Gheorghe Erizanu Când miercuri era joi.

PEISAJUL SUBIECTULUI. Ouă roșii. Iepurași. Biserici. Sutane. Doi politicieni inocenți (eufemistic vorbind, doar nu pot utiliza noțiunea de „lipsiți de logică”), bine hrăniți, obraznici, socialiști pleacă în vizită oficială în Coreea de Nord, care se joacă de-a războiul și face parade. Panouri cu interpreți care vor cânta și în uninominal, și în mixt, și în proporțional și în ce mai este prin filozofia votului. Președinte meu se culcă țar, se scoală sultan și trăiește ca un eunuc. Killerii desenează planuri în nisip.

SUBIECTUL. Unei edituri importante din Republica Moldova (nu mi-am cerut permisiunea să utilizez numele) i s-a înfundat sistemul de canalizare. A chemat depanatorii. Prima echipă a vizitat două intrări în căminele de canalizare. Sistemul funcționează. A doua echipă a vizitat trei intrări în căminele de canalizare. Sistemul funcționează. A treia echipă a zis: sistemul nostru e perfect. Vedeți sistemul vostru. Editorul a chemat o echipă mobilă cu fibre optice, monitor, mașină de teren și cu o blondă ca însoțitoare. Depanatorul tehnocrat a arătat pe monitor minunata viața a sistemului de canalizare de sub literatura română. Căminul de canalizare de rezervă duce sub casa vecinului. Asta înseamnă că în anii 90 vecinul a construit casa, acoperind intrarea în căminele de canalizare. Și-a tras casa peste ele. Între timp, editorul a mai descoperit sub asfaltul din drum o intrare, acoperită cu pământ, apoi capacul de fontă, apoi stratul de asfalt. Ca să fie drumul lin. Deocamdată, literele române de la editură put. Zonal. Dar ar putea exploda în casa vecinului. Regional. Sau ar putea afecta drumul lin. Magistral.

CONCLUZIE. Nu există nicio paralelă între construcția statului și ale căminelor de canalizare. Sunt doar insinuările cititorilor cârcotași. Faptele sunt veridice, proaspete. Și mirositoare.

O NEDUMERIRE NAIVĂ: a fost închis cumva WC-ul editurii 20 de ani? Sau sunt subțiri la mațe editorii și scriitorii români din Republica Moldova de 20 de ani?

ATENȚIE! E pericol, oricum ai sta, de explozie rea.

Gheorghe Erizanu

O dată la zece ani sorii (un fel de soare la plural, că nu pot zice stele) pun la cale asasinarea mea. Spațiul meu public cu polițiști, bandiți, killeri, ucraineni, analiști politici, decani, depanatori, dj-ei, șori, bulgari se reduce la un teren de fotbal, în fiecare duminică dimineața.

Ultimul asasinat pe terenul de fotbal a fost în martie 2009. La evenimentele din aprilie eu eram deja cu mâna în ghips.

Vă anunț foarte serios, un killer mi-a produs o crampă musculară la piciorul stâng, chiar la debutul meciului. Am fost nevoit să i-au locul portarului. Atunci a apărut al doilea killer, care mi-a mitraliat balonul de la 3 metri. Am blocat mingea ca un bleg. Și mi-am fracturat ligamentele de la mâna dreaptă. Nu mai eram bun de portar. Am intrat din nou pe teren ca jucător. Dar alt killer, alias Stiopa, mi-a lăsat crampoanele sale pe merișorul drept. Spre sfârșitul spațiului meu public, ciuruit, am marcat cu capul. Nevastă-mea zice că am vânătăi sub ochi. E comoție. Dar nu e. E o iluzie.

Asasinii au plecat acasă. Duminică, după ora 9. Pe teren au intrat alți derbedei.

Un analist politic, care povestea într-un roman despre un elicopter care s-a înălțat la 8000 de metri, susține că au fost implicați fsb-iștii. Alții zic că e o reglare de conturi între două grupări criminale.

Mă uit la mâna mea. Umflată. Vineție. Lungă. Mai ales când trag haina de pe ea. E al naibii de lungă! Totuși, e mâna Moscovei.

Elicopterele rusești doar zboară la 8000 de metri.

Gheorghe Erizanu

Învățătorul și preotul erau cei mai importanți oameni ai satului Pererita în interbelic.

Era un singur învățător pentru cele cinci clase primare. Copii se duceau la școală toamna târziu, după ce se punea ultimul porumb în sâiac. Învățătorul nu avea pământul lui. Trăia din salariu. Avea școala normală în spate. O casă oferită de statul român. Și o soție care umbla ca o cucoană.

Bunică-mea tare voia ca să mă fac învățător. Nimic nu este mai frumos decât să ai cunoștințe și să le dăruiești altora. Și să fii respectat pentru asta. Învățătorul a plecat cu soția peste Prut. În 1940. Apoi a mai plecat încă o dată, definitiv, în 1944, iarna, pe podul de la Lipcani spre Miorcani. Încă nu era distrus.

Apoi în sat au rămas să fie învățători cei care au făcut șapte clase. Și Vasile Savovici, care a obținut o bursă de la prefectul județului pentru școala normală. Pentru felul în care a recitat Rodica de Vasile Alecsandri în cadrul unei manifestații culturale. Costul bursei era de șapte junci pe an. Cei cu șapte clase au mers la facultăți cu frecvență redusă. În primii ani postbelici. Unii și-au luat chimia și biologia. Alții istoria. Alții limba și literatura. Vasile Savovici și-a luat franceza. Au fost învățători foarte buni. Respectați. Au învățat-o pe maică-mea. Eu am fost printre ultimii lor elevi. Lucrau pământul de lângă casă. Aveau flori în curte. Vasile Savovici avea un păr bătrân. Când se coceau perele scăpam mingea prin grădina lui Vasile Savovici. Învățătorii mei umblau la costum și cravată.

Cei mai importanți oameni în Pererita sovietică erau învățătorii, șeful fermei de vite și secretarul organizației de partid.

În anii 90 ai secolului trecut învățătorii au devenit profesori. S-au pomenit cu pământ. Trudesc pe cele câteva parcele. Ca țăranii. Salariile au început să rămână în urma costurilor vieții. Și învățătorii mei au plecat în Franța. Ca să poată să-și aranjeze copiii. Alții s-au angajat la vama de la Criva.

Vameșii și „liderii” (viitorii latifundiari) au devenit cei mai respectați oameni ai satului.

Generalul de poliție Voronin, devenit președinte, le-a mărit salariul polițiștilor. Guvernul Filat i-a îmbrăcat, le-a dat mașini. Guvernul Filip le-a mai mărit substanțial salariul. Și le-a oferit și un comision de 25 la sută din amenzile date. Profesorii care n-au plecat în Italia, Franța sau Spania, ca să lucreze în construcție, tot au fost arătați cu degetul de autorități, atunci când aveau nevoie de corupți. Profesorii erau cei mai mari corupți ai Republicii Moldova. De peste 20 de ani.

Polițistul, procurorul și judecătorul sunt pilonii comunității basarabene de la 2017. Sunt tineri, au un viitor, au salarii lunare de la 5 000 – 13 000 de lei în sus. Sunt meserii care servesc un procent din cetățenii statului.

Profesorii noștri au îmbătrânit în școli, au încremenit într-o sărăcie de sub 3000 lei salariu lunar. Cei mai tineri profesori din școli sunt cei de sub 50 de ani. E o profesie pentru 99 la sută din cetățenii statului.

Un stat care nu are bani pentru profesori și educație este obligat să plătească înzecit sistemul opresiv. Considerând că 99 la sută dintre cetățenii tăi sunt potențiali criminali.

Cei care te-au învățat literele și cifrele vor muri încet, mâncând cartofi și samardă. Lucrând până la 80 de ani. Când mor. Pe bune.

 

Gheorghe Erizanu

Cărțile nu au impedimente geografice. Sunt la un click distanță. Ion Druță poate fi procurat la Montreal, Liviu Rebreanu poate fi procurat la Cape Town. Dorință să fie. Iar noi, în fiece lună, prezentăm de ani buni deja topul preferințelor voastre. Vă mulțumim. Oriunde sunteți.

Stendhal începe topul vânzărilor eBook pentru martie 2017.

  1. Roșu și negru de Stendhal
  2. Cei trei muschetari de Alexandre Dumas
  3. Ciuleandra de Liviu Rebreanu
  4. Clopotnița de Ion Druță
  5. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă. Ilustrații de Igor Vieru
  6. Păsările tinereții noastre de Ion Druță

Cărțile digitale Cartier pot fi procurate de iBooks și pe shop.cartier.md.

Gheorghe Erizanu

Dacă nu erau Vieru, Sainciuc și Druță, atunci ei trebuiau inventați. Topul lui martie e dominat copios de scriitorii noștri canonici, ilustratorii Lică Sainciuc și Igor Vieru. Și de Vitalie Coroban.

  1. Albinuța (ediția a XVI-a) de Grigore Vieru și Lică Sainciuc. Editura Cartier
  2. Colorăm animale de Vitalie Coroban. Editura Cartier
  3. Colorăm păsări de Vitalie Coroban. Editura Cartier
  4. Colorăm flori și insecte de Vitalie Coroban. Editura Cartier
  5. Sofia Păpădia de Stela Popa. Desene de Stela Damaschin-Popa. Editura Cartier
  6. Balada celor cinci motănași de Ion Druță. Desene de Mihaela Paraschivu. Editura Cartier
  7. Mama de Grigore Vieru. Ilustrații de Igor Vieru. Editura Cartier
  8. Alfabetul cu povești de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  9. Amintiri din copilărie și alte povestiri de Ion Creangă. Editura Cartier
  10. Povestea furnicii de Ion Druță. Desene de Silvia Olteanu. Editura Cartier
Gheorghe Erizanu

Tania Țîbuleac deschide topul vânzărilor din martie. E deja vu.

  1. Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  2. Singur în fața dragostei de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  3. Povara bunătății noastre de Ion Druță. Editura Cartier
  4. Chișinăul nostru necunoscut de Iurie Colesnic. Editura Cartier
  5. Frunze de dor de Ion Druță. Editura Cartier
  6. Maestrul și Margarita de Mihail Bulgakov. Editura Cartier
  7. Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu. Editura Cartier
  8. Clopotnița de Ion Druță. Editura Cartier
  9. Visuri de iarnă și alte povestiri de F.Scott Fitzgerald. Editura Cartier
  10. Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde. Editura Cartier
Gheorghe Erizanu

Robert Șerban a trecut pe la Cartier. „Aveți un spațiu european.”

Apoi au fost datele recensământului Republicii Moldova din 2014. În media locală. Republica Moldova și-a subțiat populația. Ne îndreptăm spre o catastrofă demografică cu pași siguri. Ne facem că nu o vedem. Nu e încă în gestiunea noastră. Chișinăul a scăzut cu vreo 300 de mii. Suntem la peste 500 de mii de locuitori.

Apoi la editură au intrat copiii Cartier.

Teo, mașina de dactilografiat germană și mama, Carolina Rauțchi, (devenită Gajinschi), director Difuzare (concediu de maternitate)

Litera q și Teo

 

Simona Cunup, lângă biroul mamei, Tania Ungur, devenită Cunup, machetatoare (concediu de maternitate), cerând imperativ darea de seamă Anișoarei Lungu, devenită Cebotari (contabil-șef). Mircea Cojocaru, redactor artistic, la muncă. În față: Camelia, fiica Ruxandei Dobzeu, devenită Sava, machetatoare (în concediu de maternitate).

Este a treia generație de copii Cartier. Prima deja lucrează sau sunt studenți peste hotare. A doua generație: grădiniță & școală.

Statisticile Cartier arată bine. Suntem o editură în cărți.

 

Salvează

Gheorghe Erizanu

În scurta biografie a Republicii Moldova au fost câteva primăveri democratice.

Prima: în brambureala construcției de stat din anii 90. Când se greșea din naivitate. Sau se făceau șmecherii de găinar la nivel legislativ.

A doua: începutul celui de-al doilea mandat prezidențial al lui Vladimir Voronin. A durat aproape doi ani. Din 2005 până în 2007. Când cochetarea cu democrația l-a costat pe komunistul Voronin pierdea primăriei Chișinău.

După 2009 opoziția a fost lipsită și de puținele pârghii oferite în 2005 de komuniști: CEC-ul, Curtea de Conturi și alte elemente de control. Puține. Aproape simbolice. Dar necesare unui stat democratic. Ele au mers conform algoritmului politic. Pentru învingători.

Astăzi se încearcă încă o demolare: articolul 68 din Constituție: mandatul reprezentativ. Ca argument: promisiunea președintelui Parlamentului că niciun fir de păr deputățesc nu va fi atins. În locul articolului 68 din Constituție: „1) În exercitarea mandatului, deputații sunt în serviciul poporului. 2) Orice mandat imperativ este nul.”

Articolul 68 a apărut atunci, în 29 iulie 1994, ca astăzi Sergiu Sârbu, Zinaida Grecanâi, Vladimir Voronin, Vadim Pistrimciuc sau Alina Zotea să nu poată fi arestați, dați în judecată, condamnați pentru discursurile sau replicile lor politice. Atât. Infracțiunile politice sau economice, comise de deputați, pot fi sancționate. Există precedentul Filat.

Structurile europene, Comisia de la Veneția, în mod imperativ, vor impune anularea mandatului imperativ. Între Uniunea Europeană și Uniunea Euroasiatică, cu mandatul imperativ Republica Moldova poate intra doar în Uniunea Dictatorilor Declarați, cam pestriți împrăștiați geografic: Bielorusia, Cuba, Namibia, Fiji. Nici cel mai cinic și ipocrit consultant politic nu putea propune așa ceva. Nici la bucătărie. Mite în parlament. Ca inițiativă parlamentară.

Din 2009 încoace se tot caută prin Constituție ași în mâneci. La o cămașă de forță. Într-o casă de nebuni.

 

 

 

 

 

Gheorghe Erizanu

Votul uninominal a fost călărit de mai multe partide ale Republicii Moldova. PLDM-ul și-a consolidat la formare partidul prin colectarea de semnături pentru uninominal. Din cont propriu. Platforma DA s-a cimentat prin adunarea de semnături pentru uninominal. Din cont propriu. PD-ul își cheamă și strunește membrii prin colectarea semnăturilor pentru uninominal. Din cont propriu. E o metodă la îndemână pentru promovarea partidului.

Președintele Dodon, prin declanșarea referendumului consultativ (a pierdut startul pentru colectarea semnăturilor din cauza listelor pentru uninominalul pd-ist), vrea să-și consolideze ciracii socialiști prin referendum. Ca șmecherul. Din contul nostru.

Pentru referendum e vehiculată suma de 75 de milioane de lei. Dacă mergem pe statistică, – grosso modo, avem 3,6 milioane de cetățeni stataliști, – atunci dăm pentru promovarea socialiștilor lui Dodon 21 de lei per capița.

Pentru comparație. În 2017 Ministerul Culturii a alocat, pentru prima dată în 26 de ani, 4 milioane de lei pentru carte, care va ajunge în bibliotecile stataliste. Înseamnă un pic mai mult de un leu de cetățean al Republicii Moldova.

Cărțile vor rămâne în cele peste 1300 de biblioteci publice. Nu avem 3000 de biblioteci publice cum ne anunță cel mai iubit dintre pământeni. În tiraje de 100-300 exemplare. Nu sunt tiraje mai mari de 300 de exemplare. Nu sunt bani. Titlurile vor ajunge, selectiv, în 300 de biblioteci, varianta fericită. Ca să ajungă în toate bibliotecile publice e nevoie de un buget de peste 17 milioane de lei. Sau peste 20 la sută din bugetul referendumului de paie. E matematică elementară.

Cu 75 de milioane de lei acoperim 4 ani buni de carte.

Suntem săraci-săraci. Dăm foc la banii noștri. Pentru a acoperi și lustrui mofturile și minciunile lor.

Vom rămâne săraci, proști și mințiți.

Atenție la hotare: 30 de mii de sirieni intră în statalitatea noastră.

Noapte bună, Republica Moldova, oriunde ar fi statul tău!

Gheorghe Erizanu

„Dicționar al greșelilor de limbă” De Valentin Guțu

Dacă nu exista 27 martie, Ziua Unirii, atunci nu exista nici Valentin Guțu. Dar a fost 27 martie 1918. Era musai să apară într-un 27 martie un Valentin Guțu. În 1954. E adevărat. Într-un sat din județul Soroca, cum scrie în autobiografia pe timpurile când harta administrativă cunoștea doar raioane.

N-a reușit să intre la universitățile capitalei imediat după școala medie. A picat la examene. S-a întors în sat și a lucrat ca fântânar. A reușit peste un an la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău.

Din 1979 a micșorat numărul greșelilor stilistice pentru gazeta raională din Drochia. Pauză stilistică în limba română: 2 ani de armată, soldat de rând. Revine la greșelile limbii în 1981 la ziarul Onoarea cetățenească. Peste trei ani slujește limba română la  revista Orizontul (Columna), apoi Literatura și arta.

În 1998 scoate la Editura Arc un mic Dicționar al greșelilor de limbă. Peste 15 ani avea să apară un mare Dicționar al greșelilor de limbă. Dacă nu-l oprea editorul, atunci ajungea la peste 1000 de pagini. S-a oprit la peste 800 de pagini. Doar un pic mai puțin decât un Dicționar explicativ al limbii române.

Dacă citiți în Hronicul Găinarilor de Aureliu Busuioc (edițiile Cartier) despre strugurii de băbească din care era făcut vinul în Basarabia din prima jumătate a secolului XIX, atunci e vina lui Valentin Guțu. În prima ediție Găinarii beau vin din zaiber, care însă a apărut prin podgoriile Basarabiei abia la sfârșitul secolului XIX.

De ani buni Valentin Guțu este stilizator la Cartier. Orice autor care nimerește pe mâna lui va fi nevoit să citească pe marginea corecturii comentariile ironice, datele enciclopedice și somațiile de procuror al limbii române. Să nu vă sperie. Sunt observațiile unui prieten al limbii române.

Valentin Guțu nu înjură niciodată. Dar cunoaște cele mai multe argouri. Vom face o lectură publică, atunci când va apărea lucrarea. Să auzim cum se pronunță. Corect. Românește.

Iar până atunci, în această primăvară, în librăriile bune va apărea volumul Duși cu Titanicu. Poveștile pot fi făcute și din gramatică. Dacă ești Valentin Guțu.

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Gheorghe Erizanu