kracht

Christian Kracht, noul reprezentant al prozei germane, elvețianul stabilit în fiecare anotimp în alt colț de planetă, iubit și urât de critica literară germană tot așa cum se procedează cu francezul Houellebecq în Franța, a șifonat inițial liniștea burghezului elvețian cu un roman, unde Lenin a fost uitat (de trenul german care l-a dus în Rusia ca să facă revoluție) în Elveția. Și în 1917 revoluția proletară a avut loc în Elveția. Cu Lenin.

În 1979 societatea occidentală moare în Teheran. Kracht utilizează:

1. o revoluție islamică, ca fundal;

2. epopeea lui Ghilgameș și Enkidu, ca marele mit al prieteniei. Dar în romanul lui Kracht Ghilgameș, occidentalul homosexual, nu-l plânge pe Enkidu, când moare, ci îi ia pantofii scumpi și fuge din spital;

3. mitul lui Mefistofel, întruchipat de românul Mavrocordato, care pare a fi un nepot de-al lui Dracula  cu sânge domnesc;

4. balul diavolilor din Bulgakov, dar e plasat într-un Teheran somptuos care e în putrefacție (e în ajunul revoluției islamice), într-o vilă cu livadă de hașiș;

5. mitul pelerinului sau a cunoașterii de sine.

Eroul nostru ajunge în Tibet. Apoi într-o pușcărie chineză. Și este fericit că încă „nu a învățat să mănânce oameni”.

 

 

 

Gheorghe Erizanu