Brexit

iunie 24th, 2016

Marea Britanie a fost un imperiu. După 24 iunie 2016 a devenit o insulă.

Note de subsol:

  1. Pentru a câștiga o luptă internă de partid David Cameron a promis că va organiza un referendum pentru menținerea sau ieșirea Marii Britanii dun UE. Era anul 2013. David Cameron a câștigat lupta internă de partid. Atunci. În 2016 pierde și partidul, și Marea Britanie. În timpul campaniei este adeptul menținerii Marii Britanii în UE.
  2. Boris Johnson, fostul primar al Londrei și cel mai bine plătit jurnalist britanic pentru o rubrică săptămânală de ziar, cu studii și la Școala europeană din Bruxelles, pentru aceeași luptă internă de partid, este avocatul ieșirii Marii Britanii din UE. Nu are susținere nici în cadrul propriei familii. Dar a câștigat lupta internă de partid. Probabil, va prelua conducerea conservatorilor după Cameron. Și insula.
  3. Ziarele de calitate, și cele de dreapta, și cele de stânga  (The Times, Financial Times, The Guardian) au militat pentru menținerea Marii Britanii în UE. Tabloidele (The Sun, Dailly Mirror) au militat pentru ieșirea Marii Britanii din UE.
  4. Farage, exponentul naționalismului populist și primitiv, a promis că banii pe care Marea Britanie îi cotiza pentru UE vor fi direcționați în educație și sănătate. În timpul campaniei. Azi a declarat că a fost doar o glumă.
  5. Trump a salutat decizia britanicilor. Maria Zaharova, vocea blondă a Kremlinului, le-a prezis ehidno europenilor, dacă nu vor asculta vocea rațiunii de la Moscova, și alte exit-uri.
  6. Republica Moldova, chiar dacă ministrul finanțelor noastre zice că nu ne va afecta Brexitul, va fi lăsată și uitată ca o necunoscută. Și ca o amintire vagă. Și urâtă.
  7. Politicienii mărunți fac țările mari mici.

 

eBook Cartier. Top vânzări mai 2016

iunie 22nd, 2016

Vânzările din mai ale cărților digitale Cartier:

  1. Ce spun cărțile de Gheorghe Erizanu
  2. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă. Desene de Igor Vieru
  3. Prinț și cerșetor de Mark Twain

Cărțile digitale Cartier sunt pe iBooks,  Barnes & Nobles și pe www.cartier.md.

Top vânzări carte pentru copii, mai 2016. Librăriile Cartier

iunie 21st, 2016

Stela Popa la Librăria din Centru. Sesiune de autografe pentru „Semincioara fermecată”. 16 mai 2016

Stela Popa la Librăria din Centru. Sesiune de autografe. 16 mai 2016

Vânzările de mai ale cărții pentru copii. Înainte de vacanța mare. Cu Semincioara fermecată de Stela Popa în deschiderea topului. Cu Petru Cărare, GrigoreVieru, Ion Druță, Mihai Eminescu.

  1. Semincioara fermecată de Stela Popa. Desene de Stela Damaschin-Popa. Editura Cartier
  2. Umbrela de Petru Cărare. Desene de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  3. Albinuța de Grigore Vieru. Desene de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  4. Carte sonoră. Ce animale trăiesc la Fermă? Editura Prut
  5. Povestea furnicii de Ion Druță. Desene de Silvia Olteanu. Editura Cartier
  6. Balada celor cinci motănași de Ion Druță. Desene de Mihaela Paraschivu. Editura Cartier
  7. Inginerul Elena de Cristina Poleacovschi și Sheryl Feinstein. Desene de Dorina Scorocîrjă. Editura Cartier
  8. Povestea codrului de Mihai Eminescu. Desene de Igor Vieru. Editura Cartier
  9. A fost o data ca niciodata…legende, povesti… Editura Epigraf
  10. Însemnările unei puștoaice (vol. 1) de Rachel Renee Russell. Editura Arthur

Top vânzări mai 2016. Librăriile Cartier

iunie 20th, 2016

Ar fi fost perfect. Dacă mai era ceva Humanitas, Polirom sau Nemira. Dar cifrele din vânzări ale lui mai în Librăriile Cartier, cele cu pereți, rafturi, cărți, librar arată așa cum este mai jos. Cu multe cărți Cartier.

Topul librăriei online este direct pe site. Și arată vânzările la zi. Și în timp real.

Al. Cistelecan își lansează volumul „Zece femei”. Librăria din Centru, 17 mai 2016.

Al. Cistelecan își lansează volumul „Zece femei”. Librăria din Centru, 17 mai 2016.

  1. Arme grăitoare de Emilian Galaicu-Paun. Editura Cartier
  2.  Zeul absent de Marius Lazurca. Editura Cartier
  3. Șoapte de nuc de Ion Druta. Editura Cartier
  4. Zece femei de Al. Cistelecan. Editura Cartier
  5. 7 zile în Rai de Lola Majeure. Editura Pontos
  6. Daruri de Ion Druta. Editura Cartier
  7. Horodiște de Ion Druta. Editura Cartier
  8. Bumerang de Lilia Bicec-Zanardelli. Editura Cartier
  9. Fragile de Maria Sleahtitchi. Editura Cartier
  10. În lumea asta sunt femei… de Iurie Colesnic. Editura Cartier

Grevă

mai 26th, 2016

„Au înnebunit salcâmii”, oamenii, delfinii, ploile, zeii și gâștele. Nici nu mai reușesc să cronometrez viteza tâmpeniei, mârlăniei, cinismului și ipocriziei. E prea multă. Și măruntă.

Nu deranjați.

Blog în grevă. 26 mai – 20 iunie 2016.

 

Alexandru Mușina. Regele dimineții. Poeme alese de Radu Vancu

mai 20th, 2016
Fotografie de Ana Popenco

Fotografie de Ana Popenco

A fost o naștere lungă. Cât un secol. Am lăsat să moară demn vechile colecții: Poesis și Cartier clasic. Vor rămâne doar în bibliotecile dvs. Și vom fi un pic nostalgici.

Respirăm. Căutam tipografică. Imagini. Hârtie.

Se vede. Și va fi o colecție frumoasă. Cu texte bune. Cu autori buni. Cu fotografi buni. Și cu Vitalie Coroban.

Printre primele cărți din Cartier de colecție va fi Alexandru Mușina. Regele dimineții. Poeme alese de Radu Vancu. Cu imagini de Ana Popenco.

 

Fiul iernii

 

I.

Noi sîntem fiii iernii. Născuţi

În cîrpe putrede. În zilele

Cînd Moşul Soare trăgea să moară, undeva

Dincolo de mlaştini, într-o colibă

Din oase şi piele de ren.

 

Mamele noastre-au fost veştede bătrîne,

Femei trecute înainte de vreme, cu toată căldura

Strînsă-ntr-un loc. Ca într-un tuci,

Ca într-o vatră de lut. Noi trebuia

Să fim stropi strălucitori, de aur şi foc,

Topind gheaţa, arzînd cîrpele putrede;

Repede ne-am prefăcut în negru tăciune.

 

Fiindcă e vremea Piticului. A Babei Păroase.

Sleite sînt vinele cerului, obosită carnea pămîntului,

Plini de ciuperci plămînii aerului. Născuţi

Prea tîrziu, născuţi prea devreme,

Sub un semn strîmb, cînd uneltele

Ele însele, suflete simple, s-au umplut de tumori

Şi se încurcă unele-n altele, făr’ să priceapă de ce.

 

Din Răsărit, de unde altădată venea

Tînărul Baldur, călăreţul cu lancea de aur,

Fiul Moşului Soare,-au venit călăreţii de ceaţă,

Îmbrăcaţi în sînge, spunîndu-ne

Că aceasta-i lumina. Că sîngele închegat

E adevărata lumină.

Au venit, cu-o pecete-n loc de gură, cu ţevi de pistol

În loc de ochi. Cu o ceată de slugi:

Pedestraşi de funingine şi cenuşă, gînduri dospite

În spatele casei, acolo unde se-ngroapă

Copiii lepădaţi înainte de vreme,

Cîinii turbaţi, unghiile tăiate şi părul.

 

Taţii noştri, naivi purtători de poveri,

Cinstiţi lucrători prin cîmpuri şi prin păduri,

Zdravenii fii ai Bătrînei cu Furca de Tors, blînzii

Copii ai pămîntului, taţii noştri au fost ucişi.

Străinii-şi doreau

Casele noastre şi mamele noastre. Şi le-au avut.

 

Mamele noastre-au îmbătrînit. Dintr-o dată.

Carnea li s-a înmuiat, a degerat. Ca nişte cartofi

Uitaţi afară, în ger. Sîngele s-a sleit,

S-a umplut de grăsimi şi licheni,

S-au gîrbovit, scorojit, au început să miroasă

A şobolan şi a urechelniţă, a bărbat

Neputincios şi stătut, a lînă de mult nespălată.

 

Apoi ne-am născut. Noi. Fiii iernii,

Ai timpului ros de şoareci şi carii.

 

 

II.

„Dar ai uitat-o pe ea, fata cuminte

A moşului? Tînăra vînzătoare

De la merceria din colţ? Pe stagiara

Care tremură-n garsoniera ei de la marginea

Oraşului în timp ce visează cum să-i înveţe

Pe sălbaticii ei elevi? Pe tînărul inginer

Care încearcă să-i plătească – omeneşte

Pe robii din cîmp? Pe fiul cu stea în frunte,

Care visează cum toţi

Vor avea computere personale, care stă la planşetă

Inventînd o invenţie inventată de mult

Aiurea, deja?”

 

Nu, n-am uitat-o. Nu i-am uitat.

Dar ştiu: trăim cu toţii sub semnul Piticului, în zodia

Tumorii. Dar îi mai ştiu

Şi pe ei: fiul lăbar şi plin de şopote veninoase,

Pe miliţianul tîmp, roşu-n obraji, mulţumit,

Pe cel care, după ce a ucis, se duce să bea, liniştit,

O bere cu prietenii, la restaurant.

 

Nu am uitat-o. Nu i-am uitat.

Dar ştiu

Că pedestraşii funinginii şi cenuşii, călăreţii

De ceaţă-s aici, chiar dacă şi-au pus

O mască de om peste pecetea arsă cu fierul,

Mănuşi din pielea celor ucişi peste ghearele de oţel,

Chiar dacă sîngele închegat

Luceşte acum, învechit, ca arama.

 

Eu ştiu că ei sînt aici, chiar dacă

Culoarea li s-a schimbat, chiar dacă mamele noastre

Din vintrele lor le-au dat, fără să vrea, puţină căldură.

Eu ştiu. Şi-i de-ajuns

Să privesc faţa de cîrpă, trupul degerat, putrezit

Al mamelor noastre, ca să îmi reamintesc.

 

E îndeajuns

Să ies pe cîmp, în pădure şi să privesc

Tinerii frasini, stejarii-n putere, lujerul verde-al

Porumbului, animalele fragede şi nepăsătoare,

Ca să simt

Că am uitat ceva, că nu-mi mai pot aminti.

 

Şi îmi vine să plîng.

Dar nu plîng. Căci e mare păcatul

Să plîngi sub semnul Babei Păroase. Lacrima ta

Se coagulează instantaneu, se preface în diamant.

Pe care ei

Şi-l atîrnă, mîndri, pe piept. Din care fac

Cercei, coliere, brăţări, pandantive.

Pe care îl vînd

Să-şi cumpere, numai ei, puţină căldură.

 

 

III.

Sîntem copiii iernii. Cîndva am visat

Că e primăvară. Cînd ne-am trezit

Era prea tîrziu. Fusesem pătrunşi

Pînă la oase, pînă în măduva

Măduvii, pînă în plexul celulei. Deşi mamele

Noastre, îmbătrînind înainte de vreme,-au plătit

Preţul vieţii-ndoit, sperînd

Că noi vom fi altfel. Că noi vom scăpa.

Că vom fi

Întocmai taţilor noştri morţi, pe care atît i-au iubit.

 

Dar n-a fost să fie. Repede ne-am trezit

Din vis în mijlocul iernii. Fără părinţi,

Robi fără lanţuri ai iernii. Gata-ngheţaţi.

Inima noastră – piatră verde,

Sîngele nostru – roşii vinişoare

Într-o marmură albă, din care

Iarna şi-a ridicat un palat.

 

Sîntem copiii iernii. Dezgheţul n-ar fi

Decît moarte: cum tundra se transformă în mlaştină,

Cartoful degerat în pastă mirositoare,

Cristalele de pe geam

Într-o banală picătură de apă.

 

Atît ne-a rămas: frumuseţea

Cadavrului vînăt, cu interesante culori,

De la morgă. Atît ne-a rămas: simetria

Ochilor dezgropaţi. Atît ne-a rămas: demnitatea

Soldatului ce stă la postul lui, în picioare,

Doar fiindcă e de mult îngheţat.

 

Toate s-ar duce. S-ar duce în nas.

Ar putrezi-mirosi. O lacrimă

Poate-ar rămîne. Şi aia lipsită de sare. Pe care

Oricine-o va putea confunda

Cu-o simplă picătură de apă.

 

 

IV.

Dar vie dezgheţul! Chiar dac-ar fi

Să piară şi trupul şi visul.

 

Chiar dacă nimeni

Nu va recunoaşte în pata de pe covor

Lacrima sîngelui din inima mea

Care tocmai a aflat că sînt muritor.

Like! Pe aici au trecut poeții, marii poeți

mai 19th, 2016
Ion Mureșan. Librăria din Centru. 17 mai 2016

Ion Mureșan. Librăria din Centru. 17 mai 2016

La Chișinău e festivalul Primăvara poeților, eveniment organizat de Uniunea Scriitorilor.

Sunt și au fost foarte mulți poeți buni. Foarte buni. Dumitru Crudu îi trece în revistă.

Au fost like-uri. Printre internauți. Au fost puțini oameni. Printre vii. La Primăvara poeților.

„Am încercat să le spun

că există şi poeţi vii” zice soră-mea

„Cum doamnă nu sunt toţi morţi

ca Eminescu?”

„Nu nu” a încercat să le spună

a deschis o revistă a spus „uitaţi pe ăsta îl cunosc”

le-a arătat o poză „şi pe el îl cunosc iar el

el venea la noi acasă”

Clasa amuţise.

„Şi pe el îl ştiu, iar el copii”

a zis ea şi a coborât printre bănci

„el e chiar fratele meu”.

Clasa amuţise iar soră-mea

În lumina de octombrie

Devenise clar străvezie.

E poemul lui Andrei Bodiu, regretatul. Dar poeții trăiesc foarte mult. Cel mai mult. Zic elevii. Le marcăm zilele de naștere. La lecții. Sunt unii chiar de peste 200 de ani. Alții au peste o sută de ani. Și sunt vii.

Cum să (nu) pierzi Moldova (Republica Moldova)

mai 16th, 2016

FullSizeRender

Sunt abonat la Dilema veche. Azi, luni, 16 mai, poștașul moldovean a adus Dilema veche. În vraf. De la numărul din 21-27 ianuarie, cel cu dosarul „Horoscop 2016”, până la numărul din 5-11 mai (dosar „Progresul, încotro?”). Toate. Portret Pleșu lângă portret Pleșu.  Ochelari. Papion. Stânga sus. Pleșu. De vreo douăzeci de ori.

Ăștia „Sunt vechi, domnule!”

În numărul din ianuarie, pe când Republica Moldova încă nu avea Guvernul Filip, dar avea proteste în stradă, Teodor Tiță publica în Dilema veche (de atunci, citită ca noutate) „Cum să (nu) pierzi Moldova”: „România mai are încă de purtat conversații cu sine. Multe. Moldova trebuie să fie una dintre ele. Pentru că această păcătoasă și obositoare melancolie a permanentei „pierderi” a Moldovei să dispară o dată pentru totdeauna.”

Mai marele peste românii de pretutindeni a fost recent la Chișinău. Până la Dilema veche.  S-a discutat despre spațiul cultural și mediatic unic. S-a făcut și un birou peste spațiu. Cu șef. Cu planuri mari. „Fă-ți planuri de viitor, pentru că viitorul este locul în care îți vei petrece tot restul vieții.” (Mark Twain)

Nimic nu este inventat. Toate personajele sunt reale. Dilema veche e Dilema veche. Abonarea este cu bon achitat. Andrei Pleșu este Andrei Pleșu. I.L.Caragiale este I.L.Caragiale. „Sunt vechi, domnule!” e pe bune „Sunt vechi, domnule!” Difuzorul de presă e adevărat. Și e din Durlești.

Abonarea directă, constat din experiența personală cu revista Historia, e mai eficientă. Ajunge în plic. Timbrat. La o săptămână sau două de la apariție. Cam așa cum ajunge Contrafortul din Chișinău prin abonament.

Toți sunt vechi, monșer. Dar unii sunt mai vechi ca alții.

Ayn Rand: „Tot ce vreau e libertatea de a face bani”

mai 13th, 2016

Cei care nu cunosc ce-i aia metalul Rearden ar putea să creadă, greșit, că au dreptul la acest discurs. Alții care, de asemenea, nu cunosc ce-i aia metalul Rearden ar putea să creadă, greșit, că discursul lui Hank Rearden este unul ipocrit. Discursul cel bun e cel care vorbește despre salvarea umanității, inegalitatea de clasă, sau, într-un caz periferic, dar la îndemâna profitorilor, despre salvarea românismului sau a lumii ruse.

Amânați un pic salvarea lumilor. Pentru cinci minute de citit. E din Revolta lui Atlas de Ayn Rand.

„Revolta lui Atlas” (3 vol.) de Ayn Rand

„Revolta lui Atlas” (3 vol.) de Ayn Rand

 

— Nu, nu vreau ca atitudinea mea să fie greșit înţeleasă. Aș fi bucuros să afirm asta pentru dosar. Sunt în absolută cunoștinţă de cauză cu tot ce s-a spus despre mine în ziare – cu toate lucrurile, dar nu cu evaluarea. Nu lucrez pentru nimic altceva decât pentru propriul meu profit – pe care-l fac prin vânzarea unui produs de care au nevoie niște oameni care vor și pot să-l cumpere. Nu-l produc pentru interesul lor și pe banii mei, iar ei nu-l cumpără pentru interesul meu și pe banii lor; nu-mi sacrific interesele pentru ei și nici ei pentru mine; facem afaceri ca indivizi egali, cu consimţământul amândurora și cu avantaje comune – și sunt mândru de fiecare bănuţ pe care l-am câștigat în felul acesta. Sunt bogat și mândru de fiecare bănuţ pe care îl deţin. Mi-am făcut banii prin propriul efort, prin liber schimb și prin consimţământul voluntar al fiecărui om cu care am făcut afaceri – consimţământul voluntar al celor care m-au angajat când am început, consimţământul voluntar al celor care lucrează pentru mine acum, consimţământul voluntar al celor care-mi cumpără produsul. Le voi răspunde la toate întrebările pe care dumneavoastră vă feriţi să mi le puneţi deschis. Vreau să-mi plătesc muncitorii mai mult decât valorează serviciile lor pentru mine? Nu. Vreau să-mi vând produsul cu mai puţin decât doresc clienţii mei să-mi plătească? Nu. Dacă asta e meschin, faceţi ce doriţi în legătură cu mine, după orice standarde doriţi. Acestea sunt ale mele. Îmi câștig existenţa așa cum fiecare om cinstit ar trebui să și-o câștige. Refuz să accept că e o vină faptul că sunt capabil să o fac și că o fac bine. Refuz să accept că sunt vinovat pentru faptul că sunt capabil să o fac mai bine decât majoritatea oamenilor; că sunt vinovat pentru faptul că munca mea este mai valoroasă decât munca vecinilor mei și că mai mulţi oameni vor să-mi plătească. Refuz să-mi cer scuze pentru abilităţile mele, refuz să-mi cer scuze pentru succesul meu, refuz să-mi cer scuze pentru banii mei. Dacă asta e diabolic și meschin, exploataţi-mi vinovăția la maximum. Dacă asta este ceea ce publicul găsește dăunător pentru interesele lui, atunci lăsaţi publicul să mă distrugă. Acesta este codul meu și nu voi accepta altul. Aș putea să vă spun că am făcut mai mult bine pentru oamenii din jurul meu decât aţi putea dumneavoastră să speraţi că veţi face, dar nu voi spune asta, pentru că nu caut binele altora ca o confirmare pentru dreptul meu de a exista și nici nu recunosc binele altora ca o justificare pentru deţinerea proprietăţii mele sau pentru distrugerea vieţii mele. Nu voi spune că binele altora a fost scopul muncii mele: propriul meu bine a fost scopul meu și mi-e scârbă de omul care și-l abandonează pe al lui. Aș putea să vă spun că dumneavoastră nu serviţi binele public, că binele nimănui nu poate fi realizat cu preţul sacrificiilor umane, că, atunci când violaţi drepturile unui om, violați drepturile tuturor oamenilor și că o masă de indivizi fără drepturi este sortită pieirii. Aș putea să vă spun că nu veţi realiza și nici nu veți putea realiza nimic altceva decât distrugere universală – așa cum orice tâlhar trebuie să facă, atunci când rămâne fără victime. Aș putea s-o spun, dar n-o voi spune. Nu pun la îndoială politica dumneavoastră, ci premisele ei morale. Dacă ar fi fost adevărat că oamenii pot să ajungă la binele lor prin transformarea altor oameni în animale numai bune de sacrificiu și mi s-ar fi cerut să mă jertfesc de dragul celor care vor să supravieţuiască prin sângele meu, dacă aș fi fost rugat să servesc interesele societăţii separat, mai presus și împotriva alor mele, aș refuza, aș considera asta răul cel mai vrednic de dispreţ, aș lupta cu toată energia pe care o posed, aș lupta cu toată umanitatea, dacă aș rezista numai un minut înainte să fiu omorât, aș lupta cu toată încrederea în dreptatea luptei mele și în dreptul unei fiinţe umane de a exista. Să nu fie nimic înţeles greșit în legătură cu mine. Dacă acum semenii mei, care se numesc public, cred că binele lor cere victime, atunci spun: „Binele public să fie dat dracului, nu voi lua parte la asta!”

 

Comisarii lui Harap-Alb

mai 11th, 2016
Colecția „Cartier codobelc”

Colecția „Cartier codobelc”

Librarii, editorii, scriitorii, factorii de decizie din Chișinău au tot susținut și susțin: cartea pentru copii e la mare căutare. De mai bine de un sfert de secol. Sau de o juma de secol. Avem Salon Internațional de Carte pentru copii. Avem Premii cu duiumul la Salon. Avem un juriu de 50 de oameni. Avem copii aliniați, intrați, ieșiți din salon. Avem cartea-surpriză. 15 mii de exemplare distribuite gratuit copiilor. Avem premii ale Uniunii Scriitorilor pentru cartea pentru copii. Avem editori menționați. Avem librării pline cu carte pentru copii. Parcă avem de toate.

– Carte de 5 lei aveți?

-Avem.

– Dar carte ieftină, cu toate poveștile lui Creangă aveți?

– Avem.

– Dar carte ieftină cu toate poveștile din lume aveți? Și cu desene. Și să fie color! Și cartonată! Dar până în 50 de lei!

– Avem.

Așa ne-am trezit că ceea ce credeam ieri că aveam, azi credem ca nu mai avem. Uniunea Scriitorilor a organizat o amplă conferință „Literatura pentru copii: realizări și perspective”. Au fost chemați și doi editori. Ca să explice de ce scot cărți pentru copii de „o valoare îndoielnică”.

A fost adoptată și o rezoluție cu șapte solicitări:

  1. Editorii să fie obligați, printr-o decizie de guvern, să-și coordoneze programele editoriale cu uniunile de creație.
  2. Camera (scris greșit Casa) Națională a Cărții să nu elibereze editorilor ISBN fără aviz de la USM.
  3. Ministerul Educației să creeze un site cu recenzii pe cărțile pentru copii.
  4. Elaborarea unui mecanism de achiziționare a cărților.
  5. Teleradio Moldova să includă emisiuni cu dezbateri pe carte pentru copii.
  6. Crearea unei comisii cu membri ai USM în cadrul Ministerului Educației pentru evaluarea manuscriselor propuse spre editare din bugetul de stat.
  7. Ministerul Educației să solicite Institutului de Științe ale Educației o colaborare mai strânsă între toate părțile interesate de îmbunătățirea manualelor școlare.

Rezoluția a fost semnată de scriitori, critici literari, profesori, pictori, bibliotecari, directori, președinți și de reprezentanții celor două edituri, care scot cărți pentru copii de „o valoare îndoielnică”.

Ce vor scriitorii în 2016?

  1. De a delega Guvernul Filip să-i facă pe scriitori comisari pe culoare și cuvinte, cu drepturi, fără costuri personale, de a coordona costurile altora.
  2. De a delega comisari estetici la Camera Națională a Cărții.
  3. De a delega eforturile altora să facă recenzii și cronici de carte, care ar trebui să apară în revistele literare sau portalurile unde dau rezoluții.
  4. De a delega altora elaborarea unui mecanism de achiziție de carte. El există. Dar nu se respectă.
  5. De a delega altora costurile pentru elaborarea unor emisiuni tv sau radio.
  6. De a delega Ministerul Educației… Editarea cărții naționale e prerogativa Ministerului Culturii. Care are Legea activității editoriale și cea de editare a cărții naționale. Pentru a evita comisari în lege sunt reprezentanți (câte unul) și din partea Uniunii Scriitorilor, și din partea Pen-Clubului ș.a.m.d.
  7. Această delegare e responsabilitatea directă a instituțiilor respective. E din fișa de obligații.

Ce nu vor scriitorii?

Să-și asume responsabilitatea și să-și facă meseria direct. Să ofere premii puține. Pe merite. Să publice cronici de carte în ziare, reviste. Să fie la curent, cel puțin, cu aparițiile editoriale. Să le penalizeze pe cele proaste. Să le menționeze pe cele bune. Să cunoască lucrurile care s-au mai făcut în acești ani. Au fost elaborate legi care astăzi funcționează la Ministerul Culturii mult mai bine în interesul cărții decât în perioada când, fără lege, în baza unei scrisori USM, cu listă de cărți ale scriitorilor, care începea an de an, din oficiu, cu prima carte: cea a președintelui USM, se făceau cărți din bani publici la cele două edituri de stat, fără niciun concurs, pe care nici bibliotecile nu voiau să le ia.

Noapte bună, copii! Vin comisarii! Lista e în Revista literară nr. 04/2016, publicație de literatură și dialog cultural.