pe cei care am rămas. Le-a trebuit aproape o oră ca să scoată toți minorii, așa că tot acest timp ei ne băteau pe toți, chiar și pe minori.

Am stat acolo aproximativ 2 ore și jumătate. Alții au stat acolo mai puțin timp, iar alții mai mult. Mai întâi, ei ne-au dus, unul câte unul, la controlul medical, apoi la blocul de poliție, unde am fost interogați și bătuți cu cruzime. În timp ce așteptam în coridor să fiu interogat, am auzit cum un polițist a spus: „Eu cred că el este un lider. Din cauza acestor nemernici, colegii noștri din Chișinău au avut leziuni grave”.

În timpul interogării eram loviți la rinichi, loviți cu picioarele, pălmuiți pe fețe și la urechi. Ei spuneau: „De ce ai ieșit în oraș? Ești un prost. Animal ce ești”. [Interogarea] a durat poate că o oră sau o oră și jumătate. Am cerut să sun, dar ei au zis că este prea târziu pentru a suna. Mi-au spus că mă vor trimite la închisoarea de la Cricova pe 20 de ani, pentru că am încercat să răstorn guvernul. Spuneau că partidele de opoziție ne-au folosit: „Spune-ne cine te-a plătit! Cât ți-a plătit România? Două sute, trei sute de lei?” Ei nu credeau că noi am ieșit să demonstrăm pe cont propriu. Ne-au impus să semnăm o hârtie. Unii dintre noi au citit-o, alții erau prea șocați [ca să citească] … Când scriau zilele de naștere și numele noastre, ei au întrebat de asemenea care sunt adresele noastre și, uneori, vreun ofițer de poliție spunea: „A, tu acolo trăiești? Eu sunt responsabil pentru acest sector. Am să-ți fac viața dulce!”108

N.O. a povestit Grupului de criză că poliția de la Comisariatul din Bălți l-a bătut timp de aproape trei ore și s-a oprit doar după ce el le-a spus, în mod repetat, că a avut recent o intervenție chirurgicală:

Am fost scos din mașină și mi s-a ordonat să-mi pun mâinile la spate, iar apoi am fost impus să-mi ridic mâinile sus. În acest timp am fost lovit de multe ori. Nu vedeam cine mă lovea, și asta pentru că noi nu aveam dreptul să întoarcem capul și să ne uităm în jur. Polițiștii mi-au luat telefonul mobil, iar un polițist m-a lovit cu capul de perete așa de tare, că a rămas sânge pe perete. În curte erau mulți protestatari care își țineau mâinile sus, pe perete. După un timp, am fost duși într-o parte a curții unde erau doi polițiști la o masă, unul din ei era din Bălţii Noi (sectorul nou din Bălți). El mi-a luat telefonul și șireturile. Mi-a spus să semnez un document. Am vrut să-l citesc, dar el nu mi-a dat voie, așa că am scris că sunt de acord … În tot acest timp, ei mă băteau. După ce le-am spus de mai multe ori că am avut operație, unul din ei mi-a ridicat tricoul ca să verifice. După aceea nu m-au mai bătut.

Am fost dus iar în curte și din nou am fost pus cu fața la perete și mâinile sus. În acest timp l-am auzit pe unul din polițiști lovind un protestatar și spunând în limba rusă: „na jri moldavskuiu zemliu” (”Na, mănâncă pământ moldovenesc.”). Mai era acolo și o fată cu un tricolor desenat pe față. Un polițist a amenințat-o că au s-o violeze toți pe rând, iar apoi ea și-a pierdut cunoștința.109

B.         Refuzul dreptului la asistență juridică confidențială

Dreptul la asistență juridică eficientă și confidențială din partea unui avocat ales de sine stătător sau a unui avocat desemnat pentru asistență juridică este un element crucial în apărarea persoanelor acuzate de săvârșirea infracțiunilor și reprezintă o protecție importantă împotriva torturilor și a relelor tratamente. Accesul confidențial la un avocat este deosebit de important pe parcursul perioadei inițiale a reținerii, când persoana suspectă se confruntă cu cele mai mari riscuri de rău tratament și recunoaștere forțată a săvârșirii faptei. Grupul de criză a documentat 674 de rețineri referitoare la demonstrațiile din aprilie, inclusiv cel puțin 224 de persoane reținute suspectate de comiterea unor infracţiuni care, conform legislației moldovenești, necesită prezența avocatului în toate etapele investigației, începând cu trei ore de la reținere sau o oră dacă persoana reținută este minoră. În 21 din 212 cazuri penale, în care Grupul de criză a avut posibilitatea să colecteze informații, persoanele reținute au relatat că nu au avut acces la avocați pe parcursul perioadei prevăzute de legislație. Într-un număr de cazuri, cei care au avut acces la avocați au relatat un comportament al poliției care a împiedicat persoanele reținute să se întâlnească în particular cu avocații lor.

Contrar standardelor internaționale, legile în vigoare în aprilie 2009 au prevăzut pentru persoanele reținute și acuzate doar drepturi limitate la un avocat înainte de proces. [A se vedea mai jos „Obligațiile legale internaționale ale Republicii Moldova”]. Codul cu privire la contravențiile administrative din anul 1985 prevede doar pentru persoanele acuzate „dreptul să se folosească în timpul examinării cazului de asistența juridică a avocatului”, normă înţeleasă, de obicei, ca însemnând un drept – și nu o obligație – de a avea un avocat pe durata procesului. 110 Codul de procedură penală prevede o protecție mai vastă,111 dar, în realitate, capacitatea personală de a-și exercita dreptul la un avocat depinde într-o mare măsură de bunăvoința organelor de poliție și a procuraturii de a solicita un avocat sau de a anunța membrii familiei persoanei reținute, astfel încât aceștia să poată organiza prezența unui avocat.

În mai multe cazuri investigate de Grupul de Criză, organele de poliție au împiedicat persoanele deținute să-i contacteze pe membrii familiei care ar fi putut organiza prezența unui avocat. [A se vedea mai jos „Neîndeplinirea obligației de a anunța membrii familiei”]. Într-un șir mare de alte cazuri, s-a dovedit că poliția fie a respins solicitările persoanelor deținute privind asistenţa din partea unui avocat, fie le-a acordat avocați la alegerea poliției, care nu făceau parte din sistemul de asistență juridică garantată de stat și care nu au asigurat apărarea eficientă a clienților săi. De asemenea, avocații au relatat că organele de poliție și judecătorii nu au anunțat timpul și locul audierilor în comisariatele de poliție, lăsându-i să ghicească unde și când ele trebuie să meargă pentru a-și apăra clienții. Cel puțin într-un caz, la Comisariatul de Poliție al sectorului Râșcani, organele de poliție nu au permis unui avocat să asiste la o audiere desfășurată acolo. [A se vedea mai jos „Audieri ce nu corespund standardelor unui proces echitabil”].

Legislația Moldovei prevede asistență juridică gratuită, indiferent de nivelul veniturilor persoanelor care au nevoie de asistență de urgență în caz de arest pentru acuzații penale sau administrative, precum și în cazurile în care legea prevede dreptul la apărare, inclusiv în cazurile penale în care interesele justiției o cer, iar persoana nu își poate permite un avocat privat.112 Această asistență este coordonată prin intermediul oficiilor teritoriale ale Consiliului Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat, care colaborează cu un număr de avocaţi privaţi și, în Chișinău, cu Biroul Avocaților Publici. În mod normal, organul de urmărire penală sau ofițerul de arest notifică oficiul teritorial al Consiliului Național pentru Asistența Juridică în timpul orelor de serviciu, care apoi îl anunță pe oricare avocat din registrul său care este în serviciu că ar trebui să se prezinte în fața organului solicitant în termen de o oră și jumătate.113 Deși legea este o îmbunătățire a practicilor anterioare, acest sistem încă nu dispune de garanții pentru a împiedica poliția și procurorii să tergiverseze accesul deținuților la asistență juridică, iar potrivit avocaților familiarizați cu procesul, nu este ceva neobișnuit pentru organele poliției să meargă în afara acestor canale, pentru a se asigura că vor avea un avocat „prietenos” pentru cazurile speciale:

În practică, poliția evaluează psihologic suspectul ca să vadă dacă acesta este naiv sau lipsit de experiență și, dacă acesta este cazul, poliția va răspunde la solicitarea acestuia de avea un apărător prin implicarea unui „avocat din oficiu”, care lucrează cu poliția și care va frauda procesul-verbal de reținere cu o dată incorectă ca să demonstreze că procedura a fost urmată. De exemplu, avocatul poate indica în procesele-verbale o dată anterioară ca să afirme că acestea au fost completate la timp.114

În schimbul acestui serviciu, avocatul se poate aștepta că „partenerul” său de la poliție îl va îndrepta și spre alte cazuri, profitabile, pe aceeași cale.

Potrivit Oficiului Teritorial din Chișinău al Consiliului Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat, între 6 și 21 aprilie 2009, Oficiul Teritorial a acordat asistență juridică urgentă în 62 de cazuri.115 Chiar și fără a lua în considerare cele 206 persoane recunoscute de Ministerul Afacerilor Interne ca fiind reținute și suspectate de săvârșirea unor contravenţii administrative care pot fi pedepsite prin sancțiuni penale116 – având astfel dreptul la un avocat, conform standardelor internaționale – acest număr este cu mult mai mic decât cele 205 persoane reținute inițial sub acuzații penale, care, în conformitate cu legislația Moldovei, ar fi trebuit să aibă acces la un avocat peste cel mult trei ore de la reținere.

Oficiul Teritorial a informat Grupul de criză că, între 6 și 21 aprilie 2009, de asemenea, a acordat asistență juridică calificată în 301 de cazuri, dintre care 90% erau cazuri ce țineau de demonstrațiile din aprilie.117 Cu toate acestea, dat fiind faptul că o decizie de a acorda asistență juridică calificată este luată fie în etape ulterioare ale procedurilor, fie atunci când persoana nu se află în detenția poliției, aceste decizii s-au dovedit a implica apărarea pentru prima dată doar în etapele ulterioare ale procedurilor juridice, inclusiv la Curtea de Apel.

Marea diferență dintre numărul de persoane reținute și cele care au primit asistență juridică urgentă sugerează trei posibilități: 1) un mare număr de reținuți nu au primit nicio asistență juridică, cel puțin în etapele inițiale de interogare și înainte de judecată și, posibil, pe parcursul audierilor administrative care, pot duce la aplicarea arestului administrativ; 2) un număr mare de reținuți a reușit oarecum să-și organizeze prezența unui avocat independent particular, atunci când poliția restricționa accesul la comisariatele de poliție și refuză persoanelor reținute dreptul de a anunța membrii familiilor despre locul reținerii lor, sau 3) poliția, în mai multe cazuri, a implicat avocați particulari „amicali”, care nu făceau parte din sistemul de asistență juridică garantată de stat, în calitate de avocați, pentru a bloca accesul persoanelor reținute la avocați independenți.

Biroul Avocaților Publici din Chișinău a informat Grupul de criză că, actualmente, acordă asistență juridică în 18 cazuri ale unor persoane care au fost reținute în legătură cu manifestările din aprilie. 118 Directorul Biroului, avocatul Igor Ciobanu, a relatat Grupului de criză:

În noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, noi nu am primit niciun apel pentru a asista pe cineva. Prima solicitare oficială de a apăra pe cineva [acuzat în legătură cu demonstrațiile] a parvenit doar la 8 aprilie. În același timp, un avocat pe care îl cunosc bine mi-a povestit că, pe data de 8 aprilie, el semnase 27 de procese-verbale de reținere la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru. El este avocat particular și nu este contractat să acorde asistență juridică garantată de stat. El a spus că le-a semnat fără a-l vedea măcar unul din „clienții” săi.119

Ofițerii de poliție ai Comisariatului General de Poliție l-au bătut pe E.F. înainte, în decursul și după interogatoriu. [A se vedea mai sus „Abuzurile poliției la comisariatele de poliție”]. E.F. n-a văzut niciun avocat până când poliția l-a adus la un procuror pe data de 8 aprilie 2009, circa 19 ore după reținerea lui. Deși poliția i-a spus că avocatul este un avocat public desemnat să-l reprezinte, avocatul s-a dovedit a fi unul particular pe care l-a contactat poliția în afara procesului de asistență juridică garantată de stat.120 Avocatul nu doar a eșuat în a-l apăra pe E.F. sau în a înregistra abuzurile poliției, dar și a refuzat să-i permită lui E.F. să folosească telefonul său mobil pentru a anunța familia despre locul unde se află, iar E.F. a reușit să contacteze familia doar cu ajutorul procurorului. [A se vedea mai jos „Incapacitatea procurorilor de a investiga și urmări penal în mod efectiv alte cazuri de tortură și rele tratamente”]. După eliberarea sa, E.F. a aflat că „avocatul public” presupus revendicase bani de la familia lui. „[După eliberare] soția mea mă aștepta lângă Comisariat. Ea a spus că avocatul din oficiu a sunat-o și a solicitat bani. Soția mea i-a dat o mie de lei. [Avocatul din oficiu, numele nu se indică] pleca atunci de la Comisariat și eu l-am întrebat despre acest lucru, iar el s-a supărat foarte mult. Până la urmă, el a fost de acord să restituie 500 lei”.121

Poliția de la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru l-a interogat pe C.D. de două ori în lipsa avocatului, bătându-l de fiecare dată. [A se vedea mai sus „Abuzurile poliției la comisariatele de poliție”]. Când poliția, în cele din urmă, a oferit un avocat la sfârșitul celui de-al doilea interogatoriu, avocatul în cauză n-a făcut niciun efort ca să-l apere. C.D. a povestit Grupului de criză că, în timpul primului interogatoriu, aproximativ la orele 04.00, pe 8 aprilie 2009:

[numele nu se indică] și eu am solicitat să fim asistați de un avocat. Polițiștii au întrebat: „Ce fel de avocat? Dacă e vorba de o acuzare administrativă, veți plăti o amendă și mâine o să va elibereze. Voi nu aveți nevoie de avocat”. Noi am întrebat ce am comis, și polițistul a zis: „Nimic deosebit, vă vom amenda și atât”. Până la urmă, pe mine m-au acuzat de violarea ordinii publice …. La un moment dat [în timpul celui de-al doilea interogatoriu, care a început la orele 15.00 sau 16.00], eu am solicitat un avocat, dar [anchetatorul] doar m-a lovit încă o dată. Dar, după ce anchetatorul s-a calmat, el mi-a spus: „Bine, dacă ești așa insistent, îți voi aduce un avocat”. El a adus o femeie care se numește [numele nu se indică], nu cunosc numele ei de familie. Ea a ajuns în vreo zece minute. Ea a zis anchetatorilor: „Scrieți ceea ce credeți necesar și eu voi semna”. Eu atunci m-am gândit că, poate, ei au găsit pur și simplu pe cineva pe stradă, dar ei mi-au spus că ea este avocat. Unicul lucru care mi l-a spus ea a fost că ea este avocatul meu și a întrebat numele meu. Eu cred ca ea era un avocat fals, care era mai mult interesat de protejarea intereselor poliției [decât de apărarea mea] …. Nu am văzut [primul avocat] decât în ziua când ni s-au emis mandatele de arestare la instanța de judecată a sectorului Centru. Așa că, probabil, ea era un avocat adevărat.122

Poliția de la Comisariatul de Poliție al sectorului Râșcani l-a bătut pe B. F. și pe ceilalți deținuți împreună cu el până când aceștia au semnat actele de renunțare la dreptul de a fi asistaţi de un avocat pe parcursul interogatoriului și al procesului de judecată. [A se vedea mai sus „Tortura și relele tratamente la comisariatele de poliție”].

Deși familia lui B.F. a contactat un avocat pentru el, poliția sectorului Râșcani nu a permis avocatului sau familiei să asiste la procesul administrativ, care s-a desfășurat în clădirea comisariatului în data de 10 aprilie 2009.123

În cel puțin un caz, poliția de la Comisariatul General de Poliție a continuat să interogheze un reținut în absența avocatului, chiar după ce judecătorul de instrucție a ordonat eliberarea acestuia. H. I. a povestit Grupului de criză următoarele:

Când am fost [declarat] liber, avocatul trebuia să meargă la un alt proces. Judecătorul a emis un ordin de nepărăsire a localității, însă polițiștii m-au adus înapoi într-o altă încăpere, unde am fost interogat din nou într-un mod foarte abuziv, cu amenințări de abuz fizic. Interogarea în cauză a durat vreo două ore. Mă întrebau cine m-a obligat să particip și dacă am primit bani pentru participare. Am spus că nu voi vorbi fără avocatul meu. M-au forțat să semnez un document care stipula că nu mai am dreptul de a protesta și că voi fi pedepsit de lege dacă voi mai protesta vreodată. Ei au scris acest lucru și mi-au citit și mie, deoarece n-am putut descifra scrisul lor. Ei au păstrat documentul în cauză.124

Lipsa accesului la avocați nu s-a limitat la Chișinău. Autoritățile din Bălți l-au acuzat pe L.M. de huliganism nu prea grav conform Codului de contravenții administrative pentru participarea sa la manifestațiile din 7 aprilie 2009 și l-au amendat cu 20 de lei. El a descris procesul său de judecată, care avusese loc la 8 aprilie 2009, după cum urmează:

Ei ne-au adus pe rând la un judecător și la un polițist. Acolo nu era nici procuror, nici avocat. Apoi, ei ne-au făcut să așteptăm din nou în hol cu mâinile ridicate, și apoi i-au eliberat pe toți, în afară de două persoane. Cei doi au fost reținuți pentru că aveau vânătăi – ca să nu le permită să treacă expertiza [medico-legală]. Pe noi ne-au dus să ne luăm lucrurile. Ei nu ne-au prezentat niciun extras din hotărârea judecătorului, deși unii l-au cerut. Ei ne-au spus: „Cine ești tu, tu nu ești avocat, tu nu ai dreptul [să-l vezi]”. Am citit raportul când ei au afișat hotărârea în judecătorie, dar ei nu mi-au permis să am o copie a acestuia. Am fost acuzat de organele de poliție de ofensă la adresa partidului de guvernământ și a polițiștilor și de strigăte grosolane. Eu nu am avut niciodată avocat. Am aflat despre [asistența juridică prin Amnesty International], atunci când era prea târziu – fusesem deja eliberat și perioada de a depune apel expirase deja. N-am știu cum să fac apel.125

Fiind întrebat dacă a depus o plângere cu privire la bătăile administrate de polițiști în decursul reținerii lui la Comisariatul de Poliție din Bălți, el a zis: „Eu nu am depus nicio plângere despre bătăi. Nu știu unde s-o depun – la poliție, unde să fiu bătut din nou? La procuratură? E același lucru. Și acum cred că e prea târziu”.126

C.         Neîndeplinirea obligației de a anunța membrii familiei

Într-un șir de cazuri examinate de Grupul de criză, poliția nu a anunțat imediat membrii familiei despre locul reținerii persoanei, în pofida cerințelor directe de a o face. În unele cazuri, organele competente au indus în eroare în mod intenționat membrii familiei care erau în căutarea informației despre membrul de familie reținut. Standardele internaționale cer ca autoritățile să anunțe imediat rudele persoanei reținute sau o altă persoană, la alegerea lui, despre locul reținerii și apoi să garanteze un contact continuu cu membrii familiei. Atare anunțare și contact joacă rolul unei verificări importante a abuzurilor în custodie prin garantarea posibilității pentru un reținut să relateze abuzurile și, în caz de necesitate, să organizeze asistența juridică și tratamentul medical independent. [A se vedea mai jos „Obligațiile legale internaționale ale Republicii Moldova”].

Avocatul parlamentar Anatolie Munteanu a relatat Grupului de criză că, atunci când el a studiat cazurile persoanelor reținute în raport cu evenimentele din aprilie, organizația lui a găsit „neajunsuri în formularele actelor procedurale, mai ales în privința datelor și duratelor. Lipseau informații sau era indicat data, dar nu și durata, astfel încât persoanele reținute nu aveau nicio posibilitate să anunțe durata reținerii și să avertizeze rudele. Persoanele reținute [pe care le-am intervievat în detenție] susțineau că familiile lor au aflat [despre reținerea lor] de la alte rude, neoficial de la poliție sau altcineva, iar familiile nu erau oficial anunțate”. 127

Pe 7 aprilie 2009, poliția din Bălți l-a reținut pe N.O. în jurul orei 19.30. N.O. a relatat Grupului de criză că el a rugat ofițerii de poliție cu două ocazii diferite să-i permită să sune acasă. „Ei au refuzat. La acel moment [aproape de miezul nopții], soția mea sunase deja la poliție și întrebase unde eram ținut, dar ei i-au spus că așa persoană nu fusese reținută.”128

C.D. a relatat Grupului de criză:

Poliția a tratat-o soția mea foarte grosolan când ea a încercat să mă găsească la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru. O femeie polițistă de acolo a zis: „Noi nu știm pe cine căutați. Poate soțul dumneavoastră e cu altă femeie. De ce îl căutați aici?” A doua zi, [numele nu se indică] ofițerul de poliție din sectorul unde locuim noi a sunat soției mele spunând: „Eu știu că [C.D.] a fost reținut pentru aruncarea pietrelor și, dacă el va veni înapoi acasă, eu personal îl voi omorî și îi voi arunca cadavrul”. 129

J.K. a relatat Grupului de criză că poliția niciodată nu a anunțat familia ei, iar mama ei nu știa, timp de trei zile, unde se află fiica sa decât după ce ea a fost transportată în alt oraș, unde procurorul i-a oferit posibilitatea să-și sune părinții.130

D.         Examene medicale și asistență medicală inadecvate
                pentru persoanele deținute în arestul poliției

În timp ce un număr mare de persoane arestate a raportat leziuni,131 în foarte multe cazuri din cele cercetate de Grupul de criză, deținuții au spus că poliția nu a oferit la timp tratament medical persoanelor cu leziuni serioase sau a refuzat, în mod evident, tratarea persoanelor care l-au solicitat și că asistenții medicali ai comisariatelor responsabili pentru examinarea reținuților la primire și pentru înregistrarea și tratarea leziunilor au refuzat să-i trateze pe cei reținuții sau au refuzat să înregistreze leziunile, chiar și atunci când poliția le cauza în prezența lor.

Dreptul la asistență medicală este atât o componentă a dreptului mai larg la sănătate, cât și o garanție fundamentală împotriva relelor tratamente în arest. Organizațiile pentru drepturile omului internaționale și din Moldova au criticat anterior poliția moldovenească pentru incapacitatea de a oferi asistență medicală celor reținuți și de a efectua examene medicale adecvate.132

Autoritățile din Moldova afirmă că, din mai 2008, toate izolatoarele de arest preventiv au medici permanenți și că „toate persoanele arestate și plasate în aceste instituții sunt examinate în momentul sosirii, fiind formulată o concluzie medicală cu privirea sănătatea lor și, în mod obligatoriu – cu privire la leziunile de pe corp sau alte declarații de acest gen”.133 Cu toate acestea, izolatoarele de arest preventiv la care se referă autoritățile includ numai Comisariatul General de Poliție din Chișinău și Comisariatul de Poliție din Bălți, dar nu și cele patru comisariate de poliție de sector din Chișinău, unde au fost deținuți mulți demonstranți. Și nici nu există prea multe probe că medicii de la Comisariatul General de Poliție din Chișinău și Comisariatul de Poliție din Bălți, într-adevăr, au examinat persoanele reținute și le-au înregistrat leziunile sau au oferit asistență medicală. Un expert medical, care l-a însoțit pe Comisarul pentru Drepturile Omului Thomas Hammarberg pe parcursul vizitei sale din aprilie 2009 la Comisariatul General de Poliție din Chișinău, a descoperit că înregistrările leziunilor păstrate în instituția de detenție „erau extrem de sumare și superficiale.”134

Câteva discuții pe care le-a avut Grupul de criză cu persoanele care au fost reținute la Comisariatul General de Poliție din Chișinău și Comisariatul de Poliție din Bălți au adus claritate în privința la faptului de ce aceste înregistrări medicale erau atât de superficiale. Potrivit lui H.I., „examenul medical” oficial la înregistrarea sa la Comisariatul General de Poliție a constat într-o discuție care a durat doar câteva secunde, chiar în timp ce poliția îl bătea. [A se vedea mai sus „Tortura și relele tratamente în comisariatele de poliție”].

Poliția din Bălți l-a bătut pe L.M. în față, rinichi și stomac în timpul reținerii și încă o dată la Comisariatul de Poliție din Bălți. El a povestit următoarele Grupului de criză: „Pe parcursul examenului medical, medicul a întrebat dacă mă doare ceva. Eu i-am spus că sunt bine deja. Doctorul a văzut leziunile, dar nu a spus nimic. Am văzut pe cineva spunându-i medicului că îl doare într-o parte, la care medicul a spus doar: „Să nu dormi pe acea parte”135.

Poliția de la Comisariatul din Bălți a încetat, în cele din urmă, să-l bată pe N.O. după ce a văzut că acesta a fost operat recent, dar a refuzat să-i acorde asistență medicală. El a povestit Grupului de criză: „Am fost dus la doctor [la Comisariat] și i-am spus doctorului că am fost bătut și că am leziuni. Doctorul a spus că toți spun că sunt bătuți de polițiști”. 136

Lucru și mai bizar, atunci când medicii au înregistrat leziuni, Ministerul Afacerilor Interne a folosit aceste înregistrări pentru a încerca să reducă numărul de leziuni înregistrate ulterior în urma examenelor medico-legale, oferind argumentul că examenele medicilor din comisariate arată că leziunile „au fost cauzate în timp ce [reținuții] se opuneau forțelor de ordine și cererilor legitime ale colaboratorilor de poliție”.137

Persoanele care au fost reținute la diferite comisariate de poliție au comunicat Grupului de criză că poliția le-a refuzat tratamentul medical unor demonstranți răniți în timpul reținerii în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 și a oferit tratament întârziat altora cu leziuni grave. H.I. a declarat:

Era foarte mult sânge în autobuz. Unele persoane păreau bătute destul de rău. Unul avea o rană serioasă la cap. Unul sângera abundent și cerea un doctor, dar a fost refuzat. Până la pornirea autobuzului, doi polițiști înarmați de lângă șofer au îndreptat asupra noastră armele și au spus că au ordin să ne împuște dacă ne mișcăm. A durat aproximativ 15 minute să ajungem la Comisariatul General de Poliție de pe strada Tighina, 6 … Persoanei cu leziuni care ceruse un doctor i s-a oferit o ambulanță peste aproape 40 sau 45 de minute. Când ambulanța a venit, un ofițer de poliție le-a spus celor care au leziuni să se ducă la ambulanță, dar când m-am pornit și eu, deoarece fusesem lovit, ei au spus că nu este grav, chiar dacă aveam o tăietură până la os [arată o cicatrice mare întunecată de câțiva centimetri pe piciorul stâng].138

Poliția l-a reținut pe C.N. pe la ora 20.00, în data de 8 aprilie 2009, și l-a dus la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru, unde un ofițer l-a bătut grav de câteva ori pe C.P. la sosire. Potrivit avocatului lui C.N., C.N. s-a plâns de durere acută la mână atât ofițerului care l-a bătut, cât și ofițerului care l-a luat pentru interogare și înregistrare, dar aceștia au refuzat să cheme un doctor. În sfârșit, când poliția l-a dus într-o celulă pe la miezul nopții, ofițerul de poliție de gardă l-a întrebat de ce își ține mâna într-un mod straniu, și C.N. a spus încă o dată că el crede că mâna îi este fracturată. După care ofițerul de serviciu a chemat o ambulanță, în pofida obiecțiilor altui ofițer de poliție, care insista că C.N. „va supraviețui până dimineața”. Ofițerul care obiecta a încercat mai târziu să-l împiedice pe medicul de la spitalul de urgență să-l transporte pe C.N. la spital pentru examinare, cedând doar după ce acesta a început să-i numească pe polițiști măcelari și să strige că a primit pacienți maltratați de poliție toată noaptea. Ofițerul de poliție care obiecta a insistat să-l însoțească pe C.N. la spital, după care a insistat asupra reîntoarcerii lui C.N. la comisariat pentru interogare, deși doctorul de la spital îi spusese lui C.N. că trebuie să rămână la spital pentru o intervenție chirurgicală la mână.139

C.D. a povestit Grupului de criză că poliția l-a bătut în timpul reținerii sale, în parcul din preajma clădirii Guvernului, și la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru. [A se vedea mai sus.] Deși este astmatic și poartă, de obicei, un inhalator, sângera în urma căderii pe sticlă spartă cu câteva ore mai devreme și prezenta semne de bătaie, el nu a primit îngrijiri medicale până nu a fost transferat la Penitenciarul nr. 13 la 10 aprilie 2009. În plus, poliția de la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru a confiscat și i-a stricat inhalatorul atunci când el era în plin acces de astmă:

După ce m-au lovit în spate, am început să am dificultăți de respirație și am cerut de la un polițist inhalatorul meu, la care acesta mi-a spus: „Aaaa, deci ești dependent de droguri”. I-am explicat că nu erau narcotice, ci medicamente. Dar el nu m-a crezut și l-a stricat cu piciorul. Apoi polițiștii au început să râdă. Probabil s-au gândit că au făcut un lucru grozav”.140

E.         Condiții abuzive de detenție

Deținuții pe care i-a intervievat Grupul de criză au descris condițiile de la comisariatele de poliție ca fiind sub nivelul minim al standardelor de deținere în arest. În particular, ei au descris petrecerea unei sau mai multor nopți în celule suprapopulate, cu aerisire minimă, lumină naturală slabă sau lipsă și fără așternuturi, pe parcursul cărora ei primeau puțină mâncare sau chiar deloc. În unele cazuri, aceste celule de poliție aveau toalete murdare, cu un robinet din care curgea apă ruginită; în alte cazuri, celulele aveau doar un container în ungher, făcându-i pe deţinuţi dependenţi de bunăvoința ofițerilor de serviciu pentru accesul la apă și la toalete.

Aceste relatări corespund cu faptele descoperite anterior cu privire la condițiile de detenție în comisariatele de poliție din Moldova. În raportul său din februarie 2009 despre Moldova, Raportorul Special al Națiunilor Unite a definit condițiile în unele comisariate de poliție ca fiind „o sursă de îngrijorare majoră”, spunând că condițiile de la comisariatele de poliție din Bălți, Comrat și de la Comisariatul General de Poliție din Chișinău „pot fi calificate ca tratament inuman”.141 Situația a fost considerabil mai rea în aprilie, când aceleași comisariate de poliție au trebuit să facă față unui flux neobișnuit de mare de persoane reținute într-un timp scurt.

C.D. a relatat Grupului de criză că, începând cu noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, el a petrecut trei zile la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru, într-o celulă de opt metri pătrați, cu încă vreo 26 sau 28 de alte persoane și fără apă sau toaletă:

Nu era nici apă, nici toaletă în celulă. Când ceream apă, ei ne spuneau: „Poți să bei apă și acasă”. Nu am mâncat nimic în cele 72 de ore cât m-am aflat acolo. Polițiștii spuneau: „Acum zici că vrei să bei, pe urmă vei dori să mergi la toaletă, și eu va trebui să deschid celula de sute de ori. Lasă-mă în pace”.142

Începând cu noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, J.K. a petrecut trei zile la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru, într-o celulă cu alte șapte femei. Ea a descris celula în felul următor:

Aceasta avea o toaletă lângă un perete mic, un pat de lemn, un robinet ruginit deasupra toaletei și un coș. Avea o fereastră mică fără sticlă. Celula era cam de 1.75 metri pe 2 sau 2.5 metri. [Știu aceasta deoarece] lățimea era cam de înălțimea mea, doar cu puțin mai mare. Nu toate am încăput pe pat, care avea lățimea celulei … Nu am avut acces la duș și erau două fete care aveau menstruație și care nu au avut acces la produse de igienă feminină … Când am cerut pentru prima dată niște pături, ei au zis nu, dar pe urmă ne-au adus niște pături murdare. Ni s-a dat câte un ou fiert, sare și apă fierbinte în noaptea a treia. Am folosit apa ca să ne spălăm.143

H.I. a fost reținut la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru pentru trei zile, începând cu noaptea de 7 aprilie 2009. El a povestit Grupului de criză:

Am fost dus într-o celulă, cred că numărul 24. Erau aproximativ 10 persoane acolo, care erau într-o stare foarte rea. Celula avea o toaletă foarte proastă, un pat de lemn, o fereastră foarte mică, care nu lăsa să treacă prea multă lumină prin ea … Timp de 12 ore nu am primit mâncare sau apă. În ziua următoare am primit 150 de grame de pâine și puțin ceai fără zahăr. La prânz am primit un fel de mâncare care nu era comestibilă și o bucată de pâine de vreo 150 de grame. Seara am primit o bucată de pâine și apă fierbinte. Atunci când eram în celulă și ceream ceva – ca, de exemplu, informații despre părinții noștri, pături sau apă curată – eram refuzați și numiți cu cuvinte urâte. Unica sursă de apă era robinetul ruginit de deasupra toaletei. Nu am făcut duș timp de 3 zile cât am fost acolo.144

V. W. a spus Grupului de criză că a fost bătut foarte rău când a trecut prin „coridorul morții” la Comisariatul de Poliție al sectorului Centru, încât și-a pierdut cunoștința, iar când și-a revenit, s-a văzut într-o celulă de 4 pe 4 metri, cu mulți alți deținuți, „încât trebuia să dormim pe o parte”. Poliția l-a interogat pe la amiaza zilei de 8 aprilie 2009. „După care am fost dus în celula nr. 13 cu alte șase persoane și am petrecut acolo 2 zile. În prima zi nu a fost mâncare, iar în a doua zi am avut o cană cu ceai și o bucată de pâine.”145

Poliția l-a deținut pe B.F. la Comisariatul de Poliție al sectorului Râșcani în ziua de 9 aprilie 2009, după care l-a transferat la Comisariatul General de Poliție în noaptea de 10 aprilie, dar nu i-a dat nimic de mâncare până în dimineața zilei de 11 aprilie.146

Poliția din Bălți l-a deținut pe L.M. din după-amiaza zilei de 7 aprilie 2009 până în următoarea zi. El a descris celula subterană unde a fost deținut de poliție:

Am primit apă, dar aceasta avea un miros ciudat. Era primăvară, așa că multe persoane purtau îmbrăcăminte subțire, iar unii au început să tușească înainte de sfârșitul nopții. În celula mea erau 10 persoane, aceasta fiind de 5 pe 5 metri. Era un recipient pentru toaletă în ungher și un spațiu mai ridicat, suficient cât să putem dormi unul lângă altul. Era și o fereastră mică, al cărei geam însă era vopsit. Dimineața ne-au dus să ne ia amprentele. După care ne-au dus într-o încăpere mică, cu toalete și o chiuvetă, pentru o perioadă de timp de 20 sau 30 de minute.147

Autoritățile moldovene au recunoscut că tuturor deținuților din comisariatele de poliție li s-au oferit „condiții de detenție egale cu cele ale altor arestați”.148 Chiar dacă acest lucru ar fi adevărat, lipsa de discriminare între deținuți nu scuză incapacitatea autorităților de a oferi tuturor deținuților condiții de detenție care să corespundă cerințelor de demnitate umană și sănătate; în plus, în unele cazuri, condiţiile au fost atât de mizerabile, încât au ajuns să se ridice la nivel de rău tratament.

Gheorghe Erizanu