Gheorghe Erizanu Când miercuri era joi.

Lipcanii au fost târgul lui Geo Bogza, uimit de abilitățile lipcănenilor cu șleapcă și ale lipcănencelor în broboade cu flori mari de a dezghioca & mânca semințe, lăsând cojile într-un șir indian în josul gurii. Aflându-se la 70 km de Cernăuți, la 70 km de Dorohoi, la 30 km de Edineț și la 20 km de Briceni, avea în interbelic unul dintre cele mai mari târguri din regiune. Fără Dorohoi, în perioada sovietică,  joi era ziua cu cea mai mare piață din nordul RSSM.

Stația auto de lângă Școala de Arte

Fiind departe de capitale, Lipcanii au fost ocoliți de politicienii. În campaniile electorale a fost vizitat, în interbelic, în anii 30, de naționalistul Cuza (care cu tupeu vorbea de la tribuna improvizată în piață despre deposedarea evreimii de bunuri: mai mult de jumătate din târg erau evrei) și de justițiarul Năstase, în timpurile moderne, care s-a întâlnit cu nostalgicii lipcăneni după URSS, vorbindu-le despre dreptate și adevăr în viitorul Uniunii Europene.

Administrația română din interbelic a lăsat câteva case cochete, un pod peste Prut și un târg cu dughene și magazine evreiești de-a lungul șoselei ce leagă Bricenii de Cernăuți.

Școala de Arte din Lipcani, casă din interbelic

Casă de locuit din interbelic, dată cu „șubă” în anii de glorie 1970-80

La începutul secolului XIX bogata familie Rosetti, prin Ecaterina Rosetti-Roznovanu, a lăsat un conac și un parc imens în valea Prutului din Lipcani. La zece ani de la ridicarea conacului din Lipcani, Rosetii aveau să-și construiască un conac și la Iași. Ieșenii l-au păstrat cu grijă. Pentru primăria de azi a Iașilor. Un alt conac al Rosettilor e la Tescanii lui Enescu și ai bibliotecarului Pleșu. Ambele au fost incluse în lista Patrimoniului Național din România.

Conacul Rosetti din Lipcani a fost inclus și el în lista Patrimoniului Național al Republicii Moldova. Acolo ne mândrim cu el. În Lipcani conacul de la 1820 e arena salcâmilor, bozului și urzicii naționale.

Conacul Rosetii-Roznovanu, intrarea

Conacul Rosetti-Roznovanu. Interior intrare

Conacul Rosetti-Roznovanu. Interior

Turnul conacului Rosetti-Roznovanu

Evreii care au mai rămas în Lipcani sunt la cimitir. La cimitirul evreiesc. Ultimele morminte sunt din 2010-11.

Piatră de mormânt. Cimitirul evreiesc

Cimitirul evreiesc

După căderea comunismului monumentul lui Lenin a fost dat jos de pe soclu. S-a pierdut pe undeva prin anii 90. Ca și o bună parte din moldovenii, evreii, ucrainenii, armenii, bielorușii, rușii care și-au găsit alte locuri pentru viitor.

Deoarece trebuia să rămână cineva în Lipcani, la 7 noiembrie 2003, consiliul local i-a oferit viză de reședință monumentului lui Lenin, cumpărat din Nouăsuliți. Monumentul e în parcul îngrijit, cu brazi & salcâmi, mai la vale de parcul cu stejari seculari & desișul de muri & urzici contemporane ai conacului Rosetti-Roznovanu.

Monumentul lui Lenin. Lipcani, aprilie 2018

Iar ca să nu-i fie trist lui Lenin, în iarna lui 2018, în Lipcani a obținut viză de reședință și aforismul filozofului Dodon.

Panou publicitar. Lipcani, 15 aprilie 2018

 

Salvează

Salvează

Salvează

Gheorghe Erizanu

Premiile Observatorului cultural au rămas printre puținele premii credibile și importante din literatura română. În rest, am reușit cu succes să le compromitem. Cam tot așa ca și Premiul Național din Chișinău. Am plătit polițe în loc să creăm un sistem de valori. Iar Premiul Observator Lyceum e și mai important. Este acordat de liceeni de la nouă licee din București. Sunt maximaliști, sunt romantici și cred în corectitudine.

Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac, apărut la Editura Cartier, a luat Premiul pentru proză împreună cu Mandarina de Răzvan Petrescu, Editura Curtea Veche. De asemenea, Premiul Observator Lyceum  a mers la Tatiana Țîbuleac.

În lista scurtă pentru proză din acest an au mai fost:

Diana Adamek, Adio, Margot, Univers;

Florin Chirculescu, Greva păcătoșilor, Nemira;

Ioana Nicolaie, Pelinul negru, Humanitas;

Mihai Radu, Extraconjugal, Polirom.

Orice carte, dintre cele șase, apărute la editurile Univers, Nemira, Humanitas, Curtea Veche, Polirom & Cartier, putea lua premiul și era onorabil.

Ceilalți laureați ai Premiilor Observator Cultural 2018 au fost

Critică/Istorie şi teorie literară: Gelu Ionescu, Cartea lui Prospero. Eseuri despre douăsprezece piese de William Shakespeare, Humanitas;

Poezie: Dan Coman, Insectarul Coman, Charmides și Vlad Moldovan, Glitch, Charmides;

Eseistică/Publicistică: Claudiu Turcuș, Împotriva memoriei. De la estetismul socialist la noul cinema românesc, Eikon;

Memorialistică: Elena Stancu, Cosmin Bumbuț, acasă, pe drum. 4 ani teleleu, Humanitas.

Debut: Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România (critică), MNLR.

Premiul Opera Omnia „Gheorghe Crăciun: Gabriela Adameșteanu.

***

Scuzați. Știu că voiați să citiți păreri despre politica moldovenească. Dar sunt și lucruri mai importante.

Salvează

Gheorghe Erizanu
 Juriul format din scriitorii şi criticii Alexandru Călinescu (preşedinte), Bogdan Creţu, Codrin Liviu Cuţitaru, Doris Mironescu şi Antonio Patraş au selectat cei zece finalişti din anul acesta pentru Premiul Național de Proză, Ziarul de Iași:

Lansare „Cumplite vremi”, 12 octombrie, 2017, Librăria din Centru. Vladimir Beșleagă, Librăria din Centru.

Petre Barbu, „Căţărarea în cer“ (Editura Cartea Românească)

Vladimir Beşleagă, „Cumplite vremi“ (Editura Cartier)

 Caius Dobrescu, „Moarte în Ţinutul Secuilor“ (Editura Crime Scene Press)
Răzvan Petrescu, „Mandarina“ (Editura Curtea Veche)
Ioana Nicolaie, „Pelinul negru“ (Editura Humanitas)
Florin Chirculescu, „Greva păcătoşilor“ (Editura Nemira)
Simona Antonescu, „Hanul lui Manuc“ (Editura Polirom)
Florin Irimia, „Misterul maşinuţelor chinezeşti“ (Editura Polirom)
Mihai Radu, „Extraconjugal“ (Editura Polirom)

Daniel Vighi, „Mort în Patagonia“ (Editura Polirom)

Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi“ a fost înfiinţat în 2004, din dorinţa redacţiei de a-i premia pe cei mai buni scriitori români şi de a oferi repere valorice cititorilor pasio­naţi de literatură. Un scriitor poate lua premiul o singură dată.
Avem cărți de proză scurtă (Petre Barbu) și romane, cum se scriau în epoca lor de glorie, de peste mia de pagini: Florin Chirculescu & Vladimir Beșleagă.
Gheorghe Erizanu

Premiul Formentor merge în 2018 la Mircea Cărtărescu.

Laureați ai premiului, cu o  istorie în perioada 1961 – 1967, apoi reînființat din 2011, au fost Jojre Luis Borges, Samuel Beckett, Nathalie Sarraute, Saul Bellow, Witold Gombrowicz, Carlos Fuentes.

Alberto Manguel a luat Premiul Formentor în 2017.

Alături de aceste nume va fi, din 2018, și numele lui Mircea Cărtărescu.

Iar cea mai frumoasă declarație de admirație pentru Mircea Cărtărescu este a lui Radu Vancu, scriitorul român care poate admira alt scriitor român:

Nu știu dacă ați aflat, dar în lumea literară de azi dacă admiri pe cineva ești un idiot.
(Și cred că nu doar în lumea literară – neputința de a admira e una dintre bolile noastre naționale.)
Cum unul dintre scriitorii pe care-i admir cel mai mult e tocmai Mircea Cărtărescu, asta mă face extraordinar de idiot.
Ei bine, așa zevzec cum mă aflu, încerc să spun aici de ce cred că e important pentru mica noastră cultură literară exemplul lui M.C.
1. Noi suntem o cultură de poeți – mari & admirabili, dar intraductibili și, deci, neexportabili. M.C. a reușit să devină dintr-un poet minunat un prozator așijderea, traductibil (aproape) fără pierdere, în pofida unui limbaj sofisticat. E performanța lui tehnică, să-i zic așa.
2. Cu o vorbă nedreaptă & memorabilă ca atâtea ale lui, Jean Cocteau spune undeva că poetul e un scriitor care nu scrie. Poate că de asta în cultura noastră de poeți minunați au ajuns să fie admirați mai ales cei care au scris puțin, văzându-se întotdeauna în producția puțină un semn nu de sterilitate, ci de exigență. Așa a ajuns să fie preferat Bacovia lui Arghezi, Barbu lui Blaga, Tonegaru lui Geo Dumitrescu, Mazilescu lui Nichita etc. (Aleg doar poeți grozavi ca să se vadă mai bine cât de absurd e criteriul paucității. Se pot găsi dublete de același fel și la proză: Matei Caragiale, nu Rebreanu, Camil, nu Hortensia etc.) Ei bine, M.C. a ales să ignore criteriul ăsta – și a scris mult & extensiv – practic nu există zonă a literaturii pe care să n-o fi hașurat: poezie (de atâtea feluri, de la „Georgice” la „Levantul” sunt câteva continente), proză vizionară & halucinată, literatură pentru copii, proză politică, nuvele, bucăți comice & ludice, publicistică de toate felurile, traduceri, jurnale etc. E, ca la Eminescu, ca la Arghezi, una dintre puținele încercări de a cartografia integral harta literaturii. E performanța lui estetică.
3. Nu există bârfitori mai adorabili & mai afurisiți decât poeții. Vezi bârfele geniale ale lui Pound, limba otrăvită a lui Arghezi etc. M.C. a ales să nu participe la instituția bârfei literare – ci să își vadă de scrisul zilnic cu pixul în caietele lui tăcute & nebârfitoare. N-a participat nici la bârfă, nici la boemă, a ajutat cât a putut pe cei tineri (suntem câțiva care-i datorăm multe). E performanța lui etică.
4. Scriitorul trebuie să scrie. E o axiomă self-evidentă, dar prea mulți dintre scriitori o uităm. Iar ca să scrii, ai nevoie de timp. Trebuie să refuzi tot ce tinde să îți fure din timpul de scris. M.C. a refuzat funcții diverse (redactor-șef, secretar UNESCO ș.a.m.d.), și-a ținut tot timpul pentru literatură – iar literatura i-a întors devotamentul. E performanța lui deontologică (și tot etică, în fond.)
5. Lui Sorescu, tradus în câteva zeci de limbi, i se încleștau fălcile când i se cerea pe la festivalurile din străinătate să recomande alți scriitori români. M.C. e exact pe dos: a recomandat mereu scriitori români, a fost o locomotivă pentru întreaga literatură română, un ambasador ideal al ei. E performanța lui așa-zicând diplomatică, de reprezentare a literaturii române, să-i spunem. (Și ea, de fapt, tot o performanță etică.)
Aș mai putea înșira aici lucruri, dar cred că e suficient. E colosal că, într-o literatură ca a noastră, minunată & diversă, dar atât de complexată, există scriitori care îți arată că e posibil să ajungi mare făcându-ți pur și simplu treaba, dându-i literaturii în primul rând tot ce ești – ca ea să te facă să devii cu adevărat cel ce ești.
Iadul e neputința de a iubi, zice undeva frumos Dostoievski. Dar e și neputința de a admira, în același timp. Prefer să fiu idiot, admirând – dar scăpând astfel din iadul resentimentelor.

Premiul literar spaniol este în valoare de 50 de mii de euro.

 

 

Gheorghe Erizanu

Exercițiu de imaginație: alegerile pentru Chișinău și Bălți din mai, alegerile din toamnă pentru parlament sunt o competiție între niște ființe care doar scot sunete (mmm, uuuu, bbb, rrr) sau scriu în noroi niște bețișoare (-, /, iar +ul ar fi poemul lor dumnezeiesc). Cine va fi alesul? Sau aleșii? Și cum vor fi competițiile?

De aia noi scoatem cărți. Ca să ne înțelegem, să putem argumenta, să fim sau să încercăm să fim un pic mai buni și ca să putem plânge. Când vrem să plângem.

 

Dificila unire. Basarabia și România Mare, 1918-1940, de Alberto Basciani. Legată, 428 pag. Preț: 49 RON/ 228 MDL.

„La 13 ianuarie 1918 armata română s-a îndreptat spre Basarabia și a atacat granița de la Ungheni, păzită atunci de o garnizoană bolșevică. La început, trupele românești nu au întâmpinat prea multe dificultăți, astfel că în scurt timp au înaintat spre Chișinău. În aceeași zi, Ernest Broșteanu, generalul care conducea expediția militară, a comunicat Guvernului Român că ocupase primele obiective militare. Un fost soldat de origine basarabeană al armatei țariste, Ștefan Usinevici, reușise să se întoarcă acasă tocmai în acele zile, și să devină astfel martor la sosirea trupelor românești la Chișinău. Într-o carte de memorii Usinevici nota că majoritatea populației din regiune primise cu un oftat de ușurare venirea soldaților români.

La 27 martie 1918, după 61 de zile de existență independentă, în pre­­zența Președintelui de Consiliu al României și a câtorva miniștri, Re­pu­blica Democratică Moldovenească își decreta solemn dizolvarea și unirea voluntară cu Regatul României. Cu o zi înainte Marghiloman ajunsese la Chișinău, iar orașul îl revoltase și-l amuzase deopotrivă datorită tabieturilor rusești ale locuitorilor care, spunea el, se trezesc târziu, lucrează puțin și mânâncă mult.” (Alberto Basciani)

Adio, lucruri, de Igor Guzun (Rotonda). Broșată, 120 pag. Preț: 19 RON/ 88 MDL.

„În timp ce la începutul secolului XX versurile creșteau din te miri ce, precum păpădia, brusturii și loboda, vorba Annei Ahmatova, la începutul mileniului III, textele lui Igor Guzun răsar semeț strecurate în tumultul unei luxuriante vegetații postmoderne, hipertehnologizate și superdigitalizate. Gadgeturile inteligente se strecoară printre poezii, sau invers. Conversațiile din Facebook și mesajele de pe smartphone își găsesc rime de o aparentă desuetudine novecentistă. Cotidianul nostru grăbit și fragmentat în ritm de spot publicitar vine să se relaxeze în ca­tre­ne care îi demască, plin de  bonomie și blândețe, paradoxurile. Titlurile de ziar, ge­ne­ricele și breaking-news-urile din portalurile de știri se asamblează în mini-epopei concentrate, un fel de nes-Odisei și nes-Iliadesau Război și pace, în care banalitățile rutinei ating profunzimi patetice, deoarece schițează dimensiunile eterne ale destinului uman.  Toate semnele modernității se amalgamează în aceste versuri pentru a se plasa în spatele unei oglinzi lângă care modernitatea își face un selfie liric în care transpar sentimentele și trăirile imodernizabile și idigitalizabile ale ființei – dragostea, speranța, bucuria de a fi, încăpățânarea de a pescui fericirea în apele tulburi ale monetarizării globale. Toate acestea – în versuri care nu se îndepărtează prea tare de dulcele stil clasic, cu o ironie care insistă să nu eșueze în sarcasm, cu eufonii de care poezia modernă preferă, de obicei, să fugă – și nu întotdeauna se știe unde. Iar acolo unde Shakespeare spunea că restul e tăcere, Igor Guzun plasează niște versuri albe nescrise – un fel de preluare a mesajului lui Malevici din Pătratul negru.  Altfel spus, chiar dacă ni se pare că totul a fost scris și pictat deja, nu este, totuși, chiar așa…” (Vsevolod Ciornei)

Maeștrii unei arte muribunde (Poeme alese. 2010 – 2017 ), ediția a II-a, de Claudiu Komartin (Cartier popular). Broșată, 228  pag. Preț: 23 RON/ 99 MDL.

„Apocalipsa lui Komartin este una foarte intensă, pulsează frenetic, are un dinamism intrinsec, necultivat. Cu cât își denunță, cât mai sec, fără să epateze, accesele suicidare, zvâcnirile de con­știin­ță, lipsa de încredere în posibilitățile poeziei, abrutizarea, chiar puseurile autodistructive, cu atât e mai aproape de miezul vieții, cu atât trăirea sa e mai acută. Nu caută să explice, nu încearcă să dea, prin poezie, o formă crizei; pur și simplu o contemplă. Stă acolo, nu fuge, nu își abate privirea, nu se minte. Uneori contemplația este cea mai directă și mai severă cale către înțelegere. Iar poezia aceasta descărnată, directă, furioasă sau blazată, dez-estetizată, ținută, retoric, în proximitatea compulsivă a trăirii, este un test dur: cel al contemplației. Nu, poezia, artă muribundă, nu mai salvează nimic pentru că nimic nu mai e de salvat. Ea nu transformă realul, ci îl usucă, îl reduce la esență. Iar esența e cumplită. (Bogdan Crețu)

Copilul teribil, de Nicolae Esinencu (Cartier popular). Broșată, 544 pag. Preț: 47 RON/ 199 MDL.

„Al treilea corifeu al poeziei anilor ’60-’70 – iar astăzi, împotriva inerțiilor criticii, lucrul acesta se vede tot mai bine – este, bulversând prejudecăţile canonice, Nicolae Esinencu. Deși observat de critici, care i-au semnalat metronomic fiece apariție editorială, nonconformistul poet (prozator, dramaturg și scenarist) n-a fost înțeles de către congeneri decât în partea direct reperabilă a teribilismului său funciar. În realitate, atitudinea sa este una de radicală opoziție față de normalitatea vieții literare: când întreaga pleiadă de aezi ai civismului scrie poeme interminabile despre Lenin și Partid, patriotismul sovietic și internaționalismul proletar, el practică miniatura lirică, iar atunci când, plictisită de hagiografierea falșilor martiri, divizia civică trece pe ecartamentul maximalis­mului etic, personajul lui Nicolae Esinencu iese în drum cu… capul subsuoară. Poetul cultivă un fel de poetică procustiană, retezând violent excrescențele hidoase ale realului, celebrând acea formă a lucidității care știe că autoironia și bufonada sunt formele cele mai eficiente de incarnare a spiritului celuilalt.” (Nicolae Leahu)

Trilogia basarabeană, de Val Butnaru (Cartier popular). Broșată, 556  pag. Preț: 47RON/ 199 MDL.

„Romanul Cartea nomazilor din B. este construit pe o canava realist comică, cu inserții fantastice… Citim o carte scrisă inteligent, cu vervă și umor de foarte bună calitate, dar străbătută
și de o undă de tragism.” (Vasile Spiridon)

„Ambiționându-se să lege un cod narativ de o seducătoare teorie științifică, Val Butnaru înfățișează povestea unei vrajbe seculare între bărbații a doua familii: Negru și Roșu. Putem vorbi de o  filiație și mai adâncă a conflictului, coborând până la biblicii Cain și Abel. Aici avem o tipică istorie basarabeană.” (Vitalie Ciobanu)

„Citită ca o parabolă, povestea (a lui Teo Neamțu – n. red.) are aceeași, veche, morală despre singurătatea noastră: printre vecini avem un singur aliat, Marea Neagră.” (Mircea V. Ciobanu)

eBook Cartier

Toți oamenii Kremlinului. O scurtă istorie a Rusiei contemporane, de Mihail Zâgar. Format epub. Preț: 3,99 USD

„Această carte relatează despre istoria Rusiei în decursul aflării la conducerea ei a lui Vladimir Putin din 2000 până în 2015. La baza cărții au stat documente, surse deschise și zeci de interviuri personale unice, pe care autorul le-a luat de la persoane actuale din anturajul cel mai apropiat al lui Vladimir Putin. Puse împreună, faptele, evenimentele, intrigile și opiniile eroilor formează o imagine completă a vieții Kremlinului, din care în premieră devine clară logica metamorfozei lui Vladimir Putin: cum și de ce dintr-un președinte liberal și prooccidental de la începutul anilor 2000 s-a transformat într-un conducător autoritar și unul dintre cei mai înrăiți rivali ai Occidentului.” (Mihail Zâgar)

 

Dificila unire. Basarabia și România Mare, 1918-1940, de Alberto Basciani. Format epub. Preț: 3,99 USD

Adio, lucruri, de Igor Guzun. Format epub. Preț: 3,99 USD

Maeștrii unei arte muribunde (Poeme alese. 2010 – 2017 ), ediția a II-a, de Claudiu KomartinFormat epub. Preț: 3,99 USD

Trilogia basarabeană, de Val Butnaru. Format epub. Preț: 3,99 USD

 

Când bunicul era nepot…,  de Aureliu Busuioc. Format epub. Preț: 3,99 USD

„Da, am rămas copil. Cred că în fiecare scriitor trebuie să trăiască un copil. Cartea nu este un pedagog sau, dacă vreți, este un pedagog „invers”. Ea nu răspunde, ea întreabă și te ajută să afli singur răspunsurile corecte. Dar, ale tale. Răspunsuri gata întotdeauna au numai politicienii și polițiștii. Cartea îți poate fi prieten sau dușman, și aceștia nu se pot substitui reciproc. Firește, e vorba de cartea scrisă cinstit.”(Aureliu Busuioc)

Copilul teribil, de Nicolae Esinencu. Format epub. Preț: 3,99 USD

Cărțile sunt în toate librăriile bune din România și Republica Moldova. Cărțile digitale pot fi procurate pe shop.cartier.md sau pe iBooks.

Gheorghe Erizanu

Știu. E plictisitor. Dar lună de lună, aproape nemțește, dau trei topuri. Vânzările în Librăriile Cartier, vânzări carte copii în Librăriile Cartier și top eBook Cartier. Am și eu mofturile mele antropologice.

Cele mai vândute cărți digitale Cartier în martie 2018:

  1. Intelighenția basarabeană azi, de Vasile Ernu
  2. Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă. Ilustrații de Igor Vieru
  3. Bandiții, de Eric Hobsbawm
  4. Despre istorie, de Eric Hobsbawm
  5. Dificila Unire, de Alberto Basciani
  6. Nici eroi, nici trădători, de Petru Negură
  7. Prinț și cerșetor, de Mark Twain
  8. Reparatorul de vise, de Nicolae Dabija
  9. Roșu și negru, de Standhal
  10. Toți oamenii Kremlinului, de Mihail Zâgar

Sunt aproape mândru de top martie 2018. Și cred, ca și Mircea V.Ciobanu, că șansele pentru carte și oameni citiți sunt cercurile/cluburile de lectură din școli. Cred și eu, ca Mircea V.Ciobanu, că cenaclurile din școli îngroapă talente și naște grafomani. Pentru viitoarele premii valoroase de stat. Spre deosebire de Mircea V.Ciobanu, care nu s-a pronunțat la temă, îmi pare criminal ca universitățile noastre (cu excepția celei din Bălți) au biblioteci, dar nu au procurat cărți din secolul trecut. Din câte știu fără google în Evul Mediu universitățile au apărut pe lângă biblioteci. Buhara era oraș important pentru că acolo era cea mai mare bibliotecă din lume. Când era mare. Nu-mi ziceți de Tamerlan. Vedeți că Buhara s-a mutat azi la Biblioteca Congresului din Washington. Care e cu achiziția la zi din cărțile Editurii Cartier.

 

Salvează

Gheorghe Erizanu

În martie cărțile Cartier pentru copii au ajuns la Târgul de Carte pentru Copii de la Bologna. Cele din Librăriile Cartier s-au dus în bibliotecile picilor cu mame frumoase și grijulii. Iată ce au preferat mamele pentru odorașii lor în martie:

Fotografia postată de Victoria Patrascu.

  1. Albinuța, de Grigore Vieru. Desene de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  2. Colorăm păsări, de Vitalie Coroban. Editura Cartier
  3. Poveste de primăvară, de Jill Barklem. Traducere din engleză de Lavinia Braniște. Editura Cartier
  4. Balada celor cinci motănași, de Ion Druță. Ilustrații de Mihaela Paraschivu. Editura Cartier
  5. Moara de frig, de Dan Coman. Desene de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  6. Povestea furnicii, de Ion Druță. Ilustrații de Silvia Olteanu. Editura Cartier
  7. Pom înaurit. Ghicitori populare calendaristice. Ilustrații de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  8. Melcușorul, de Lavinia Braniște. Ilustrații de Veronica Neacșu. Editura Cartier
  9. Poveste de vară, de Jill Barklem. Traducere din engleză de Lavinia Braniște. Editura Cartier
  10. Regele Piticuț, de Radu Vancu. Ilustrații de Irina Dobrescu. Editura Cartier
Gheorghe Erizanu

Cele mai vândute cărți ale unui martie cu zăpadă în Librăriile Cartier au fost:

  1. Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  2. Un veac de istorie în imagini. Ciuciuleni, de Mariana Pagu. Editura Cartier
  3. Adio, lucruri, de Igor Guzun. Editura Cartier
  4. Dificila Unire. Basarabia și România Mare. 1918-1940, de Alberto Basciani. Editura Cartier
  5. Singur în fața dragostei, de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  6. Frunze de dor, de Ion Druță. Editura Cartier
  7. Povara bunătății noastre, de Ion Druță. Editura Cartier
  8. Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde. Editura Cartier
  9. Trilogia basarabeană, de Val Butnaru. Editura Cartier
  10. Lumea lui Zaharia, de Nicolae Pojoga. Editura Cartier
Gheorghe Erizanu

După schema lui Mihai Ghimpu Unirea se va produce în 2027.

Apoi tancurile ruse din Transnistria vor ataca tancurile americane din România. Pe teritoriul Republicii Moldova. Ceva de genul romanului lui Iulian Ciocan.

Oricum, nu suntem buni de nimic, cel puțin să intrăm ca material ilustrativ în noile metode de predare ale artei militare.

Rușii vor utiliza drone și vor orbi tanchiștii americani. Apoi vor ajunge la Ambasada SUA din Chișinău.

Banda desenată de cei de la Institutul Cibernetic Armat e făcută în locul dosarelor plictisitoare pe care nu le citește nimeni. E pentru militarii americani de la West Point pentru a cunoaște noile metode de luptă din secolul XXI.

Unirea e doar material ilustrativ pentru ruinele tăcute, ambasada SUA din Chișinău, tancurile americane și tancurile rusești.

În banda desenată nu se spune nimic despre preafericitul de pe muntele Athos Dodon, armata profesionistă moldovenească, arena normandă, drumul vinului și alte mari realizări ale cetățenilor Republicii Moldova. Care adeseori uită să deschidă linkul. Ca să intre în istorie.

Salvează

Salvează

Salvează

Gheorghe Erizanu

Pe piața media din Chișinău există un portal de limbă rusă (are și o versiune română de ceva vreme) pe care îl respect și urmăresc. De aia am acceptat cu mare drag acest interviu.

Молдавскому издательству Cartier на прошлой неделе исполнилось 23 года. За это время оно выпустило больше 1,6 тыс. наименований книг. В издательском портфеле Cartier — молдавские и румынские современные авторы, исторические исследования, нон-фикшн, книги российских и украинских писателей, которые впервые изданы здесь на румынском языке. Корреспондент NM Ольга Гнаткова поговорила с директором Cartier Георге Еризану о том, как устроен молдавский книжный рынок, почему любое издательство — это определенная идеология, и как на одной полке уживаются книги Сергея Жадана — активного участника Евромайдана и Захара Прилепина, воевавшего на Донбассе за «возвращение Малороссии».
«Молдавский рынок — это учебники, юридические книги и, в принципе, все»
В одном из интервью вы говорили, что чувствуете и считаете себя «румынским издателем», и в этом пространстве и работаете. Почему, по-вашему, за 23 года работы в Молдове так и не сформировался книжный рынок?
У книжного рынка должны быть читатели. Румыноязычных читателей у нас осталось один или два миллиона. Но активная их часть уехала. Здесь остались пенсионеры и дети. И в последнее время отсюда уезжают все активней, поэтому издательствам очень сложно работать только для молдавского рынка.

Молдавский рынок — это учебники, юридические книги и, в принципе, все. Намного больше чувствуется конкуренция с издателями из Румынии, чем с нашими. У нас около 300 зарегистрированных издательств, но активных — 5-10. Остальные работают как типографии или агентства, которые печатают по заказу и все, что им присылают. В нормальной ситуации издательство читает в пять-шесть раз больше книг, чем выпускает. Это фильтр. Много рукописей, не вышедших у нас, вышли в других издательствах. Но без селекции это было бы не издательство, а просто типография.

Мы с самого начала позиционировали себя как издательство для румынского рынка. Единственная проблема в том, что за книги, которые будут продаваться в Румынии, мы должны платить на таможне 5% НДС. Но, конечно, наши книги есть на книжных полках и Румынии, и Молдовы.

 

Gheorghe Erizanu