Gheorghe Erizanu Când miercuri era joi.

Romanele-mamut ale lumii:

În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust are 2860 de pagini.

În preajma revoluției de Constantin Stere are 2330 de pagini.

Cumplite vremi de Vladimir Beșleagă are 2226 de pagini.

Război și pace de Lev Tolstoi are 1680 de pagini.

Orbitor de Mircea Cărtărescu are 1480 de pagini.

Primul volum din romanul Cumplite vremi a apărut în 1985. Cu titlul Sânge pe zăpadă. Acest prim volum a mai avut încă două ediții. În 1990 la Editura Hyperion și în 2003 la Editura Litera.

„După mai bine de trei decenii, grație bunului Dumnezeu, care mi-a dăruit zile de trăit, am finisat cartea și acum vin s-o ofer atenției cititorului…”, spune autorul în Cuvânt de deschidere, scris la 11 mai 2016.

Verificarea corectitudinii istorice și redactarea trilogiei a durat aproape un an. Migăloasa muncă a fost făcută de Dorin Onofrei.

Vladimir Beșleagă cu volumul I din „Cumplite vremi”. 5 iunie 2017, Editura Cartier

Manuscrisul „Cumplite vremi”, iarna 2016

„Atunci, în acei ani, m-am retras din actualitate și, ca să nu mă las desființat ca autor, am scris-o… …abia după șapte ani de informare și documentare meticuloasă asupra marii tragedii a neamului nostru ce s-a produs la sfârșit de veac al XVII-lea – sacrificarea celei mai luminate minți a epocii, care s-a numit poetul, cronicarul și omul politic Miron Costin (1633 – 1691).” (Vladimir Beșleagă)

La 25 iulie Vladimir Beșleagă va împlini 86 de ani. Se va urca în Jiguliul lui de juma de veac și va trece Nistru, acasă, la Mălăiești. Ca să gospodărească prin grădină.

Departe de Chișinău.

 

 

Salvează

Salvează

Gheorghe Erizanu

Republica Moldova are nevoie de o mână de fier, declară președintele Dodon. Văzându-se întruchiparea unui element al regnului animal cu cinci capete pe o cutie toracică cu coadă sau fără, lungă sau scurtă (aveți libertatea imaginației) din poveștile populare de oriunde: rusul Putin, bielorusul Lukașenko, ungurul Orban, turcul Erdogan și coreeanul Kim Jong-Il.

Premierul Filip încearcă să facă reformele care au tot fost amânate sau obstrucționate. Din 2009 până în 2015. Tot de actualii reformatori. Și par necesare, și par bine intenționate, și par corecte.

Coordonatorul Plahotniuc vorbește de la New York, la o întrunire a Internaționale Socialiste, despre soluționarea conflictului transnistrean prin retragerea trupelor de pacificatori ruși, prin retragerea armamentului rusesc (în fond, respectarea deciziilor summitului OSCE de la Istanbul din 1999. Summitul OSCE, care înseamnă participarea celor 55 de șefi de state sau de guverne, arareori se întâmplă. Deciziile OSCE sunt recomandări, care arareori se întâmplă. Dar sunt constatări importante. Și orice țară are grijă și se dau lupte crâncene pentru virgule, cuvinte, care apar în deciziile finale. Și asta se întâmplă tot timpul.) Și discursul lui Plahotniuc pare corect și tranșant. Așa cum ar fi trebuit să-l menținem de peste 25 de ani. Ca să nu ajungem în situația de azi, când vrem capul lui Șevciuk, care se ascunde la Chișinău. Și parcă îl putem lua. Dar nu-l putem lua. Am fost prea evazivi până acum. Și prea diplomați. 5+2 înseamnă că i-am acceptat ca egali pe cei de la Tiraspol. Chișinăul și Tiraspolul suntem 2 egali. Ceilalți cinci sunt mediatorii noștri, ai Chișinăului și ai Tiraspolului.

Președintele Voronin vorbește despre corupția din Parlament. Spune și cifre: deputatul comunist Dodon l-a votat pe președintele Timofti pentru 3 mln de euro. Foștii deputați comuniști și liberal-democrați, transformați în mașini de vot democratic, costă 5 mln de euro. Organele de drept nu se autosesizează. Vorbele unui fost președinte sunt percepute ca și cuvintele din cântecul lui Bob Dylan. Vânare de vânt.

În această brambureală ale acestor înțelepți care ne conduc, care par elemente democratice, vine o propunere a Ministerului Justiției, care limitează activitatea organizațiilor neguvernamentale și stabilesc interdicții pentru finanțarea directă sau indirectă a acestora din afara Republicii Moldova. După modelul bielorus, rus și maghiar.

Într-un stat embrionar, după ce am înlocuit presa cu trolli, partidele cu SLR-uri, dumnezeu cu o cutie poștală, justiția cu reglarea de conturi, Curtea Constituțională cu legiuitorii, alegerile parlamentare cu cumpăratul sufletelor și transformarea lor în mașini de vot utile (indiferent de sistemul electoral), au mai rămas niște naufragiați ai societății civile, care ne încurcă să fim înțelepți. Îi eliminăm.

Rămânem doar noi. Înțelepții care vă conduc. Închidem țarcul. Al nostru. Și al vostru.

Ultimul va stinge lumina.

 

Gheorghe Erizanu

Eu n-aș fi atât de pesimist și aș încerca să ne rupem de acest discurs cu garda jos al criticilor literari de la noi și al jurnaliștilor culturali, care spuneau că scriem de nevoie, nu din plăcere.

Dacă s-ar face un studiu economic să se calculeze cât au adus în PIB-ul României vânzările operelor lui Eminescu, de la edițiile lui Maiorescu până la cele de azi, și s-ar compara cu o mare întreprindere siderurgică din Galațo, de exemplu, eu nu sunt sigur că întreprinderea siderurgică din Galați a fost mai profitabilă pentru bugetul României decât operele lui Eminescu. Dacă s-ar face un studiu de felul acesta, sunt sigur că cei care ne conduc o să se uite un pic altfel la produsul cultural. În momentul în care opera lui Brâncuși se vinde cu 57 de milioane de euro și actualul guvern al Republicii Moldova are vreo treizeci de condiții de îndeplinit de la Uniunea Europeană ca să obțină o sută de milioane  – vorbim de cifre exacte, chiar dacă suntem în domeniul cultural -, atunci o să vă dați seama cât de importantă este cultura și literatura. Un alt exemplu: la Festivalul de Teatru de la Avignon fiecare euro investit aduce 7 euro profit. Cred că nici drogurile nu aduc atâția bani.

Dacă privim cultura din acest punct de vedere, dacă creăm un cadru de susținere simplu și clar, atunci ar fi suficient ca cele 1300 de biblioteci din Republica Moldova să-și facă abonament la Contrafort și atunci redacția va pune un preț real de vânzare și n-o să aibă nevoie să ceară bani de la ICR. E nevoie de investiții mici, dar inteligente.

Discutam la una dintre întâlnirile noastre de seară de ce literatura română nu pătrunde în Occident. Iulian Fruntașu vorbea că i s-a dat Nobelul Hertei Muller, care s-a născut în România, și eram întrebat de ce nu s-a deschis cultura română. Replica mea a fost: dar când i s-a dat Premiul Nobel lui Dario Fo literatura italiană s-a deschis către restul culturilor? … Nu cred. Soluția este să investești în traducerea unor cărți valoroase peste hotare și atunci cărțile valoroase atrag alte cărți valoroase și prețul culturii crește. Și nu sunt investiții mari.

Este mult mai ușor să dinamizezi cultura decât să dinamizezi agricultura.

(Din dezbaterea Cronica de carte în ziare, reviste, bloguri, facebook de la Zilele literaturii române, ediția a III-a, apărută în Contrafort, nr. 5-6. Până ajunge în imperiul netului îl găsiți în chioșcuri. E contribuția directă a fiecăruia dintre noi. E mică. 6 lei. Pentru o revistă de cultură. Dar e reală. Până și prășitul unui rând de porumb e mai mare astăzi decât o revistă de cultură.)

Gheorghe Erizanu

Revista Forbes a publicat o anchetă cu editorii români despre piața de carte, blocajele economice, politice, culturale, cele mai vândute cărți.  Pentru alte detalii puteți accesa.

Aici dau un fragment.

Forbes: În opinia dvs, care sunt blocajele interne ce au frânat în ultimii trei ani dezvoltarea pieței editoriale din România?

Gheorghe Erizanu: Editorul este lăsat singur în fața cititorului. Cu o senzație amară. Cei care administrează statul consideră că cititul la români e businessul editorului. Programe de susținere a lecturii la nivel de țară nu există.

Aprovizionarea bibliotecilor publice se face în mod clientelar. Bugetele bibliotecilor județene sunt cheltuite pentru editarea volumelor scriitorilor județeni.

Politizarea excesivă a ICR-ului a scos din spațiul public competitivitatea. Programele au devenit mai degrabă clientelare decât meritocratice. N-am fi știut niciodată că ICR-ul poate fi eficient, dacă nu ar fi fost perioada administrației Patapievici. Vorbesc de domeniul editorial.

Departamentul Românilor de Pretutindeni n-a fost niciodată exemplar. Nu mi-au fost clare niciodată prioritățile, programele și eficiența lor.

Importul/exportul în vama românească este prea birocratizat, dacă vorbim de frontierele non-UE, prea centralizat și îți consumă mult prea mult timp. Facturile de carte nu sunt de milioane. De aceea, costul din vamă per leu este extrem de mare.

Dar cea mai mare problemă e infrastructura pieței culturale, care trebuie să fie o arhitectură a națiunii. Ea este în fază incipientă. Creată haotică. Fără viziune. Fără perspectivă. Și fără politici vizionare.

Ca fapt divers: Biblioteca Națională a României nu are în mod obligatoriu cărțile românești apărute peste hotarele României. Cărțile din Basarabia nu fac parte din patrimoniu național. Nu vorbesc de cele 7 exemplare din depozitul legal. Nu e niciun exemplar.

Gheorghe Erizanu

Cele mai vândute cărți digitale Cartier în iunie:

  1. Roșu și negru de Stendhal
  2. Divina comedie de Dante
  3. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă. Ilustrații de Igor Vieru
  4. Capra cu trei iezi de Ion Creangă. Ilustrații de Igor Vieru
  5. Ciuleandra de Liviu Rebreanu
  6. Clopotnița de Ion Druță

eBook Cartier poate fi procurat pe iBooks.

Gheorghe Erizanu

Scriitorul picilor din iunie este Stela Popa.

  1. Regele cel Înțelept de Stela Popa. Desene de Stela Damaschin-Popa. Editura Cartier
  2. Sofia Păpădia de Stela Popa. Desene de Stela Damaschin-Popa. Editura Cartier
  3. Când bunicul era nepot… de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  4. Amintiri din copilărie și alte povestiri de Ion Creangă. Editura Cartier
  5. Fabule alese din Esop, La Fontaine. Editura Regis
  6. Povestea și tocmala altor țări după Grigore Ureche. Adaptare și desene de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  7. Ascultă și învață. ABC. Alfabetul. Editura Prut
  8. Heidi, fetița munților de Johana Spiri. Editura Regis
  9. Povestea furnicii de Ion Druță. Desene de Oana Ispir. Editura Cartier
  10. Prințul fericit și alte povestiri de Oscar Wilde. Editura Regis

 

Gheorghe Erizanu

Vânzările primei luni de vară în Librăriile Cartier:

  1. Texte egoiste de Gheorghe Erizanu. Editura Cartier
  2. Te blestem să te îndrăgostești de mine! de Nicolae Dabija. Editura pentru Literatură și artă
  3. Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țăbuleac. Editura Cartier
  4. Grădina Domnului (Eseuri, balade, amintiri:1951 – 2017) de Ion Druță. Editura Cartier
  5. Doc de Nicolae Esinencu. Editura Cartier
  6. Insomnii de irina Binder. Editura For You
  7. Alertă oranj sau pe alocuri, viscole de Vitalie Vovc. Editura Prut
  8. Duși cu Titanicu de Valentin Guțu. Editura Cartier
  9. Singur în fața dragostei de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  10. Temă pentru acasă de Nicolae Dabija. Editura pentru Literatură și artă

Salvează

Gheorghe Erizanu

Ieri, 15 iunie crt., au fost decernate Premiile USM.

Juriul, condus de acad. Mihai Cimpoi, cu: Vladimir Beșleagă, Alexandru Burlacu, Nicolae Negru, Claudia Partole, Maria Pilchin, Maria Șleahtițchi, membri, după ce au selectat lista scurtă (câte trei-cinci titluri pe gen literar), a decis să ofere următoarele premii:

proză –  Salutări lui Troțki (proză scurtă) de Dumitru Crudu , Editura Univers,

poezie – Sufletul meu de până la Big Bang de Teo Chiriac, Editura Arc,

eseu/critică literară  – Sfârșit de secol românesc de Adrian Ciubotaru, Editura Știința,

dramaturgie – Bustul lui Stalin de Mihaela Perciun , Editura Tracus Arte,

publicistică – Desluşirea semnelor de Ioan Mânăscurtă, Editura Princeps

pentru copii şi tineret – Pălăriuța Oranj îl lecuiește pe Dumnezeu de răceală de Iulian Filip, Editura Junimea,

traduceri – Leo Butnaru pentru Când plânge sacadat mașina de tocat şi Un tigru în stradă de Daniil Harms,  Editura Tracus Arte.

debut – Vara în care mama a avut ochii verzi (roman) de Tatiana Țîbuleac, Editura Cartier și Filonul bizantin în cultura muzicală națională (eseu) de Violina Galaicu, Editura Cartier.

Premiile Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova:

Opera Omnia – acad. Mihai Cimpoi,

Premiul de excelenţă –  Nicolae Leahu şi Mircea V. Ciobanu.

Au fost oferite șase burse. Pentru jumătate de an. E criză la USM. Bursieri: Nina Slutu, Nicolae Fabian, Ghendaie Popescu, Diana Vrabie, Ioan Iachim, Elena Prus.

Premiile au fost susținute financiar de Ministerul Culturi, Ministerul Tineretului, oameni de afaceri.

Premiile au fost urmate de un banchet. Cu vin, plăcinte cu brânză, cartofi și varză. Gurile rele zic că a fost o masă de criză. Dar noi nu credem cârcotașilor.

Gheorghe Erizanu

Atunci când trimiți un email cuiva, aștepți ca acel cineva să-ți confirme primirea. Altfel, ai sentimentul că mailul tău a fost expediat în univers. Un gunoi mai mult care se pierde undeva prin spațiu. Pe lângă care trec bucăți de Soiuz, meteoriți mici, praf cosmic, fecalele astronauților sau cosmonauților, bucăți de Laika, piulițe dintr-un hublou de satelit.

Azi Uniunea Scriitorilor din Moldova dă premii scriitorilor din Republica Moldova.

Lista scurtă a fost publicată cu nonparel în Revista Literară. Care încă nu a ajuns la cititor.

Am fost un pic uimit: autori la a doua carte au intrat în competiție la  debut. Membrii juriului, niște dumnezei pentru câteva săptămâni peste literele române din Basarabia, cred că fac adevărate jocuri conspiraționiste, încercând, pe bune, să împace orgoliile scriitorilor noștri. Fiți siguri: scriitorii sunt oameni orgolioși, foarte orgolioși, altfel n-ar fi ajuns scriitori. Până la urmă, premiile se duc la scriitori. Cu mai mult sau mai puțin scandal.

Problema e că aceste premii interesează doar scriitorii. Și contează în literatură exact ca și corpul de literă a nominalizaților din Revista Literară.

Premiile USM nu vând cărți, nu fac traduceri, nu câștigă cititori. Ele îmbălsămează niște orgolii. Ale celor care devin laureați.

Iar cei mai orgolioși scriitori își retrag cartea din concurs. Cartea doar a apărut pentru membrii juriului. Nu este cartea cititorilor. Retrașii (sunt mai mulți, unii sunt buni, alții sunt foarte buni) vor apărea sau au apărut în anii trecuți sau în anii viitori printre dumnezeii literelor române din Basarabia. Ca președinți de juriu, ca membri de juriu.

Și atunci premiile USM vor fi văzute alături de Laika, bucăți de Soiuz, praf cosmic, meteoriți, piulițe și fecalele astronauților.

Iar cititorii își vor căuta de treaba lor cotidiană. În orașele și satele Basarabiei. Probabil, unii dintre ei se vor uita noaptea la cer.

Și vor vedea stele.

Gheorghe Erizanu

Maxim a umblat a doua zi prin salon, pe la balcon, parcă trebuia să mai treacă niște spălări de stomac. Până la urmă a făcut ceea ce știa el mai bine. A luat și a plecat.

Secția de toxicologie e la regim semiînchis. Stă o tanti la ușă. Paznic. „N-ai voie!” Maxim și-a făcut voia lui.

Am rămas în trei din nou: nea Serioja, nea Valera și eu.

După masă au început să apară noii pacienții. Unul s-a otrăvit cu căpșune, altul a mâncat castraveți, al treilea e după roșii. Toate sunt produse autohtone. „Made in Republica Moldova”. Vânzătorii își laudă produsul. Au gust. Nu ca roșiile turcești.

Încă nu au apărut harbujii.

„Am văzut eu cum cresc castraveții. Are o cisternă de 5 tone cu silitră și-i bagă la irigarea cu picătura. În fiecare zi îi dă cu silitră. Ca să fie primii pe piață. Așa-i și cu roșiile, și cu căpșunele, și cu ridichea. Doar gogoșarii nu absorb atât de multă silitră.” Nea Serioja e enciclopedia agriculturii moldovenești.

După istoria bolilor pacienții din salonul zero au trecut la viața politică. O continuare a istoriei bolilor. Fața, limba, gâtul lui nea Valera s-au subțiat. Dar discursul era tot din cinci personaje și două cuvinte de legătură. Poate mai bine articulate.

Am vrut să ies la o plimbare. „Nu se poate, băiețele”, îmi zice tanti de la intrare, cea care l-a scăpat pe evreu și pe Maxim în două zile. Veghează. Primul medic nu are nimic cu mine. Nu sunt al lui. Și n-am de ce mă uita la el ca Lenin la burjuazie. Al doilea îmi ține un discurs lung despre regimul semiînchis de la secție, despre procurorii care trebuie să le dea explicație pentru fiecare pacient fugar, despre semnătura care am pus-o pe Istoria bolii. „N-am pus nicio semnătură.” Asta nu mai conta. „N-ai voie.” M-am uitat ca Lenin. M-a pus să scriu de ce vreau să ies din salonul zero. I-am scris. Am ieșit pentru două ore.

Cine crede că adoarme ultimul în salonul cu șase pacienți, acela greșește. N-ai cum. E ca în Passacagliile lui Bach. Șase organisme otrăvite sunt în competiție cu liniștea nopții.

Până la urmă adormi. Ca să sforâi și tu. Visezi. Un vagin mare peste tine. Ca în Almodovar. Se scurge un lichid verde-negru. Lipicios. Apar drăcușorii. Trei de o parte. Micuți-micuți. Trei de altă parte. Micuți-micuți. Și un drac mare se lasă în centru. Negru-negru. Coboară încet-încet. Când ajunge la orizontul Câmpiei Borges, atunci devine și mai mare. E dominant. Cei trei drăcușori mici din stânga și cu cei trei drăcușori mici din dreapta, care începeau să-mi fie simpatici, se topesc. Se transformă în soclu pentru dracul dominant, negru și care nu-mi place. Și nu-i plac.

Freud ar interpreta ca lipsă de afecțiune.

Mămucă-mea ar fi zis că e a vânt.

E doar un vis, Carl.

Iată polițiștii, care i-am văzut pe Valea Rădiului, înainte de accident, nu-mi păreau drăcușori. Îi vedeam ca pe niște îngerași, în nori, aveau de asupra capului un curcubeu. Și unul ținea cu mâna o zebră din savana africană. Și voia să se urce pe ea. Dar ea era cu nagâț. Nu voia să stea locului. Oprea norii.

Asta ce-i, Freud? Sau, mai bine, să-l întreb pe Jung?

E a bani, avea să-mi zică mămucă-mea.

Polițiștii aveau nevoie de bani. S-au dus pe o stradă lăturalnică. Au inclus girofarul. Opreau mașini. Sau poate erau îngerașii în cadrul operației „Zilele albe”.

Postul de radio public începe cu imnul. Apoi au o oră de reportaje locale.

„În raionul  Briceni pomicultorii au reușit deja să facă a șaptea stropire a livezilor de meri.”

 

Gheorghe Erizanu