Gheorghe Erizanu Când miercuri era joi.

1702. Islanda. Frig și sărăcie. Insula din nordul Europei era stăpânită de danezi. Înfometați și goi islandezii au dat iama în vechile biblioteci. Nu ca să citească. Un flămând și dezbrăcat îi arde de lectură exact atât cât unui cetățean al Republicii Moldova la 2017. Norocul nostru de acum e vremea. Nenorocul islandezilor din 1702 era vremea. Ei au tăbărât în biblioteci ca să fure pergamentele. Pentru haine.

Versurile din cele două exemplare unice din Edda, păstrate de peste 600 de ani, s-au împrăștiat prin toată Islanda. Oamenii purtau versurile pe ei. Pe hainele croite din pergamentele din Edda. Împrăștiate prin toată sărăcia insulei.

Vestea a ajuns la regele danez. Frederick al IV-lea i-a poruncit cărturarului Arni Magnusson să plece pe insulă și să recupereze pergamentele. Magnusson a strâns pe bucăți pergamentele murdare de sudoare, rupte de ustensilele pescărești sau în cazul încăierărilor la beție.

A avut nevoie de zece ani ca sa adune pergament la pergament. Și a refăcut cele două volume de Edda de peste 600 de ani. Au fost puse la păstrare la Copenhaga. Sub strajă.

După 14 ani au fost mistuite în flăcările unui incendiu, care a cuprins Copenhaga.

 

Gheorghe Erizanu

Parcă se așezau lucrurile cu Bacul. Parcă au început copiii să învețe. Parcă au uitat ce înseamnă epidemia copiatului. Parcă se înfiripa o brumă de generație care începea să gândească. Și atunci, de după colț, apare un spermatozoid cu budionovkă și cruce: Bacul trebuie modificat. Să nu stresăm copiii. Să poată intra la universități chiar dacă nu au luat Bacul. Să fie un fel de Bac facultativ și un altfel de Bac ca până acum. Cei deștepți să plece la universitățile lor deștepte din România, Anglia, Franța, Rusia sau Germania. Iar universitățile noastre să fie pentru restul un fel de PTU-uri, care să producă cadre cu diplome de studii superioare. Cum a fost pe vremea mea.

Să facem din viitorii tractoriști viitori preoți și din viitorii depanatori viitorii profesori în liceele cu Bac moale. Să punem bazele unei societăți moi, cu gânduri moi. S-o putem ușor acoperi cu budionovka noastră. Crucea să fie grea. Și unica dreaptă.

Manualele de literatură să fie un fel de abecedare. Foarte laxe (ușurele). Ca noi, supremii, să putem scrie ce vrem, iar voi să puteți citi ce vrem noi. La o adică, nici nu trebuie să citiți. Vă vom povesti ce vrem noi la televiziunile noastre. Clar. Simplu. Pe înțelesul vostru.

Ca să fim noi tari. Într-o societate moale.

Avem și polițiști pentru a trasa (trage) gardul societății. Ei devin opricinicii (niște tipi cu budionovci, dar mai vechi) noștri cei mai de nădejde. Salarii mari. Royalti de 25 la sută din încasările amenzilor pe care le pun. Oficial. Amenzile le-am mărit exponențial (asta-i tare mult). Oficial. Bugetul polițiștilor pentru anul 2016 a fost de 2,55 de miliarde de lei. Nici Academia lui Duca nu a avut un asemenea buget. Nici bolnavii nu au un asemenea buget. Ăștia sunt bătrâni. Nu apucă alegerile. Ministerul Sănătății a avut în 2016 1,68 miliarde de lei. Iar culturii i-am dat un sfert din bugetul polițiștilor: 0.4 miliarde lei. Nu avem nevoie de scriitorii lor. Nu avem nevoie de cărțile lor. Nici de bibliotecile lor. Să moară și să-i vedem alături de Eminescu ăsta al lor, Bulgakov ăsta a lor, Vieru ăsta a lor.

Să rămână Ubu, regele.

Peste o societate moale. Care să ne plătească nouă lumina scump, ca să-i prostim ieftin la televiziunile noastre.

Iată și Arhiva Națională am pus-o toată în cutii de metal. Încuiate la cheie. Fără ca să circule aerul. Să se oxideze, deterioreze naibii toate documentele lor idioate. Să pierdem cheile.

Peste un deceniu vom avea o societate moale. Ca prima mămăligă făcută de bărbatul văduv. Fără documente de arhivă. Fără istorie. Fără Bac. Fără bătrâni. Fără scriitori. Fără cărți.

Cu polițiști. Și cu Ubu, regele.

 

 

Gheorghe Erizanu

Citesc din elita intelectuală a facebookului liste de cărți, topuri recomandate, evenimente literare glamour.

E perfect. Literatura pop și lacrimogenă ne e prezentată ca nepoata lui Celine. Noua generație de scriitori, noii critici literari, noii profesori universitari, noii ziariști culturali știu foarte bine cine e Celine, Louis Ferdinand Celine, și cine e Celine, Celine Dion. Sper. Sunt un naiv incurabil. Dar orgoliul like-ului corupe.

Dacă continuăm în același ritm, atunci în 2-3 ani vom avea o literatură capturată. Ca Republica Moldova. Niciun sistem de valori nu va funcționa. Iar fluxurile de like-uri vor fi ca fluxurile financiare din monopolurile economiei moldovenești.

Iar peste câmpia literelor cu Marin Preda sau Ion Druță, Petru Dumitriu sau Aureliu Busuioc, Gheorghe Crăciun sau Vladimir Beșleagă va fi muntele Vitalii Cipileaga.

Romanele de gară (de troleibuz, dacă nu prea avem trenuri) vorbesc de maturizarea prozei. Și e foarte bine că apar. Dacă nu erau, atunci trebuiau inventate. Dar ele trebuie lăsate acolo. La curcubeul de inimioare roz. O carte de tren (sau troleibuz). Și uitată voit pe bancă (scaun). Cu biletul de tren (troleibuz) în ea.

Și iepurii citesc. În minunata lume nouă.

 

Gheorghe Erizanu

„Cartier de colecție”, volumele nr. 1 – nr.10. Editura Cartier 2016

Anul trecut anunțam trecerea într-o lume mai bună decât rafturile librăriilor românești pentru poezie a colecției Poesis. Așa am și procedat. Colecția Poesis rămâne doar în bibliotecile Dvs personale.

Rafinata, eleganta colecție Poesis a fost înlocuită de eleganta, rafinata Cartier de colecție. În 2016 au apărut zece titluri. Numerotate. În tiraje scurte de 400 – 500 exemplare. Cu imagini fotografice. Cu o declarație de dragoste pentru poezie/poetul antologat. Făcută de un alt poet.

Sunt cărți de colecție. Cu poezii de colecție. Supracoperta: acuarele de Vitalie Coroban.

Nr.1: Cantosuri domestice (poeme alese) de Radu Vancu. Fotografii de Natalia Gârbu

Nr.2: Regele dimineții de Alexandru Mușina. Poeme alese de Radu Vancu. Fotografii de Ana Popenco

Nr.3: Oameni obosiți de Andrei Bodiu. Poeme alese de Claudiu Komartin. Fotografii de Vitalie Coroban

Nr.4: Herța și alte priveliști de B.Fundoianu. Poeme alese de Dan Coman. Fotografii de Vitalie Coroban

Nr.5: Sonete de William Shakespeare. În traducerea nouă a lui Radu Ștefănescu. Fotografii de Natalia Gârbu

Nr.6: Poeți de pe vremea lui Eminescu. Poeme alese de Eugen Lungu

Nr.7: Spre Meka… de Alexandru Macedonski. Poeme alese de Nicolae Leahu. Fotografii de Valeriu Turea

Nr.8: peste diagonala sângelui de Ilarie Voronca. Poeme alese de Emilian Galaicu-Păun. Fotografii de Aurel Cepoi

Nr.9: Marea Înfățișare de Mihai Ursachi. Poeme alese de Lucian Vasiliu. Fotografii de Natalia Gârbu

Nr.10: Fire de tort de George Coșbuc. Poeme alese de Ioan Pintea. Fotografii de Simona Andrușca

Urmează 2017. Poezie de colecție. În cărți de colecție. În Cartier de colecție.

 

 

Salvează

Salvează

Gheorghe Erizanu

După ce a apărut în franceză și în două ediții în română (Editura Cartier, 2012, 2015), amplul studiu Aromânii: pretutindeni, nicăieri de Nicolas Trifon a fost lansat recent și în sârbo-croată.

Trieste, 10 martie 2017. Conferință în baza volumului lui Nicolas Trifon (edițiile în română, franceză și sârbo-croată) cu tema „Aromânii si istroromânii: mister sau parte integrantă a Europei”

La Cartier a mai apărut, de asemenea, în două ediții volumul Unde e Aromânia? de Nicolas Trifon.

În curând, la Editura Cartier, va apărea volumul, tipărit deja în două ediții în franceză, Republica Moldova, un stat în căutarea unei națiuni de Matei Cazacu și Nicolas Trifon.

Se întâmplă și lucruri adevărate. Cu noi. Uneori.

Salvează

Gheorghe Erizanu

Ce caută Marian Lupu în romanul lui Vladimir Lorcenckov Acolo unde curg râuri de lapte și miere?

„Marian Lupu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, având o înfățișare intelectuală neobișnuită pentru un asemenea post, își îndreptă cu plăcere spatele și-și șterse sudoarea de pe frunte.

— Marusea, adu-mi și mie niște apică! strigă el tare la soție. Tare chef mai am să beau și eu niște apică!

Soția, pufnind, se duse după apă la fântână. De fapt, pe terenul lor, apă era și în casa modestă cu două etaje, dăruită președintelui parlamentului de către Voronin când Lupu a primit această funcție. Apă era și în cele patru foișoare amplasate în colțurile proprietății. Apă pentru orice gust. Minerală gazoasă, plată, pur și simplu gazoasă, alcalină, de ploaie, din zăpadă topită, de lux, „Perrier”, și mai modestă, „Gura Căinarului”, apă dulce și cu suc, cu zahăr, și pur și simplu șerbet, în fine, cvas și bere… Dar Lupu voia ca soția să-i aducă neapărat apă de la fântână. Îi plăcea să-i privească spatele frumos, când ea, încordându-și mușchii, învârte scripetele de la fântână, îi plăcea cum ea, aplecându-se ușor, se uită să vadă dacă găleata e destul de jos, îi plăcea când o scoate din fântână și o aduce, curgându-i pe picioare, oferindu-i soțului apă curată de fântână…

Oare nu putea ști consilierul că fântâna era umplută cu apă caldă în care zi și noapte făcea de serviciu un scafandru special instruit? Acela, când o vedea la suprafață pe soția lui Lupu, dintr-o săritură agăța de lanț în locul vechii căldări, ruginite, pe care o îndrăgea așa de mult consilierul, o imitație iscusită – o căldărușă de argint suflată cu aur pentru a imita rugina, acoperită bine cu un capac special. Când se ridica la suprafața apei, capacul acesta cădea de la sine, scripetele era prevăzut cu un mecanism special de ridicare și soția consilierului numai lăsa impresia că se încordează – și Lupu primea o apă curățată special într-un laborator de specialitate…

Dar Lupu nu știa asta și urmărea cu plăcere cum îi aduce soția căldarea cu apă. Apropo, soția președintelui parlamentului nu se numea deloc Marusea, dar oare asta avea vreo importanță pentru șeful organului legislativ al țării care dorea să devină mai simplu și să se contopească cu natura, dar astfel încât contopirea asta să fie în stil à la russe? Mai ales că pentru Lupu asta era și un fel de frondă originală – de uz casnic, cum să zic – în lumina relațiilor ruso-moldovenești care se înrăutățeau.

— Relațiile ruso-moldovenești și în lumina relațiilor ruso-moldovenești…, șoptea Lupu, și pufni, ce prostie mai e și asta? De ce diplomații nu folosesc niciodată o limbă normală, omenească? Și, de fapt, oare există o limbă neomenească? Nu din punct de vedere pur ipotetic, am în vedere, desigur, extrem de concret, chiar oarecum empiric…

În momentul acesta președintele parlamentului, căruia îi plăceau construcțiile lingvistice pompoase, se blocă de tot și se aplecă din nou asupra lucrului. Marian Lupu curăța cu săpăliga răsadurile de cartofi. Și asta tot intra în planul de simplificare. Și, deși soția îl tot certa, a trebuit totuși să cedeze câțiva metri de pământ pentru cartofii soțului ei, de la florile sale – desigur, grădinarul avea grijă de ele, dar ea pusese în ele atâta suflet, sărmana, că nici nu aveai cum să nu spui că nu sunt florile ei. Iar acesta, cu o îndârjire demnă de laudă, uda aceste răsaduri cu sudoare. Și se bucura sincer de munca grea, peste puteri, a țăranului; doar în ea își afla odihna adevăratul fiu al Moldovei, președintele parlamentului nostru, așa cum anunța serviciul de presă despre weekendurile lui Lupu…

Din când în când, atunci când soția rămânea la Chișinău, Lupu făcea raiduri asupra răsadurilor de cartofi. Special nu uda plantele cu lichidul împotriva gândacilor de Colorado, preferând să adune cu mâna gândacii dungați. Din cauza asta mâna lui Lupu devenea galbenă, precum bluza lui Maiakovski – despre creația acestuia Lupu își scria a doua teză de doctorat –, iar privirea distrată. După ce aduna un borcan plin de gândaci, Lupu parcă intra în transă și mergea, foarte încet, în spatele casei, pe aleea asfaltată. Acolo se așeza pe bordură, scotea gândacii unul câte unul și-i tăia în două cu un toporaș. Mai întâi rar, apoi din ce în ce mai des, el tăia capul gândacului din prima lovitură și privea detașat cum butoiașul dungat, decapitat, trupul gândacului, se mai târa o vreme amuzant pe alee…

— Salut, Iura*, îi spunea el cu o voce mecanică unui gândac uriaș. Iura Ivanovici… ce mai faceți? Poc! Vai! Dar ce s-a întâmplat cu capul lui Iura Ivanovici? A zburat căpșorul? Dar ăsta cine e? Chiar domnul Stepaniuc* în persoană… Poc! Hopa, nu am nimerit. Spatele e făcut praf, capul e întreg. E rănit, dar viu, precum învățăturile lui Marx, ha, ha, ha. Poc! Marc*… Bună ziua, Marc… ce mai faceți? Hopa! Nu, până și toporului îi e milă de dumneavoastră. De aceea mai facem o dată cu talpa așa… Poc! O! Ia priviți! E chiar Urecheanu* în persoană… Buf! Nu mai e jumătate din trup! Poc! Adio, cap! Iar dumneavoastră, domnule, îți fi Smirnov*. Hârști, hârști! O!!! E așa de gras… Zdravăn… Chiar Vladimir Nicolaevici* în persoană… Pentru dumneavoastră personal, un chibrit fierbinte sub burtă!

La lăsarea serii Lupu abandonă cu părere de rău toporașul, chibriturile și-și spălă mâinile tremurătoare într-un lighenaș de argint care se afla lângă peretele din stânga al casei. Luna metalică a nopții moldovenești îl frigea ușor pe obraz, luând înfățișarea unui vrej uscat de viță-de-vie pe care de mult trebuia s-o dea jos de pe perete, dar nu mai avea când. Și Lupu își venea în fire. Mai apoi multă vreme spăla aleea de măruntaiele galbene ale gândacilor omorâți, clătea cu atenție borcanul. Și spre dimineață, senin, vesel, proaspăt, se întorcea la Chișinău și trăia liniștit un an. Până când trupul începea să-l chinuie, buzele să-i ardă, tâmplele să-i ia foc, inima să bată nebunește, iar mintea să înțeleagă că e timpul să meargă la casa de vacanță, să adune gândacii de Colorado…

Dar asta a fost și în trecut, și în viitor. Iar acum el, preșe­dintele parlamentului, Marian Lupu, își îngrijea brazdele de cartofi și o admira pe soția sa, care aducea apă în căldărușa de oțel, ruginită. Din ea apa era cea mai gustoasă, știa preșe­dintele parlamentului. Aștepta până ce soția ajungea la el, îi lua cu grijă căldarea și-o răsturna deasupra sa – președintelui nu-i plăcea să o toarne într-o cană, de fapt, nici nu-i plăcea să piardă timpul cu mărunțișuri. Și, înainte de a înghiți, se uita la cer și se așeza cu grijă chiar pe răsad, fără să verse nicio picătură de apă. Soția se uita uimită la el și dădea fuga în casă, după medicul serviciului de pază. Acela mai târziu a pus în circuit o grămadă de zvonuri, drept pentru care a fost trimis ca inspector veterinar în Cahulul provincial, unde a devenit un alcoolic fericit. Medicul spunea mai ales că Lupu, înainte de a adormi, șoptea:

— Un tractor! Deasupra mea a zburat un tractor…”

Păcat că Vladimir Lorcenkov a emigrat din Republica Moldova. Au apărut noi personaje în relațiile moldo-ruse.

Romanul lui Lorcenkov, apărut în rusă, a mai fost tradus în franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, norvegiană, sârbo-croată și finlandeză.

Acum este și în română.

Pentru cititorii străini și pentru aborigeni au apărut note de subsol în rusă, franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, norvegiană, sârbo-croată, finlandeză și română:

*Marian Lupu = Marian Lupu, președinte al parlamentului din Republica Moldova

*Iura = Iurie Roșca, vicepreședinte al parlamentului

*Stepaniuc = Victor Stepaniuc, liderul fracțiunii comuniștilor în parlament

*Marc = Marc Tkaciuk, consilier al președintelui

*Urecheanu = Serafim Urecheanu, primarul Chișinăului, capitala Republicii Moldova

*Smirnov = Igor Smirnov, președintele Transnistriei

*Vladimir Nicolaevici = Vladimir Voronin, președintele republicii

Gheorghe Erizanu

În 1851 apărea straniul și voluminosul roman Moby Dick al lui Herman Melvill. Era dedicat prietenului și scriitorului Hawthorne. Pentru a-i elogia marea putere a negrului pesimism. Era povestea unei urmăriri fără sfârșit pe o mare nesfârșită. Herman Melvill, până la Moby Dick, avea succes la public, iar critica literară îl considera un bun cronicar al mării. Atunci când tânărul Melvill, la 32 de ani, a dat lumii o capodoperă, lumea i-a întors spatele.

Peste doi ani a scris Bartleby, copistul. Și la 34 de ani și-a încheiat cariera literară. A mai trăit 34 de ani. Câștigându-și pâinea și întreținându-și  familia ca un oarecare funcționar într-un birou oarecare din New York. A murit uitat de toți în 1891.

Peste alți treizeci de ani avea să intre cu povestea devastatoarei și inutilei răzbunări, a vânătorului și a vânatului, care ba era balena albă, ba era căpitanul Ahab, în marile cărți canonice ale omenirii.

 

Gheorghe Erizanu

Dacă nu eram director al Editurii Cartier, atunci scriam așa:

este cea mai fabuloasă scriitură pe care am citit-o în ultimii ani. Este imposibil să scrii așa. Este adevărat. Sârbul Svetislav Basara este „un nebun, un geniu, un anarhist”.

E banal să faci trimitere la Emir Kusturica. Basara demolează conceptul romanului.

Dar sunt obligat să constat. Sec. Așa:

cartea este deja în librăriile bune din Chișinău. În două săptămâni ajunge și în librăriile bune din Românie.

Traducerea excelentă din sârbă o semnează Octavia Nedelcu.

Salvează

Gheorghe Erizanu

Viața politică a Republicii Moldova ar fi ca o câmpie rusească fără Vlad Plahotniuc. Ca Moscova lui Bulgakov fără Woland. Ca facebookul fără Ion Sturza.

Vlad Plahotniuc a pregătit și a aruncat pe piața mediatică ideea proiectului votului uninominal. Așa moldovenii au descoperit enciclopedia scrutinelor parlamentare. „Sistemul majoritar pur, ne explică pedagogic Igor Boțan, poate cea mai avizată persoană în domeniu, presupune alegerea celor 101 de parlamentari în circumscripţii uninominale. Sistemul proporţional, în vigoare în Moldova, presupune alegerea deputaţilor pe liste propuse de partidele politice. Sistemul mixt presupune alegerea unui număr de parlamentari pe liste de partid, iar altă parte din deputaţi vor ajunge în legislativ în urmă votării lor în circumscripţii.

Cele 3 sisteme electorale au 11 variaţii de bază, iar variaţii în total ale sistemelor electorale sunt peste o sută.”

Scutelnicii lui Plahotniuc s-au alineat în apărarea uninominalului. Văd că se face coadă. Adversarii s-au alineat în combaterea uninominalului. Și aici se bifează vârtos.

Pentru cei mulți s-a aruncat nada cu revocarea deputatului. Asta prinde. Chiar dacă e ambalată ca și invazia celor 30 de mii de sirieni. Din momentul alegerii deputatul nu este al satului care l-a ales. Este alesul întregului popor. Pentru problemele locale există primarul din localitate. Și consilierii locali. Parlamentul are alte atribuții. Cele trei țări cu deputați revocați sunt două: Cuba și Coreea de Nord. Ele nu știu nici de FMI, nici de Comisia de la Veneția.

Președintele Dodon, care se odihnește în Alpii Italiei, lucrează la Moscova și trăiește la Chișinău, nu contează ce zice. Trebuie să zică tare. Orice. Ca alămurile să acopere coclaurile Bugeacului.

Și doar noi, scutelnicii, care am crezut că suntem șmecheri și am scăpat de iobăgie, târziu, ne dumerim că boierul iarăși ne-a frăierit.

Gheorghe Erizanu

Avem cu un Om de cuvânt mai mult. Om de cuvânt 2017 este Eugen Lungu, critic literar. Anul acesta au mai fost nominalizați: Andrei Țurcanu, Nina Corcinschi, Ion Hadârcă, Dorian Furtună.

Em.Galaicu-Păun îi înmânează Premiul Om de cuvânt lui Eugen Lungu. 3 martie 2017. Librăria din Centru

 

Puținii oameni de cuvânt: Vladimir Beșleagă (2013), Maria Șleahtițchi (2014), Lucia Țurcanu (2015), Dorin Recean (2016).

Cele mai vândute cărți pentru copii:

Parcare în fața Librăriei din Hol. 3 martie 2017

 

  1. Colorăm animale de Vitalie Coroban (colecția Codobelc)
  2. Albinuța de Grigore Vieru și Lică Sainciuc (colecția Codobelc)
  3. Sofia Păpădia de Stela Popa. Desene de Stela Popa-Damaschin (colecția Codobelc)
  4. Balada celor cinci motănași de Ion Druță. Desene de Mihaela Paraschivu (colecția Codobelc)
  5. Mama de Grigore Vieru. Desene de Igor Vieru (colecția Codobelc)
  6. Alfabetul cu povești de Lică Sainciuc (colecția Codobelc)
  7. Dicționarul cavalerilor (colecția Codobelc)
  8. Povestea furnicii de Ion Druță. Desene de Silvia Olteanu (colecția Codobelc)
  9. Amintiri din copilărie și alte povestiri de Ion Creangă (Cartier popular)
  10. Cele mai frumoase flori de Grigore Vieru. Desene de Oana Ispir (colecția Codobelc)

Cele mai vândute cărți:

Vladimir Beșleagă acordând autografe. 3 martie 2017. Librăria din Centru

 

  1. Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac (colecția Rotonda)
  2. Singur în fața dragostei de Aureliu Busuioc (Cartier popular)
  3. Povara bunătății noastre de Ion Druță (Cartier clasic)
  4. Chișinăul nostru necunoscut de Iurie Colesnic (Art)
  5. Frunze de dor de Ion Druță (Cartier popular)
  6. Maestrul și Margarita de Mihail Bulgakov (Cartier popular)
  7. Visuri de iarnă și alte povestiri de F.Scott Fitzgerald (Cartier popular)
  8. Clopotnița de Ion Druță (Cartier popular)
  9. Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu (Cartier popular)
  10. Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde (Cartier popular)

 

 

Gheorghe Erizanu