Sunt cele mai vândute cărți în Librăriile Cartier. Coelho ar intra într-un top 30. Ceea ce ne bucură. Cititorii și cumpărătorii Cartier sunt oameni inteligenți.

Aureliu Busuioc este marea revelație a topului. E al doilea motiv de bucurie. Scriitorii buni basarabeni pot fi vânduți. O demonstrează și prezența în top a romanelor lui Em.Galaicu-Păun și cea a lui Oleg Serebrian.

Al treilea motiv de bucurie: e primul an când printre auxiliare didactice, pe care nu le includem în top, intră la concurență directă lectura. Cea din plăcere.

Al patrulea motiv de bucurie. Suntem buni. Selecția cărților ne onorează. Și respectăm gustul elevat al cititorului Cartier.

Al cincelea motiv de bucurie. Proiectul Aureliu Busuioc a fost un pariu cu piața de carte. Putem readuce în prim-plan un bun scriitor fără a cerși subvenții. De oriunde. De orice fel. Și Aureliu Busuioc a acceptat înțelegător pariul editorului.

În 2013 vom continua seria Aureliu Busuioc. Și vom încerca să readucem în prim-plan încă trei prozatori basarabeni importanți. Prin proiectele editoriale Ion Druță, Vladimir Beșleagă și Vasile Vasilache.

Al șaselea motiv de bucurie. Deținătorii de drepturi (în unele cazuri urmașii) ai scriitorilor noștri canonici sunt oameni inteligenți. Spre deosebire de unii urmași/deținători de drepturi de autor din România. Care i-au ucis pe scriitori. Editorii știu de ce.

Topul celor mai vândute cărți în Librăriile Cartier în 2012:

1. Noul Machiavelli de Jonathan Powell

2. Și a fost noapte… de Aureliu Busuioc

3. Singur în fața dragostei de Aureliu Busuioc

4. Bunele maniere de Angela Cara

5. Țesut viu. 10×10 de Em.Galaicu-Păun

6. Cântecul mării de Oleg Serebrian

7. Poezii de Mihai Eminescu

8. Hronicul Găinarilor de Aureliu Busuioc

9. Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde

10. Lătrând la lună de Aureliu Busuioc

Gheorghe Erizanu