Gheorghe Erizanu Când miercuri era joi.

Cele mai vândute cărți în Librăriile Cartier ale lunii august:

  1. Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  2. Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  3. Ard pădurile, de Paula Erizanu. Editura Cartier
  4. Pe contrasens, de Oleg Serebrian. Editura Cartier
  5. Tată bogat, tată sărac, de Robert Kiyosaki. Editura Curtea Veche
  6. Singur în fața dragostei, de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  7. Un blat de miliarde, de Vasile Bumacov. Editura Cartier
  8. Zbor frânt, de Vladimir Beșleagă. Editura Cartier
  9. Acolo unde cântă racii, de Delia Owens. Editura Pandora M
  10. Margareta noastră, de Dumitru Crudu. Editura Cartier

Cele mai vândute cărți pentru copii:

  1. Albinuța, de Grigore Vieru. Desene de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  2. Ha-i să-ți spun. 156 de răspunsuri date celor mici. Editura Epigraf
  3. Amintiri din copilărie și alte povestiri, de Ion Creangă. Editura Cartier
  4. Carte sonoră. Ascultă cum vorbesc animalele. O vizită la fermă. Editura Prut
  5. Povești auzite de la bunicuța. Editura Epigraf
  6. 25 de povești minunate. Editura Flamingo
  7. Când bunicul era nepot, de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  8. Toate întâmplările se prefac în cuvinte, de Vasile Romanciuc. Ilustrații de Ivanka Costru. Editura Cartier
  9. Micul prinț, de Antoine de Saint-Exupery. Editura Regis
  10. Mama, de Grigore Vieru. Ilustrații de Igor Vieru

Gheorghe Erizanu

Niciodată Kievul n-a avut o ofensivă diplomatică ca în acest august.

Patriarhul ecumenic Bartolomeu I, arhiepiscopul de Constantinopol și Noua Romă, a fost împreună cu ucrainenii la cei 30 de ani de independență. Patriarhul Moscovei n-a mai fost în Ucraina din vremurile președintelui Ianukovici.

44 de țări și organizații internaționale, inclusiv 14 șefi de stat, de guvern și reprezentanți ai Uniunii Europene au devenit fondatorii Platformei Crimeea. Analiștii și experții politici o consideră un succes. Moscova a reacționat nervos. Președintele Maia Sandu a fost unul dintre cei 14 șefi de state. Pe ultima sută de metri trei state au trimis reprezentanți de rang inferior, comparativ cu cei anunțați anterior. Cele trei sunt Franța, Germania și Italia (analiștii finuți zic că jucătorii importanți europeni nu vor să împingă Rusia în brațele pandei chineze). Nu vorbim de pretexte oficiale, ci, mai degrabă, de presiunile și jocurile de culise ale diplomației ruse. Noi doar putem bănui dimensiunile războiului diplomației ruso-ucrainene care s-a dus pentru fiecare reprezentant. În ajunul deschiderii Platformei Crimeea, Kremlinul l-a inclus pe Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de externe, în lista persoanelor cu restricții în Rusia.

Prezența Maiei Sandu a fost criticată de socialiștii moldoveni, care au calificat-o ca un gest antirusesc. Discursul Maiei Sandu a fost luat în răspăr de foștii diplomați moldoveni, fostul premier Chicu și alți revoluționari unioniști, salvatori ai Nistrului sau misoginii de serviciu: președintele RM n-a utilizat Platforma Crimeea pentru a aduce aminte lumii de Tratatul de la Istanbul din 1999, declarația ONU, decizia CEDO și alte declarații internaționale despre prezența militară rusă în Transnistria și retragerea lor. Cu câteva zile înainte de plecarea președintelui RM la Kiev, Maia Sandu s-a întâlnit, la insistențele Moscovei (chiar dacă Rusia a lansat zvonul că Chișinăul a fost cel care a solicitat întrevederea), cu Kozak, adjunctul administrației prezidențiale ruse. Nu cunoaștem ce presiuni a pus Moscova pe Chișinău. Oficial, Kozak a declarat că e treabă noastră internă relația Tiraspol-Chișinău. De aia și mă mira reacția foștilor diplomați de a lua/cuceri Kremlinul cu declarațiile președintelui RM. Iar după scandalul sexual al fostului ambasador moldovean de la Moscova, Republica Moldova a rămas și fără ambasador în capitala rusă. O situație mai proastă pentru RM nici nu se putea. Dodon, care l-a numit pe Golovatiuc ambasador după victoria Maiei Sandu în prezidențiale, gest de bădăran pentru un președinte, a acționat ca un dușmn al RM, dacă știa de problemele lui Golovatiuc, iar dacă nu știa, atunci înseamnă că serviciile noastre de inteligență sunt inexistente și sub nivelul sergenților de poliție de pe Arbat.

Relația Republicii Moldova cu Ucraina nu e o fotografie protocolară cu președinții Zelenski și Sandu. Construcția podului de către ucraineni peste Nistru, lângă Soroca, nu șterge imediat problemele noastre: demarcațiile de graniță de la sudul și nordul RM, susținerea neoficială a Transnistriei de către ucraineni, mai ales până în 2014, apele Nistrului și hidrocentralele ucrainene, atitudinea față de românii din sudul Ucrainei, numiți moldoveni, atitudinea față de românii din regiunea Cernăuți și Maramureșul de Nord, numiți români, cazul Ceauș, foarte recent și deloc prietenos…

Maia Sandu a avut un discurs corect. Într-un spațiu de manevră extrem de limitat. Nu putea face trimitere ca președintele Ungariei la Tratatul de la Trianon. Ca să iasă în evidență ca o husară. RM este un stat mic, cu o armată ținută doar pentru mofturile ofițerilor și generalilor, unica armă de apărare a noastră sunt respectarea tratatelor internaționale: „Ordinea internațională bazată pe reguli, nu utilizarea brută a forței, este singura bază pe care poate fi construită o regiune pașnică și prosperă, în interesul tuturor.

A privi înapoi prin veacuri spre un trecut îndepărtat nu este o lumină călăuzitoare potrivită pentru viitor. Viitorul nu este constrângere. Nu este despre forțarea mâinilor. Viitorul înseamnă cooperare, respectarea drepturilor omului și dezvoltarea economică a tuturor. Acestea sunt principiile în care țara mea crede cu fermitate.” (Fragment din discursul Maiei Sandu la Platforma Crimeea).

Ocuparea Crimeei de către „vejlivâîie zelenîie celoveciki” în 2014 și reacția celor trei țări (Rusia, SUA și Marea Britanie), care au garantat Ucrainei securitatea frontierelor și țării în schimbul dezarmării nucleare, Memorandumul de la Budapesta din 1994, Platforma Crimeea și discursul președintelui Sandu îmi aduc aminte de un graffiti al unui pacificator olandez pe o clădire din Srebrenica, înainte de masacrul bosniacilor, păziți de acei pacificatorii olandezi care au permis măcelul sub privirile lor „politikal corect”.

E o ghicitoare: „fără dinți, cu mustăți și urât mirositoare? E fata bosniacă.” Citat închis.

Bosniacii au avut spirit, demnitate și umor și, peste o vreme, au utilizat ghicitoarea pacificatorului olandez pe un poster (lucrarea artistei Šejla Kamerić).

Republica Moldova își poate arăta doar fața. Demnă. Cu discurs corect și clar. Într-o lume plină de diplomați, revizioniști, războaie hibride, analiști politici, sergenți-poeți și cocoși politici. Și pentru acest lucru mic și simplu e nevoie de mare curaj.

Gheorghe Erizanu

Procurorul general Stoianoglo a reușit să ia prim-planul tuturor celorlalte șantiere în construcția „vremurilor bune”, declanșate după 11 iulie. Cu excepția lui Alaiba, care zice ca o mantră în fiecare zi „Stroianoglo, pleacă”, ceilalți fruntași PAS au ezitat să-i ceară imperativ plecarea din funcție a lui Stroianoglo. S-au făcut constatări despre munca procuraturii, s-au făcut încercări de a ajuta procuratura cu expertiză străină, gest refuzat de procurorul general, s-au făcut aprecieri despre dosarele de rezonanță.

Ceea ce l-a făcut pe Stoianoglo, atent în prima fază, să intre acum într-un război direct cu actuala conducere politică a Republicii Moldova. Vacanța și-a întrerupt-o nu pentru a participa la CSS, ci pentru a-l demite pe fostul șef anticorupție și pentru a redacta un comunicat de presă agresiv împotriva președintelui Sandu.

Procurorul general Stoianoglo a intrat, probabil, inconștient într-o confruntare bilaterală Stoianoglo&PAS. Oricât de multă dreptate ar avea Stoianoglo, după declanșarea războiului, el va fi, oricum, victima.

Într-un blitzkrieg vor câștiga și PAS-ul, și Republica Moldova, și Stoianoglo. Cred, sunt un om credul, că Stoianoglo înțelege și vrea să plece. Nu știu dacă vor să-l lase alții ca el să plece.

Într-un război de uzură vom pierde toți. Rău șifonat va ieși Stoianoglo. Urmează PAS-ul, președintele Sandu. Și eternii perdanți: cetățenii Republicii Moldova. Vor avea câștig de cauză Șor, Plahotniuc, Platon și camarila tranziției.

Eu credeam că era mai simplu și eficient să-l lăsați pe Stoianoglo general, fără ierarhia sovietică din procuratură, să creați dintre cei 10 sau 15 procurori anticorupție un „DNA” eficient și bine completat (poate și cu reorganizarea actualului CNA), dacă vreți să luați din imaginea lui Kovesi, și să avansați rapid pe marele dosare.

Ați ales războiul. Atunci sunteți obligați să-l faceți scurt. Foarte scurt.

Gheorghe Erizanu

Ne-am intersectat cu Aleksandr Stoianoglo la lecțiile de istorie a partidului comunist. Jurnaliștii și juriștii de la Universitatea de Stat din Chișinău le făceau împreună. Erau anii Perestroikăi.

Noi, cei de la ziaristică, ne duceam când ne trezeam din nopțile lungi ale căminului nr.6 și apucam pe sponci congresele partidului. Alandala. Nu prea ne descurcam în troțkiști și gruparea lui Kamenev & Zinoviev. Prindeam lecția cu industrializarea, dar o pierdeam pe cea cu Buharin. Nici nu ne făceam mari probleme. Nici nu ne oboseam cu conspectele. Eram gălăgioși, cu raport gender complet disproporționat în grupă. Și fericiți de această statistică. Eram ca RM de azi în politică. Unde și unde câte un bărbat. Din vreo 25.

Juriștii, mulți, erau ca o companie militară. Toți prezenți la lecție. Toți conspectând sârguincios deciziile Congresului XV al bolșevicilor. Executau ca militarii. Noi credeam că ei nu înțeleg nicio boabă. Nici noi nu prea înțelegeam și nu ne interesa lupta internă din partid. Nu credeam că ne va ajuta cu ceva în viitor. Juriștii conspectau, atent, cu încrâncenare și cu scăpări de litere. Știau că le va prinde bine la examen. Și niciodată în cariera de procuror, anchetator, judecător sau ce visau ei să devină pe atunci. Aleksandr Stoianoglo aducea catalogul grupei. Probabil, era șeful grupei. Nu știu. Nu ne-am mai intersectat. Poate mult mai târziu. Eu jucam fotbal cu foști polițiști, bandiței, depanatori, pe un teren mic, de dimensiunile celui de handbal, iar el, împreună cu procurorii, consilierii juridici, anchetatorii și Nicolae Juravschi, pe cel mare, de fotbal. De pe terenul nostru ieșeai cu vânătăi, niște coaste năsădite. Ei, cei de pe terenul mare, chemau o dată în lună ambulanța. Cu rupturi deschise de oase. Jucau ca și în tinerețea conspectelor de la lecțiile de istorie. Cu mare sârg.

Eu sunt dintre cei care am crezut în procurorul Stoianoglo. Cu rezerve. Nu chiar ca Ivan Diacov sau Ion Sturza. Am apreciat încercarea de a face ordine în cele peste 5000 de dosare, foarte multe politice și de acaparare a businessului, acumulate din 2015 până în 2019. Am apreciat declarațiile că investigațiile pe dosarul furtului miliardului se mișcă. Am înghițit argumentul lui Stoianoglo cu Bahamas și „kuliokul” lui Dodon. Nu vrea să implice procuratura în politică. Probabil i-a prins bine conspectul de la istoria partidului. Eu credeam: corupția mare începe de la banii negri pentru partid. Dar eu nu am fost un student sârguincios. N-am făcut conspecte. Și încerc să-mi adorm creierul-procuror. Cred că nu e bine să fie schimbat procurorul general la fiecare schimbare politică. Cred că trebuie făcute concursuri transparente pentru funcțiile statului. Cred că argumentul fruntașilor PAS-ului că „avem mandat de la popor” să punem „hoții” la pușcărie îmi aduce aminte de dreptul țăranilor din Răscoala lui Rebreanu, dreptul de a da foc la casa boierului și de a viola cucoana. Cred că Plahotniuc & Șor vor fi mult mai bucuroși decât Sergiu Litvinenco, dacă Stoianoglo va demisiona din funcția de procuror general. Cred că Stoianoglo vrea să facă ordine în procuratură. Să facă din ea un conspect exemplar. Cred că a greșit că nu a făcut o investigație tranșantă în procuratură și SIS în cazul profesorilor turci, care i-au învățat copiii. Credeam că Stoianoglo are o problemă cu serviciul de presă al procuraturii, care nu a comunicat suficient. Dar după ultimul comunicat al serviciului de presă, care-l credeam mut, împotriva președintelui, cred că problema nu e în ofițerul de presă.

Problema lui Stoianoglo a apărut ca o pată imensă de cerneala dintr-o călimară vărsată pe conspectul îngrijit. Nu se mai poate vedea scrisul apăsat cu migală. E doar o pată de cerneală, numită Slava Platon.

Stoianoglo, Litvinenco & PAS ar trebui să ia o foaie albă. Și să conspecteze poemul Iaca, de Eugen Cicoclea:

„Ar trebui
să se-ntâmple ceva.
Aştept raţiunea coioasă.
Adevărul să fie trântit pe podea –
altfel este
o farsă.”

Gheorghe Erizanu

Vara mea locuiește într-un orășel din nordul Republicii Moldova. A terminat un colegiu pedagogic, dar nu a vrut să fie învățătoare nici când a intrat, nici când a terminat colegiul. Apoi a făcut un colegiu culinar. Dar s-a plictisit foarte repede de torturi și alte zăbave dulci. Unicul lucru pe care l-a îmbrățișat fără rezerve a fost și este dragostea față de Dumnezeu. Înțeleg. Atunci când nimic nu-ți place, într-un târg de provincie unde lumea a încremenit în secolul trecut, doar un lucru care nu poate fi pipăit, văzut sau auzit poate să te atragă. Mai ales că acest hobby e plin de călăuze.

Vorbim periodic la telefon.

Îmi spune că fiul său, Sașa, s-a angajat de o lună la o fabrică. Care produce huse pentru industria auto. Am felicitat-o. Sașa și-a căutat și el mult timp vocația. Ba a fost cizmar pentru o lună de zile, ba a lucrat într-o fabrică de mobilă din Polonia pentru o juma de an, ba a fost în construcții la Moscova pentru două luni de zile. Visul lui cel mare era să devină vameș la Criva. Știa că vameșii se angajează prin pile. A încercat în fel și chip. Dar pilele lui erau mici. Sau visul nu era atât de neclintit, încât a ajuns la fabrica de produs huse auto de la Briceni. Spre deosebire de maică-sa Dumnezeul lui Sașa nici măcar nu e vameș.

Vară-mea este îngrijorată de noul loc de lucru al lui Sașa. La intrarea la serviciu și la ieșire lucrătorii sunt obligați să-și scaneze degetele. „Tare mă tem că o să-i bage un cip în corp și bietul băiat va fi nevoit să umble toată viața cipat.” Încerc s-o liniștesc. „E o metodă de a duce evidența. Nu e nimic extraterestru.” Parcă se liniștește. Apoi: „Ce părere ai despre vaccin anti-covid? Te vei vaccina?” „Sigur mă voi vaccina, dacă va ajunge vaccinul pe la noi.” „Dar eu n-o să mă vaccinez! Categoric! Eu nu sunt cobai.” „Angela, vaccinul va ajunge la noi când deja toată lumea va fi vaccinată. Noi vom fi ultimii. Nici cobai nu putem fi. Eu am trecut printr-un covid foarte dur, am sechele care trebuie să le duc cu mine cel puțin un an de zile. Am prieteni care au murit de covid.”

Argumentele mele au lăsat-o rece. Îmi povestește că la începutul verii, bănuiește, că a avut și ea covid. De un an de zile s-a angajat dereticătoare în birourile Moldova-Gaz din orășel. Lucrează trei ore pe zi, după masă. Toți angajații de acolo au avut covid. N-a purtat mască niciodată. Nu poate respira cu ea. „Eu doar lucrez fizic. Cum să respir?” Lucrătorii din birouri au atenționat-o că folosește prea mult clor la spălatul podelelor. E prea înțepător mirosul. Ea zice că nu a simțit niciun miros. Așa a aflat că i-a dispărut mirosul. A avut niște frisoane. Dar a băut ceaiuri. A mers la lucru în continuare. A spălat podelele cu clorul pe care nu-l putea mirosi. Bănuiește că a avut covid. Dar asta doar ca să mă liniștească pe mine. Să fie solidară cu covidul meu. Vară-mea, am uitat să zic de la bun început,  este un om bun. Dacă eu nu aș fi avut covid, atunci nici ea, cu siguranța, n-a avut covid. A avut doar o răceală simplă. A umblat la lucru, la magazine, la biserică, în transportul public.

O întreb dacă nu vrea să-și schimbe preotul. Și-mi dau seama că în acel orășel de provincie, unde unicele locuri de muncă sunt la primărie, la Moldova-Gaz, la vamă, la poliție, la grădiniță, la școală și la rețelele electrice, există doar o singură biserică. Cu un preot. Care la fiecare slujbă le spune enoriașilor că satana și Bill Gates cipează oamenii, au inventat covidul special ca să poată introduce prin vaccin cipuri. Ca toată lumea să fie urmărită.

4 februarie 2021

(Pentru revista One World, 02/2021)

Gheorghe Erizanu

Alegătorul moldovean este mai înțelept decît cred politicienii. Victoria din 11 iulie a PAS-ului era previzibilă. O necunoscută era doar cîtă majoritate va avea partidul pro-prezidențial și cît de multe voturi își vor aduna, prin metode mai puțin ortodoxe, blocul Voronin-Dodon și Partidul Șor. Dar diferența a fost atît de mare, încît cele 3% obținute în zonele gri ale votării nu mai contau în ecuația repartizării fotoliilor de deputat. Semna­lul clar că va fi un dezastru pentru Voronin & Dodon a fost absența la vot a găgăuzilor și a diasporei din Rusia, votanții tradiționali ai partidelor pro-ruse și prezen­ța de peste 200.000 a diasporei occidentale (la o prezență a diasporei de peste 250.000 în Parlamentul moldovean nu intra nici partidul Șor, iar PAS obținea majoritatea constituțională).

Moscova a reacționat nervos la rezultatul alegerilor din Republica Moldova. Presa rusă a trecut peste scrutinul din Republica Moldova sau l-a pus la subsolul știrilor. Luni dimineața, ultima știre despre Republica Moldova în presa apropiată Kremlinului era din aprilie, despre scumpirea fructelor și a vinurilor moldovenești pe piața rusă. Mediile ruse liberale pomeneau în mai despre scandalul spionilor ruși cu pașaport moldovenesc din Cehia, iar prima reacție oficială, apărută a doua sau a treia zi,a fost a unui deputat rus, care și-a manifestat grija paternă față de Transnistria, în urma rezultatului alegerilor.

Victoria PAS-ului a fost o surpriză mare pentru publicul și politicul bucureștean, care ani întregi a fost alimentat de analiști și de experți politici cu simbrie la Plahotniuc, oligarhul fugar. Sau de alămurile AUR-ului, care și-a mai găsit o tribună pentru alegătorul român de acasă la anticipatele de la Chișinău. Mergînd pe principiul perdant al strategilor bucureșteni, că alegerile în RM sînt geopolitice, iar cîmpul de luptă e o bătălie antică, ancestrală și cu mare zgomot, dintre bravii daci și hoardele scito-sarmatice. Ultimele sondaje de opinie spun că 40 la sută dintre respondenții basarabeni vor unirea cu România. AUR a luat în acest scrutin o jumătate de procent, fiind un pic peste PUN, al doilea partid declarat unionist. De 30 de ani, Bucureștiul a mizat, în Basarabia, în afara logicii mele, pe agenții Kremlinului sau pe luzării politici, pe șmecherii oportuniști sau pe oligarhii corupți. Unionismul politic s‑a transformat într-o sinecură. Și nu are tangențe, nici măcar tangibile, cu idealul Unirii.

PAS a fost votat de cel mai mare număr de alegători din istoria recentă a RM. Este peste Partidul Comuniștilor din 2001 și peste agrarienii din 1994.

PAS are o majoritate confortabilă, dar nu are majoritate constituțională. E de bine. Tentația de a umbla la Constituție e foarte mare. Și nu e productivă.

Cu siguranță, vor face greșeli. Va conta cum vor reacționa la greșeli.

Cu siguranță, sistemul se va opune prin toate mijloacele. Vor apela adeseori la noțiunea de democrație ca să nu se schimbe nimic. Va conta rezultatul, chiar dacă va fi nevoie, uneori, de acțiuni mai puțin ortodoxe.

Cu siguranță, printre aleșii PAS, este o herghelie de cai troieni, infiltrați de diverse grupuri obscure. Va trebui să-i depisteze și să-i izoleze sau să creeze o presiune atît de mare, încît să nu îndrăznească să iasă din rînd.

Republica Moldova este obligată să devină „o țară de succes” și un model pentru Parteneriatul Estic. Altfel, riscă să devină „Fîșia Gaza”  a Europei.

Speranța Republicii Moldova a început, de fapt, cu surpriza în alegerile prezidențiale din toamnă. Maia Sandu a reușit atunci, cînd nici măcar cei mai înflăcărați susținători nu credeau că o să obțină victoria în fața lui Dodon. Apoi a surprins și a reușit, într-o jumătate de an, să declanșeze anticipatele, în pofida obstrucționării lui Dodon și a socia­liștilor, în pofida jocurilor opace ale lui Andrei Năstase, în pofida pîrghiilor politice. A avut o singură șansă dintr-o mie. Și a folosit-o. An­ti­cipatele pentru Parlamentul moldovean au fost doar un rapel dintr-un vaccin antico­rupție. Prima doză a fost administrată la prezidențialele din toamnă.

(Publicat în Observator cultural, 23 iulie 2021, nr.1071)

Gheorghe Erizanu
Sunt încăpățânat. Fără nicio șansă de schimbare. Am tot scris. La fiecare nou guvern. Care începea cu șanse de a fi bun. Și își dădea obștescul sfârșit prost. În borta din frontispiciul Clădirii Guvernului. Acum se duce în bortă și E-ul. Schimbați, vă rog, acest desing de prorab din perioada Tarlev. Un amalgam de Times New Roman și logoul Pravdei. Cu spațiu luat din pleșul celui mai pleșcat moldovean. Înainte de a prezenta programul de guvernare.

Nu voi comenta lista Guvernului Gavriliță. S-au dat cu părerea toți. Și proletarii de la Fabrica de Opinii și Cancanuri Plahotniuc & Dodon, și tractoristul Vichea din Colincăuți. Rămân la părerea din secolul trecut a lui lui Jonathan Powell din Noul Machiavelli: „Numirea unui cabinet este o chestiune politică, nu de resurse umane.”

E bine că viitorul guvern Gavriliță este o echipă de bobsley. Oricine riscă să iasă din rând își pierde casca, apoi capul. Iar unii domni, care acu umblă în tricou și blugi, peste o juma de an sau un an, ar putea apărea pe la partid în cămașă albă, cravată, costum și să zică: „Ce-i, băieți, nu se primește?!” Și nu va fi nicio tragedie. Nici pentru Republica Moldova, nici pentru Guvernul Gavriliță.

Guvernul Gavriliță este obligat să reușească. Altă opțiune e doar Fâșia Gaza, mutată la Prut.

Gheorghe Erizanu

În iulie am revenit la lansările de la Librăria din Centru. Au fost lansate cărțile lui Adrian Ciubotaru, Vasile Bumacov și Vladimir Beșleagă. În iulie cărțile Editurii Cartier și Editurii Polirom au fost în campania Alege trei, plătești doar două. Norocoșii au avut de ales din peste două mii de titluri. În august, în Librăriile Cartier, aveți Oferta zilei, în fiecare zi o nouă carte, cu o reducere de 30 la sută. Informații suplimentare găsiți pe contul facbook ale Librăriei din Centru și Librăriei din Hol.

Cele mai vândute cărți ale lui iulie din Librăriile Cartier:

  1. Pe contrasens, de Oleg Serebrian. Editura Cartier
  2. Ard pădurile, de Paula Erizanu
  3. Un blat de miliarde, vol. I & II, de Vasile Bumacov. Traducere din engleză de Elena Căpușan. Editura Cartier
  4. Zbor frânt, de Vladimir Beșleagă. Editura Cartier
  5. Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  6. Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac. Editura Cartier
  7. Imperiul Binelui, de Philippe Muray. Traducere din franceză de O.Nimigean. Editura Cartier
  8. Margareta noastră, de Dumitru Crudu. Editura Cartier
  9. Idei și fantasme, de Adrian Ciubotaru. Editura Cartier
  10. Viața și moartea nefericitului Filimon, de Vladimir Beșleagă. Editura Cartier

Cele mai vândute cărți pentru copii:

  1. Albinuța, de Grigore Vieru. Desene de Lică Sainciuc. Editura Cartier
  2. Povestea furnicii, de Ion Druță. Ilustrații de Silvia Olteanu. Editura Cartier
  3. Balada celor cinci motănași, de Ion Druță. Ilustrații de Mihaela Paraschivu. Editura Cartier
  4. Când bunicul era nepot, de Aureliu Busuioc. Editura Cartier
  5. Doc, de Nicolae Esinencu. Editura Cartier
  6. Din lumea celor care nu cuvântă, de Emil Gârleanu. Editura Cartier
  7. Toate întâmplările se prefac în cuvinte, de Vasile Romanciuc. Ilustrații de Ivanka Costru. Editura Cartier
  8. Poezii de seama voastră, de Grigore Vieru. Ilustrații de Vasile Sitari. Editura Cartier
  9. Micul prinț, de Antoane de Saint-Exupery. Editura Regis
  10. Povești auzite de la bunicuța. Editura Epigraf

Gheorghe Erizanu

Viitorul ministru al Educației, Culturii și Cercetării din RM va avea un 1 septembrie fără manuale. Nu vor fi nici manuale bune, nici manuale rele. Elevii vor învăța după manualele vechi, chiar dacă în 2018 și 2019 curricula a fost modificată.

Ministra Pogolșa a avut grijă de războiul personal cu fostul ministru Șarov, mai degrabă, decât grija pentru cei 500 de mii de elevi.

În 2020-21 MECC s-a făcut că elaborează noul Regulament de editare al manualelor. Au fost implicați experți, editori. Au fost discuții. S-au făcut zoom-uri. Pentru bifă. Modificările esențiale ale regulamentului, adoptat/anulat/adoptat în mai 2020, vizau mai degrabă posibilitatea funcționarilor ministerului de a interveni în munca editorială decât în eliminarea posibilelor fraude în cadrul concursului. S-a insistat pe scoaterea de pe copertă a numelor autorilor, numele editurii, numărul ediției, scoaterea datelor editoriale din pagina tehnică, introducerea imnului de stat și a drapelului de stat la deschiderea fiecărui manual. Pentru promovarea patriotismului. Au fost găsite argumente și pentru celelalte schimbări. În rest, au fost mici intervenții în Regulamentul vechi.

Editorii de manuale au avut un an pandemic 2020 cu scrisori, chemare la bunul simț pentru funcționarii MECC, pentru ANSP, care voia să instituie un control sanitar, care era mai apropiat de o cenzură sau o cerșire ascunsă de comisioane decât o grijă pentru sănătatea elevilor (scandalul cu falsul plumb din manualele școlare și tăcerea cu încălcarea crasă a condițiilor contractuale de editare ale unui editor național și internațional).

Regulamentul nou de editare a manualelor a rămas sau nu a rămas cel din mai 2020, care nu a eliminat recomandările CNA. Neclaritatea a apărut la o nouă discuție zoom cu editorii, unde funcționar MECC, cu nonșalanță, a făcut trimitere la un Regulament adoptat în ianuarie 2021, pe care nu l-am putut găsi pe siteul ministerului. Și nimeni nu știe de existența lui. Pentru anunțarea concursului de manuale se recomandă un termen de elaborare de până la 18 luni. Termen care n-a fost respectat niciodată. În anii precedenți, concursul se anunța în august-septembrie pentru februarie-martie viitor.

Orice ianuarie de an are și un septembrie. Concursul pentru editarea manualelor n-a fost anunțat până în iulie (paranteza zice că nu înțelege de ce nu s-a făcut nimic în primele 7 luni ale anului), ci doar când au rămas două luni și un pic până la 1 septembrie. Primul concurs a fost anunțat pe 7 iulie. Ofertele vor fi prezentate la început de octombrie. Asta înseamnă elaborarea și scrierea de către autori, ilustrarea, machetarea, redactarea manualelor în trei luni. Probabil, ideea MECC e ca aceste manuale să fie aprobate, tipărite și traduse, livrate în școli până la 31 decembrie. La o jumătate de an școlar. Niciun editor și funcționar MECC responsabil nu se pot încadra în acest timp. Aventurierii, și editori și funcționari, se pot aventura în asemenea termene.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a avut o explozie de activități și decizii în ajunul și după ziua de 11 iulie. Pe 7 iulie primul concurs de manuale. Pe 9 iulie este anulat Ordinul vechiului ministru pentru instituirea Comisiei Programului Național de Editare. Vechea comisie a prezentat datele complete și finale în decembrie trecut. După șapte luni ministra decide să anuleze munca comisiei de atunci, anulând rezultatele, și instituie o nouă comisie. De obicei, în august, se anunța deja concurs pentru anul viitor. În fiecare an, din 2013 de când există programul, în 200-300 de biblioteci ajungeau peste o sută de titluri. În 2021 n-a ajuns niciunul. La 17 iulie MECC mai anunță un concurs de manuale. Pentru alte loturi. Cu deschidere în februarie viitor.

Nu știu bine pe cât de activ a fost MECC-ul în celelalte domenii. Dar viitorul ministru va avea câțiva cartofi fierbinți în proaspetele mâini ministeriale: elevii nu vor avea manuale noi la 1 septembrie, Programul Național de Editare este parțial compromis (a mers prea bine în cei opt ani ca să nu fie deturnat, iar ministra Pogolșa nu face deosebire dintre Programul Național de Editare și achiziția de carte pentru biblioteci: Regulamentul Programului Național de Editare a fost elaborat de Uniunea Editorilor în 1998 pentru dinamizarea pieței editoriale și asigurarea cu carte mai ieftină decât cea de pe piață a bibliotecilor; Regulamentul a trecut avizul pozitiv al CNA-ului și tot lanțul de aprobări și piedici ministeriale, am încercat 15 ani să demonstrăm guvernanților că e bun și pentru bibliotecile publice și pentru piața de carte, cititor-librar-editor-autor-tipografie). Orice lucru care a funcționat bine trebuie distrus. Obstrucționat. Pentru demonstrare de putere, pentru ranchiune personale, pentru creare de haos, pentru a fi marchiza de Pompadour măcar o zi. „După mine potopul!”

Gheorghe Erizanu

Librăriile și bibliotecile din Rusia au început pe 12 iulie să facă inventarul și să scoată de pe rafturi cărțile interzise în spațiul public, conform decretelor din 1 iulie, semnate de președintele Putin. E vorba de legislația nouă pentru egalarea în orori ale regimurilor nazist și stalinist și legea despre extremism.

Vladimir Putin și ideologii Kremlinului privesc victoria Rusiei Sovietice în cel de-Al Doilea Război Mondial ca element esențial în intrarea Rusiei în rândul celor mai mari puteri ale lumii. Au fost anii glorioși ai Rusiei. De aia acel război, în conceptul ideologilor Kremlinului, trebuie să existe doar ca unul sfânt, eroic și victorios.

Librarii și editorii ruși, care au încă memoria cenzurii sovietice, sunt nevoiți, la această etapă, să elimine posibilele suspiciuni de pe coperți. Ei cred că actuala elită politică rusă e prima, care nu citește. Și nu va merge mai departe de imaginea de pe copertă.

În lista cărților interzise ar putea intra volumele lui Victor Suvorov, amintirile despre război Moi vospominania (Amintirile mele) ale lui Nikulin, romanele Vii și morții de Grossman, Obiziana idiot za cerepom (Maimuța merge după craniu) de Iurii Dombrovski, Zubr de Daniil Granin, Arhipelagul lui Soljenițîn, povestirile lui Nekrasov, romanele lui Vasili Bîkov, Pikul, studiile despre pactul Ribbentrop-Molotov, studiile despre ajutorul și victoriile aliaților. Posibil să fie indulgenți cu Zvezda, de Emanuil Kazakevici.

Care va fi soarta cărților interzise din librării și biblioteci nu se cunoaște.

Gheorghe Erizanu