Gheorghe Erizanu Când miercuri era joi.

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, care și-a luat concediu pe cont propriu pentru a-l susține pe Igor Dodon la prezidențiale, a declarat că turul doi e o risipă de bani, iar cu cele 60 de milioane economiste ar putea repara două parcuri centrale din capitala RM.

Ghicitoarea în ouă de la Etulia a căutat în ghiocul lui Dodon și a zis că el va câștiga din primul tur.

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, președinte în exercițiu, declară deschis că îl susține în campania prezidențială pe Igor Dodon, unul dintre candidații la funcția de președinte într-o altă țară. Cutuma internațională nu recomandă asemenea declarații. Adevărat, Putin a mai avut o asemenea declarație. L-a susținut deschis pe nefericitul Ianukovici, fostul președinte ucrainean.

Ambasada Rusiei în RM atacă mojicește Ambasada României în RM. E o premieră în istoria diplomației mondiale. Ambasada Rusiei reprezintă relațiile Rusiei cu RM. Relațiile cu România sunt reprezentante de către Ambasada Rusiei la București. E un gest nediplomatic, în primul rând, față de RM, gazda.

Dumitru Diacov, democratul, l-a însoțit ca om de încredere pe Igor Dodon, independentul socialist, în circumscripția sa din Cimișlia, unde a câștigat mandatul de deputat cu mari semne de întrebare. Gurile rele zic că e un mandat furat. Dar numărătoarea de voturi e o experiență care nu poate fi luată.

Comuniștii moldoveni îndeamnă lumea să nu participe la prezidențiale.

Angajații din sectorul de stat sunt somați să-l voteze pe Igor Dodon, independentul. Altfel vor fi demiși. Ca niște iobagi.

În această duminică nu vor fi alegeri prezidențiale. Va fi o încercare a răulenilor de a-i marginaliza și scoate la periferia societății pe oamenii buni, puținii care au mai rămas aici și mulții care au fost nevoiți să plece. Ar putea abrupt să încheie această bătaie de cap din prima. Ca în noaptea de 1 noiembrie ghiocul lui Dodon să se facă bănuț. Iar Dodon președinte.

Orice om bun care nu va participa la vot duminică oferă răului o șansă care ne va arunca în plagierea istoriei oricărei țări africane. Noi avem acu exact jumătate din biografia țărilor africane de după plecarea britanicilor sau francezilor. În primii 30 de ani câțiva șmecheri locali au pus mâna pe bunuri, iar corupția a făcut o cale luminoasă. Alături de sărăcirea celor mulți.

În gospodăria unui gropar până și sapa e hârleț.

Gheorghe Erizanu

Primul capriciu. În mediile intelectuale basarabene e de bon ton să se vorbească mult și să-i scalde în toate apele Prutului pe cei cinci candidați de dreapta (sau pro-occidentali, sau unioniști). Și să dea vina pe toți că nu au desemnat ei un singur candidat de dreapta la prezidențialele din 1 noiembrie.

Fals.

Patru dintre cei cinci candidați știu bine, nu-i bănuiesc de cretinism, nu au șanse reale de victorie. Alegerile prezidențiale sunt o competiție bună pentru liderii de partid să cristalizeze și să poziționeze partidul în viitoarele competiții electorale. Orice partid viu este obligat să participe la competiție. Dacă liderul/prezidențiabilul va ajunge la un scor de 6%, atunci scopul de a așeza partidul pe șesul politic moldovenesc va fi realizat. Dacă prezidențiabilul va avea un scor în marja de eroare, atunci, ori este un impotent politic și trebuie să demisioneze din funcția de conducere din partid (ca partidul să prindă o altă oportunitate cu un alt lider), ori are o altă agendă decât cea declarată, ori are o înțelegere în spatele publicului cu un candidat din celălalt câmp politic (poate rămâne ca negustor de partid pentru vânzările viitoare).

Al doilea capriciu. Toți cinci sunt buni. Suntem prieteni cu toții. În dreptul fiecărui candidat facem broderii și punem nimburi. I-aș vota pe toți cinci. Dacă aș putea.

Fals.

Nu-i poți vota pe toți cinci. Nu toți sunt buni pentru funcția de președinte. Republica Moldova e atât de mică și atât de izolată încât avem nevoie de un președinte care poate să ne pună pe hartă. Unii dintre ei se hrănesc din orgolii, alții din gesturile glorioase din vremuri apuse, alții din amintirile tinereții. În primul tur votezi un sistem de valori apropiat, dacă votezi cu inima. Ca o măsurătoare a acestui sistem. Ca să te verifici, dacă ai nevoie.

Al treilea capriciu. A-i lua în bășcălie pe toți candidații. Niciunul nu se ridică la nivelul meu intelectual.

Fals.

Un intelectual poate provoca societatea, poate viola limitele. Își poate expune public toate frustrările și nevoile. Un președinte este obligat prin atribuțiile constituționale să unească și să consolideze societatea. Iar propriile frustrări va trebui să le lase sub preșul de la ușa președinției.

Ultimul capriciu. Suntem intelectuali.

Gheorghe Erizanu

Dacă te cheamă Vladimir Putin, atunci încerc să înțeleg când un președinte de stat răspunde la numele conspirativ Kremlinovici. Într-un cerc foarte îngust. Dar de ce un președinte cu țară pe hartă la mii de kilometri de Kremlin, cu prenume și nume trebuie să-și ia un nume din manualele conspiraționiste rusești.

Sau/sau/sau:

  1. Serviciile care asigură securitatea statului nu asigură o linie telefonică sigură pentru președinte;
  2. Președintele asigură alte interese decât ale statului pe care îl reprezintă, ascunzându-se de bravele structuri de siguranță națională ale statului unde e președinte;
  3. Președintele este în mintea copilului care are un gadget nou și vrea să rupă netul și invidia găștii cu un gest de Jack Sparrow.

Kremlinovici, conform investigației Dossier și Rise-Moldova, este numele utilizat de președintele Republicii Moldova. Președintele Republicii Moldova are prenume și nume. Îi spune Igor Dodon.

Igor Dodon a devenit președinte pe calul statalității Republicii Moldova (slogan) și cu o armată de 30 de mii de sirieni (fals) în alegerile din 2016.

Cazul este atât de grav încât nici delegarea lui Ion Ceban de la primărie în campania prezidențială, nici scoaterea de sub urmărire penală a celor 17 judecători implicați în Landromat, nici eliberarea lui Veaceslav Platon, nici decorarea lui Kitaeț, nici baterea palmei cu Șor & Plahotniuc, nici parada celor cinci autospeciale second hand din Rusia în PMAN, nici voitul bestseller despre oligarhii ongiști al lui Țîrdea, nici declarațiile lui Narîșkin, nici mărturiile Galinei Dodon despre serile romantice în trei (ea, el și ghitara), nici descălecatul CNA-ului la consulatul Republicii Moldova din București, nici dispusa arestare a treia oară a acelorași proprietăți ale lui Plahotniuc, nu-l pot ascunde sub preș. Procuratura lui Stoianoglu, care a spus că nu vrea să se implice în politic, a făcut o declarație care lasă de înțeles și altceva decât că e doar o luptă politică.

Curtea Constituțională poate declara: Republica Moldova nu există. Președintele, garantul suveranității și independenței, este agentul unui alt stat. Este un agent sub acoperirea de președinte. SIS-ul, serviciul de inteligență, care e obligat să asigure securitatea statului nu există. Procuratura nu poate sau nu vrea. Parlamentul nu funcționează. Comisiile parlamentare nu funcționează. Comisia parlamentară de securitate se joacă de-a Malciș-Kibalciș. Funcția de președinte nu are structuri/elemente legale funcționale de control și contrabalansare.

Statalistul a distrus statul.

A rămas doar kuliokul. Peste Republica Moldova.

Gheorghe Erizanu

În curând, la Editura Cartier, va apărea cartea lui Igor Munteanu Idei politice și clivaje ideologice. Prefața este semnată de Cristian Pîrvulescu. Deoarece campania prezidențială este în toi, demagogia stă în capul mesei. Și după două mii de ani.

Idei politice și clivaje ideologice, de Igor Munteanu. Prefața este semnată de Cristian Pîrvulescu. Editura Cartier, 2020

„Socrate nu era un elitist în sensul pe care-l acordăm noi acestui termen astăzi. De fapt, el nu căuta să despartă un anumit grup preferat de alții prin intermediul dreptului de a vota, ci punea la temelia votului competența de a rezolva probleme în mod rațional și calificat. Și se pare că nouă adeseori ne scapă diferența existentă între o democrație bazată pe rațiune și democrația bazată pe certificatul de naștere. Căpătând dreptul de vot prin actul de a fi atribuiți ca cetățeni ai unui stat/regim politic, mulți dintre noi nu pricep distincția de a vota în mod conștient și rațional – o meteahnă pe care Școala lui Socrate nu ar fi putut să le-o ierte contemporanilor săi, mai ales pentru că grecii se temeau cel mai mult de răutățile demagogilor. Grecii antici au avut experiențe cumplite cu acei demagogi.

Unul dintre ei, Alcibiade, un influent, bogat, charismatic și energic reprezentant al aristocrației din Atena, și-a făcut un titlu de glorie din a ridiculiza libertățile de care erau mândri cetățenii orașelor grecești, îndemnându-și conaționalii să pornească o incursiune militară în Sicilia, încheiată cu o catastrofă umilitoare pentru Atena.

Socrate, care știa prea bine cât de ușor se lasă prostiți oamenii de către politicienii care își doresc să fie aleși în poziții publice, transmite prin dialogurile sale metafora unei dezbateri între doi candidați, unul care are meseria de doctor și altul, care este proprietarul unei prăvălii de dulciuri. În această dezbatere, proprietarul prăvăliei de dulciuri s-ar exprima în felul următor: „Fii atent, doctorul îți vrea răul, fiindcă toate medicamentele lui sunt amare, ele pot face rău, iar doctorul te impune să le bei. Este clar că doctorul nu-ți poate da dulciurile pe care eu ți le-aș putea da.” Iar Socrate, în așteptarea răspunsului din partea audienței sale, spune: Credeți cumva că doctorul ar putea să răspundă la această provocare? Pentru că răspunsul corect ar fi: „Da, medicamentul nu-i dintre cele mai plăcute, dar el te lecuiește, ceea ce ar fi trezit o mare nemulțumire, probabil, printre potențialii alegători, nu-i așa?”. Din păcate, am uitat multe dintre avertizările lui Socrate în privința democrației, și asta deoarece am preferat să vedem modelul democratic ca o sumă a lucrurilor de la sine înțelese, în loc de a o trata ca pe un proces, eficient doar în măsura în care își atinge scopurile dorite de cetățeni, preferând astfel, conform parabolei lui Socrate, aroma dulciurilor în locul medicamentului adevărat.”

Gheorghe Erizanu

Domnul Kaț, economist într-un sovhoz cu podgorii în perioada sovietică, a procurat pentru culegători căldări zincate. A dus căldările la brigada de tractoare. Și le-a găurit pe toate. Cu sfredelul. De noi. Apoi le-a dat oamenilor.

Culegătorii puteau să ia acasă doar struguri. Nu mai puteau umple căldările cu must pentru vinul de acasă.

Revoltați, oamenii au început să facă pauze mai mari decât în mod obișnuit. Așezându-se pe căldări. Pentru următoarea toamnă, domnul Kaț a cumpărat căldări pentru pompieri. Cu marginile ascuțite. Ca oamenii să nu se poată odihni pe ele.

Domnul Kaț este pensionar.

Gheorghe Erizanu

Maria Kolesnikova, una dintre cele trei femei ale campaniei prezidențiale bieloruse, cea cu inima, plasată în izolatorul din Jodino, a refuzat sâmbătă să se întâlnească, alături de ceilalți opozanți reținuți – Babariko, Serghei Tihanovski, Znak ș.a., – cu Lukașenka. Întâlnirea a avut loc în izolatorul KGB-ului bielorus.

Maria Kolesnikova. Foto: Tut.by

În septembrie, cu câteva zile înainte de reținere, Maria Kolesnikova, la întrebarea ziaristului Ilia Azar, Novaia Gazeta, dacă e pregătiră să fie închisă, declara: „Nu, eu nu sunt gata și nici nu vreau să mă aflu în pușcărie. Evident, nu voi fi fericită dacă asta se va întâmpla.”

Pe 7 septembrie a fost furată din centrul Minskului. De oameni fără însemne, fără legitimare. A ajuns în izolatorul KGB-ului bielorus. După 14 ore s-a pomenit dusă la frontiera bieloruso-ucraineană, pe teritoriul neutru, care are o lățime de vreo 8 km, unde o aștepta deja automobilul lui Kravțov, reținut și el de forțele de ordine bieloruse. În automobil erau deja puse pașapoartele lor cu ștampila de trecere a frontierei bieloruse, testele Covid pentru fiecare, asigurare medicală și bilete de avion (pentru Maria Kolesnikova biletul era pentru Viena, apoi Munchen). Rodnenkov, cel de-al treilea opozant, adus și așezat în automobil, povestea peste o zi la conferința de presă de la Kiev: „Când Maria a nimerit în automobil, a văzut pe banchetă pașaportul pe numele său l-a rupt în bucăți mici. Pe care le-a mototolit în gură și le-a scuipat în oamenii care înconjurau mașina.” Când angajații serviciilor opresive și-au dat seama că Maria Kolesnikova nu poate trece fără pașaport frontiera ucraineană, au încercat să oprească automobilul. Kolesnikova a sărit din mașina, iar ceilalți doi opozanți au reușit să ajungă pe teritoriul ucrainean. Kolesnikova a rămas în Bielorusia, în izolatorul din Jodino, iar Kravțov și Rodnenkov au ajuns la Kiev. Atunci când au fot întrebați de ce ei nu au procedat la fel, Rodnenkov a zis: „Gestul Mariei e unul deosebit de curajos. De aceea ea este una dintre liderii opoziției, iar eu sunt un simplu secretar de presă”.

Maria Kolesnikova s-a născut la Minsk, în 1982, într-o familie de ingineri. A făcut studii muzicale. Este flautistă și dirijoare. Era unica fată printre cei 15 viitori dirijori. La 17 ani cânta deja în teatrul de operă din Minsk. În 2007 a plecat pentru studii la Școala Superioară de Muzică din Germania. Carieră de mare succes în Germania.

În Bielorusia s-a implicat în organizarea proiectelor culturale. Pentru deschiderea Bielorusiei prin cultură. În 2018, căutând sponsori pentru evenimente, l-a cunoscut pe omul de afaceri Babariko. În vara lui 2019 a murit mama sa. A revenit la Minsk ca să-și susțină tatăl. A fost cooptată în echipa candidatului Babariko.

Are o soră, matematician. Nu este căsătorită. „Îmi plac bărbații deștepți, cu simțul umorului, care pot asculta și pot auzi. Îmi plac bărbații care nu se tem să-și asume responsabilități și pot lua decizii. Același lucru pot spune și despre femeile care îmi plac”, a răspuns Maria Kolesnikova la un dintre tradiționalele întrebări ale ziariștilor din tradiționala Bielorusie.

Celor doi reprezentanți ai KGB-ului bielorus, care au venit s-o ia pentru întâlnirea cu Lukașenka, refuzată categoric, fiind întrebată cum își vede viitorul, le-a răspuns: „Cinci ani de detenție…”

Gheorghe Erizanu

Denumirea: Arțah (sau Arțakh, scris în română și după varianta engleză Artsakh) este denumirea provinciei actualului teritoriu al Karabahului de Munte (sau Karabakh, scris în română și după varianta rusă Nagorno Karabakh) din vechiul Regat Armean. Denumirea Arțah este utilizată doar de armeni. Neutrul Karabahul de Munte este denumirea acceptată de restul lumii.

Primul Război Mondial. Turcii n-au rezistat tentației și după doi ani de la Războiul Balcanic, în pofida presiunilor marilor puteri de atunci de a nu se implica în conflictul mondial, Enver Pașa, lider al Revoluției Junilor Turci, atacă în toamna lui 1914 Rusia. Planurile lui vizau în mod special Turkestanul. În bătălia de la Sarîkamîș armata turcă este distrusă de cea rusă, iar Enver Pașa, rănit, este scos de pe câmpul de luptă de unul dintre soldații săi. Era Ovanes, armean înrolat în armata turcă. Ajuns la Constantinopol, Enver Pașa a pus dezastrul militar pe seama trădării. Iar trădători au fost numiți armenii. Au fost arestați intelectualii armeni din Constantinopol. Apoi începe deportarea armenilor. Ofensiva trupelor ruse se desfășoară în zona deportărilor, teritoriile Armeniei istorice: Erzurum, Van.

După revoluția bolșevică, Lenin semnează tratatul de la Brest și mai puțin cunoscutul tratat de pace cu Turcia, cedând teritoriile ocupate de armata rusă în 1916 & teritoriul Armeniei, care fusese incorporată ca gubernii la începutul secolului XIX în Imperiul Rus.

Țările occidentale au încercat să creeze statul independent Armenia. Turcia și Rusia bolșevică s-au opus.

În martie 1918, la Bacu, au loc confruntări violente între azeri și armeni (20% din locuitorii orașului). Armenii sunt susținuți de guvernul și trupele bolșevice din Baku. 12 mii de azeri și peste 2000 de armeni sunt uciși (sunt datele istoricilor azeri).

În mai 1918 cele trei țări caucaziene, Georgia, Armenia și Azerbaidjan, își proclamă independența. În timpul Imperiului țarist teritoriul Karabahului de Munte, populat în majoritate de armeni, intra în componența guberniei Elizavetopolsk și a format, împreună cu gubernia Baku, hotarele Azerbaidjanului independent.

Trupele Atlantei, în conflict direct cu Turcia, au încercat să ocupe orașul Baku. Turcii, împreună cu Armata Islamistă din Caucaz, au reușit în septembrie 1918 să intre în Baku. Au fost uciși peste 10 mii de armeni. Trupele turce și azere au ocupat și Karabahul de Munte. Peste câteva săptămâni Imperiul Turc a recunoscut înfrângerea în Primul Război Mondial și armata sa a părăsit regiunea.

Karabahul sovietic. În locul trupelor turce au venit cele britanice. În 1919, Marea Britanie, interesată de petrolul din Baku, a încercat să forțeze Armenia să recunoască Karabahul de Munte în componența Azerbaidjanului. Conflictele dintre armeni și azeri au durat pentru Karabahul de Munte până 1920, când bolșevicii au ocupat Armenia și Azerbaidjanul. După discuții în interiorul conducerii bolșevicilor și, la recomandarea lui Stalin, Karabahul de Munte a rămas în componența Azerbadjanului.

În 1920, la Baku, are loc Primul Congres al Popoarelor Orientului, cu Enver Pașa invitat de onoare.

Războiul din anii 90. Karabahul de Munte și Armenia au forțat în 1994 Azerbaidjanul să înceteze ostilitățile. În afară de teritoriile Karabahului de Munte au fost ocupate de forțele separatiste armene încă șapte raioane ale Azerbaidjanului, formând o zonă tampon, iar enclava separatistă a obținut acces direct cu Armenia. Au murit, de ambele părți, peste 15 mii de soldați și mii de oameni pașnici.

Karabahul de Munte, 1991. Fotografie de Nicolae Pojoga
Karabahul de Munte, 1991. Fotografie de Nicolae Pojoga
Karabahul de Munte, 1991. Fotografie de Nicolae Pojoga
Karabahul de Munte, 1991. Fotografie de Nicolae Pojoga
Karabahul de Munte, 1991. Fotografie de Nicolae Pojoga
Karabahul de Munte, 1991. Fotografie de Nicolae Pojoga

Cele șapte raioane azere. Negocierile pentru cele șapte raioane ale Azerbaidjanului, ocupate de separatiști, l-au costat funcția de președinte pe Levon Ter-Petrosean, care în 1997, a fost demis de partida karabahă, foarte influentă în lupta politică armeană.

Ilham Aliev, președintele azer, susține că negocierile pentru revenirea a cinci raioane Azerbaidjanului din zona tampon, iar două raioane azere rămâneau garant pentru asigurarea legăturii Karabahului de Munte cu Armenia, erau aproape de finalizare.

Karabahul de Munte, 2020

Septembrie 2020. Armatele. Rusia asigură toate importurile de arme ale Armeniei în ultimii cinci ani. În condiții privilegiate. A oferit avioane de vânătoare SU-30SM, tancuri T-90, rachete „Iskander”.

Armata Republicii Azerbaidjan are 66 de mii de soldați, 500 de tancuri, 15 avioane de vânătoare MiG-29, 20 de bombardiere SU-25 & SU-24, cca 50 de elicoptere, drone militare (Israel, Turcia, Coreea de Sud).

Armata Karabahului de Munte are 20 de mii de soldați, după datele Military Balance. Armata Armeniei are 42 de mii. Armenia & Karabahul de Munte au cca 400 de tancuri, 15 bombardiere SU-25, 30 elicoptere.

Bugetul militar al Azerbaidjanului este cât bugetul total al Armeniei. Ceea ce i-a permis să-și modernizeze armata. Peste 60 la sută din importul de arme Baku l-a cumpărat din Israel. A mizat pe tehnică militară de ultimă generație. Asta și face diferența dintre beligeranți. Armenii luptă cu arme ale secolului trecut, iar azerii cu armele secolului XXI.

Actorii & interese: Turcia a declarat deschis că susține Azerbaidjanul după formula „două state, o singură națiune”. De asemenea, este direct interesată de conducta petrolieră Baku – Tbilisi – Djeihan și a gazoductului Azerbaidjan – Turcia, ca să micșoreze dependența de gazul rusesc. Relațiile cu Armenia sunt înghețate. Iranul are relații bune cu Armenia, dar 20% din populația sa sunt azeri. Rusia are tratat militar comun cu Armenia, bază militară în Armenia, dar Kremlinul este reticent față de reformatorul Pașinian, care a ajuns la putere în urma unor revolte populare. Georgia, care a pierdut Osetia de Sud și Abhazia după războiul ruso-georgian din 2008, a blocat cea mai scurtă cale de acces a Rusiei către Armenia și susține integritatea teritorială a Azerbaidjanului.

Gheorghe Erizanu

Aureliu Busuioc a fost internat în spital cu câteva zile înainte de 8 octombrie 2012. Apoi l-a rugat pe Cornel, fiul său, să-l aducă acasă. Era împăcat. Și voia să moară acasă.

Ultimul roman al lui Aureliu Busuioc: Și a fost noapte… . A apărut în colecția Rotonda, în 2012.

Sesiune de autografe. 17 mai 2012. Librăria din Centru

Ultima lansare și ultima sesiune de autografe: Și a fost noapte…, la Librăria din Centru, 17 mai 2012.

Ultimul discurs public (17 mai 2012):

„Am avut foarte mulți prieteni, care până la urmă s-au dovedit a fi mai puțin prieteni decât poate ar fi fost cazul. Am avut dușmani, care și ei s-au străduit să-mi demonstreze că sunt mai dușmani decât m-aș fi așteptat. Dar de ce să pomenesc, de ce să vorbesc de asta, dacă să zicem un coleg, pe care încercam să-l stimez într-o vreme, începe un articol de-al lui despre mine în felul următor: “Poetul cutare, cu un picior în groapă, încearcă s-o facă pe postmodernistul”. Nu m-am supărat, am hotărât că cel mai bun lucru e să nu răspunzi, pentru că ei așteaptă răspunsul acesta al tău și, dacă nu li-l dai, sunt derutați. Și, la urma urmei, stai și te gândești: Doamne, Dumnezeule, în țara asta nu este o lege care să le interzică cetățenilor săi să se nască idioți…

Cam asta am vrut să vă spun. De altfel, ar fi trebuit să vin cu un sandwich uns pe o parte cu sare, pe cealaltă parte cu zahăr, dar ce rost are? Nu mai are niciun rost. Așa că vă doresc să fiți sănătoși, să fiți dârzi, bravi, să luați cele mai potrivite hotărâri, pentru că în viață cea mai măruntă hotărâre poate să-ți întoarcă viața în altă direcție. Să fiți sănătoși și nu uitați să vă iubiți, pentru că dragostea este cea mai frumoasă parte a vieții și unde nu este dragoste nu este nimic. Să trăiți, să fiți sănătoși și să fiți întotdeauna îndrăgostiți.”

Gheorghe Erizanu

Sunt răspunsuri la o anchetă de la începutul toamnei.

  1. Care este situația librăriilor față de comercianții la scară largă, în contextul comercializării cărților și a rolului tot mai mare al internetului?
  2. Care este rolul bibliotecilor?
  3. Care sunt reglementările care reglementează piața de carte și subvențiile publice?
  4. Care este starea autorului și ce garanții există pentru proprietatea intelectuală?
  1. Legislația din RM nu oferă librăriilor un statut special, ele sunt reglementate exact ca și toate celelalte spații comerciale. A fost o perioadă (de la începutul anilor 2000 până în 2019), când impozitul local pentru librării era mult mai mic decât în alte unități comerciale. Dar situația s-a modificat în ultimul an. Noțiunea de librar nici nu era inclusă în nomenclatorul profesiilor din RM, ea s-a produs în ultimul timp prin insistența noastră (nu mai știu dacă s-a dus până la capăt). Chiar și în pandemie magazinele online nu pot înlocui rolul librăriilor, care, în afară de spațiu de vânzare al cărților, este și un spațiu cultural. Librăriile online nu au nici ele un statut special în cadrul celorlalte magazine online. Impozitarea librăriilor online este de 10 000 lei anual, ca oricare mall online. După mine, perspectiva nu trebuie privită ca o concurență sau un adversar dintre librăria clasică și librăria online, ci ca un spațiu lăsat de izbeliște de legislație dintre librării, indiferent de formă, și celelalte magazine, indiferent de formă.
  2. Rolul bibliotecilor este să asigure, în primul rând, înnoirea fondului de carte și păstrarea fondului de carte ca valoare culturală. Completarea neprofesionistă, clientelară a fondului de carte din ultimii 30 de ani ne pune în situația când nu mai găsim în biblioteci carte esențială și valoroasă, deoarece rafturile lor, atunci când s-au făcut achiziții, sunt pline de broșuri și cărți de duzină ale „șmecherilor” din domeniul culturii. Asta e cea mai mare problemă. Al doilea rol al bibliotecilor, este promovarea culturii prin evenimente și politii culturale vii și eficiente, dar nu doar pentru bifare.
  3. Piața de carte este reglementată, în afara Codului Fiscal, prin Legea activității editoriale, Legea bibliotecilor. Există un singur program de subvenții publice, reglementat prin lege și activ din 2012, e Programul Național de Editare, prin care editorii participă la concurs de selectare și unde 150-300 de exemplare per titlu se duc la preț de cca -40 la sută din preț de vânzare în fondul bibliotecilor din RM, ca, cel puțin, 200 de exemplare să fie puse în vânzare liberă. Avantajul acestui mecanism este ca să ieftinim prețul de vânzare al cărții. Într-o piață de carte unde tirajul mediu e de 300 – 500 exemplare, îmi pare un mecanism extrem de eficient și bun pentru biblioteci, editori, autori și cititori.
  4. Proprietate intelectuală este protejată în RM prin Legea dreptului de autor și a drepturilor conexe. Ceea ce permite autorilor drepturi complete. Problema e alta: piața e embrionară încă, cu excepția 2-3 edituri, care fixează prețul de raft al cărții, restul editurilor operează cu preț de editură, iar librăriile adaugă comisionul lor și atunci apare o problemă din ce preț se ia royalti – preț fixat de editor, care nu este final sau prețul final fixat de librar. Unica editură care indică prețul final pe copertă este Cartier. Majoritatea editorilor se tem să pună prețul din cauza experienței inflaționiste din anii 90 ai secolului trecut. Dar dacă vă uitați pe statistica aparițiilor editoriale, atunci veți vedea că piața e dominată de teze, lucrări ale profesorilor universitari, care apar în format digital în 30-50 exemplare, pentru dări de seamă. Sunt cărți care nu apar în vânzare în librării. Sau cărți ale autorilor care apar pe spezele lor pentru satisfacerea orgoliilor personale. De multe ori, ele apar fără editură, cu ISBN luat direct de la tipografii. De cele mai multe ori aceste cărți, de asemenea, nu ajung în librării. Ele apar în listele premiilor Uniunii Scriitorilor din RM, care , în loc să încerce să participe la crearea pieței de carte, are grijă de oblojirea orgoliilor și mofturilor scriitoricești.
Gheorghe Erizanu

Cele mai vândute cărți digitale Cartier:

  1. Opera poetică, de Vasile Alecsandri
  2. Capra cu trei iezi, de Ion Creangă. Ilustrații de Igor Vieru
  3. Divina comedie, de Dante. Traducere de George Coșbuc
  4. Maestrul și Margarita, de Mihail Bulgakov. Traducere de Vsevolod Ciornei
  5. Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă. Ilustrații de Igor Vieru
Gheorghe Erizanu